Bun găsit! Povesteam dragi prieteni într-un articol, despre pasiunea pentru muzică. Sigur v-ați dat seama cât de tare o iubesc, din felul în care vorbesc despre ea, din postări… Si, cum toamna se numără …, , evenimentele (muzicale), iată -mă pregătită să mă bucur (număr) de încă unul. Concursul Internațional de Dirijat Jeunesses Musicales București, ediția a X-a, va avea loc la numai câteva zile după Festivalul Enescu. Ediție care aduce pe scena Ateneului Român vioara lui Yehudi Menuhin. Mai mult, sunt onorată să fiu partener media al evenimentului.
Haideți să aflăm împreună despre ce este vorba din comunicatul de presă:
Concursul Internațional de Dirijat Jeunesses Musicales București
Pe 28 septembrie 2019, de la ora 19.00, la Ateneul Român se va decide cel mai bun tânăr dirijor al lumii. Fireste, în cadrul Concertului de Gală al celei de-a X-a ediții a Concursului Internațional de Dirijat Jeunesses Musicales București. Concertul de Gală îi va avea ca protagoniști pe finaliștii Concursului de Dirijat, Orchestra Filarmonicii George Enescu și pe unul dintre cei mai talentați violoniști ai momentului – Charlie Siem.
În fiecare an, Concursul Internațional de Dirijat Jeunesses Musicales București reunește 50 dintre cei mai buni dirijori din lume, cu vârsta până în 35 de ani. Aceștia, își dispută unul dintre cele mai dorite titluri din domeniu în fața unui juriu. Juriu format exclusiv din personalități marcante ale vieții culturale internaționale: Sigmund Throp, Vasile Cazan, Bujor Prelipcean, Jacek Rogala, Christian Ehwald, Gheorghe Costin și Horia Andreescu.
Charlie Siem
Noutatea acestei ediții, o reprezintă prezența unuia dintre cei mai talentați violoniști ai momentului, Charlie Siem. Artistul vine pentru prima dată în România și este un simbol al noii generaţii de violonişti. Talentul şi carisma sa traversează numeroase genuri şi stiluri muzicale. De aceea, anul acesta, el a fost ales pentru a-i ajuta pe cei mai talentați tineri dirijori ai lumii, în drumul lor spre trofeul celei de-a X-a ediții a Concursului Internațional de Dirijat Jeunesses Musicales București.
În etapa finală a acestui concurs, cei mai talentați trei dirijori își vor arăta abilitățile de leadership pe scena Ateneului Român, într-un Concert de Gală extraordinar. Acesta va avea loc în data de 28 septembrie, în prezența invitatului special și a celei mai bune orchestra simfonice din România, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu”.
„Muzica este cea mai puternică formă de magie”
„Muzica este cea mai puternică formă de magie”! Spune Charlie Siem, care a descoperit de multe ori, pe parcursul călătoriei sale muzicale, puterea muzicii clasice de a uni și de a vindeca oamenii. Indiferent de granițe, de sex, de vârstă.
Charlie Siem nu ajunge întâmplător în România. La vârsta de trei ani, pe când era în mașină cu mama sa, Siem a auzit, la radio, concertul pentru vioară a lui Beethoven în interpretarea lui Yehudi Menuhin. Astfel, discipolul de suflet al lui George Enescu, i-a insuflat tânărului Charlie Siem dragostea și pasiunea pentru vioară. Ba mai mult, chiar pentru vioara sa…
Instrumentul pe care va cânta acesta în cadrul recitalului extraordinar din 30 septembrie este chiar legendara „D’Egville”. (Supranumită așa după ce contele Louis D’Egville a intrat în posesia ei, în anul 1867), vioară care i-a aparținut și lui Yehudi Menuhin.
Pentru mai multe detalii despre concurs, consultaţi http://www.bucharestcompetition.ro/
Proiectul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural National.
Primăria Municipiului București susţine acest proiect prin Centrul de Tineret al Municipiului București.
Violonistul Charlie Siem va mai concerta la Ateneul Român pe 30 septembrie 2019, alături de pianistul israelian Itamar Golan. Biletele la recital se găsesc pe www.eventim.ro.
Concursul Internațional de Dirijat Jeunesses Musicales București
Cele două popasuri muzicale ale talentatului violonist în România au loc sub umbrela Elite Art Club pentru UNESCO, cu sprijinul partenerilor. Acestia sunt: Kaufland, CA IMMO Urban Benchmarks, Careless Beauty Romania, Aqua Carpatica. Parteneri media Revista Cariere, Camera de Comerț România-Israel, Cool ART TV, Asociația Cultural Artistică ”JOC” BMR, România Liberă, Societatea Muzicală, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Observator Cultural, Ceașca de Cultură, Revista Fashion Premium Magazine.
