Am vrut să-mi fac blog pentru că … ?!? (ediție aniversară)

Bun găsit, dragilor! Am ”împlinit” un număr (rotund :-P ) de articole publicate: 600! Habar nu am dacă e mult sau puțin, nici nu cred că este relevant. E doar un fapt, o simplă constatare și, poate un ușor regret (:)) ce mă încearcă și anume, că nu a coincis cu apropiata aniversare a blogului. Dacă tot nu am scris până acum despre acest subiect, mi-am propus să folosesc momentul ca punct de plecare al acestui articol. Ca orice om rezonabil și interesat de urmele lăsate, am făcut un fel de retrospectivă a drumului parcurs cu blog(ging)ul. M-am uitat de unde am plecat, unde am ajuns, ce am greșit, ce am învățat, tot ca fiecare … om (?!?) blogger.

Am vrut să-mi fac blog pentru că … ?!? (ediție aniversară)

Nu sunt nici acum convinsă că aș fi scris despre toate acestea, apropo, nu veți găsiți statistici și/sau rețete de scris, de succes etc. dacă, nu mi-ar fi căzut sub ochi câteva articole din ultima vreme despre bloguri, bloggeri, blogging. Mai degrabă acesta a fost motivul care m-a întărâtat puțin, mi-a răscolit interiorul și a declanșat apetitul pentru scris. Prin urmare, surprise -surprise: am descoperit de unde să pornesc și, de ce (cine) să mă leg! :-P 

Cum spuneam, blogul meu va împlini patru ani și, înainte de orice, țin neapărat să precizez, gândesc la fel ca la început de drum. Pe lângă faptul că sunt consecventă cu mine însămi, nu renunț și nu îmi schimb principiile. Din acest motiv repet: scriu cum simt, ce simt, fără pretanția de a fi vreo eminență în domeniu, dar! Da, există un ”dar”. Este loc sub soare pentru toată lumea! – este convingerea mea. 

Începutul

Orice început este greu și sinuos iar cine spune (scrie) altceva, probabil nu se numără printre cei obișnuiți, normali. Pentru mine a fost mai mult decât greu, a fost teribil. Treceam printr-o perioadă extrem de complicată, greu de explicat și exprimat în câteva cuvinte. S-a întâmplat însă ceva, un declik, poate un moment de inconștiență, să nu folosesc cuvinte (prea) tari. Mi-am făcut curaj și … am pornit la drum.

Gândul meu era să scriu despre experiențele de viață reale, din care, cei care ajung în spațiul meu virtual să poată învăța. Doream să descopere opinii sincere, trăiri, sentimente despre întâmplări și situații prin care am trecut și care, puteau inspira. Puteau aduce un plus, o alinare, oricât de mici ar fi fost.

Îmi amintesc cum descopeream uneori ” viața în roz” descrisă la unison în spațiul social media și mă întrebam dacă eu eram ”normală”. Eu, cea care îmi doream să găsesc sinceritate și chestii reale, din viața de zi cu zi a oamenilor … reali. Despre ce simți atunci când viața dă cu tine de pământ sau, cum ieși din situații limită.

De ce?

Îmi doream ca cititorul să afle, dacă nu răspunsuri, măcar cum a fost experiența cuiva care și-a revenit după pierderea cuiva drag. Cum s-a redresat după ce a rămas fără job sau, cum a procedat când i-a plecat copilul de acasă. Și multe alte asemenea oferte ale vieții, de care ne ascundem și le considerăm rușinoase. Și nu doar din astfel de experiențe ci și din întâmplări fericite, călătorii, despre frumusețe, modă, artă și oameni.

Alesesem și un titlu pe măsură, ceva de genul ”din viață”, dar, mi-am dat seama că voiam ceva mai altfel. Un stil care să mă reprezinte, un fel de poveste adevărată, scrisă în felul meu. Toate experiențele care urmau să fie aduse în fața cititorului, mi le doream scrise sincer dar îmbrăcate într-o poveste. Și-atunci, am mers pe ”încăpățânarea” mea de a crede în unicitate alegând Unique și numele meu (cel mai muzical nume) scris pe portativ.  

