-
Parchetul super lucios – soluția potrivită casei mele
Bun găsit, prieteni! Voi știați că există un parchet laminat super lucios dar care nu alunecă? Ei bine, am aflat eu că există tehnologia ELSEGO – parchet laminat super lucios și, m-am gândit că ar fi interesant să vedem despre ce este vorba. Așa cum v-am obișnuit, din când în când revin cu articole despre decorare, redecorare, renovare a casei. Recurg la schimbări mai mici sau mai mari de multe ori doar pentru a contribui la starea de bine și confort. Alteori, când este nevoie de schimbări mai mari, fac planuri și mă documentez bine apoi trec la acțiune. De când am aflat noutățile mă întreb: poate fi parchetul super lucios soluția potrivită casei mele?
Parchetul super lucios – soluția potrivită casei mele
Când am hotărât să construim casa am ales materiale care să ne asigure siguranță, căldură și un design plăcut, personalizat. Materiale care să ne facă să ne simțim în casa noastră cu adevărat, acasă. Am ales gresie pentru holuri, băi, bucătărie și living iar pentru dormitoare, dressing și birou, parchet masiv de stejar. Alese cu grijă, în culori calde și relaxante, cu gust, ne-au reprezintat personalitatea și au pus amprenta asupra casei. Materialele folosite și-au făcut datoria dar anii au trecut și peste ele simțindu-se nevoia unei schimbări.
Experiențele pe care le trăiești te ajută să înțelegi și mai bine ce trebuie schimbat sau completat. Așa am ajuns la concluzia că livingul și locul pentru luat masa acoperite cu gresie păstrează temperatura scăzută. Cum sunt o friguroasă iar gresia nu mă ajută deloc, am hotărât să punem și în aceste zone parchet. Oferă mai multă căldură din punct de vedere termic dar și un aspect plăcut, îmbogățit casei.
Am tatonat diverse magazine fizice și online, branduri dar nu am găsit ceva care să ne convingă. Fie nu se potrivea culoarea, fie nu ne dădea pe spate calitatea, fie raportul calitate preț nu era unul echilibrat. În acest context, ideea parchetului laminat super lucios cu tehnologia unică și proprietățile sale s-a potrivit de minune. Mi-a plăcut ce am aflat despre produsele comercializate de ParchetLucios.ro: nu se zgârie, nu alunecă și se întrețin ușor.
Datorită tratamentului cu raze de electroni a straturilor impregnate de culoare și de protecție, structura suprafeței este perfect închisă. Acesta este motivul pentru care parchetul super lucios devine extrem de rezistent la zgârieturi, apă și chimicale.
Proprietăți ș beneficii:
- Robust și durabil. Parchetul este aproape ignifug, rezistent la efectele substanțelor chimice folosite în mod curent pentru curățenie. Este rezistent la pete, abraziuni și la șocuri de diferite tipuri. Marginile parchetului sunt impregnate cu un lubrificant special, protejând împotriva pătrunderii apei care ar putea cauza deprecierea sa în timp.
- Bun izolator termic și fonic
- Standarde de înaltă calitate
- Versatil
- Ușor de întreținut
- Nu alunecă
- Plăcut la atingere și pășire
- Susține sănătatea
Din paleta de culori am ales câteva variante apropiate potrivite decorului, zugrăvelii și mobilierului existent. Varianta de culori în tonuri deschise, elegante, care creează iluzia optică de spațiu lărgit, Antique white, Colorado, Satin Oak. Cealaltă variantă aleasă este în tonuri calde, prețioase, Black walnut, Mountain cherry sau Summer oak. Totuși, pentru siguranța că este ceea ce trebuie din punct de vedere al culorii, texturii etc. avem posibilitatea solicitării mostrelor gratuite. Acesta este un avantaj de care ne vom folosi.