Elite Art Club pentru UNESCO este o organizaţie non-guvernamentală nonprofit. Și-a început activitatea în 2003 iar, în 2010, a devenit unicul reprezentant în România al reţelei globale Jeunesses Musicales Internațional. Aceasta este cea mai amplă organizaţie non-guvernamentală din lume dedicată promovării tinerilor muzicieni.
Direcţiile de muzică clasică şi artă vizuală sunt definitorii pentru Elite Art Club pentru UNESCO. Majoritatea proiectelor iniţiate în aceste domenii, au devenit evenimente anuale precum Festivalul Classics for Pleasure şi Concursul Internaţional de Dirijat Jeunesses Musicales Bucureşti. Ambele concepte internaţionale sunt implementate de asociaţie în România de aproape un deceniu.
Anca Maria Pricop
Ne vedem la Ateneu? Va astept cu drag, sa aflam care va fi cel mai bun tânăr dirijor al lumii.
Până data viitoare, simțiți, trăiți, iubiți muzica! Este aripa care vă atinge sufletul!
Ne-am vedea, dacă aș fi mai aproape. Sunt sigură că va fi minunat.
Eu iubesc muzica, daca as fi fost in zona as fi mers cu drag!
Frumos articol, absolut superb, din păcate eu l-am citit cam târziu. MEA CULPA!
Felicitări pentru debutul ca Partener Media, Mirela!
Cultura, oh, cultura…
Muzica, oh, muzica…
Educația…
Cele trei componente ale unei societăți sănătoase. Muzica e legătura dintre om și viață, e ceea ce îl mișcă, îl face să meargă mai departe, îl face să iubească și îl învață ce e iubirea. Ritmul în care inima bate, eu zic întotdeauna că e Simfonia a V-a a lui Bethoven.
Feli, feli, feli, felicitări pentru articol, Mirela!
Mulțumesc!
Subscriu în totalitate!
Mi-aș dori enorm de mult să pot participa la acest eveniment!
Acestea sunt evenimentele care ma face sa fiu trista ca stau in provincie. Sigur mi-ar fi placut si mie!
Un eveniment elegant si cu gust. Pacat ca se gasesc cam rar.
Nu stiam de aceste evenimente, oricum este frumos pentru premianti ca se organizeaza
Cred ca spectacolul va fi de vis. As vrea si eu sa ascult live cum suna o Guarneri!
Abia aștept și eu!
Ar trebui sa participam mai des la evenimente culturale.
Chiar ca ne-am dat seama cât ești de pasionată 🥰 distracție plăcută!
Prea departe de mine dar clar mi-as dori sa iau parte a acest concurs fain.
Tare mult mi-ar plăcea să particip la un astfel de eveniment. Aștept cât mai multe detalii.
Felicitări, Mira! Audiție plăcută și să ne faci cunoscut câștigătorul.
Ce frumos! Chiar mi-ar placea sa fiu acolo cand se alege.
Dacă nu erai tu, nu aflam despre acest eveniment. Cred că e sublim. Te superi dacă te invidiez puțin? (desigur, fără răutate).
Imi place muzica, doar ca zic eu ca depinde de gen… Si de stare!
Nu cred ca stiu eu sa apreciez muzica clasica, nici n-am fost vreodata la vreo astfel de prestatie, dar nu ma dau in laturi ori de cate ori am ocazia sa ascult vreo arie. Ehhh, sper ca n-am zis baliverne. Imi place aceasta muzica, mi-ar placea sa merg la un concert clasic odata si de abia astept sa ne povestesti dupa. Daca eram mai aproape de Bucuresti, zau ca as fi venit!
Daca as fi din București, tare mi-ar placea sa merg la acest eveniment
Ma bucur tare mult cand vad ca muzica adevarata este promovata!
Frumos. Păcat ca eu stau prea departe si in zona mea nu se organizează astfel de evenimente.
As participa si eu la un eveniment de acest tip. Pare foarte interesant si pe placul meu!! 😍
Te admir pentru faptul ca reusesti sa ajungi la atat de multe evenimente culturale. Eu n-am mai ajuns de foarte mult timp
Un concert cu adevarat deosebit! Ma relaxeaza si imi transmite asa o energie pozitiva!