Bun găsit, dragilor! Fără îndoială, perioada prin care am trecut va rămâne Unforgettable. Apropo de Unforgettable Festival 2025 de care ne pregătim. Acum că ne-am liniștit și din punct de vedere al alegerilor, e timpul să ne ocupăm în continuare de ale noastre. Unii spun că viitorul e sumbru, alții spun că viitorul sună bine.
Unforgettable Festival 2025 – Nikos Vertis & Andra
Eu cred că optimismul ne-ar putea fi de ajutor și că viața merge mai departe. Cu alte cuvinte, revenim la ceea ce ne ocupă tot timpul, la îndeletniciri cotidiene. Viața cea de toate zilele care este atât de plină, de cuprinzătoare, de diversificată. Printre toate acestea, Unforgettable Festival 2025 cu marea surpriză: Nikos Vertis & Andra.

Nikos Vertis se află printre preferații mei artiști din Grecia. Un motiv în plus să dau informația mai departe în momentul în care am aflat că artistul va reveni la București. De data aceasta într-un concert ce se va desfășura în piața Constituției. Ungorgettable Festival 2025. Iar acesta nu este singurul element surpriză, inedit. Iată ce am aflat din comunicatul de presă categoria Artă & Entertainment pe care vi-l prezint mai jos:
Unul dintre cei mai iubiți artiști ai Greciei moderne vine pentru prima dată în Piața Constituției din București! Nikos Vertis cunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și hiturile care au cucerit milioane de inimi în întreaga lume, va urca pe scena Unforgettable Festival 2025 . Când? Joi, 11 septembrie 2025, pentru o seară cu totul specială.
Iar surpriza absolută a acestei ediții? Nikos Vertis va împărți scena cu una dintre cele mai iubite artiste din România – Andra . Cei doi pregătesc un duet în premieră, un moment Unforgettable Festival care promite să fie unul dintre cele mai intense și emoționante din istoria festivalului.

Unforgettable Festival 2025 – elemente inedite și surpriză
Colaborarea dintre cei doi artiști va fi un moment unic, pregătit exclusiv pentru festival, un dialog muzical între două lumi care se întâlnesc prin voce, emoție și energie. Cei prezenți vor avea șansa să trăiască un moment cu adevărat Unforgettable, într-o formulă artistică nemaiîntâlnită până acum.
Bilete daily disponibile acum!
Odată cu acest anunț, organizatorii pun în vânzare biletele de tip daily. Disponibile începând cu prețul de 199 de lei, oferind astfel publicului flexibilitate în alegerea zilei preferate din cadrul Unforgettable Festival. Accesul se poate face ușor prin platforma iabilet.ro sau prin site-ul oficial unforgettablefestival.com.

Line-up internațional: artiști legendari, colaborări spectaculoase
Line-up-ul serii de vineri, 12 septembrie, aduce în prim-plan eleganța, rafinamentul și emoția pură. Andrea Bocelli, celebrul tenor italian, revine la București pentru un concert de neuitat. Vocea sa emblematică va umple Piața Constituției la Unforgettable Festival. Într-o seară care promite să fie cu adevărat magică.
Tot în această seară, Gheorghe Zamfir, maestrul naiului românesc, urcă pe scenă într-o reprezentație specială: „Celebrating Zamfir”. Un moment de suflet, ce îmbină tradiția folclorului românesc cu muzica clasică și influențe moderne. Alături de invitați surpriză și momente unice.

Seara de sâmbătă, 13 septembrie, este dedicată excelenței artistice și energiilor contrastante. José Carreras, legendarul tenor spaniol, va oferi publicului un concert de gală. Cu o eleganță desăvârșită, într-un cadru impresionant.
Unforgettable Festival 2025 alți artiști și suprize
Katherine Jenkins, mezzosoprana galeză, va aduce pe scenă o combinație de grație, forță și emoție pură. În timp ce Loreen, dublă câștigătoare Eurovision, va electriza scena cu stilul ei unic și show-ul vizual hipnotizant.

Alături de ei, Arash va transforma atmosfera într-o petrecere explozivă cu hiturile sale internaționale. Iar Subcarpați Symphonic va aduce o fuziune spectaculoasă între folclorul urban și orchestră simfonică, într-un show cu totul nou. Dirijorul David Giménez va orchestra această seară memorabilă, oferind coerență și intensitate artistică întregii experiențe.
Unforgettable Festival 2025 devine astfel un punct de întâlnire pentru excelență muzicală. Colaborări artistice de excepție și trăiri memorabile în mijlocul orașului. Între 11 și 13 septembrie, Piața Constituției se va transforma într-un adevărat amfiteatru sub cerul liber. Unde fiecare seară va spune o poveste, iar fiecare moment va conta.

Bilete și abonamente
Abonamentele de trei zile sunt deja disponibile, iar biletele de tip daily pot fi achiziționate începând de astăzi. Publicul este încurajat să își rezerve locul cât mai curând. Pentru a nu rata șansa de a fi parte dintr-o experiență care depășește granițele unui simplu concert. Locurile sunt limitate, iar o parte din categoriile de bilete sunt deja sold-out.
Așadar, momente de neuitat, seri pline de muzică și antren. Momente ce fac parte din viața noastră. Să fie așa cum ne-o dorim! V-ați luat bilete? Care este artistul preferat?
Până data viitoare, alegeți inteligent!
Cu bucurie și drag,
Mirela
Sursa: Comunicat tip General in Arta & Entertainment, Social, Retail
Sursa foto: unforgettable festival facebook
Chiar va fi de neuitat ! Distractie placuta ! O zi minunata !
Mulțumesc! Sper să ajung!
:)
Si eu ador festivalurile de genul asta si mi-ar placea sa-l ascult pe José Carreras.
Mărturisesc că am niște preferințe. Sper să reușesc să ajung!
Hugs!