Salut! Vă amintiți cu siguranță, promisiunea unui articol despre aventura mea Webstock aniversar 2018. Chiar dacă ați uitat, nu-i nimic, ne amintim împreună :). Deși a trecut ceva timp de la acest eveniment, amintirile sunt încă acolo, bine păstrate în memorie. De ce? foarte simplu: a fost prima mea participare la Webstock și a coincis cu aniversarea de 10 ani. Și, a fost diferit de alte evenimente cu același format.
Aventura mea Webstock
Dar, să o luăm cu începutul. Mi-am dorit să particip la Webstock încă de anul trecut când nu știam care este procedeul, pe cine să întreb, cu cine să mă consult etc. Așadar, odată ratat momentul, am rămas cu speranța că voi avea mai mult succes la următoarea ediție. S-a întâmplat exact așa, fiind printre primii bloggeri acreditați care au primit invitație. Mulțumesc Cristi Manafu, mulțumesc Cristian Dumitru! Așadar, astăzi aflați despre aventura mea Webstock!

Cu doar o săptămână înainte de eveniment, lucrurile s-au precipitat și programul devenise atât de încărcat încât emoțiile s-au declanșat instant. Rețelele sociale au totuși meritul lor iar eu am beneficiat de acesta, prieteniile din online (apropo, le doresc concretizate, duse și în offline!) ajutându-mă la mobilizare.
Stabilind un punct de întâlnire – nimeni nu s-a prezentat :)-, am reușit totuși să întâlnesc destul de mulți prieteni din online. Prima mulțumire, mai ales sufletească, a fost aceea că am reușit să ajut un om să-și împlinească visul. Și, să leg o prietenie reală cu Georgiana.

Evenimentele aniversare au alt aer, prin urmare Webstock aniversar 2018 avea surprizele și spectaculozitatea lui. Începând cu locul în care lăsam mesajul aniversar, colțul caricaturilor realizate pe loc, până la invitați/speakeri.

Experiențe & succes
Viața este o școală continuă, spun eu, deschisă fiind întotdeauna la informații noi, povești de succes ale semenilor, indiferent de mediul din care provin sau vârstă. Dacă succesul și vizibilitatea Andreeei Esca, Cabral Ibaka, bloggeri, vlogeri sau influenceri renumiți, China Birta, îmi erau cunoscute, am avut parte de surprize extraordinare. Am învățat lucruri, lecții noi.
Am avut revelația să cunosc o persoană pe care nu o știam nici măcar din online (mea culpa!), offline. Tânăra vloggeriță Bianca Adam alias Tequila, m-a surprins extrem de plăcut. Pur și simplu cuvintele nu au greutatea pe care aș dori-o, prin urmare spun doar mută de admirație: just chapeau, Bia!
Surprize live!
Alt moment extraordinar de plăcut a fost cel pe care organizatorul Evensys l-a reușit: Delia, live cu ”Trăiește frumos”, reclama și motto-ul Vodafone, unul dintre parteneri. O da, ”Real, real, am uitat să trăim, nu ne prea mai vorbim…” fredonez de atunci mereu.

Între conferințe, la cafea, dulciuri spectaculoase oferite în cinstea aniversării Webstock sau diverse surprize, ședințe foto sau oferte de prezentare a brandurilor prezente, socializăm la maximum.
Sunt oameni pe care mi-am dorit enorm să-i întâlnesc dar nu visam să se întâmple prea curând. Oameni dragi mie, care au avut sau au legătură cu activitatea de blogger și pe care i-am întâlnit când mă așteptam mai puțin (deloc): La Webstock aniversar 2018!
Pe Ioana, de la care am învățat primii pași în blogging, am întâlnit-o întâmplător, într-una dintre pauze, apucând să schimbăm câteva fraze. Sperând să mă pot bucura de conversație cât mai mult timp, ceva care m-a surprins neplăcut s-a întâmplat în așa fel încât s-a terminat brusc și în coadă de pește :). Probabil că așa trebuia să se întâmple pentru a avea plăcerea să o întâlnesc pe Monica Anghelovici.

Spre final, după atâtea câte se petrecuseră, înainte de începerea galei i-am (re)întâlnit pe Claudia și Albert, o reală plăcere. Ni s-au alăturat Cătălina Coman, Cristian și Georgiana, încercând să facem o trecere în revistă și imortalizând momentul.

De ce a fost Webstock diferit?
Vă spuneam că Webstock a fost un eveniment diferit de celelalte la care am participat iar dacă nu v-ați dat seama din cele povestite că așa a fost, punctez puțin.
- Speakerii din diverse domenii. De la inventatorul ochelarilor pentru nevăzători, Cornel Amariei, doctorul de inimi, Vasi Vasilescu, la Florin Grozea, Teodora Teo′s Kitchen și Samsung sau Bianca Adam și vedetele de mai sus.
- Surprize, sesiuni foto, cadouri la fiecare pauză
- Socializare și comunicare, prietenii
- Surpriza muzicală
- Vedete de succes în domeniile lor și experiențele din social media
- Gala premiilor Webstock
- Petrecerea

