Bun găsit, dragilor! Aproape că este imposibil să nu fi aflat cineva despre Festivalul Internațional George Enescu. Interesat sau nu, fiecare a auzit măcar o dată despre cel mai longeviv și calitativ eveniment cultural de talie internațională. Ediția 2025 este cea de-a XXVII-a și se desfășoară în perioada 24 august-21 septembrie.
Festival Enescu 2025 – Concert de deschidere

Bineînțeles, mândria ca român, de a fi gazda unui asemenea eveniment de talie internațională este fără margini. Cel puțin eu una, așa simt, dar poate sunt și puțin subiectivă (moldoveancă fiind :)). Da, știm deja ce genii a dat Moldova, deși cred că trebuie amintit.
Dar, să mergem mai departe, deoarece am fost deja la primul concert. Concertul de deschidere, care a avut loc la Sala Palatului (București), duminică seara, 24 august. Ca acreditat de presă al prestigiosului Festival Enescu voi avea onoranta oportunitate de a participa la concertele și evenimentele conexe. Așadar, am de gând să vă port cu mine în lumea extraordinară a muzicii. Bineînțeles, virtual, prin intermediul cuvintelor. Sper să le găsesc pe cele mai potrivite.
Din punctul de vedere al umilului iubitor de muzica de cea mai înaltă vibrație interioară. Fac această mențiune, deoarece nu doresc să creez așteptări. Vă pot oferi cel mult opinii personale, pot transmite emoția, atmosfera și programul concertelor. Pentru că, nu am devenit mai cultă sau mai pregătită în materie de muzică clasică. Poate doar mai iubitoare, mai recunoscătoare pentru moștenirea lăsată. Pentru încă o ediție de Festival Enescu, cea de-a XXVII.

Festival Enescu ediția Aniversărilor/Celebrations
Trebuie să vă spun că tema ediției este și ea una inedită, numită sugestiv, Aniversări/Celebrations. Aceasta este inspirată din seria aniversărilor care coincide cu ediția festivalului de anul acesta. Astfel, din șirul aniversărilor prima și cea mai importantă este împlinirea a 70 de ani de la moartea compozitorului, muzicianului și dirijorului George Enescu.
Tot anul acesta, se împlinesc 75 de ani de la moartea lui Dinu Lipatti- pianistul pianiștilor. De asemenea, la Festival Enescu 2025 se celebrează Maurice Ravel de la a cărui naștere se împlinesc 150 de ani. Pe lista compozitorilor celebri aniversați se mai află: Gabriel Fauré- 180 de ani, Pierre Boulez – 100 ani, Arvo Pärt- 90 ani, Johann Sebastian Bach- 340 ani, Dmitri Șostakovici- 50 ani de la moarte.
Prilej de sărbătoare în cadrul ediției Festival Enescu 2025 este și cel al aniversării unor prestigioase orchestre. Printre acestea se află: Deutsche Kammerphilharmonie Bremen- 45 ani de activitate, Danish National Symphony Orchestra- 100 ani, Philharmonia Orchestra – 80 ani, Filarmonica de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca- 70 ani.

Festival Elenescu – concert de deschidere cu o primă audiție
La Festival Enescu, în deschiderea de care tocmai am pomenit, cu Sala Palatului plină ochi, am închis ochii pentru o clipă. Mi-am imaginat, pe acordurile unui concert condus de bagheta maestrului Cristian Măcelaru că sunt într-o lume mai bună. Fără războaie, fără, fără ură (și urât), fără copii și oameni bolnavi sau înfometați.
Muzica poate avea acest efect. Pe parcursul întregului concert am simțit că s-a respirat la unison. Că eram doar oameni. Care trăiesc, simt muzica de calitate, muzica divin interpretată de Orchestra Filarmonicii George Enescu. Uniți de sublimul muzicii oferit la Festival Enescu.
Seara de 24 august 2025 va rămâne, de departe, una memorabilă. Am zărit personalități, am întâlnit oameni de cultură, ne-am delectat cu Raffaello și ne-am răcorit cu evantaie parfumate Guerlain. Scopul nu este însă acela de a evidenția sponsorii de la Festival Enescu 2025. Deși, sponsorii sunt foarte importanți în desfășurarea acestui tip de eveniment.