Am reușit să mențin linia pe care pornisem, dar odată intrat în horă… trebuie să joci. Era firesc să-mi doresc mai mult (cred că nu e condamnabil), să pătrund în adevărata lume a bloggingului. Astfel, pe când nici bine nu se uscase cerneala pe pagina virtuală, m-am înscris în SuperBlog. Asta m-a determinat să mă mai abat uneori de la linia mea, dar am reușit să mă fac vizibilă. Marele câștig a fost ”trezirea” la realitate! Dacă până atunci mersesem pe totul free, venise momentul să trec pe domeniu propriu, să investesc. În blog și în mine. 

Am vrut să-mi fac blog pentru că … ?!? (ediție aniversară)

Lecția primită o învățasem destul de repede. Nu-mi doream să plictisesc cititorii cu poveștile mele, oricât de reale erau ele iar primele oferte din partea colaboratorilor au fost definitorii. Trebuia să mă adaptez cerințelor și atunci, am abordat subiecte din mai multe categorii, dar, tot din viață. Cu atât mai mult cu cât, odată cu primele căutări primeam încrederea de care aveam nevoie. Exact cea care îmi lipsea atunci când pornisem pe acest drum. Era cel mai bun motiv pentru a continua și a înțelege că făceam cât de cât bine, ceea ce începusem.

Dar, pentru a investi, aveam nevoie de câștig iar pentru a câștiga, logic, era nevoie de investiții. Ca într-un cerc vicios, dar și din cel mai real motiv din lume, acela că bloggerii sunt (și ei) oameni, am acceptat un fel de compromis.

Nu știu dacă este cel mai potrivit cuvânt, dar cam așa am perceput atunci lucrurile. Cu alte cuvinte, am început mici colaborări, în sistem barter. Chiar și așa, nu am renunțat la stilul personal și nu am scris despre subiecte (produse) în care nu cred. 

Rolul competițiilor

Spiritul competițional m-a incitat și mi-a dat întotdeauna impulsul de care am nevoie să fiu mai bună în viață. Nici în ceea ce privește bloggingul nu a fost altfel. Înscrierea și participarea la competiții le-am considerat reale provocări de a scrie. Pe principiul ”exercițiul este mama învățăturii”, cu cât scriam mai mult, cu atât mai bine iar premierea unora dintre articole au reprezentat o și mai  puternică motivație.

Continuam să scriu în stilul meu de poveste cu miez de adevăr, exprimându-mi opiniile sincere. Și, exact acest lucru a fost apreciat cel mai mult iar în ceea ce mă privește, ce pot spune altceva decât că sunt extrem de mândră și mulțumită?

Revenind la bloggeri, bloguri, blogging. Câteva dintre punctele (așa -zisele greșeli ale bloggerilor) atinse în articolele de care aminteam, m-au făcut să leg cumva lucrurile. Mi-am pus întrebări sau am intuit unele în artilolele respective și am simțit nevoia să răspund, să -mi exprim opiniile.

Întrebări & răspunsuri

Dacă am făcut, fac, voi mai face greșeli? Evident da! Spun ”DA” cu litere mari, fără a dori să irit și pot explica și de ce. Nu într-un mod sofisticat, alambicat, filozofic, ci în mod simplu, pe înțelesul tuturor, așa cum îmi place să o fac de obicei. Deoarece nu există perfecțiune! Pentru că orice (oricine) este perfectibil. Cum spuneam mai devreme, exercițiul contează enorm. Dacă există bloggeri perfecți, bravo lor, mă înclin, dar permiteți-mi să nu cred.

Scriu și despre produse, în campanii sau colaborări barter? Da! Pentru că și eu (noi) trebuie să trăiesc (trăim)! Dar, aleg ceea ce mi se potrivește, exprim opinii proprii sincere și pornesc de la o experiență sau poveste personală. Țin la ideea de a ajuta prin exprimarea sinceră a opiniilor și apreciez foarte mult colaboratorii, companiile care au aceleași principii. Însă, este strict alegerea mea să scriu în acest mod. Prefer să scriu doar pentru un public restrâns dar select, așa cum este comunitatea mea, decât … altfel.

