Bun găsit, prieteni! Deși, mai potrivit ar fi să vă salut cu ”Hai noroc!”, intenția fiind de  a vă purta înt-o poveste a vinului. Vinul este o poveste în sine, știm asta. De la butucul de vie, la rodul său, minunatele boabe de struguri. Culese, alese și supuse procesului și procedeelor de obținere a vinului. Dar aceasta este povestea pe scurt, mult prea pe scurt a vinului.  Povestea mea este alta și altfel.

Cuprins

Vinul preferat și povestea Pinot Noir Sigillum Moldaviae

vinul

Prima mea vizită într-o podgorie adevărată mi-a rămas mult timp în memorie. Sunt convinsă chiar, că și în suflet. Entuziasmată inițial la aflarea numelui podgoriei, Odobești Panciu. Ușor dezamăgită la vederea șirurilor nesfârșite de vii. Mai fusesem în vii de mari dimensiuni, deși nu chiar atât de impresinant de mari. Ce era deosebit? Ce mă va surprinde, dacă mă va surprinde?

Extazul s-a instalat odată cu vizita în cramele din zonă. Cu tradiția transmisă din generație în generație, regăsită la Beciul Domnesc. Unul dintre cei mai mari producători de vin din țară, înființat în 1949. Astăzi, deținătorul a peste 1400 hectare de vie de viță nobilă

Desăvârșirea a venit atunci când poveștile au început să curgă, fiecare vin având povestea lui. În compania iubitului meu și a celor mai buni prieteni, sorbeam câte puțin din vinul preferat. Vinul alb, sec, Blanc de Noir/Pinot Noir. Fascinație era ceea ce simțeam cu fiecare înghițitură de vin. Sentimentul de ”urmaș, al urmașilor, urmașilor, urmașilor…” lui Ștefan emana prin fiecare por.

BD 8 Vinul preferat și povestea Pinot Noir Sigillum Moldaviae

Vinul, podgoriile Beciul Domnesc, poveste

Mă aflam aproape de Monumentul Beciul Domnesc (datat de pe vremea Marelui Ștefan). Inclus în Patrimoniul cultural al României, Compania Beciul Domnesc i-a redat integral funcția de vinotecă. Din păcate nu-l puteam vizita, dar pur și simplu simțeam că respir istorie.

Vinul obținut din struguri cultivați în celebrele podgorii Cotești, Odobești, Panciu, Huși își spunea povestea. Sau, o scria pentru mine, în notele propii. La fel cum acordurile unui pian descătușează inima, fiecare picătură din vinul alb sec, elibera simțurile.

Pinot Noir – vinul preferat

Bucurie de note contrastante ce numai în vinul și muzica bună le poți întâlni. Strugurii de Pinot Noir copți în soarele generos pe ”Dealul lui Moțoc” dau un vin care cucerește. Pe loc (și iremediabil), precum prima dragoste. Struguri negri vinificați în alb te învăluie ca într-o îmbrățișare delicată, cu notele lui dulci fructate de fragi și pere.

vinul

Notele acrișoare de agrișe și cele condimentate de ghimbir, par să te invite la dans. Îmbrățișarea devine mult mai tandră și mai apropiată, încununat cu sărutări. Acestea sunt notele de coajă de portocală confiată care încheie perfect ”dansul”. Acestea sunt notele gustative, care post gust, persistă mediu și lung. Apoi, vin notele olfactive: note fuctate de fragi, agrișe și grepfruit. Ați simțit vreodată senzația de fericire, de ”pierdere de sine” într-un dans?

Ei bine, eu simțeam la propriu toate acestea și mai mult. Culoarea alb verzui te ducea gândul la  plage însorite, la muzica valurilor pusă pe strune de vioară. Vinul este bbținut din struguri proveniți din Podgoria Huși, de calitate înaltă (DOC). Atent selecționați, strugurii sunt presați ușor. Mustul ravac se extrage rapid, înainte de a lua culoare din pielița strugurilor. Cu o tăria alcoolică de 13,5, vinul se lăsa ușor-ușor, descoperit.

Sigillum Moldaviae – tradiție și istorie aduse în prezent

În timp ce poveștile celorlalți se împleteau frumos cu povestea noastră. Povestea vinului pe care îl savuram și a mea. Poveste de iubire pentru vin, pentru istorie, pentru oameni, tradiție și locuri. Pentru ceea ce descopeream că pot trăi, simți, iubi la un pahar de Blanc de Noir/Pinot Noir. Alături de peștele slab pe care gazda noastră primitoare îl pregătise, de prieteni vechi și noi.

Sigillum 00083 Vinul preferat și povestea Pinot Noir Sigillum Moldaviae

Căci vinul și prietenii se aseamănă extraordinar de mult. Ambii sunt cu atât mai buni și mai valoroși cu cât adună ani. Dar povestea nu ar fi memorabilă, dacă nu ar fi avut un final neașteptat. Bineînțeles, vinul alb sec nu era singurul din cramă și nici singurul care spunea povești. Sigur, nu ale colecției de peste 100 000 de mii de sticle cu vin cu valoare inestimabilă, care se găsesc în Monumentul Beciul Domnesc.

Se aflau însă multe alte categorii de vinuri, vinars, băuturi spirtoase, în cramă. Printre acestea, selecția de vinuri Sigillum Moldaviae Un vin însemnat. Cum e și denumirea, aceste vinuri chiar sunt însemnateau cu un sigiliu. Vinurile provin din podgoriile Huși, Odobești și Panciu, cu denumire de origine controlată (DOC). Cu alte cuvinte, istorie și tradiție aduse în contemporanul modernist. Un viitor dezgropat din trecut.

