”Rădăcini” la Londra: când dorul de România devine artă

Sentimentele de dragoste de țară, de locurile în care ne-ai născut și crescut, mândria de a fi român se simte altfel când ne aflăm departe de țară. Inima are alt ritm, vibrațiile sunt mai puternice, iar dorul aduce mai repede lacrimi în ochi. Departamentul Pentru Românii de Pretutindeni (DPRP) are o misiune importantă, aceea de reduce distanța dintre românii plecați peste hotare și România.
Misiune deloc ușoară, deoarece cei plecați departe de casă au alte criterii, alte filtre prin care trec totul. Ei au nevoie de valori, de evenimente de calitate, de oameni care să reprezinte sub cea mai pură formă tradiția, cultura, rădăcinile. România și identitatea lor, românească.

Un astfel de eveniment a fost organizat și pregătit în detaliu la Londra, în fața românilor din diaspora. Consulatul General al României la Londra a fost nu doar locul unde s-a desfășurat un eveniment despre care românii noștri din Regatul Unit îl vor purta mult timp în inimi. A devenit un loc familiar, un loc care inspiră încredere, care ”respiră” la unison cu românii de acolo, făcându-i să se simtă, fie și pentru puțin timp, mai aproape de casă. Mai aproape de România.
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni aduce tradiția românească în prim-plan, la Londra: Rădăcini
Evenimentul despre care vă vorbesc, desfășurat în 2 octombrie, și-a atins din plin scopul. De la nume, ”Rădăcini”-Back to the Roots- , la spectacol în sine. Spectacol propus de Asociația Humaniterra, realizat de Liza Panait și Viorel Panait, muzica live: Adrian Naidin. Am urmărit evenimentul live, prin urmare pot spune că mi-am format o idee. Dacă vor fi câteva sau mai multe, fiți indulgenți, nu mă judecați! :) Ce-i frumos și bun, și lui Dumnezeu îi place!

Proiectul finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, a avut ca parteneri: Consulatul General al României la Londra și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România Filiala Marea Britanie. Chintesența: frumusețea portului românesc transpus în creații reinterpretate în viziunea Lizei Panait. O poveste despre universul tradiției românești, despre memorie și identitate. Despre rădăcinile României.
Seara a fost încărcată de emoție și bucurie produse de muzică, versuri și colecția de piese semnate Liza Panait. Iar când spun astfel, credeți-mă pe cuvânt, este purul adevăr. Publicul, românii din Marea Britanie și personalități între care: doamna ambadasoare Laura Popescu, consulul general Robert Marin și consulul general adjunct Ana Maria Almășan.

Oriunde ne-ar purta viața, rădăcinile rămân
La un moment dat acordurile muzicii și versurile au inundat încăperea.
”Mamă, inima mi-i arsă
De când am plecat de-acasă
Nu-mi dă pace inima
Unde te știu singurea
N-ai cui spune vorb-aleasă
Copiii ți-s duși de-acasă
Și rămâi îngândurată
Să-i mai poți vedea o dată…”
Moment în care câțiva participanți și-au tamponat discret ochii. Nu știu cine nu ar fi reacționat la fel. Vă invit să urmăriți înregistrarea! Apoi, când au apărut fetele care purtau cu eleganță creațiile, unele costume populare, am văzut oameni lăsându-și lacrimile să curgă în voie. Nu simțeau nevoia să și le mai ascundă.

O făceau cu zâmbetul pe buze, cu mândrie. Simțeau că inimile vibrau pe aceeași frecvență cu creatorul de modă, cu artistul care punea tot sufletul în interpretare, cu românii de acolo și de-acasă, cu amfitrionii evenimentului. Simțeau românește, trăiau românește, pe pământ străin.
România purtată în suflet și în straie: povestea „Rădăcini”
Într-una din metropolele cosmopolitane multiculturale ale lumii, Londra, copii și tineri au putut descoperi reperele culturale despre care poate, doar i-au auzit vorbind pe părinți. Nicio clipă însă nu s-au simțit străini. Sau triști. Dimpotrivă. S-au regăsit în fiecare piesă creată și adusă acolo pentru a le reaminti de rădăcini, de portul nostru popular, unic în lume.

Iar pentru ca totul să fie și mai pe înțelesul lor, pentru a simți că sunt continuare a ceea ce părinții le-au spus că moștenesc, unii au îmbrăcat creațiile, costumele populare ale Colecției Rădăcini. Poate că nu au înțeles exact în acea seară că au rădăcini puternice, chiar dacă sunt departe sau, s-au născut în străinătate.
Îmbrăcând costumele, creațiile Lizei Panait, care evidențiază expresivitatea costumului popular românesc, ceva s-a întâmplat în inimile lor. Cu siguranță s-au simțit ca aparținând neamului românesc. Arătau deja o mândrie aparte, în aparițiile lor. Le-am văzut bucuria pe fețe, îmbujorarea și o anume grijă față de costume, față de public. Își doreau să transmită că se simt bine, perfect.

Liza Panait transformă tradiția românească într-un spectacol de eleganță
Felul în care creatoarea a reinterpretat elemente tradiționale, folosind limbajul artistic contemporan fără a neglija sursa de inspirație, a dus la desăvârșirea unei colecții care atinge orice inimă. Evident, pentru ca toate acestea să se vadă, trebuie să privești prin ochii unui român adevărat. E nevoie de un dram de iubire și dragoste de țară, de glie, de oameni.
Trebuie să știi ceva despre creatorul acestor bijuterii în materie de creație vestimentară. Deoarece, nu oricine poate ajunge la inima unui român adevărat. Mai ales la inima unui român plecat în afara țării. Am spus deja, românii de pretutindeni sunt mult mai drastici, cern foarte bine lucrurile. Prin urmare, nu le poți prezenta pe oricine, cu orice, ci doar cu oameni valoroși, remarcabili.