Sunt bloggeri care scriu pe doi lei? Da, sunt! Eu nu o fac, deoarece respect munca fiecăruia, deci și munca mea și pe mine. Dar asta nu-mi dă niciun drept să-i judec pe cei care acceptă. Nu cunosc motivele pentru care fac asta, prin urmare nu mi se pare normal să spun altceva decât că, nu sunt de acord. That’s all!

Am vrut să-mi fac blog pentru că … ?!? (ediție aniversară)

Că sunt bloggeri care scriu doar pozitiv despre orice produs, am observat și eu, dar din nou, de ce i-aș judeca? Cu siguranță au motivele lor să procedeze în acest fel. Este fix la fel cum se întâmplă cu sutele de canale tv.! Alegerea aparține telespectatorului, cititorului în cazul nostru.

Cine te obligă să-l citești pe X sau Y dacă ai văzut care îi este stilul? Nu ești tu cel care alege ce vrei să citești, să vezi, să crezi etc.? Personal, îmi pare că sunt mulți bloggeri din această categorie care au un număr mare de urmăritori, tocmai din acest motiv. Sunt mulțumiți și împăcați cu ceea ce fac, deci care sau unde ar fi problema?

Anyway, să mergem mai departe. O altă ”greșeală” a bloggerilor pare să fie ajutorul reciproc între ei. După cum știți, nu sunt o pricepută în ale tehnicii, algoritmilor google și alte indexări. Totuși, îmi permit să emit opinia proprie în legătură cu această ”greșeală”.

Mulți cititori, dar și mai mulți colaboratori sunt foarte interesați de comentariile și distribuirile pe grupuri, pe rețelele sociale. Ba chiar le numesc ”bloguri vii”. Habar nu am dacă nenea Google, Zucky & co. indexează, fac lumina violet sau nu știu cum în galaxie, din aceste motive. Bineînțeles că relevanța constă în sinceritatea comentariului, dar asta este altă poveste.

Prieteniile dintre bloggeri

Nici sinceritatea prieteniilor dintre bloggeri nu constituie vreo problemă, după umila mea părere. Ce, nu e la fel ca în orice fel de prietenie, relație, de business sau orice fel ar fi aceasta?!? Online sau offline, prietenia dintre doi oameni (fie ei și bloggeri) poate fi la fel de reală sau falsă. Depinde de calitatea celor implicați.

Posibil ca sinceritatea să fie o monedă din ce în ce mai rară, foarte probabil ca aceasta să reflecte și numărul prieteniilor. Ar mai putea fi și creditul de încredere acordat, dar sincer, nu cred să fie problema celor din afara relației respective.

La final

Rămâne întrebarea ”de ce am vrut să-mi fac blog”? Sau ”care sunt greșelile (lumești) ale bloggerului”? Păiii, ce ar mai fi de spus după tot ce am scris? Ce-i drept, nu am scris despre pasiune sau despre mulțumirea sufletului pe care o am, atunci când primesc mesajele oamenilor la care ajung articolele mele.

Nici despre faptul că mi-am făcut blogul pentru a mă salva, că am pornit de undeva de la o cotă sub nivelul mării, dar învăț în fiecare zi. S-ar putea să fie multe alte lucruri mărunte din care vine fericirea (mea), despre oamenii pe care i-am descoperit în cei patru ani de bloggereală. Cred însă că am atins esențialul.

Mai important, mi se pare să-mi păstrez consecvența și sinceritatea, să-mi respect cititorii și să nu renunț niciodată. Cât despre greșeli, cu siguranță am făcut și voi mai face. Dar, numai pentru că, sunt un om (blogger) … imperfect.

Sunt foarte interesată să aflu care este motivul pentru care v-ați făcut blog? Voi cam unde vă ”încadrați”? Ce părere aveți despre așa zisele greșeli? Dar depre opiniile mele? Ce sfat mi-ați da în legătură cu activitatea mea de blogging?

Până data viitoare, fiți voi înșivă!

UniquebyMM