Spring SuperBlog 2018

 

 

Bun găsit, dragilor!

SuperBlog aruncă mănușa … provocării !

Aflați încă în plină iarnă, cu mănușile la purtător, vremea o cere, SuperBlog a aruncat mănușa … provocării. Asta înseamnă că a dat startul competiției de primăvară, Spring SuperBlog 2018. Chiar odată cu mărțișorul, care are șanse reale să fie înghețat. Dar, sunt convină că îl vor dezgheța spiritul competiției, cheful de ”luptă”, de scris, de distracție și discuții, al concurenților bloggeri. De la temperatura încinsă a  spiritelor se topește și ghețarul, prin urmare, nu de asta trebuie să te temi (haha). De fapt nu trebuie să te temi de nimic în această competiție,  poate doar de tine! ( :)

Ei, acum o fac pe și eu pe viteaza, după ce la prima participare Superblog 2017 mă pierdusem de nu știam nici pe ce planetă sunt. Experiența mea la ediția din toamnă mi-a adus tot felul de sentimente, am trăit senzații de la plus la minus (infinit !?!), de la sărit într-un picior și cântat de bucurie la dezamăgire.

Dar așa este o competiție: cu de toate! Am cunoscut oameni-bloggeri sau bloggeri-oameni, deși se spune că bloggerii nu sunt oameni, m-am distrat, am învățat, mi-am făcut prieteni.

Pentru a nu (mă) repeta totuși, la tot ce-am scris am să adaug așa: dacă dorești să-ți testezi limitele, dacă îți plac competițiile cu termene limită, jurii și note, vrei să ieși din zona ta de confort și, desigur dacă te țin balamalele (nervii), vino la SuperBlog. Citește regulamentul apoi bine de tot enunțul probelor, cerința, de vreo sută de ori dacă se poate, încadrează-te în deadline pentru a nu fi penalizat și lasă textul (tasta) să curgă.

Despre SuperBlog

Este competiția cu cea mai longevivă existentă în blogosfera românească! A luat startul în 2008, a încheiat 15 ediții și iată că anul acesta va împlini 10 ani! Sper să-i sărbătorească cu o mega-gală, mega- petrecere :) ! Serios acum, nu-i de colea un deceniu de existență! Mai ales, că de-a lungul anilor/edițiilor a adunat bloggeri, cam 2500, o comunitate faină, sute de probe cu zeci de mii de articole, vreo 80 de sponsori și premii cam de 100 000 euro. Ei, ce zici, cum ți se pare, ți-am stârnit interesul? Hai că este loc pentru toată lumea. Și crede-mă, ceva tot ai de câștigat! Dacă nu și nu, nu se lipește vreun premiu, sigur – sigur experiența este garantată.

La Spring SuperBlog 2018 se poate înscrie orice blogger cu blog în limba română, ediția cu numărul 16  desfășurându-se între 1 martie și 13 aprilie. 

Am promis că mă voi înscrie și voi participa la cât mai multe competiții.  În concluzie, respectându- vă(mă), mă țin de cuvânt iar acest articol este dovada înscrierii la Spring SuperBlog 2018. Este rândul vostru să vă implicați, să mă susțineți citind articolele, exprimându-vă părerile, dând feedback, comentând sau chiar sheruind.

Mulțumesc!

 

Succes tuturor!

 

UniquebyMM

Rate this post