Liza Panait este fără îndoială unul dintre aceștia. Iar reprezentanții Departamentului pentru Românii de Pretutindeni au știut lucrul acesta. Liza Panait este creatoarea a cărei viziune poate fi tradusă prin reflecție asupra păstrării identității noastre culturale. Colecțiile Sarmizegetusa, Zetrea, Albastru de Voroneț sau Pasărea Măiastră și Maria, regina inimilor vorbesc de la sine. Ce am vrut să spun de fapt este că nimeni și nimic nu ar fi fost mai potrivit.
De la ia românească la haute couture
Creatoarea noastră este cea care știe cel mai bine să pună în creațiile sale motive populare, materiale naturale, croieli moderne, picturi sau broderii manuale. Fiecare piesă este o poveste specială, unică, care poate fi înțeleasă și purtată cu demnitate și mândrie. În Colecția Rădăcini s-a simțit din plin sufletul omului iubitor de neam și țară.

S-au putut vedea piese de o valoare inestimabilă combinate atât de armonios și firesc cu dantelă, boderie manuală sau in topit. Altele, din mătase naturală combinată cu broderii de o finețe și prețiozitate care te fac să te crezi de rang nobil purtându-le. N-au lipsit nici hainele din lână, cașmir sau bumbac. O varietate de creații pentru toate gusturile, vârstele și dimensiunile.
De la blugi brodați, la ii și fote, de la rochii la bundițe, de la topuri la costume reinterpretate. Iar încheierea, așa cum se cuvine unei reprezentații de acest calibru, mireasa colecției. În colecțiile fashion designerului Liza Panait, mireasa de colecție reprezinta momentul cel mai încărcat de simbolism. Cel mai spectaculos și inedit.

Punte între România și diaspora: Colecția ”Rădăcini”
La colecția Rădăcini creatoarea a mers pe aceeași linie de inspirație folclorică. Ca stil, rochia este o piesă unicat, care combină superbissim, nostalgia trecutului cu eleganța contemporană. O îmbinare deosebită a elementelor reinterpretate din portul tradițional cu motive arhaice cu detalii de artizanat autentic. O rochie de mireasă care celebrează de fapt identitatea culturală și ideea de dor.
Mesajul creatorului: punte între România și diaspora. Felul în care moștenirea culturală trebuie păstrată și transmisă generațiilor următoare. Indiferent unde se vor afla: pe pământ românesc sau străin. Dorul este doar încă un motiv care ne reamintește cine suntem cu adevărat.

Întreg spectacolul este gândit în așa manieră încât există o armonie extraordinară între muzică, artist și creații. Îmi permit să spun, ca participant la câteva evenimente de lansare, există o adevărată chimie. Alegerea pieselor muzicale completează foarte bine momentele de prezentare de pe podium. Fiecare etapă a spectacolului este pusă în valoare de versuri, inflexiuni vocale sau acorduri instrumentale. În echipa Panait lucrurile funcționează cu precizia unui ceas elvețian.
Seară cu Liza Panait la Londra: Despre dor, memorie și identitate românească
Pentru un observator, nu-i greu de înțeles de ce publicul rezonează perfect cu întregul spectacol. S-a putut observa și în cazul evenimentului Rădăcini- Back to the Roots de la Londra. Oamenii au reacționat imediat la versurile lui Eminescu, ale Veronicăi Micle, dar și la cele ale cântecelor populare ”Ciuleandra”, ”Aseară ți-am luat basma”, ”Paparudă-rudă”. În interpretarea de excepție a artistului Adrian Naidin și al său violoncel. Publicul a plâns, a râs, a cântat și a aplaudat frenetic.

Dacă ar fi să mă întrebați cum am văzut eu lucrurile, de acasă, din România, v-aș răspunde cu sinceritate. M-am entuziasmat, mi-au dat lacrimile, mi s-a făcut piele de găină, odată cu publicul, românii noștri din Londra. Știu ce simt, deși nu am plecat din țară decât în vacanțe. Dorul însă, este și de la noi către ei și amplifică întotdeauna sentimentele de ”acasă”. Oricât de bine le este, dorul de părinți, buni sau străbuni îl poartă cu ei în suflet.
Da, mi-ar fi plăcut să fiu în sală, printre ei. Dar pentru că admir, aprecieez enorm ce fac oamenii aceștia, familia Panait. Pentru a le confirma românilor de pretutindeni, dacă ar mai fi cazul, că aceste creații sunt dovada vie că ”tot ce-i românesc, nu piere.” Că avem rădăcini sănătoase, puternice, atâta timp cât știm să le păstrăm. Să ai rădăcini înseamnă să nu uiți de unde vii, din ce viță te tragi, să fii tu, cel adevărat.
La final
Românii noștri de pretutindeni merită astfel de evenimente. Evenimentul a fost o invitație la descoperirea României prin artă. Întâlnirea românilor cu tradiția și cu valorile care continuă să ne definească, oricare ar fi locul din lume în care ne construim viața.
Chapeau!- în fața tuturor: Liza Panait & familia, DPRP, Consulatul General al României la Londra, presei.
Cu bucurie și drag,
Mirela
Mulțumesc pentru vizită!
Lasă un răspuns