Bun găsit! Amintiri, speranță, gânduri pozitive și poveste: întâlnire cu Florin Piersic. Distanțarea socială a făcut multe victime și a adus multe tragedii iar acolo unde nu s-au întâmplat astfel de lucruri au fost suferințe de alt tip. Au fost oameni care au căzut pradă disperării, depresiilor. Au fost aniversări care nu au putut fi sărbătorite, sărbători cărora nu le-am simțit bucuria de altădată… Cert este că am suferit cu toții, la intensități și în feluri diferite.

Amintiri, speranță, gânduri pozitive și poveste

De Florii, am auzit mesajul actorului Florin Piersic care m-a impresionat în mod deosebit. De când îl știu, mereu a fost vesel, cu un tonus extraordinar, acum se simțea tristețea. Dar, cum spuneam, situația datorată pandemiei/epidemiei, ne afectează pe toți. Oricât de optimist ar fi un om, privind la ce s-a întâmplat și la ce urmează, mai ales în domeniul teatrului/spectacolelor, nu ar putea rămâne indiferent. Nimeni nu știe când îi vom putea revedea pe scenă pe actorii noștri preferați sau, în ce condiții se vor ține spectacolele. Totuși, fiecare dintre noi trebuie să apeleze la capacitatea sa de activare a fărâmei de optimism de care dispune. Să caute în interiorul său orice mijloc și metodă de a rămâne ancorat în optimism și speranță.

Amintirile frumoase pe care le-am trăit, momentele fericite, planuri de viitor, orice poate fi folosit drept metodă de alungare a tristeții, deznădejdii sau depresiei. Fără a mă considera vreun coach sau “sfătuitor”, doar un “povestitor” al propriilor metode și experiențe, am un exemplu concret.

Lumea teatrului, o poveste a adolescenței

Teatrul mi-a fost drag din clipa în care am reușit să înțeleg o piesă de teatru, iar actorii mi se păreau fascinanți. Pe măsură ce  îl descopeream am început să-i apreciez și îndrăgesc și mai tare. Eram atât de atrasă de lumea teatrului cu actorii, costumele, decorurile, încât din vremea liceului am început să-mi fac abonament. Nimic nu mă făcea mai fericită decât o piesă bine jucată și în anii aceia am avut oportunitatea să văd multe piese extraordinare, cât și mari actori. De la sălile de teatru, unele de o frumusețe de nedescris, unice -cum este cea din Iași-, la spectacolul în sine, totul mă purta parcă într-o lume fantastică.

Niciodată însă nu mi-a trecut prin minte să îmbrățișez o carieră în acest domeniu. Totuși, a existat un moment legat de viitorul meu în teatru, o întâmplare trăită în vremurile adolescenței: prima mea întâlnire față în față cu marele Piersic.

Vara debuta cu parfum de tei pe alei, grădini pline de culoare, soare și veselie. Tineri zgomotoși umpleau aleile parcurilor, iar eu eram mai fericită decât oricând. Emoționată și nerăbdătoare număram zilele și orele până la evenimentul mult așteptat. Din când în când, verificam biletul de care reușisem să fac rost pentru  spectacolul cu Florin Piersic la teatrul de vară.

Întâlnirea cu “marele Piersic”

În sfârșit, ziua cea mare venise iar eu, cu câteva ore bune înainte eram pregătită pentru întâlnirea cu marile talente. Aveam duzini de emoții în toate buzunarele inimii, flori pentru idolii mei și biletul la purtător. Pe rând, artiștii și-au intrat în rolul lor, spectacolul fiind așa cum era de așteptat, un succes. Piersic, reprezentativ pentru breasla aceasta, renumit pentru logoreea sa, a fost de departe preferatul și deliciul spectacolului. De asemenea, frumoasa și talentata Ana Széles, partenera lui.