Parchetul super lucios cu tehnologie ELSEGO este un produs nou, nemaifiind întâlnit pe piață în alte magazine de bricolaj. Abia aștept să primesc mostrele și costurile pentru suprafața necesară și să decidem care este soluția potrivită.
Cum faceți voi alegerile atunci când vine vorba de materialele folosite în finisarea, decorarea sau renovarea casei? Ce elemente vă conving în alegerea unui parchet? Aștept comentariile voastre.
Până data viitoare, urmăriți cu atenție noutățile de pe blog și faceți alegeri inteligente.
UniquebyMM
Sursa: www.parchetlucios.ro
Gătitul cu suflet sau succesul unei rețete Oameni în compania cărora te simți minunat
32 thoughts on “Parchetul super lucios – soluția potrivită casei mele”
Lasă un răspuns
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
- Unde se mai mănâncă/petrece bine ?
- Surpriza aniversării de 50 de ani
- Cofeina și efectele consumului excesiv
- 10 tipuri de cafea
- Interviul călătorului prin gânduri, Mihaela Loredana Mușetescu
- Contact
- Prietenii mei cărțile de pe librăria online
- Mi-am comandat o saltea Amber!
- Sănătatea de la tinerețe până la bătrânețe
- Prezența hobby-urilor în viața noastră
- cameliaapetrei la Cofeina și efectele consumului excesiv
- Vyo Vyoleta la Unde se mai mănâncă/petrece bine ?
- Elena Chedică Mateică la Unde se mai mănâncă/petrece bine ?
- Ramona Gheorghe la Unde se mai mănâncă/petrece bine ?
- portiadecitit la Unde se mai mănâncă/petrece bine ?
- albusteluta la Unde se mai mănâncă/petrece bine ?
- daiana la Unde se mai mănâncă/petrece bine ?
- StylishCocktails la Unde se mai mănâncă/petrece bine ?
- UniquebyMM la Unde se mai mănâncă/petrece bine ?
- Copila cu zâmbete la Unde se mai mănâncă/petrece bine ?
- Lamiita Petre la Unde se mai mănâncă/petrece bine ?
- UniquebyMM la Unde se mai mănâncă/petrece bine ?
- coco la Unde se mai mănâncă/petrece bine ?
- barbierucristina la Unde se mai mănâncă/petrece bine ?
- larisaelenas la Unde se mai mănâncă/petrece bine ?
- Gabriela Corina la Unde se mai mănâncă/petrece bine ?
- Alexandroaia Elena-Cristina la Unde se mai mănâncă/petrece bine ?
- Ramona Gheorghe la Prietenii mei cărțile de pe librăria online
- UniquebyMM la Unde se mai mănâncă/petrece bine ?
- Rodica Mihaela la Unde se mai mănâncă/petrece bine ?
Cofeina și efectele consumului excesiv

Bun găsit, prieteni! Oare câți dintre noi încep ziua cu o cafea și o consideră aproape de neconceput altfel? Recunosc, nu dețin datele unui studiu cu acest subiect dar știu sigur că este substanța cea mai consumată din lume. Și mai cred, că și printre voi, prietenii mei, sunt mulți iubitori ai acestei băuturi miraculoase. […]
Unde se mai mănâncă/petrece bine ?

