Bun găsit, dragilor! Deși nu mi-am propus un top al celor mai citite articole, există ceva din această zonă asupra căruia mi-am îndreptat atenția. Este vorba despre un articol care, apare în topul articolelor cele mai citite de multicică vreme. Rar se întâmplă să lipsească din lista articolelor des accesate. Firește, l-am recitit, pentru că am dorit să aflu ce anume îl face căutat, plăcut, apreciat. Articolul ”cu pricina” este ”Surpriza aniversării de 50 de ani”, unde am povestit despre petrecerea surpriză pe care i-am pregătit-o partenerului meu de viață. De aici am pornit când m-am așezat în fața tastaturii și, dacă rămâneți până la sfârșit veți afla unde am ajuns. :)

Petrecerea surpriză de la munte (Cheia)

mountain 5322589 960 720 Petrecerea surpriză de la munte (Cheia)

Spun din când în când, în articolele mele că, îmi plac surprizele, că ador să fac surprize celor dragi, dar și să le primesc. Chiar și atunci când sunt mai puțin reușite (pentru mine)! Îmi place să văd primele reacții și bucuria celor cărora le sunt destinate, este bucuria mea. Iar în articolul despre care fac trimitere, despre asta este vorba. M-am gândit să vă port cu mine într-o poveste în care surpriza, petrecerea și voia bună și-au dat mâna într-o perfectă armonie.

Tata a fost cel care m-a învățat să nu las să treacă nicio zi importantă, cum este ziua de naștere sau cea a numelui, ca pe oricare alta. Sunt zile pe care trebuie să le sărbătoresc, să le fac speciale, să mă bucur de viață, de familie și prietenii care știu să mă prețuiască. Asta înseamnă să te respecți, să trăiești cu adevărat bucuria vieții pe care ai primit-o, într-un cuvânt: sărbătoare.

horea1 Petrecerea surpriză de la munte (Cheia)

Importanța sărbătorilor din viața noastră

Ca multe alte sfaturi pe care le-am primit de la el, l-am păstrat și am ținut tare mult să-l respect, realizându-i importanța. Astfel, am avut grijă să-l ”implementez” și să-l transform într-un fel de tradiție și în familia mea. Așa se face că, an de an am sărbătorit împreună cu cei mai dragi și apropiați nouă, zilele noastre și ale copiilor.

Fie că ne surprindem unii pe alții, fie că lucrăm împreună la organizarea acestor sărbători din viața familiei noastre, scopul este atins. Pot spune, cu mâna pe inimă, că am petrecut cele mai reușite aniversări. Ne distrăm, ne respectăm și ne simțim grozav de bine.

pexels photo 698907 Petrecerea surpriză de la munte (Cheia)

De-a lungul anilor, odată cu aceste petreceri și surprize pe care ni le-am făcut, ne-am dezvoltat relația, am consolidat dragostea și chimia existentă. Astfel, am simțit fericirea, bucuria, prin fiecare por. am consolidat prietenii și, de fiecare dată am rămas cu amintiri nemaipomenite.

Mai mult decât de o petrecere

Foarte adevărat însă, distracția nu este doar o chestie care ține de organizare. Nu-i musai doar să faci o petrecere, așa, să fie, care între noi fie vorba, o putem face oricând. Mai trebuie să știi să guști glume, să ai invitați care să fie de același ”calibru”, pe scurt: este vorba de calitate, să ai cu cine și cu ce. Ei bine, noi dispuneam de toate ”ingredientele” necesare pentru o distracție de acest fel, fără îndoială.

pexels photo 2638503 Petrecerea surpriză de la munte (Cheia)

Vara aceea fusese una teribil de încărcată, cu foarte multe ore de muncă peste program, iar acasă, da capo. Nici nu mai apucasem să mă gândesc că, eram la două zile distanță de ziua numelui meu. Eram obosiți și parcă fără chef, prin urmare am hotărât să ne luăm liber de la toate, să petrecem un wekend de relaxare.

Pur și simplu nu eram în stare să pregătesc totul și să fiu o gazdă bună. Surprinzător, a fost toată lumea de acord cu mine și, nici nu simțeam vreun regret că nu vom avea o petrecere. Știam că mă voi simți perfect în familie și vom marca frumos ziua respectivă.

Petrecerea surpriză de la munte (Cheia)

Așadar, luându-mi orice gând de la petrecere, pregătiri și alte asemenea, mă simțeam detașată. Comandasem ceva la cofetăria preferată, băieții se ocupau de grătar și, cam asta era.  Nu bănuiam nimic din planul bine făcut al soțului meu, care își luase aliați de nădejde, copiii.

pexels photo 4508643 Petrecerea surpriză de la munte (Cheia)

Fix în seara dinaintea zilei mele, care coincidea cu weekend-ul, am fost pusă în temă să pregătesc bagajele pentru un weekend la munte. Hmmm, m-a surprins plăcut vestea, doar ador călătoriile, dar tot nu bănuiam ce avea să urmeze. Dis de dimineață, ne-am îmbarcat în mașină și am plecat către Cheia.

