Bun găsit! Blogging, susținere și oamenii pe care i-am descoperit Activitatea de blogging mi-a adus multe satisfacții și mi-a oferit numeroase oportunități, la care nici nu visam. Încă nu am studiat care este procentul celor care pornesc la drum cu gândul câștigului garantat sau, câți sunt pregătiți pentru ce îi așteaptă. Știu însă, fără studii de cercetare, doar din ce am citit, că majoritatea – în care ma aflu și eu -, au pornit cu gândul de a “ține un jurnal virtual”.

Blogging, susținere și oamenii pe care i-am descoperit

Povestea mea începe cu … începutul. Ca în fiecare început, am pășit nesigur, am mai alunecat, m-am mai rătăcit când în când, dar am rămas pe drumul ales. Din fiecare întâmplare (cădere) am învățat câte ceva care m-a ajutat să continuu și să-mi conturez mai clar drumul “jurnalului” meu.

“Filosofia vieții este că dificultățile se sting atunci când se confruntă cu îndrăzneala”- Isaac Asimov.

Iubeam oamenii dar nu înțelesesem cât de mare era oportunitatea de a-i cunoaște și, nici cât și cum mă puteam implica. Până să am  blogul, timpul meu pe rețelele de socializare era destul de limitat, spre deloc prin urmare, șansa ar fi fost ratată sau ocolită cu brio. De când mi-am construit blogul și am început să împart din experiențele mele, lucrurile s-au schimbat radical. Am înțeles că acestea, dar și susținerea pe care le pot oferi, sunt utile multor oameni. Pe lângă asta, starea sufletului meu poate fi asemuită cu un balsam.

Oportunitatea de a cunoaște oameni cu activitate în social media, a fost primul pas sau, primul și cel mai important câștig. Am cunoscut colegi de “breaslă” și nu numai, oameni minunați cu care am legat prietenii frumoase. Descopeream cu uimire și reală plăcere, cum se mobilizează în diverse acțiuni de într-ajutorare și susținere. Iar mie mi se întâmpla să aflu printre primii despre toate acțiunile, habar nu am cum, de ce, mie. Cert este că mă raliam acțiunilor și descopeream povești de viață incredibile.

Caracterul și vremurile grele

Sunt convinsă că întotdeauna adevăratele caractere, cele mai frumoase și sensibile sentimente ies la iveală în vremurile grele. Cele trei luni de la declanșarea pandemiei de covid-19 ne-au oferit niște experiențe greu de imaginat. Chiar demne de scenarii de film. Criza sanitară ne-a găsit ca într-un câmp de luptă deschis fără arme, cu mâinile și depozitele goale. Desigur, nu fac nicio aluzie la faptul că este ceva destul de firesc în cazul (statului) nostru. Mă refer la lipsurile cu care se confruntau medicii din spitale, primii care puteau și trebuia să acționeze, să lupte cu noul virus. Aveau nevoie de măști, de mănuși, de dezinfectant, viziere și costume de protecție. 

Primul impuls a fost să sar în ajutor și, de obicei fac lucruri, acționez, fără să bat toba, dar este vorba strict despre ceea ce pot face singură. Acum, era vorba despre acțiune la scară mult mai largă, fiind nevoie de implicarea unui număr mare de oameni. Niciodată nu am strălucit la capitolul îndrăzneală,  motiv pentru care m-am alăturat diverselor grupuri pentru ajutorare. Poate pentru că (încă) mai am de lucrat la încredea de sine.

Acum vine partea frumoasă despre care vorbeam în introducere: oamenii minunați pe care i-am cunoscut datorită activității mele de blogging. În dimineața aceea am deschis laptopul cu un singur gând: să-i întreb pe prietenii mei medici, care le sunt nevoile. Cu ce se confruntau concret, în spitale. Puteam să îi ajut făcând o mică donație, cel mult să scriu articole de susținere și, asta aveam de gând să fac. Cu gândul acesta am deschis laptopul și, simțul acela, al câtelea o fi el, m-a ghidat exact acolo unde trebuia.

Blogging, susținere și oamenii pe care i-am descoperit

Prima postare peste care am dat a fost a Grupului de ajutor pentru sistemul medical covid 19, grup creat și administrat de Raluca Enver. O cunoscusem, un fel de a spune, online, urmărindu-i postările cu antichități, postări cu și despre artă.

Înscrierea în grupul de ajutor a fost ca un răspuns care venea să lămurească sau, măcar să liniștească o parte din frământările mele. Imediat a venit propunerea Ralucăi de a mă implica, susține și modera grupul, pe care am îmbrățișat-o imediat. Eu nu am făcut mare lucru, chiar  m-am lăsat uneori afectată de răutăți și atacuri privitoare la donații. Dar nu despre mine este vorba.

Am descoperit însă omul pe care nu l-aș fi descoperit niciodată: Raluca. Atât de determinată, de insistentă, de devotată cauzei, un lider adevărat. A reușit să strângă donații, să facă comenzi și să trimită măști, viziere, mănuși câtorva spitale/secții de spitale. Cuvintele sunt mici și puține pentru a exprima toată munca și dăruirea ei dar, îi mulțumesc că mi-a oferit oportunitatea să mă aliez acțiunii.

Mândră și recunoscătoare

Sunt tare mândră și recunoscătoare că am cunoscut un om ca Raluca! Sunt recunoscătoare pentru tot ce a făcut și, îmi doresc să ne întâlnim offline și să ne strângem mâinile. Să stăm la o cafea, să ne împărtășim pasiuni și experiențe. Bineînțeles, după ce va trece pericolul noului corona virus și măsurile de relaxare ne vor permite.

M-am gândit mult dacă să scriu acest articol și am ajuns la concluzia că nu aș pierde ocazia de a scrie despre un OM, pentru nimic în lume. Cred că trebuie să se afle despre astfel de oameni, care reușesc să ne aducă la un loc, uniți de un scop comun: susținerea/ajutorul. Aș regreta enorm dacă aș lăsa povestea nescrisă, dacă nu aș face cunoscuți oameni ca Raluca. Care luptă până iese, până la “capătul capătului”. Destul simt un gol în stomac când îmi amintesc că nu am apucat să iau un interviu, primului meu prieten  blogger, care nu mai este printre noi.

Blogging, susținere și oamenii pe care i-am descoperit

Încă de la începutul crizei sanitare mi-am propus să nu scriu despre covid-19. Prea multe opinii contradictorii, prea mulți “specialiști” își dădeau cu părerea, nu era nevoie de unul în plus. Erau atât de multe lucruri de făcut, era nevoie de implicare și susținere, de ajutor, nicidecum de dat cu părerea. Decizia mea era să aduc știri pozitive, să scriu despre lucruri și acțiuni care să susțină din toate punctele de vedere. Am fost și sunt convinsă în continuare că trebuie să scriu despre acțiuni și despre oameni. Despre oameni ca Raluca.

Raluca continuă să facă tot felul de acțiuni, proiecte care vin în ajutorul comunității, promovează arta și cultura. Unul dintre cele mai noi proiecte este Firme Prahovene și puteți arunca un ochi accesând linkul, să vedeți cât de interesant este.

Voi aveți experiențe de acest gen? Cunoașteți oameni de felul acesta? Spuneți/scrieți despre ei? Cum vi se pare povestea de astăzi? Aștept răspunsurile voastre în comentarii.

 

Până data viitoare, fiți deschiși, fiți voi înșivă, fiți oameni!

UniquebyMM

 

Mulțumesc pentru vizită! Dacă v-a plăcut povestea, mai poftiți!

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0