Bun găsit dragilor! Crezi în magia Crăciunului? Spune-ți povestea! Vin sărbătorile de iarnă! Vine Crăciunul și suntem cuprinși cu toții de sentimente de o mare diversitate. Cu siguranță toți avem cel puțin o poveste, o amintire legată de Crăciun. Mai veche (din copilărie) sau mai nouă.

Pentru mine însă, deși am multe povești (amintiri) frumoase, vechi și noi, cele din copilărie îmi sunt parcă cele mai dragi. Să nu-mi cereți explicații sau motive pentru asta, pentru că nu le cunosc nici eu. Poate simplitatea și lipsa grijilor, poate dorul de copilărie, poate dorul de cei dragi pe care i-am pierdut… Poate tradițiile pe care le așteptam cu sufletul la gură, emoțiile, ori, poate toate la un loc.

 

Crezi în magia Crăciunului? Spune-ți povestea!

Crezi în magia Crăciunului? Spune-ți povestea!

Vă provoc să scrieți o poveste legată de Crăciun, sărbători de iarnă care vă place cel mai mult. O poveste care vă foarte este dragă sau care este cea mai prezentă în memoria voastră. Poate fi cea mai năstrușnică amintire din cufărul în care păstrați amintirile sau una care v-a marcat, alegerea vă aparține. Indiferent ce veți alege, povestea voastră va fi binevenită și numai  bună de împărtășit în aceste zile rămase până la Crăciun.

Cum este firesc, prima poveste o voi scrie eu și apoi, prieteni dragi vă voi invita să primiți provocarea de a scrie propria poveste. Un fel de leapșă dacă vreți – tot au circulat în ultima vreme -, deși mi-ar plăcea să o numim invitație la povești de Crăciun.

Iată povestea mea: Credeam în Moș Crăciun! Și nu (neapărat) pentru cadouri, brad împodobit sau poveștile cu și despre toate astea. Ci pentru că  la noi ajungea de fiecare dată un Moș Crăciun adevărat, în “carne și oase”. Bătrân, cu barbă albă  și mustăți (adevărate), cu sacul plin, Moșul cobora dintr-o sanie cât se poate de reală, trasă de niște cai superbi. Asculta poeziile și cântecele noastre, ba chiar cerea carnetul de note după ce am intrat la școală. Cum aș fi putut să nu cred într-un astfel de Moș Crăciun? Când totul era cât se poate de real?!!?

 

Crezi în magia Crăciunului? Spune-ți povestea!

 

Scrisoare mea pentru Moș Crăciun era gata și, ca de obicei, o lăsasem pe masa din sufragerie care era cea mai apropiată de ușa de la intrare. Îi scrisesem că îmi doresc o păpușă mare (cât mine, eventual :)) și nu-mi rămânea decât să fiu cuminte, să învăț și să-mi ascult părinții. Ceea ce nu era deloc greu deoarece, toate acestea făceau parte din trăsăturile, caracterul meu. Eram atât de cuminte încât toată lumea se plângea de “prea cumințenia” mea …!

Crezi în magia Crăciunului? Spune-ți povestea!

Ajunsesem și în ultima zi de școală a trimestrului 1. Mi-am primit carnetul cu mediile și abia așteptam să ajung acasă. Era ajunul Crăciunului și trebuia să mă pregătesc de colind, apoi pentru vizita Moșului. Dar bucuria mi-a fost stricată de colegele mele care mi-au spus că mi-au văzut părinții la cumpărături.

“Moș Crăciun sunt părinții” îmi spuneau și se amuzau pe seama mea. În zadar argumentam eu cum stau lucrurile, singură împotriva tuturor nu am reușit să schimb nimic. “Ți-au luat o păpușă mare” am mai auzit printre hohotele de râs ale colegelor când am zbughit-o pe ușă.

 

 

Lacrimile îmi curgeau șiroaie de parcă era sfârșitul lumii. De fapt, pentru mine, copilul, chiar era sfârșitul lumii minunate în care trăiam! De ce era așa de rău să cred în Moș Crăciun? De ce nu eram lăsată să trăiesc magia fantastică în care Moșul îmi asculta poeziile? De ce sa nu trăiesc momentele unice, când mă întreba cu glas bând și cald despre carnetul de note? Iar eu îl căutam gâtuită de emoție dar în același timp mândră de rezultatele mele. Tata îmi spunea mereu: “Lumea e un loc dur. Trebuie să ai grijă de tine ca să supraviețuiești.” Dar cum trebuia să fac asta nu-mi spusese.

