Salut, prieteni! Nuntă personalizată la Royal. Prietena mea Al urmează să facă nunta. Cine nu știe ce înseamnă o nuntă? Emoții, pregătiri, nași, tot ce ține de organizarea unui eveniment ca acesta este ceva care sperie de multe ori. Când totul a intrat pe ultima sută de metri iar eu încă eram nehotărâtă cu privire la alegerea rochiei de seară, mă sună Al. Cu vocea răgușită de plâns, îngâna ceva de genul ”sunt diiis-truuu -să, nu-mmmai am nuuu-ntăăă, nu mai fac nuuuntăăă, ceee măăă faaac?”

 

Nuntă personalizată la Royal

 

Cuprins

Nuntă personalizată la Royal

-Al, unde ești, ce s-a întâmplat, întreb eu în timp ce urc în mașină și pornesc spre ea. Dezastrul se produsese: restaurantul în care urma petrecerea nunții dăduse faliment. Toată lumea era la ”pământ”: care plângea, care lua calmante, mirele se învârtea în cerc, pe scurt, tabloul întruchipat al disperării. Intru direct în subiect, aflu detaliile, nici nu mai contau și încep să mă gândesc la o soluție.

 

Nuntă personalizată la Royal

-Fraților, nu mai bociți atâta, nu a murit nimeni, nu este totul pierdut. Să ne calmăm puțin, trebuie să găsim o alternativă. Al, hai să cu mine în living, mamă, pune dumneata de cafea, B. deschide laptopul. Am fost anul trecut într-o locație, am stat două nopți, am mâncat, am dansat, m-am plimbat, mi-a plăcut cum a fost. Din câte îmi amintesc, organizau și nunți; B., intră pe salon nunti Brasov .

 

Nuntă personalizată la Royal

 

Locația este la munte, v-ați dat seama :), într-un decor natural deosebit, zonă cu aer pur, puternic ozonat, lipsit de praf și particule care pot provoca alergii. Asta este: hotel Royal Boutique, sun eu pentru informații și rezervare.

Rezervarea

Mai au loc doar sâmbăta viitoare, vă aflați în grafic, fac rezervare până nu pierdem șansa? Toată lumea a strigat în cor ”daaa”prin urmare trecem la acțiune.

 

Nuntă personalizată la Royal

 

Propun să vă povestesc puțin despre zonă, hotel, până ajungem în Poiană. Cum vă cunosc, așteptările voastre cu privire la nunta reușită coincid cu ale mele iar dacă aveți întrebări, idei, vă rog.

Hotel Royal, este așezat la poalele Postăvarului la o altitudine de 1030 m, în stațiunea de schi Poiana Brașov, la 1 km de telecabină. Hotelul tip boutique Royal are sală de nuntă cu o capacitate de până la 150 de locuri. Voi aveți 144 confirmări, din câte știu, deci, este perfect.

Sala prevede ring de dans și un sistem de sunet complet, aici vă spuneți punctul de vedere, care sunt cerințele. Îmi amintesc că vă doreați muzică live, joc de lumini, lasere etc. la petrecere. Fără fum!

Petrecere personalizată

Cum am avut ocazia să văd cazarea la Poiana Brasov, mâncarea, receptivitatea echipei de management, pot recomanda alegerea acestei variante. Mai ales că am avut șansa să găsim liber. Restul, discutați și hotărâți voi așteptările, tema, stilul, decorul, meniul și surprizele pe care vi le doriți.

 

41853388 2173637859565260 940797781436530688 o Nuntă personalizată la Royal

Nuntă personalizată la Royal

-Apropo de surprize, să știi că mi-ar plăcea ca B. să vină la biserică pe cal, știi cât îi place echitația. Sau, să mergem de la biserică la hotel cu sania trasă de niște cai superbi. Tu știi cel mai bine, dorim ca nunta asta să fie personalizată, pentru noi, nicidecum ceva clișeu, ceva general. Aaa și fără artificii că vreau să respir aerul curat.

-Bun, hai să discutăm cu echipa hotelului și punem la punct toate detaliile. Important este ca lucrurile să fie expuse clar, cunoașteți principiul meu: lucrurile clare lasă oamenii prieteni.

Iată alegerile prietenilor mei pentru nunta mult visată, după prezentările de rigoare, expunerea cerințelor, prezentarea condițiilor, facilităților etc.

Nuntă personalizată la Royal

Decorul

Mesele vor fi îmbrăcate elegant, într-un aranjament prietenos, intim, în așa fel încât să nu lase impresia de stingher, abandonat. Florile naturale, preferatele miresei, în perfectă compatibilitate cu tonul decorurilor, vor da nota maximă bunului gust. În locul mărturiilor, au ales cabina photo fun box.

Valsul mirilor, tot dansul se va desfășura în voie pe muzica live, așa cum și-au dorit și au propus mirii. Mai mult, li s-a permis un playlist personalizat. Pentru miri și nași s-au oferit camere gratuit pentru o noapte, iar pentru invitații care doresc camere, se vor pune la dispoziție cazare la prețuri promoționale.

img 3635 Nuntă personalizată la Royal

Invitații vor fi transportați cu un autocar/ doua microbuze pentru 40 de persoane la venire din Livada Poștei și la plecare din Poiana Brașov. Cei care vor participa la slujba din biserică vor avea ocazia să admire frumoșii cai care vor purta sania îmbrăcată în cergă de lână. Al va fi copleșită de emoție la apariția lui B. pe un superb cal.

Surpriza (nedezvăluită) : B. o va lua cu el pe cal până la hotel. La hotel vor fi întâmpinați cu muzică, șampanie, candy-bar, fructe și oameni dragi care au dorit să le fie aproape.

Ce meniu au ales

Gustări

Linguriță cu ou de prepeliță, somon fume și sos, frigăruie de capress, rulou de șuncă cu salată de crudități, mini salată de rucola cu sfeclă coaptă și brânză sărată, mușchiuleț de porc în crustă de ierburi cu sos de afine și cartofi aurii.

Pește

Șalău crocant cu broccoli, conopidă, baby carrots.

Sarmale

Sărmăluțe moldovenești cu bacon servite cu smântână, mămăliguță și ardei iute.

Friptura

Mușchiuleț de vită cu smochine și sos de rodie, ruladă de curcan fantezie,

Mix orez basmatic aromat, sparanghel și baby carrots sote.

36496361 Nuntă personalizată la Royal

 

Tortul personalizat respectând tema, va fi surpriza oferită de mine și va fi inclus.

Totul va fi stropit cu băuturi adecvate mâncărurilor în urma consilierii oferite de un somelier.

Al a reușit să pregătească o surpriză/cadou pentru B.,care va primi un ski-pass valabil pentru toată perioada de ski a anului. Printre muzică, mâncare bună, dans și voie bună se vor strecura multe surprize pentru că le place veselia, distracția.

Nunta prietenilor mei a avut loc și, povestea lor de dragoste atât de frumoasă a fost transpusă întocmai în petrecerea de nuntă dorită. Astfel, așteptările le-au fost transformate într-o amintire pe care n-o vor uita toată viața.

Recomandarea mea a fost binevenită și li s-a potrivit de minune dar, nu sunt sigură că locurile sunt mereu disponibile așa cum s-a întâmplat. Verificați totuși din timp disponibilitatea și faceți propriile scenarii la nunta mult visată.

 

UniquebyMM

 

Scenariul prezentat a fost pentru proba nr. 20 Superblog 2018

 

Cazarea și petrecerea timpului la Hotel Royal este reală.

Sursa: hotel-royal.ro

Rate this post