Bun găsit! Cum am recunoscut, îmi place Doamna Toamnă și al său septembrie încărcat de semnificații personale! Dar, oricât mi-ar plăcea, nu pot vorbi (un anotimp întreg) doar despre ea :). Propun să revenim la una dintre marile mele pasiuni, călătoriile și o altă poveste. Huta Slavia, Oradea – Biserica cu Lună #ladrumprinromâniamea.
Huta Slavia, Oradea – Biserica cu Lună #ladrumprinromâniamea

După Cimitirul vesel din Săpânța, Certeze, buna noastră prietenă din Zalău ne-a fost ghid în Oradea. Știam despre Oradea că este un oraș foarte frumos, cu obiective turistice interesante și o promovare deosebită de la conferința travel experience. Să o văd cu ochii mei (de vultur :-P ) era ușor utopic la acel moment, dar, eu cred în sintagma „niciodată să nu spui niciodată” și aștept cuminte să văd ce-mi oferă viața.

Într-o zi de august dogoritor, cu muuuulte grade în termometre, la adăpostul mașinii noastre (bine dotată tehnic), am pornit pe meleagurile Crișanei. Grupul nostru vesel și dornic de noi aventuri, aflat în formă bună, o ținea în glume, bancuri și cântece. Deși, trezirea se dăduse destul de devreme, cel puțin pentru unii ( :-D ).

Huta Slavia
După o bună bucată de drum parcurs, se simte nevoia unui popas. Prima oprire, deoarece se făcuse ceva loc pentru ceva bun dar și pentru că ghidul nostru știa un loc deosebit. Un popas într -o așezare extraordinară, la Șinteu – Bihor, numit Huta Slavia, unde mâna omului, iscusința și inteligența au făcut reale minuni. Nici nu știam ce să surprind mai repede pe „peliculă”.

Așezarea înconjurată de dealuri, verdele pădurii, statuetele sugestive cioplite în lemn, restaurantul și terasa, obiectele. Bucătăria rustică cu sobă cu plită unde trona ceaunul în care bolboroseau murele negre -lucioase, aromate și bucătăreasa ce frământa pâine.

Flori, un colț cu un mic iaz în care zburdau peștișori colorați dar și locuri în care să-ți tragi sufletul, să admiri de sus peisajul. Sau, o mini -terasă unde se pot savura delicioasele preparate slovace, mobilată cu o sobă „Vesta”. Totul este nemaipomenit, iar dacă ești amator de aventuri poți participa la o excursie tip safari.


După zeci de fotografii și alte zeci de „ah, vai, extraordinar, ooo, super”,…etc., ne-am ocupat locuri pe terasă. Continuând să ne minunăm de fiecare lucru descoperit, am reușit să comandăm și savurăm felurile delicioase de mâncare. Într-adevăr este un loc în care aș reveni cu mare plăcere, felicitări din toată inima proprietarilor locului.


Reduși la tăcere de cele văzute dar și de savoarea simțită încă pe papilele noastre gustative, am pornit mai departe.

Aproape că uitasem de nerăbdarea cu care pornisem să vă Oradea, când m-am trezit că „Guriță” anunța că am „ajuns la destinație”. Am găsit un oraș liniștit și frumos, curat și prietenos cu oricine petrecea mai mult sau mai puțin timp.
Oradea – Biserica cu Lună

Clădiri cu o arhitectură frumoasă, renovate și foarte bine întreținute, redate la adevărata valoare, m-au impresionat plăcut. În cele câteva ore petrecute în centrul orașului luat la pas, am intrat și în „Biserica cu Lună”. Biserica construită între anii 1784 -1790, de arhitecții Iakob Eder și Ioan Lins Paler, este monument istoric.


Iconostasul și pictura veche au fost executate între anii 1816-1831, deasupra iconostasului fiind așezat portretul lui Horea. Conform legendei locale, eroul revoluției din 1784 a fost cel care i-a convins pe austrieci să aprobe zidirea bisericii ortodoxe. În semn de recunoștință, s-a hotărât ca portretul lui Horea să fie așezat în biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Actuala pictură, în tehnica fresco, a fost executată între anii 1977-1979 și restaurată în 2001.

Huta Slavia, Oradea – Biserica cu Lună #ladrumprinromâniamea
Dincolo de pictura interioară și portretul lui Horea, există ceva și mai surprinzător la aceasta biserică. Este vorba despre instalarea în turnul bisericii, în anul 1793, a orologiului și lunii. Opera unui inventiv și iscusit mecanic orădean, Georg Rueppe, mecanismul care rotește luna este conceput să facă o rotație completă în jurul axei sale în 28 de zile, indicând astfel, fazele lunii.