Închei spunându-vă că aventura mea Webstock a fost una dintre cele mai frumoase și interesante la care am participat. Aventură care reprezintă doar începutul, pentru că am primit deja invitație pentru ediția cu numărul 12 Webstock din 4 octombrie 2019.
Vă aștept și pe voi la ediția următoare, să ne cunoaștem sau să ne revedem și să trăim împreună o altă aventură Webstock. Până data viitoare, spor în toate, trăiri intense și înscriere cu succes!
UniquebyMM
P.s. Punctul de întâlnire, holul JW Marriot, canapeaua din dreapta, ora 8.40 :)
Eu ma bucur mult ca am avut ocazia sa va intalnesc.
Inca sunt cu gandul la acele prajituri, la anu nu le mai ratez 😂😂😂
Cu drag!
Și mie :)
❤️
Ce drăgut! Am auzit ca a foat foarte fain la eveniment, distractie si oameni foarte frumosi!
Pentru mine, lecții de învățat și prieteniile duse în offline sunt cele mai mari câștiguri.
Bineînțeles că nici surprizele, petrecerile etc nu-mi displac, ba dimpotrivă :)
Sper sa ajung si eu macar o data la acest eveniment fiindca am citit multe lucruri interesante despre el si vreau sa invat de la oameni cu experienta in online.
Neapărat!
Și, îmi doresc să ne vedem :)
Cred ca a fost un eveniment pe cinste. Poate o sa particip si eu la umatoarea editie. :)
Neapărat.
Pentru mine este deja un obicei Webstockul si nu numai, toate evenimentele organizate de catre Evensys. Noi, venim in gasca de la Craiova si nu stiu care ar fi fost traiectoria noastra blogosferica fara aportul lui Manafu.
Da, ai dreptate.
Și mie îmi plac evenimentele organizate de Evensys & Cristian Manafu
Cat de mult îmi plac evenimentele astea. Super tare.
Sunt cu adevărat interesante!
Sigur a fost un eveniment extraordinar! Poate anul viitor am sa particip si eu! Cine stie! ;)
Ar fi nemaipomenit.
A fost o super experienta , cu siguranta ai avut multe de invatat.
Da, experiențe unice!
Si eu mi-am dorit enorm sa ajung, dar m-am dezmeticit in ultima zi! Nu-i nimic, sper ca anul viitor sa fiu prezenta si sa ne cunoastem cat mai multe intre noi!
Ar fi grozav!
mi-a facut placere sa particip la acest eveniment si sa te cunosc
Și mie!
Aveti numai lucruri bune de invatat de la astfel de evenimente.
Ai dreptate, sunt lucruri pe care le afli direct de la ”sursă”
Ce frumos a fost! Anul viitor trebuie sa ajing si eu!
Neapărat.
Dupa cat de frumos ai povestit (parca ti-am simtit entuziasmul din ziua respectiva 😂) sunt geloasa ca nu am participat si eu, cine stie, poate in viitor!
Mulțumesc, mă bucur că am reușit să-ți transmit starea.
Neapărat să faci eforturi și să vii.
Ce frumos si interesant! Un eveniment la care mi-ar fi placut si mie sa particip.
Poate pe viitor.. :)
Da, neapărat să vii!
Ma bucur ca te-am intalnit si abia astept sa ne vedem si la evenimentul de anul viitor.
Plăcerea a fost de partea mea!
Abia aștept, dar sper ca următoarea întâlnire să fie la gală :) ,nu?
Asa sper si eu, daca reusesc sa scriu la toate probele.
abia astept sa vin si eu la anul! nu mai ratez pentru nimic in lume!
Te aștept :)
Foarte fain evenimentul! Hope you had a good time!
Super frumos. Imaginile vorbesc de la sine..
eu sper la anul sa ajung neaparat, ma tot chinui de ceva timp si tot se iveste cate ceva neprevazut!
Mi-as dori sa particip si eu anul viitor :)
Te aștept la întâlnire :)
Foarte deosebit evenimentul! Am văzut poze pe instagram, am citit articole despre el și nu pot decât să-mi doresc ca, în viitor, să fac și eu parte din povestea lui. Deocamdată nu știu care sunt regulile pentru a participa la un eveniment de o asemenea amploare.
Intră pe fb Webstock și urmărește când dau drumul la înscrieri.
Ne vedem în punctul stabilit!
Succes!
Petrecerile sunt frumoase! Minunat eveniment!
Petrecerea este bomboana, cireașa, what ever, câștigul este experiența, rețeta de succes a celor care au reușit, a celor mai buni, noutățile în domeniul social media
Uau!😇
Anul acesta nu am mai putut ajunge, dar sper sa pot participa la anul. Pare-se ca a fost foarte frumos. 😍
Te aștept în ”gașca mea” :)
Foarte dragut evenimentul…poate la anul ma alatur si eu!
Pare super fain! Sper sa am si eu ocazia sa participle la un astfel de eveniment :)
Eu ma bucur ca te-am cunoscut. Si eu am aceleasi cuvinte de lauda la adresa evenimentului
Un eveniment cu de toate. Informație, porția de dulce, distracție și socializare. Ai avut o experiență pe cinste!
Foarte frumos , anul viitor sper sa ajung si eu ❤️
Te aștep!
Mi-ar fi plăcut și mie să particip, poate la anul. Se pare că ai avut parte de o experiență pe cinste, ai cunoscut oameni minunați.
Te aștept în punctul stabilit :)
Foarte, foarte misto evenimentul! Anul viitor imi doresc sa particip si eu.
Wish me luck! :)
Te aștept în punctul stabilit :)
Ma bucur ca ti-a placut, pare sa fi fost un eveniment minunat, cu speakeri care mai de care !
Da, unul și unul!