Bun găsit! Un apartament la Paris – impresii, opinii, recomandări. De multă vreme nu am mai postat opinii despre cărțile pe care le-am citit și, în mare, cunoașteți motivele. Nu încape nicio îndoială că îmi place să citesc și o fac ori de câte ori prind puțin timp liber. Și, chiar dacă tânjesc după vremurile în care nu făceam cine știe ce în afară de citit, reușesc să gestionez cumva lucrurile în acest sens. Cum nu ne putem întoarce în timp, cea mai bună soluție este să ne descurcăm și adaptăm prezentului.

După surpriza făcută de Mihaela și încurajările primite, am decis să mai scriu despre asta, măcar din când în când. Vorba aceea: o zi da, una nu, astăzi … da! :)

Un apartament la Paris – impresii, opinii, recomandări

La drept vorbind, cartea despre care este vorba este de departe, una care mi-a plăcut mult. Un apartament la Paris scrisă de Guillaume Musso este una dintre cărțile despre care citisem multe opinii, ceea ce m-a făcut să o aleg. De fapt, să fiu sinceră până la capăt, mai degrabă contradicțiile pe care le descopeream în acele opinii au dus la decizia mea.

Titlu: Un apartament la Paris

Autor: Guillome Musso

Editura Alfa – parte a Grupului Editorial ALL

Număr de pagini: 425

De la bun început, vreau să vă spun că, este una dintre cărțile care te fac să nu te poți desprinde de ea până la ultima frază. Tipul cărții care te ține cu sufletul la gură. Acțiunea este mereu prezentă, dar împachetată fin și elegant, un real talent al autorului, în descrieri din arta fantastică a culorilor, pictura, dar și a psihologiei.

Începutul pare unul obișnuit, ai crede că este o poveste “ușoară”, o întâmplare banală pornită dintr-o eroare. O casă frumoasă din Paris care aparținuse unui mare pictor este închiriată în același timp, de două persoane. Gaspar, un dramaturg francez care revine adesea din America pentru a -și scrie piesele și Madeline, tânără britanică, fost ofițer de poliție. Ambele personaje sunt caractere tari, fiecare cu bagajul său, fizic dar mai ales emoțional, psihic, plin cu de-ale vieții.

Un apartament la Paris – impresii, opinii, recomandări

Însă după ce treci de partea aceasta de început, realizezi imediat că nu este deloc vorba despre o poveste simplă, ci dimpotrivă, de acțiune și mister. Casa renumitului pictor în care se afla și atelierul său dezvăluie pasiunea acestuia pentru artă și culori. Pe lângă acestea, cei doi află că pictorul se stinsese de durerea provocată de moartea copilului său. Povestea devine și mai palpitantă și atrăgătoare pentru Gaspard și Madline, când află că pictorul Saens Lorenz lăsase trei tablouri care nu fuseseră descoperite.

Pornind de aici, cei doi află întâmplător sau în urma investigațiilor făcute separat, diverse indicii care îi duc spre un țel comun. Aceștia sunt atrași de misterul care pare să învăluie moartea renumitului pictor Saens Lorenz , dar mai ales a fiului său, Julian. Ei vor să afle adevărat iar drumurile îi poartă în diverse locuri, pe continente diferite, exact în preajma sărbătorii de Crăciun.

Acțiune, mister, dorință

Fiecare capitol aduce noutăți, dezvăluie secrete din viața fiecărui personaj, dar și dorința celor doi, tot mai puternică de a se implica în descoperirea adevărului. Deși acțiunea este cea care imprimă ritmul povestirii, autorul folosește descrierea psihologică a personajelor. Cartea te captivează din ce în ce mai mult, făcându-te să n-o lași din mână până nu afli ce vor descoperi cei doi “colegi” de echipă.

Contradicțiile și caracterele celor doi protagoniști, aparent total diferite, te fac să nu bănuiești finalul. Ori, tocmai acest lucru este cel mai frumos și incitant la o carte, nu-i așa?

De fapt, nu vă mai povestesc nimic, pentru ca opiniile mele vă pot deruta, iar eu nu-mi doresc deloc să se întâmple așa ceva. Vreau doar să vă mai spun că mie, “Un apartament la Paris” mi-a plăcut în mod deosebit și, de asemenea, recomand cu drag tuturor celor care apreciază acest gen de carte.

Un apartament la Paris – impresii, opinii, recomandări

Mai mult, cartea aceasta m-a determinat să caut și alte cărți scrise de scriitorul contemporan francez Guillaume Musso. Un apartament la Paris este ultima carte scrisă de romancierul francez și prima citită de mine. Cu siguranță însă, le voi găsi la fel de incitante și interesante și pe celelalte.

Știu că muți dintre voi ați citit cartea, dar mi-ar plăcea să aflu opiniile voastre despre ea. De asemenea, ce stil vă prinde cel mai tare? Depinde de starea în care vă aflați sau nu? Aștept cu mare interes răspunsurile voastre, în comentarii.

Până data viitoare, spor la citit oriunde și oricând!

 

UniquebyMM

Mulțumesc pentru vizită! DacMultumescMultumescă v-a plăcut povestea, mai poftiți!

Share and Enjoy !

0Shares
0 0