• Apa și spray-ul de gură cu propolis – Apidava (P)

    Bun găsit, prieteni! Toamna trecută am ajuns cu mama prin spitale și cabinete medicale, pentru diverse probleme și intervenții. Știți și voi cum este când ajungi în astfel de locuri, prin urmare, nu insist. Este totuși ceva care merită adus în atenția voastră și care are legătură cu subiectul de astăzi.

    La unul dintre spitale, la secția Otorinolaringologie (ORL), am întâlnit un medic specialist deosebit, căruia îi mulțumesc. Remarcabil  pentru modul în care ne-a explicat lucrurile despre care nu știam, deoarece, nu-i așa, nu suntem cu toții absolvenți de medicină. Vă întrebați, pe bună dreptate, de ce amintesc abia acum aceste lucruri? Răspunsul este simplu: tocmai am primit apa și spray-ul de gură cu propolis de la Apidava și Brander.

     

    Apa și spray-ul de gură cu propolis - Apidava (P)

     

    Știam bineînțeles, că pentru o dantură frumoasă, un zâmbet atrăgător, este nevoie de o igienă orală deosebită. Cavitatea orală reprezintă poarta de intrare a bacteriilor și microorganismelor dăunătoare. Fără o îngrijire atentă, acestea își ”fac de cap”, dezvoltând infecții locale (stomatite, faringo-amigdalite, abcese dentare, paradontopatii, gingivite etc.) și formarea plăcii bacteriene sau cariilor.

    Apa și spray-ul de gură cu propolis – Apidava

    Și pe acestea le știam, îmi veți spune. Adevărat, dar acum vine și ceea ce am aflat eu și nu știam: Prezența acestor ”probleme” datorate unei igiene orale precare sau inexistentă, produc multe alte neplăceri și efecte dezastruoase pentru organism. Spre exemplu, afectează sistemul auditiv, osos sau, chiar cardio vascular. Problemele reumatice sau auditive se datorează și acestui motiv.

    Asta mi-a întărit convingerea că nu este suficient doar un periaj corect al danturii. Pentru sănătatea orală și a întregului organism, pentru zâmbetul frumos pe care ni-l dorim, este necesară utilizarea apei și spray-urilor de gură.

    Stați liniștiți, nu vă gândiți că sunt costuri inimaginabile, deoarece și aici am o veste nemaipomenită. Nu este nevoie să investiți în produse scumpe, sofisticate, abracadabrante. Spre surprinderea mea (plăcută!), chiar medicul m-a ajutat să-mi consolidez convingerile.

    Produsele pe bază de ingrediente naturale, cum sunt cele de la Apidava, sunt cele mai bune. Fără a afecta serios bugetul, produsele brandului nostru românesc, apa de gură cu formulă nouă, îmbunătățită cu aloe vera și spray-ul de gură, își dovedesc eficiența din plin.

     

    Apa și spray-ul de gură cu propolis - Apidava (P)

    Apa de gură cu propolis și aloe vera Apidava

    Conține propolis, aloe vera și extract de cei verde. Despre propolis și beneficiile lui, am vorbit pe larg, totuși, reamintesc acțiunea sa antibacteriană și cicatrizantă. Datorită ingredientelor naturale amintite, apa de gură acționează și elimină bacteriile, tratează infecțiile, previne apariția cariilor și elimină respirația neplăcută.

    Recipientul are o cantitate de 250 mililitri, este prevăzut cu un capac gradat (15 ml.)  și nu conține parabeni, alcool, parfum, phenoxyethanol sau fluor. Se recomandată folosirea de două ori pe zi, după un periaj corect, clătind timp de 15-30 de secunde. Datorită lipsei alcoolului, apa de gură cu propolis poate fi folosită și de copii.

     

    Apa și spray-ul de gură cu propolis - Apidava (P)

     Spray-ul de gură cu propolis și mentă Apidava

    Conține propolis, extract de cimbru, extract de salcâm, ulei de mentă și ulei de eucalipt și nu conține alcool. Distruge bacteriile și microorganismele dăunătoare, elimină microparticulele urât mirositoare din cavitatea orală, și are acțiune benefică asupra sistemului respirator.

    De asemeni, ameliorează sângerările gingivale, are efect cicatrizant și calmant asupra durerilor la nivelul gingiilor. Poate fi folosit în igienizarea zilnică a cavității bucale, gingivite, stomatite sau în tratamentul local al infecțiilor limitate la mucoasa cavității bucale sau orofaringiene.

    Se recomandă utilizarea a 2-3 pulverizări de 6-10 ori pe zi. Datorită recipientului de dimensiuni mici, doar 20 mililitri, este foarte practic, putând fi luat în vacanțe/călătorii, deplasări, la birou etc.

     

    Apa și spray-ul de gură cu propolis - Apidava (P)

    Opinia mea:

    Fiind adepta produselor pe bază de ingrediente naturale, pot spune că am avut o mare deschidere față de aceste produse. Sinceră cum mă știți, opiniile nu pot fi decât în aceea și notă.

    Folosind apa și spray-ului de gură cu propolis, am constatat o îmbunătățire vizibilă a sănătății cavității orale. Spre exemplu, au acționat rapid în cazul aftelor și nu am mai avut probleme cu infecțiile locale. Faptul că nu folosesc guma de mestecat pentru o respirație fără miros neplăcut, apa de gură cu propolis mi-a rezolvat și acestă problemă.

    Mai mult, toată familia, de la mama la piticul de 9 ani, au început să folosească apa și spray-ul de gură cu propolis Apidava. De departe, preferatul meu este spray-ul, deoarece îl pot lua în geantă, oriunde aș merge.

    Este posibil ca din cauza propolisului să apară un efect de colorare a dinților, dar nu vă speriați, este temporar. Prețul, așa cum spuneam, este foarte bun, raportul preț-calitate fiind unul corect.

     

    Apa și spray-ul de gură cu propolis - Apidava (P)

     

    Apa și spray-ul de gură fac parte din gama de produse cosmetice Apidava, care a fost creată pe baza experienței de peste 20 de ani în selecția produselor apicole 100% naturale. Vi le recomand cu drag!

     

    Folosiți apa și spray-ul de gură? Le-ați încercat pe cele de la Apidava? Care sunt opiniile voastre? Aștept răspunsurile voastre, în comentarii.

    Până data viitoare, aveți grijă de sănătatea voastră începând cu cavitatea orală!

     

    UniquebyMM

    Categories: Blogging, Sănătate, Tester, Uncategorized

    Etichete: , , , , , ,

    11 thoughts on “Apa și spray-ul de gură cu propolis – Apidava (P)

    Lasă un răspuns