Bun găsit! Autonom ajută comunitatea, implică-te și tu! Perioada prin care trecem este una teribilă, care ne-a schimbat viețile, dar mai ales comportamentul. Începând cu modul de lucru (de acasă), comportamentul de cumpărător/consumator, și terminând cu implicarea. Spuneam într-un articol că în vremurile acestea, responsabilitate este cuvântul de ordine și nu mi-am schimbat convingerea. Aș adăuga însă implicarea, nu doar folosit declarativ, în conversații, ci în sensul acțiunii. Pornind de la acțiuni de susținere, strângere de fonduri pentru sprijinul sistemului medical, la ajutorul dat oamenilor afectați sub diverse forme. Exemplele sunt multe și fiecare gest contează, de la cel mai mic la cel mai mare. Gestul, fapta mai bine zis, valorează acum mai mult decât oricând, în aceste momente când ne este greu tuturor. Dar mai mult de atât, acestea pot avea efecte și în perioada următoare, post Covid, mult mai grea.

Cuprins

Autonom ajută comunitatea, implică-te și tu!

mobilitate ONG Autonom ajută comunitatea, implică-te și tu!

În sensul acesta, dincolo de implicarea pentru ajutorul dat sistemului sanitar a ONG-urilor, fundațiilor, grupurilor sau instituțiilor și companiilor, micii întreprinzători au nevoie o mână de ajutor. Relansarea economiei se poate face și cu ajutorul nostru sau, mai ales cu ajutorul nostru. Spre exemplu, mulți s-au reorientat în această perioadă către producerea măștilor, combinezoanelor și altor echipamente necesare protecției. Alții s-au orientat către livrarea la domiciliu sau, așa cum este cazul celor de la Autonom, care pun la dispoziție mașini din flota lor din toată țara. Putem veni în sprijinul lor implicându-ne, fie și doar făcând cunocute acțiunile /serviciile lor.

Toate aceste acțiuni de implicare valorează acum, dar și în viitor, dând speranța luminiței care se vede la sfârșitul pandemiei. Dacă v-aș povesti despre acțiunile mele din această perioadă ar fi irelevant, consider că este important să fac lucruri și atât. Dar aș împărtăși cu sinceritate grija mea pentru oamenii singuri, din satele în care efectele implicării nu ajung, nu se văd. Mi-ar plăcea ca ONG-urile sau fundațiile care ajută cu alimente și produse de strictă necesitate, să apeleze la sprijinul dat de Autonom și să ajungă în absolut toate locurile “uitate de lume”.

În speranța că rândurile mele vor ajunge la cât mai mulți oameni care vor să se implice, vreau să vă rog pe voi dragi prieteni să vă implicați răspândind vestea. Iată ce ne spune echipa Autonom despre sprijinul pe care îl pot da ONG-urilor/fundațiilor implicate în lupta împotriva pandemiei provocată de Coronavirus.

Autonom ajută comunitatea, implică-te și tu!

  • Punem la dispoziție pentru închiriere gratuită (timp de 3 luni, cu posibilitatea de prelungire) mașini din flota Autonom din toată țara, pentru acele ONG-uri și fundații care au nevoie de mobilitate în misiunea lor, în lupta împotriva Coronavirusului.
  • Ne puteți contacta pe adresa de e-mail help@autonom.ro sau la numărul de telefon +40 747 277 610;
  • Flotă variată: de la autoturisme și SUV-uri, la van-uri pentru transport marfă și pick-up-uri;
  • Atât pentru siguranța colegilor noștri, cât și a clienților noștri am luat următoarele măsuri de prevenire împotriva COVID-19 în Autonom:
    • După fiecare preluare/transfer, mașinile sunt dezinfectate, acordându-se o atenție deosebită tuturor mânerelor, volanului, bordului, schimbătorului de viteze și portbagajului.
    • După dezinfectare, fiecare mașină de închiriat rămâne obligatoriu timp de minimum 24 de ore în parcare, pentru neutralizare, înainte de a fi predată unui alt client.
    • Mașinile preluate de la clienți în regimul D2D (door-to-door) sunt dezinfectate înainte de preluarea de la client și încă o dată la sediul Autonom, înainte de predare. Ulterior, recomandăm ca mașinile să rămână neutilizate de către client timp de 24 h de la predare.
    • Toate cheile mașinilor, precum și documentele auto, sunt dezinfectate și neutralizate înainte de a ajunge la următorul client.
    • Șoferii noștri au primit numeroase informări, precum și mijloace de protecție (dezinfectant pentru suprafețe, măști de protecție, șervețele și dezinfectant pentru mâini atât pentru ei, cât și pentru pasageri).
    • Colegii din agenții vor purta de fiecare dată mănuși chirurgicale noi în gestionarea mașinilor și vor păstra distanța socială necesară în interacțiunea cu clienții.

Concluzii:

Dragilor, convingerea mea este cum am mai spus, că fiecare gest contează, exact așa cum “pic cu pic se face marea”. Depinde de fiecare dintre noi dacă dorim să reușim (și) în această luptă sau nu. Mai cred că nu este timp de pierdut, ignorând strigătul de ajutor venit din toate părțile. Avem datoria morală să fim receptivi la fiecare semnal, să gândim pozitiv și mai ales, să ne implicăm. În loc de impacientări, lamentări și judecăți care mai de care mai “avizate” cred că este vremea acțiunii. Să o facem ca și când am face o investiție în copiii, în părinți, în noi și în viitor.

Care este opinia voastră cu privire la implicarea Autonom? Ce idei sau recomandări aveți? Sunt convinsă că vă implicați la rândul vostru. Aștept să-mi spuneți despre toate acestea în comentarii.

Până data viitoare #StaiAcasă și implică-te!

 

UniquebyMM

 

Mulțumesc pentru vizită! Dacă v-a plăcut ce ați găsit, mai poftiți!

Articol scris cu implicare și sinceritate pentru proba nr. 16 Spring SuperBlog 2020 – Autonom

Rate this post