Mi-a plăcut foarte mult orașul, atât cât am putut vedea în scurtul timp, depășindu-mi așteptările. Nu știu dacă biserica aceasta este reprezentativă sau printre cele mai importante obiective ale orașului. Nici dacă Oradea are niște culori specifice, reprezentative sau este doar opinia mea. Cert este că mi-aș dori să revin și să „gust” mai mult din farmecul orașului pe care l-am descoperit a fi pe sufletul meu.

Ziua s-a scurs atât de repede, încât nici nu am realizat că drumul spre casă nu era pe aceeași rută. Ne mai aștepta o surpriză, încă un loc de poveste. Soarele se dusese de mult la culcare și parcă l-am fi urmat și noi :). Simțeam nevoia să sporovăim la un pahar și o cină caldă, în stilul nostru. Dar despre asta, într-un episod viitor.
Voi ați vizitat aceste locuri? Știați despre Biserica cu Lună din Oradea? Comentariile voastre mă vor lămuri, cu siguranță. Le aștept cu drag!
Până data viitoare, călătoriți cât mai mult! Călătoria este bucuria și bogăția sufletului!
waaaw!! Nu am auzit pana acum de Biserica cu Luna. Foarte frumoasa! Cand am drum o sa o vizitez si eu!!
Este unica!
Mi-as dori sa calatoresc mai mult, dar timpul nu e intotdeauna de partea noastra.
Prin Oradea n-am ajuns inca, calatoriile spre vestul tarii ar fi destul de lungi. Mi-ar placea cu siguranta!
Ei bine, da. Și pentru noi a fost drumul lung.
Ne-am organizat însă în așa fel încât am pornit din Zalău, de la prietenii noștri, către obiectivele cele mai importante și care se puteau face într-o. Sau, ne-am cazat peste noapte undeva, am continuat a doua zi și am revenit la Zalău.
Totul a meritat din plin și îmi doresc să pot reveni.
Am trecut o singura data prin Oradea. Ne-am oprit o ora, sa mancam ceva si atat. Nu am vam vizitat nimic in oras si nici nu stiam de biserica aceasta.
Este puțin și ce am reușit noi, în câteva ore, dar tot a fost ceva. Cine știe, poate vom reveni :)
Am trecut prin Oradea..Acum imi pare rau ca n-am stiut de aceste minunatii…
Foarte frumoase pozele! Am mai vazut poze pe instagram cu aceasta biserica, imi doresc sa ajung si eu in Oradea, merita vizitat!
Da, merită din plin!
Ce loc frumos! Sper să ajung și eu pe acolo.
Îți doresc să ajungi!
Din punctul meu de vedere, Oradea este în topul 5 cele mai frumoase orașe din România.
Da, așa este!
Este un oraș superb!
Demult imi doresc sa vizitez aceste locuri, in special cimitirul de la Sapanata.
Îți doresc să ajungi!
Sunt niște locuri minunate!
Inca nu am ajuns dar mi s epare un loc tare frumos pe care trebuie sa il vizitez.
Nu știam de existența acestei biserici, ese foarte frumoasa, mi-aș dori sa ajung și eu aici.
Ne-ai oferit foarte multe informații utile, Multumesc!
Eu nu am mai auzit despre aceasta Biserica pana acum. Avem o multime de locuri frumoase in Romania si multe sunt inca nedescoperite sau foarte putin mediatizate.
Am fost de câteva ori în Oradea dar nu știam de această biserică. O sa țin minte la următoarea ocazie. ❤️
In Oradea nu am ajuns decat o singura data si atunci in trecere. Sunt sigura ca este un oras ofertant, in care ai ce vedea.
In afara de Maramures, nu am calatorit in aceasta parte a tarii, am vazut locuri frumoase si mi-ar placea sa le vizitez
Oradea este un oras frumos, l-am vizitat si noi de mai multe ori.
Am trecut prin Oradea dar nu știam de ea, ma bucur ca am învățat ceva nou. 🎀
Niciodata nu m-am oprit prin Oradea. Mereu am fost in trecere. Pare un oras dragut
Ce locuri faine, raman la parerea mea, cum ca avem o tara frumoasa si ca ar trebui sa o apreciem mai mult. Prin Oradea n am ajuns inca.
Eu zic ca meritati din plin acest abonament, spor la rasfat si relaxare.