Bun găsit, prieteni! Cum am spus, profit de fiecare ocazie să sărbătoresc. Sărbătoresc iubirea, sărbătoresc mărțișorul, sosirea primăverii, frumusețea, ziua – nu- știu – cui și nu -știu- ce, pe scurt, sărbătoresc viața. Cum săptămâna trecută am avut un motiv, de ce nu? ne-am bucurat de câteva ore frumoase, împreună . Ne propuseserăm să ieșim în […]
Prietenii mei cărțile de pe librăria online

Bun găsit, prieteni! Știu că mulți dintre voi aveți cel puțin o pasiune comună cu mine sau măcar rezonați. Asta mă ajută să scriu cu mai multă plăcere și despre pasiuni, să împărțim opiniile simțindu-mă în largul meu. Zilele trecute povesteam piticului despre copilărie și aventurile de atunci la care bunicul era campion. Când mi-a […]
Experiența mea cu saloanele de cosmetică

Bun găsit! Primăvara este aproape și pregătirile pentru acest anotimp care trezește natura la viață sunt prezente în viața fiecăruia. Despre frumusețe, întreținere și îngrijire corporală am mai vorbit dar cu siguranță subiectul este unul inepuizabil. Ați aflat de pe blog despre produse cosmetice, sfaturi și îngrijire la noi acasă etc. După cum ați observat […]
Interviul călătorului prin gânduri, Mihaela Loredana Mușetescu

Bun găsit, dragi prieteni! Pregătesc de ceva timp surprize (plăcute) pentru voi iar acum este timpul să dezvălui una dintre ele. După primul interviu din viața mea de blogger am vrut să pot avea invitați de același calibru, pentru a cunoaște oameni grozavi. Mai un refuz, mai o teamă, mai o aglomerare a evenimentelor, timpul […]
- Unde se mai mănâncă/petrece bine ? februarie 19, 2019Bun găsit, prieteni! Cum am spus, profit de fiecare ocazie să sărbătoresc. Sărbătoresc iubirea, sărbătoresc mărțișorul, sosirea primăverii, frumusețea, ziua – nu- știu – cui și nu -știu- ce, pe scurt, sărbătoresc viața. Cum săptămâna trecută am avut un motiv, de ce nu? ne-am bucurat de câteva ore frumoase, împreună . Ne propuseserăm să ieșim în […]UniquebyMM
- Prietenii mei cărțile de pe librăria online februarie 17, 2019Bun găsit, prieteni! Știu că mulți dintre voi aveți cel puțin o pasiune comună cu mine sau măcar rezonați. Asta mă ajută să scriu cu mai multă plăcere și despre pasiuni, să împărțim opiniile simțindu-mă în largul meu. Zilele trecute povesteam piticului despre copilărie și aventurile de atunci la care bunicul era campion. Când mi-a […]UniquebyMM
- Experiența mea cu saloanele de cosmetică februarie 16, 2019Bun găsit! Primăvara este aproape și pregătirile pentru acest anotimp care trezește natura la viață sunt prezente în viața fiecăruia. Despre frumusețe, întreținere și îngrijire corporală am mai vorbit dar cu siguranță subiectul este unul inepuizabil. Ați aflat de pe blog despre produse cosmetice, sfaturi și îngrijire la noi acasă etc. După cum ați observat […]UniquebyMM
- Interviul călătorului prin gânduri, Mihaela Loredana Mușetescu februarie 14, 2019Bun găsit, dragi prieteni! Pregătesc de ceva timp surprize (plăcute) pentru voi iar acum este timpul să dezvălui una dintre ele. După primul interviu din viața mea de blogger am vrut să pot avea invitați de același calibru, pentru a cunoaște oameni grozavi. Mai un refuz, mai o teamă, mai o aglomerare a evenimentelor, timpul […]UniquebyMM
- Pregătirea răsadurilor de primăvară februarie 12, 2019Bun găsit! Câte pasiuni poate avea un om? Dacă ar fi să mă întrebați pe mine, aș răspunde ”multeee”. Știu, despre pasiuni am mai vorbit dar bineînțeles că nu am epuizat subiectul. Hei, nu vă speriați, nu voi vorbi despre aceeași pasiune. Vă las puțin timp să vă reveniți :). De data aceasta, vreau să […]UniquebyMM
eu am deja parchet masiv in dormitoare si sufragerie, asa ca nu m-as pune sa il schimb. ma gandesc ce sa pun pe hol, dar inca nu sunt prea decisa.
Și eu am în dormitoare, doar în living și în locul de luat masa vreau să pun.