Prima surpriză a fost la prima oprire, unde ne-am băut cafeaua și unde, ce să vezi, au ajuns și cei o parte dintre prietenii noștri. Glumele au început deja să curgă iar subiectul principal era proaspăt, pentru că un alt grup se rătăcise pe drum. De-adevăratelea! În loc să facă spre munte, din coloana formată la o intersecție, au ales drumul spre mare. :)

Vibe-ul se schimbase total

pexels photo 3326195 Petrecerea surpriză de la munte (Cheia)

Cheia era unul dintre locurile foarte dragi nouă. Cheia și Olănești erau destinațiile preferate, unde fugeam ori de câte ori timpul ne permitea. Deja mi se schimbase total vibe-ul, uitasem de oboseală, mă simțeam în al nouălea cer. Și cum să nu te bucuri când familia și prietenii tăi emană atâta energie pozitivă, glumele veneau de la sine, peisajul era extraordinar și aerul curat de munte  umpleau plămânii?!?

Avea să fie însă, doar începutul unui weekend de neuitat. Deși, multă vreme am refuzat să vorbesc și să mi-l amintesc. Motivul însă, vi-l voi spune spre finalul poveștii.

pexels photo 371404 Petrecerea surpriză de la munte (Cheia)

România -peisaj montan

Nu am avut timp și nici interes să mă edific asupra surprizei pregătite cu atâta talent și în mare secret. Ajunși la Cheia, în timp ce ne cazam la o vilă pe care am ocupat-o în totalitate, mai erau doar gazdele și o pereche, au ajuns și ultimii din grup. Aceștia, nu cei din urmă, niște simpatici și ei, au venit nici mai mult nici mai puțin decât cu … camionul.

Gașcă serioasă :-P 

Pardon, nu au fost ultimii ajunși! mea culpa, aceștia au fost cei care formau un cuplu mai nou intrat în gașcă, dar care se integraseră perfect. Tocmai își cumpăraseră o mașină noua din gama celor din care făcea parte și a noastră și au decis să ni se alăture și să o testeze. Astfel, grupul nostru ajunsese la un număr de 12 adulți și 4 copii. Gașcă serioasă, nu?

Vila avea o curte foarte generoasă, cu un pârâiaș care o traversa în partea din spate și care, separa locul de făcut grătar de magazia de lemne. De ce amintesc aceste detalii? Deoarece, după grătar, muzică și dansul care s-a încins chiar și prin ploaia de vară, unii dintre noi în șosete (:)), am făcut foc de tabără.

pexels photo 997127 Petrecerea surpriză de la munte (Cheia)

Din acela adevărat: mare, cu sare aruncată în flăcări pentru spectaculozitate, cu cântece în jurul lui, concursuri de dans și de bancuri pe porunci… Doamne! Cred că a fost cea mai tare petrecere sau, printre cele mai tari. Intraseră în atmosferă și gazdele, care nici măcar nu reușeau să ne refuze cererea pentru a alimenta focul.

Noaptea, la culcare, gazda a fost nevoită să ne mai aducă 2 paturi pliante, deși cei doi tineri plecaseră și se eliberase o cameră. Dar până să ne băgăm la somn, i-am făcut o farsă unuia dintre prieteni care, se ”înnoise” cu șireturi la adidașii vechi.

Ultima farsă înainte de culcare

Radu plecase printre primii la culcare iar asta, le-a dat motiv băieților să se desfășoare în voie. I-au făcut peste o sută de noduri la șireturile nou-nouțe, i-au umplut adidașii de cutii goale de bere și i-au agățat în capătul balustradei. Dacă s-a culcat devreme, s-a și trezit mai devreme, așa că l-am găsit așezat pe scară, desfăcând nodurile și ”mulțumind” pentru surpriză. Motiv să începem și ziua aceea cu glume și voioșie cât cuprinde.

pexels photo 3657426 Petrecerea surpriză de la munte (Cheia)

A doua zi am mers prin stațiune, se simțea nevoia unei plimbări, și ne-am oprit la singurul chioșc deschis. Nu avea mare lucru, așa că am luat tot ce-am găsit: bere, sucuri, iar prietenul cu camionul s-a gândit să ia și el ceva de ”ronțăit”. Oferta fiind limitată, a luat sărățele din acelea rotunde. Și le-a luat pe toate din stocul micului magazin: un bax! Doamne, cât s-a râs pe chestia asta…!!!

Drumeție cu peripeții

Dar ce bine ne-au prins următoarea zi, când ne-am pornit în drumeție! :) Din mașină, lucrurile întotdeauna par altfel iar eu, ca o bună cunoscătoare a locului ( :-P ), le-am spus că, Mânăstirea Suzana e la o aruncătură de băț. Imediat s-au adunat amatorii de drumeție și am pornit la pas … aproximativ 8 km. dus.