Primă audiție la Festival Enescu
Concertul pentru orchestră Op. 182 semnat de compozitorul Dan Dediu a deschis ediția nu nr. 27 Festival Enescu. Piesa a fost o primă audiție, dar și o premieră în ceea ce privește piesele compuse de Dan Dediu. Mă refer la cererea expresă a maestrului Măcelaru, care este și director artistic al festivalului. Acesta a convins compozitorul de a scrie această piesă pentru a fi interpretată în deschiderea concertului.
Compozitorul a acceptat, iar piesa cu o durată de 20 de minute, ”o călătorie muzicală în 20 de minute” (numită de compozitor) a avut succes. Aplauzele la scenă deschisă (compozitorul a urcat pe scenă la rugămintea maestrului Cristian Măcelaru), dar și florile oferite au fost ”răsplata” sau dovada succesului. Opinia mea, dacă ar fi să fiu întrebată (și ar conta), deschiderea cu această primă audiție reprezintă respect pentru Enescu. Și pentru iubitorii de muzică.

Interpreți și interpretări de excepție
Nemanja Radulović – vioară, a interpretat Concertul în re minor pentru vioară și orchestră Aram Haciaturian. O interpretare extraordinară, așa cum numai un talent de talia violonistului o poate face. De altfel, Nemanja este posesorul mai multor premii internaționale. Unul dintre acestea este Premiul I și Câștigător al Concursului Internațional George Enescu , premiu special pentru interpretarea Sonatei a 3-a Enescu.
O vioară care a fermecat publicul. Un interpret de excepție care ne-a vrăjit. În urma interpretării au fost aplauze furtunoase, interminabile și insistente. Acestea nu puteau fi ignorate de interpret și dirijor, astfel că au revenit. Cristian Măcelaru a schimbat baghetele, cea de dirijor, cu cea de interpret. Împreună cu Nemanja au interpretat Preludiul celor Cinci piese pentru două viori și pian de Shostakovich. Ce pot spune ca novice ce sunt în ale cuvintelor celor îndrituiți să o facă? A fost surpriza, cadoul ce mi-a umplut inima.

Poema Română la Festival Enescu 2025
În a doua parte a concertului a avut loc un adevărat regal de artă, muzică, cultură. Actorul Marius Bodochi, Poema Română op.1, Nona Ciobanu și Peter Košir regizori multimedia au oferit un spectacol unic, inegalabil. Interpretarea actorului Marius Bodochi, nici nu se putea alege alt nume, a fost magistrală. Acesta a interpretat texte -mărturisiri ale lui George Enescu, într-o manieră și cu un impact extraordinar.
Proiecțiile 3D cu imagini și texte, filme care evocau viața lui George Enescu, de la copilărie la finalul vieții. Poema română în interpretarea dumnezeiască a Orchestrei Filarmonicii George Enescu a însoțit imaginile spectaculoase. Acestea au fost montate după un concept artistic semnat de regizorii media Nona Ciobanu și Peter Košir. Inedit. Spectaculos!
Poema română este prima compoziție scrisă de George Enescu pentru orchestră și a fost dedicată Reginei Elisabeta a României. Textul dedicației pe care autorul l-a scris pe frontispiciul lucrării ”Omagiu respectuos M.S. Regina României” apare de asemenea în imaginile proiectate. A fost pur și simplu sublim!

Festival Enescu – prilej de bucurie
Concertul de deschidere Festival Enescu a fost un concert al bucuriei. Așa l-am perceput. M-a bucurat enorm că am avut ocazia să ascult la un asemenea nivel, Poema Română. Cu atât mai mult, cu cât am aflat că între 1947 (plecarea regelui) și 1989-1990 a fost interzisă interpretarea finalului de la Poema Română. Cred că e bine de știut și de reținut. Printre altele, desigur. Așadar, vă îndemn să mergeți la concerte și/sau la evenimentele conexe care se desfășoară conform conceptului acestei ediții. Să ne luăm porția de fericire și cultură! Alegeți ce vă place din programul Festivalului Enescu.
Cultura va trăi. Prea mare e patrimoniul ce l-au acumulat atâtea secole de trudă și de credință pentru a face dintr-o dată tabula rasa den tot ce am strâns și asimilat. impasuri a mai avut omenirea. Și le-a răzbit pe toate cu o vitalitate eroică. Nu-i va lipsi curajul nici de data aceasta. Trebuie să credem și vom învinge.
George Enescu
Atât de actual! Atât de adevărat!
Până data viitoare, bucurați-vă de muzică!
Cu bucurie și drag,
Mirela
Multumesc pentru vizită!
Nu am ajuns pana acum la un concert de o asemenea amploare, dar ar fi o experienta interesanta sa pot fi prezenta