Zvooon

Salutare!

Dragi prieteni, astăzi am de împărtășit câteva lucruri pe care urmează să le fac, pe care urmează să le vedeți/citiți aici, în locul meu drag din online. N-am să le numesc proiecte, pentru că mi se pare cam mult, cam pretențios termenul, ci doar niște hotărâri pe care le-am luat, un fel de teme ale viitoarelor mele postări. Mi-am propus să scriu mai bine, să aduc pus valoare, să lărgesc orizontul, să trec la alt nivel, drept pentru care, am decis să abordez un stil, limitless.

Pentru că îmi place să vă împărtășesc experiențele mele, nu ale altora, am decis să mă înscriu în diverse comunități, competiții, cum probabil ați observat deja, despre campanii și subiecte în care să mă pot regăsi, care mi se potrivesc și în care cred. Dar cum poți spune ceva despre care nu știi, pe care nu l-ai folosit, doar folosindu-ți imaginația? Așadar, am luat decizia să testez eu, înainte dea vorbi, scrie sau povesti despre un produs, pachet, etc., am aflat și m-am înscris în  Buzzstore, campanii BlogalInițiative sau BlogAward, pentru care deja am scris câteva articole. Cum mă știți, pun suflet în tot ceea ce fac și doresc să aflu noi informații, cât mai corecte, concrete, direct de la sursă, ( nu pe surse), puncte de vedere obiective. Aici, pe blog, vor fi articole în care nu veți găsi concluzii laudative, exagerate, totul zugrăvit în tonuri roz, ci concluzii la obiect, reale, sincere. Am ales să vă informez despre aceste decizii pe care le-am luat, deoarece așa mi se pare corect. Asta nu înseamnă că veți găsi doar astfel de articole, nu, voi scrie în continuare despre experiențele, pasiunile, călătoriile, visele mele.

Buuun, acum că v-am spus toate acestea, să pornim la prima experiență, care a venit în urma participării la campania ”Tu ce ai reseta la tine în 2018”, Resetbylimitless, campanie pentru care am scris, pentru că mi-a plăcut în primul rând, abordarea personalizată a programului pentru fiecare ”beneficiar”. Au fost prompți, am primit repede programul personalizat de nutriție și primele 2 filmulețe, despre psihologia schimbării, motivații, instrumente, pofte, etc din care să înțeleg lucrurile pe care urmează să le fac. Am ceva de spus cu privire la unele lucruri care nu se leagă, se bat cap în cap, cu privire la planul de alimentație, dar sper să primesc lămuririle necesare. Astăzi am luat startul, aștept următoarele etape și primele reacții/rezultate, despre care vă voi povesti, negreșit.

Vă mai rețin doar pentru a face precizarea că vă voi atenționa cu privire la articolele cu ”pricina”. Până la următorul articol, trăiți intens!

 

 

UniquebyMM

 

2 thoughts on “Zvooon”

Lasă un răspuns