Mi-am făcut rapid un plan care ar fi trebuit cel puțin să mă lămurească, să mă facă să înțeleg lucrurile. Aveam să “disec” subiectul cu prietena și fratele meu pe drum, la colindat. Lucrurile se întâmplă cu un scop anume, atunci când trebuie să se întâmple, nicidecum așa cum ne-am dori.

Aproape că îmi trecuse supărarea când am ajuns acasă și am simțit aromele amețitoare ale bunătăților făcute de mama. În timp ce înfulecam din cornulețele abia scoase din cuptor și dădeam târcoale cozonacilor dolofani, prietena mea bătea deja la ușă.

 

Moș Crăciun există ?!?

Venise timpul să pornim la colindat și oferindu-i din cornulețe, am fugit să-mi iau paltonul. Îmi amintesc, de parcă a fost ieri! Deschid ușa șifonierului și rămân cu mâna suspendată în căutarea umerașului, mută de uimire, dezamăgire, indignare. Un amalgam de sentimente. Cutia mare în care stătea “cuminte” păpușa dorită, era acolo chiar sub ochii mei.

“Deci e adevărat! Moș Crăciun nu există!”- îmi spuneam în gând. Simțeam cum frânturi din discuția colegelor care mi se rostogoleau în minte și îmi spărgeau timpanele. Mama nu avusese timp să ascundă bine păpușa iar eu mă gândisem să-mi iau fix paltonul acela  din șifonier.

M-am simțit ca într-un castel care se năruia în jurul meu bucată cu bucată. Era lumea mea frumoasă, neîntinată, o lume cu povești adevărate, neatinsă de rău, de urâțenie și ură, și care dispăruse într-o secundă.

În ce aveam să mai cred ? Cum trebuia să mă comport de acum încolo? Ce (mi) se va întâmpla? Prietena și fratele meu mă așteptau, trebuia să plecăm iar eu am hotărât să nu suflu o vorbă despre tot ce se întâmplase. Mă gândisem că trebuie să aștept să văd cum decurg lucrurile.

Crăciunul acela a fost tare ciudat pentru mine. Eram cuprinsă de o tristețe care se împletea cu bucuria, dezamăgirea și satisfacția. În seara acelui ajun, Moș Crăciun nu a mai venit. Și niciodată de atunci! Ne-am găsit cadourile lângă brad, dimineață, după ce ne-am trezit. Este limpede pentru toți că stătusem toată noaptea cu simțurile ascuțite pentru a prinde momentul în care “Moșul” lăsa cadourile, nu? Cel mai probabil, s-a întâmplat atunci când somnul m-a cucerit total. Am știut ce se întâmplă dar nu am cerut niciodată o explicație cu privire la asta. Părinții au știut și ei că descoperisem adevărul dar probabil au considerat că sunt suficient de mare să înțeleg.

 

 

Crezi în magia Crăciunului? Spune-ți povestea!

Începând din acel an, cadourile erau puse lângă bradul împodobit, mereu după ce adormeam, dar întotdeauna surprizele erau bine păstrate. Până într-un an, când m-am trezit exact când în timpul “acțiunii”. Am privit pe geamul ușii, mi-am văzut părinții cum aranjau totul cu grijă, vorbindu-și șoptit. M-am furișat înapoi în pat și a doua zi am simulat surprinderea. Îmi trecuse dezamăgirea, supărarea, dar am rămas cu plăcerea cadourilor surpriză.

Ador  și astăzi surprizele (plăcute) și pe cei care mi le fac :), și cred în spiritul Crăciunului. Poate că inima mea păstrează încă, undeva într-un mic locaș, o fărâmă din credința de copil. E rău să crezi în Moș Crăciun? Eu cred că nu! De fapt, este o stare, un sentiment, ceva care te schimbă, care face bine. Este benefic să credem în miracole, în povești, să dăm voie copilului din noi să creadă în Moș Crăciun.

Voi ce opinie aveți? Cum vi se pare povestea mea? Aștept comentariile și poveștile voastre de Crăciun. Și pentru că am spus că lansez provocarea, nominalizez câțiva dintre bloggeri:

Alex Popa – Neguțătorul de visuri

Oana Păduraru Bonu – CityFemme

Dana Maria Jugaurs – Bibelou 

Cristina Chifu – Cristina din Moinești

Givan Husein – La Gigel

Aura B Lupu – Aura B. Lupu

 

Mulțumesc anticipat! Abia aștept să citesc poveștile voastre!

Până data viitoare, credeți în spiritul, magia, povestea Crăciunului!

 

UniquebyMM

 

Dacă v-a plăcut povestea, mai poftiți! Și, nu uitați să share-uiți!

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0