Imi place la nebunie parchetul superlucios insa nu il aleg din motive de comoditate, pentru ca sunt convinsa ca se vad toate urmele pe el. 😊
Nu cred! Dar îți spun 🙂
Ce interesant arata acest parchet lucios, parca e oglinda.
Ma bate gandul de ceva vreme sa inlocuiesc gresia rece din bucatarie cu parchet cu model de gresie si cred ca a venit momentul, acum ca am aflat de parchetul cu noua tehnologie ELSEGO.
Desi eram cam suparata ca tot am amant sa schimb parchetul, acum ma bucur. Va ca a aparut ceva nou( cel putin pentru mine) care se pare ca ma atrage tare mult.
arata tare bine, am si eu unul nu chiar asa de lucios dar cam aluneca, trebuie sa fiu foarte atenta cu ce il sterg!
Cică acesta nu alunecă!
Să vedem.
Parchetul super lucios mi se pare foarte elegant si schimba total aspectul intregii case.
Da destul de interesant , recunosc ca și casa se luminează cu un asemena parchet!
Iti ia ochii de cat de mult luceste si nu spun asta intr-un sens rau. Am crezut ca-i gresie pe podea :))
Cand il vad asa lucios parca nu mi indemana, cred ca m am obisnuit cu cel pe care il am eu.
In primele poze, zici ca e marmura. Arata foarte bine si sigur e usor de intretinut.
Arata tare bine parchetul super lucios. Ar fi interesant sa vad cum s-ar vedea la mine acasa
Desi nu e un subiect la acer sa excelez, imi place cum da in sufragerie parchetul lucios, pare asa inovator-elegant! Insa nu cred ca as opta pentru el, nu stiu de ce, insa imi place sa vad la altii!
:))
Bună asta! Okay, ține aproape, dacă mă conving că merită și îmi cumpăr, voi scrie opiniile sincere, ca de obicei.
Oare nu e alunecos? De aratat, arata grozav, deja imi imaginez cum ar arata in bucatarie. Ma gandesc ca ar fi mai simplu de curatat.
Prezentarea spune că NU alunecă. Asta am vrut să știu și eu de la început 🙂
Eu nu stiam iar aceste informații mi-au prins bine. Arată uimitor. Cui sa nu-i placa? 😁
Cred ca mi-ar placea si mie un astfel de parchet. Este foarte frumos si ofera un aspect deosebit casei.
Ce frumos arata! Chiar mi-ar placea si mie un astfel de parchet.
Îmi place cum arată acest parchet super lucios, face ca spațiul să pară luxos, elegant și te face să vrei să stai tot mai mult acolo.
Imi place articolul, am aflat lucruri noi
E interesant acest parchet lucios. Imi place mult cel din ultima poza. Necesita insa si o mobila care sa se potriveasca.
Cât de bine arată! Chiar mă gândesc serios să îl aleg pentru bucătărie, nu aș pune gresie. Nu am experiență, dar îmi place mult.
Arata intr-adevar deosebit, ca o oglinda, e super! Dar, sincer, cum Dumnezeu să nu aluneci pe el? Nu mi se pare verosimil…
Oare ce s-ar întâmpla dacă ai spăla parchetul ăsta cu un produs cu ceară :)) Cred că aș cădea dimineața, la prânz și seara :))
:):)
Cred că există materiale și metode specifice de întreținere.
Arata tare bine acest parchet lucios. Si eu am in plan sa-mi schimb parchetul in sufragerie si am sa sa am si eu in vedere acest model
Nu cred ca eram fana a parchetului lucios pana sa vad articolul tau! Imi place foarte mult cum se vede si parca da un aer elegant, modern
Arata foarte bine, insa daca ar fi sa schimb parchetul, nu stiu daca as apela la el. Noi avem in dormitoare parchet din bambus si este alunecos, iar acesta pare si mai alunecos. In plus se cam vede totul pe el. chiar si cel mai mic fir de par sau praf. Hmmm…