• Palma de Mallorca

    Palma de Mallorca

    Mi-am luat o pauză de tras sufletul după atâta curățenie, pregătiri, liste, meniuri și alte chestii, când mi-a atras atenția o ofertă de bilete/ zboruri în Insulele Baleare, foarte bună.
    M-am dus imediat cu gândul la vacanța petrecută în Palma de Mallorca, cea mai mare insula dintre cele trei din Baleare și la amintirile frumoase rămase .

    Este o insulă foooarte frumoasă, cu foarte multe de făcut și de văzut, este o insulă pentru cei care iubesc căldura, soarele, plaja, pentru cei cărora le place sa viziteze obiective istorice, culturale, adoră distracția, deci, pentru toate gusturile.

    Cap Formentor

    Primul lucru care îmi vine în minte este drumul care urca până în vârful muntelui – Cap Formentor, care este spectaculos, deasupra mării , un drum sinuos, interesant. Are și o legendă simpatică, chiar interesantă, dincolo de aspectu hazliu, care sună cam așa:

    Inginerul proiectant/constructor, odată ajuns in vârf, nu reușea să găsească soluția pentru  coborâre, date fiind dimensiunile de la acea înălțime a muntelui.  După multe încercări eșuate,  într-o dimineață, mahmur după o beție, aflat în fața oglinzii și încercând sa-si facă nodul cravatei, si-a dat seama ca aceasta era soluția.
    Privit de sus, drumul asa arată: ca si cum ai încerca să faci un nod de cravată! De aici, din fârful muntelui, se pot vedea  dealurile cu livezile de maslini sau portocali, de pe văile și coastele din îmrejurimi, iar jos,  marea in splendoarea ei.

    Catedrala Santa Maria

    Alt obiectiv care mi-a plăcut mult, ordinea este cea dată de amintirea locurilor și nu a importanței lor, a fost vizita la impresionanta Catedrală Santa Maria, pe care și-a pus amprenta Gaudi- artistul lor national. M-am trezit apoi în poveștile romantice la locul, satucul  de munte  Valldemosa, cu mânăstirea în care au trăit, scris, compus,  Georges Sand și Frederic Chopin.

    O extraordinară experiență pe care am trăit-o și pe care te îndemn să o ai, este să mergi  in Cuevas del Drach (Pestera Dracului). În interiorul acestei peșteri există amenajat un loc în stilul unei săli de spectacol, unde se ascultă  muzică clasică. În fața publicului, se zărește în lumina făcliilor din pereți un lac, pe care, în timpul concertului, apar artiștii cu instrumentele lor, violă, violoncel, vioară, în bărci care traversează lacul. Este ceva magic, ireal.
    Este un spectacol în cel mai adevărat sens al cuvântului, de fapt,  totul este un spectacol: formele, culorile, aspectul peșterii si la final, mini-concertul de muzică, într-o lumină aparte. Totul pare desprins din alta lume. Lacul, este unul dintre cele mai mari lacuri subterane din lume și nu ai voie să faci fotografii, să filmezi.

    Perlele de Mallorca

    Pentru cine iubește perlele, in Mallorca se află printre singurele, fabrici cu perle manufacturate. Au personal care oferă explicații despre procedee, operații, întreg procesul tehnologic dacă te interesează. Evident, nu și secretele. Am fost fascinată de ceea ce vedeam prin geamurile mari, despărțitoare,  anumite operații, de „imbăiere”. Greul a venit la momentul delectării privirilor cu  diversesitatea de  bijuterii cu perle. Dragile mele, pentru voi, iubitoarele de bijuterii, frumuseșe, eleganță dar și de shopping, aici veți putea să vă desfăsșurați.

    Dar să nu uităm de iubitorii de plaje!

    Palma de Mallorca are plaje deosebite și multe, undeva, peste 200! Cele din sud, cu nisip fin, cu intrare lină in apa mării Mediterana, cu apă foarte curată și limpede, cele din nord fiind renumite prin nisipul alb și apă turcoaz. Nu sunt mai prejos de spectaculoase nici cele cu țărmuri stâncoase și pietricele sau cele din est, cu apă caldă, dar ușor mai tulbure, lăptoasă…

    Seara, încep petrecerile, veselia.

    Că sunt restaurante mari, de lux sau mici, baruri, pub-uri, terase, în toate este muzică, dans, mâncare bună (renumită),  băutură si distracție.
    Mai sunt multe de spus, despre croazierele care se fac, despre mâncarea lor, bună, delicioasă, cu porții generoase,  înot și alte sporturi pe si/în apă…doar timp sa fie!
    Ideal este să stai măcar 10 zile dar, este în regulă și 7. Găsești cel mai bun program astfel încât să ai o vacanță minunată în Palma de Mallorca.

    Până data viitoare, spor și distracție!

     

     

     

    O

     

    UniquebyMM

    Oferta este de la www.trevelator.ro

     

     

     

     

     

     

    Rate this post

    Categories: Călătorii

    Etichete:

    Lasă un răspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.