De la vinul sec la Muscat Ottonel demisec

Lângă mine, prietenii și soțul depănau amintiri din călătorii și savurau Muscat Ottonel. Mă tot îmbiau să-l încerc și să-i ascult povestea. Avea garanția tradiției viticole, ca toate vinurile Colecției, în cazul acesta, din Podgoria Panciu. Gazda îl descrisese ca fiind un vin parfumat, cu arome de flori de tei, salcâm și note de citrice. Valoarea lui este evidențiată de preparate din pește, carne de pasăre sau salate.

vinul

Până atunci, nu fusesem convinsă de niciun demisec. Prin urmare nu prea mă trăgea inima să dau vinul meu preferat pe altceva. Și totuși, mă aflam într-o cramă, în mijlocul podgoriilor moldovenești. Eram într-o companie absolut minunată, prietenoasă și caldă. Eram în locuri încărcate de istorie pe care le simțeam într-un fel atât de minunat. M-am înfruptat din peștele gustos pregătit excelent și am luat o gură de Muscat Ottonel

Fără a fi o bună cunoscătoare de vinuri, mi-am dat seama că trebuie doar să înțelegi vinul. Să îi descoperi personalitatea, să fii deschis și sincer, să-ți dai voie să simți libertatea. Din acel moment, am știut să aleg vinul bun, de calitate. Cu precădere, cele care provin din podgoriile Moldovei, Beciul Domnesc. Au ele, podgoriile acestea, o energie aparte, benefică. Energie pe care o regăsim în vin.

Poveste, bucurie, gust divin

Dacă vinul sec mă făcuse să simt muzică, dans, poveste de iubire, Muscat Ottonelul declanșa explozie. De arome, de culori, de senzații. Alb, elegant, aromat atât cât trebuie, mă purta într-o călătorie. În timp, în spațiu, printre amintiri și sentimente extraordinare. Îmi plăcea vinul pe care îl descopeream și amalgamul de simțăminte dezlănțuite.

Sigillum 00053 Vinul preferat și povestea Pinot Noir Sigillum Moldaviae

Simțeam nisipul sub picioare din ultima plimbare pe malul mării. Pășeam în doi, de mână, cu câte un pahar de vin ald, demisec, Sigillum Moldaviae. În cramă, atmosfera era perfectă, cu toții aflându-ne parcă într-o călătorie fantastică. Și totuși, atât de reală!

Ca și cum călătoria noastră trebuia cumva pecetluită, a urmat ineditul. Băieții au scos ca prin minune câte un buchet imens de trandafiri. Apoi, Dan (prietenul nostru) a îngenuncheat și a cerut-o în căsătorie pe Ana. Părea o pagină desprinsă dintr-o carte de povești, o scenă dintr-un film. Bucuria era de nedescris în cuvinte.

Momente prețioase pecetluite cu vin 

Am ciocnit paharele cu Muscat Ottonel- Sigillum Moldaviae și am sorbit cu grijă. Mi se păreau atât de prețioase și vinul și momentul! Voiam să le prelungesc cât mai mult pe amândouă. Dar povestea nu se termina aici. A urmat cererea prietenilor noștri de a le deveni părinți spirituali. Cu lacrimi de bucurie în ochi, am acceptat.

vinul

Masa s-a umplut cu bunătăți, deserturi moldovenești și vinuri asortate. Adevărat festin, adevărată sărbătoare. Nici nu știam ce să gust mai întâi, în timp ce gazda prezenta fiecare sortiment de vin. Busuioacă de Bohotin (rose, demidulce) cu multiple medalii internaționale; Tămâioasă Românească (alb, dulce) medaliat cu aur și argint. Fiecare cu povestea lui impresionantă, captivantă.

Aproape nu mai puteam urmări prezentarea din cauza aromelor. Papilele mele gustative erau puse la grea încercare. Norocul era însă de partea mea. Era suficient să mă bucur de gustul divin, bogat și proaspăt, fără a da un verdict. Nu de alta, dar totul s-ar fi transformat într-o scenă demnă de Caragiale. Se știe doar, vinul bun nu doar descătușează inimi și sentimente, ci și limba.

Final de poveste

De altfel, ar fi fost imposibil să încercăm toate vinurile. Portofoliul Companiei Beciul Domnesc este foarte diversificat. Numai selecția Sigillum Moldaviae cuprinde 8 sortimente, la care se adaugă multe alte soiuri. Puteam alege însă tot ce doream să luăm cu noi acasă. Ceea ce s-a și întâmplat.

Minimalist Beauty Blogger Introduction Instagram Post 1 Vinul preferat și povestea Pinot Noir Sigillum Moldaviae

Curând urmau câteva aniversări în familie. Prilej cum nu se poate mai potrivit, pentru a sărbători cu vinuri alese de la Beciul Domnesc. Desigur, nu lipsește noul meu prieten, Muscat Ottonel! Și promisiunea de a reveni și vizita Monumentul Beciul Domnesc, o experiență unică.

Până data viitoare, hai noroc, voioșie și sănătate!

Articol înscris la Spring SuperBlog 2024

Surse foto: Beciul Domnesc, edit Canva

Cu bucurie și drag,

MM

Mulțumesc pentru vizită! 
Dacă informațiile din articol ți-au plăcut, vino din nou pe acest blog și oferă-i editorului o cafea .
Găsești ceva interesant/util și aici:
5/5 - (1 vote)