La final, m-am îndreptat spre scenă să îmi exprim aprecierea și recunoștința dăruindu-le flori. Făceam asta ori de câte ori jucau actori pe care îi apreciam, nu era un gest nou. Numai că până atunci, momentul, faza respectivă se consumau simplu și repede.

Acum însă, la acest spectacol cu Florin Piersic, nu mai era la fel! M-a invitat pe scenă, mi-a mulțumit pentru gest și, în timp ce brațul său uriaș poposea pe umerii mei a început “interogatoriul”. Cum mă numesc, vârsta și ce planuri de viitor am, șir de întrebări care m-au făcut să roșesc până în vârful urechilor. La cei 162 cm. înălțime ai mei, tremuram la propriu (de emoție) și mi se părea că ajunsesem în Țara Uriașilor. Simțindu-mi tremurul, Piersic m-a îmbrățișat și a continuat în stilul său unic să-mi dea asigurări că voi deveni o actriță de succes dacă aș urma această cale. Desigur, “condiția” era ca atunci când ajung în București să iau legătura cu el.  :) I-am răspuns cu glasul sugrumat de emoții și stânjeneala simțită că drumul meu era altul.

Amintiri, speranță, gânduri pozitive și poveste

 Aproape că nu știam pe unde calc din cauza amalgamului de sentimente pe care le simțeam, făcând un inventar rapid  al urmărilor, în timp ce coboram de pe scenă. Mă temeam că voi deveni subiect de distracție al celor care au văzut scena, printre cunoscuți sau colegi. Desigur, asta se întâmpla doar în mintea mea dar pentru limitarea consecințelor am ales să povestesc eu exact cum se întâmplaseră lucrurile părinților și prietenilor. După asta, o singură persoană m-a întrebat despre poveste și deloc la modul ironic, ci dimpotrivă. Evident și eu privisem altfel lucrurile. Marele actor îmi oferise niște clipe absolut minunate, de neuitat, din timpul, pasiunea și dragostea lui pentru meserie și oameni. Reușise să-mi dea fărâma de încredere de care aveam nevoie, să-mi transmită să nu mă dau bătut niciodată. Odată cu trecerea anilor, deși nu i- am urmat recomandarea, gestul și cuvintele au căpătat mai mare valoare. Mulțumesc maestre!

Spectacolul și întâlnirea aceea cu marele Piersic am păstrat-o în sipetul cu amintiri dragi, frumoase, haioase. Scenă care cred că doar cu Florin Piersic s-ar fi putut întâmpla, indiferent de admirator,  admiratoare mai exact. În anii care au urmat am văzut multe spectacole cu Florin Piersic (nu i-am mai oferit niciodată flori), dar nu și în ultimii doi ani. Aveam în plan ca în următoarea serie de spectacole planificate în București să mergem neapărat. Dar, în situația în care ne aflăm cu toții, nu știu când și cum  vom mai reuși să ne bucurăm de spectacole, în general.

Gânduri pozitive și speranță

Cum aș putea să nu înțeleg tristețea sesizată în vocea actorului? Altfel, așa cum l-am cunoscut și cum îl știm, un pasionat de actorie, un optimist, plin de viață, și voioșie?  Înțeleg perfect și, dacă aș putea, i-aș transmite la rândul meu măcar puțin din cantitatea mea de optimism și speranță.

Așa cum spunea Maica Tereza, niciodată nu ar trebui să ne gândim dacă ceea ce oferim altora este suficient, ci intenția cu care o facem. Nu contează dacă există mult sau puțin ceea ce dăruim, dacă o facem cu dragoste, merită.

Pe voi ce v-a ajutat, vă ajută în menținerea optimismului și speranței de bine? Care sunt metodele care funcționează cel mai bine  și la care apelați cel mai des? Aștept răspunsul vostru în comentarii.

Până data viitoare, rezistați, nu vă dați bătuți niciodată!

UniquebyMM

Mulțumesc pentru că mă citiți! Dacă v-a plăcut povestea, mi poftiți!

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0