Radu a luat-o pe lângă marginea pădurii, convins fiind că e o scurtătură, pretext să adune ciupercile întâlnite. Ceilalți, în aceeași atmosferă veselă, au făcut opriri și și-au făcut bastoane din lemn găsit în drum.

pexels photo 1194235 Petrecerea surpriză de la munte (Cheia)

Evident, la întoarcere, am fost nevoiți să chemăm ajutoare. L-am sunat pe  prietenul care rămăsese să cumpere pâine, să vină să ne ia cu mașina. Ar fi venit omul, dar cheile mașinii erau la soție care, era cu noi, la mânăstire. :-P  În fine, am reușit, cu peripeții, să ajungem la vilă. Unii pe jos, alții cu mașinile, care cum au putut.

Mămăligă și sărățele :-P 

Obosiți, lihniți, aveam nevoie să ne revenim, prin urmare ne-am așezat la masă, dar, am constatat că nu aveam pâine. Totul era închis, deci prietenul nostru nu a avut de unde face rost de pâine. Găsise doar o pungă de mălai pe care o cumpărase. Și uite-așa ne- am apucat de făcut mămăligă. Un fel de-a spune, căci îl aveam pe Radu, cel cu șireturile (noi) înnodate, specialistul grupului :-P.

Petrecerea surpriză de la munte – Cheia

Nu avem cum să uităm ce masă diversificată, inedită și ”sofisticată” am avut! Am mâncat friptură cu mămăligă, pâinea – cât mai era și cu, ați ghicit, sărățele cu mezeluri, salate, brânzeturi, ce mai aveam pe acolo.

pexels photo 3276235 Petrecerea surpriză de la munte (Cheia)

Cum spuneam, a fost o petrecere de pomină. Nu-mi amintesc să fi râs atât de mult, să ne fi distrat atât de tare, poate la Reveionul la care s-au schimbat bocanci. Poate vă povestesc odată și despre asta, dar, tot nu cred că se ridică la înălțimea petrecerii de la Cheia. A avut de toate: aventură, bancuri, distracție, foc de tabără…!

Ah, nu pot să trec peste asta, apropo de aventură: prietenii care veniseră cu camionul, la întoarcerea spre casă au rămas în pană. Pană, nu pană de cauciuc, ceva mai serios se stricase la mașină. Bineînțeles că am vrut să ne întoarcem să-l ajutăm când ne-a sunat să ne spună. Le-am propus să facem loc să-i luăm în mașinile noastre, dar a refuzat. Chemaseră pe cineva sau pe băitul lor, cert este că au rezolvat.

Petrecerea surpriză de la munte (Cheia)

Așadar, am fost tare fericită și mândră pentru petrecerea surpriză pe care mi-au făcut-o de ziua mea. Repet, mereu ne-am surprins unii pe alții cum am știut, cum am putut, pentru a ne oferi câte o fărâmă din bucuria de a trăi. Sunt mândră și binecuvântă să am asemenea familie.

pexels photo 5638612 Petrecerea surpriză de la munte (Cheia)

Petrecerea surpriză

Lungimea de undă pe care ne aflăm noi doi, chimia pe care o avem, respectul și înțelegerea, pe lângă iubire, au fost cele care ne-au ajutat să rezistăm. Ne-au ajuta să avem o relație foarte frumoasă, durabilă și solidă.

Si pentru că am ajuns la final, a venit vremea să dezvălui motivul pentru care nu am vorbit mult timp despre această petrecere. O voi face foarte pe scurt pentru că nici acum nu o fac fără strângere de inimă.

La scurt timp – până în două săptămâni- de la petrecerea surpriză de la Cheia, l-am pierdut pe tata. Avea 59 de ani și ne-a părăsit fără să apuc să-i spun cât de mult îl iubesc. Mult timp am trăit cu frica de a mai râde din tot sufletul, de a mă bucura din toată inima. Aveam impresia că, voi atrage durerea, răul, necazul, dacă voi râde și mă voi bucura ca atunci, la petrecerea surpriză de la munte.

În loc de concluzii

Well, dragilor, dincolo de topuri, de statistici, suntem noi, oamenii, cu dorințe și speranțe de bine. E începutul unui nou an și, mai mult decât oricând, dorințele și speranțele sunt mai puternice. În acest sens, am venit cu povestea asta într-un ton vesel și optimist. Sper să vă fi încântat povestirea despre această petrecere surpriză și să vă aducă, măcar un zâmbet.

Până data viitoare, trăiți, simțiți, iubiți!

UniquebyMM

Mulţumesc pentru vizită! Dacă v-a plăcut povestea, mai poftiți!
Pentru a nu le pierde pe următoarele, îndrăzniți abonamentul la blog sau dați like paginii de Facebook

Share and Enjoy !

0Shares
0 0