Bun găsit, prieteni! Când scriu despre oameni pe care îi descopăr, îi apreciez, care chiar fac lucruri, îmi doresc să scriu în cel mai frumos mod posibil. Dar, cuvintele par să se împrăștie care – încotro, ca pătârnichile atunci când simt pericolul. Rămân doar cuvintele simple, cele care par a fi sărace în comparație cu ceea ce aș vrea să spun despre omul respectiv. Dar, poate că așa trebuie să se și întâmple, pentru a ajunge la un public cât mai mare. 

Cuprins

Breaking news:

cartea lui Chinezu la precomandă

În orice caz, astăzi este unul dintre astfel de exemple. Motiv pentru care am așteptat timp de câteva zile cuvintele minunate, extraordinare pe care să le folosesc în povestea mea.

Dar să nu vă mai fierb și să vă spun despre ce este este vorba. Despre autorul cărții ”Ce ne facem dom’le cu influencerii ăștia?”, Cristian China – Birta – alias Chinezu – aș fi vrut să scriu de această dată, la modul superlativ. 

Cartea lui Chinezu

După așteptarea zadarnică și pendularea între a scrie și a nu scrie despre Chinezu și cartea sa tocmai publicată, pentru care mulți dintre noi ar fi în stare de nu știu ce sacrificii pentru a o avea în bibliotecă, am decis să scriu. Chiar și în ciuda cuvintelor nemaipomenite care se încăpățânează să apară și a temerii de a fi bănuită de subiectivism. M-am gândit bine și mi-am găsit și un aliat: publicul meu (cititor) elitist, extrem de select (vorba aia ”puțin și bun”), care va ști să găsească esențialul. 

Bine, sinceritatea de care nu mă pot dezice nici în acest caz îmi dă ghes să recunosc că, mai am un motiv pentru scriu. Mă tentează tare și premiile puse la bătaie! :) Mă știți: îmi plac cărțile, îmi place competiția, sunt ”open minded” și, nu în ultimul rând, îmi plac oamenii care fac lucruri. Iar de data aceasta este vorba despre puțin din fiecare. 

Cum l-am descoperit pe Chinezu

Îl știu pe Chinezu de niște ani de zile. Nu, nu chiar odată cu apariția sa în social media (15 ani în marketing, social media, blogging, consultanță cu privire la campaniile cu influenceri). Și nici nu vă imaginați că mă număr printre prietenii, colegii, cunoscuții lui. Nope! Pur și simplu l-am descoperit ca blogger, pe vremea când mă aflam la un fel de răscruce în viață.

Îmi plăcea ce găseam în scrierile lui, ce aflam și (mi-) a fost sursă de inspirație când a venit vremea să fac eu însămi blog. ”Apogeul” a fost atins însă, în momentul în care l-am întâlnit ”live”, la conferințele din social media la care începusem să particip. Îmi venea să mă duc la el și să-i spun cât sunt de entuziasmată că-l întâlnesc în carne și oase. Să-i spun ce și cât a reprezentat el și blogul său pentru mine. Evident, nu am făcut-o! Cine eram eu să discut ca de la om la om, cu ”marele Chinezu”, acest ”guru” al social media românească?

Cristian China-Birta

Dar știți ceva? Am constatat un pic mai târziu, că lucrurile nu stau deloc așa! Chinezu este un om cât se poate de obișnuit. Spre exemplu, nu are nicio problemă să invite la cafenea, la o bere (mare iubitor de altfel!), un suc etc. pe oricine este interesat de ”influencereală”, bloggereală, implicare în diverse campanii sau activități. Este deschis și dispus să ofere informații, să împartă din experiența sa și să facă cunoscute ideile faine. Ale lui sau ale altora. Pentru că așa este Cristi: dă mai departe tot ce află (vezi email-urile sale), tot ce știe.

Ce ne facem dom’le cu influencerii ăștia?

Pentru a ajunge însă la cât mai mulți oameni interesați de social media, Cristian China Birta a scris o carte: ”Ce ne facem dom’le cu influencerii ăștia?”. Cum spune și titlul – foarte sugestiv ales -, ideea, subiectul cărții poate fi intuit:

Cartea se adresează oamenilor de afaceri, antreprenorilor, brand managerilor sau celor din zona de marketing, care vor să înțeleagă cât mai bine, cum pot folosi aceste resurse digitale în obținerea beneficiilor pentru brandul sau afacerea lor.

Ce ne facem dom’le cu influencerii ăștia?” este experiență, studiu și muncă adunate în anii (vreo 10) de social media. Adică, atâția ani cât a investit Cristian în munca lui de ”documentare” pentru a sintetiza toate astea într-o carte dedicată, la care poate avea acces oricine este interesat. Inclusiv voi, cei care ați ajuns aici! 

Carte Chinezu

Breaking news: cartea lui Chinezu la precomandă

În cartea semnată de Cristian găsim tot ce ține de realizarea unei campanii cu influenceri: Pașii importanți care trebuie urmați într-o campanie, întrebări, răspunsuri, analize, recomandări și multe altele detalii. Cum îl știu eu pe Chinezu, parol, în cartea proaspăt publicată vom găsi lucruri importante, concrete și de mare ajutor.
Ah! Și era să uit ceva foarte important: cartea poate fi deja precomandată!

Acestea fiind spuse, cu ajutorul cuvintelor mele simple, dar sper, esențiale, închei cu mențiunea că sunt mândră să fiu contemporană cu Chinezu. Eu, nu știu dacă sunt un influencer în adevărata definiție a cuvântului, dar cred că mi-ar prinde bine cartea. Abia aștept să pun mâna pe un exemplar și să aflu ce povestește Chinezu despre ”influencer-eală”. Ce spuneți, facem o precomandă?

Totuși, mai am ceva de adăugat. Nu vă voi întreba dacă îl cunoașteți pe Cristi alias Chinezu, deoarece cred că nu e cazul. Dar pot să întreb dacă ați aflat că a scris cartea ”Ce ne facem dom’le cu influencerii ăștia?” Care este opinia voastră în legătură cu cartea și dacă v-ar fi utilă. Sunt tare curioasă să vă aflu răspunsurile! Le aștept ca de obicei, în comentarii.

Până data viitoare, rămâneți conectați cu noutățile (social media)!

 

UniquebyMM

Articol înscris în campania Blogal Inițiative

Mulțumesc pentru vizită! Dacă v-a plăcut povestea, mai poftiți!
Pentru a nu le pierde pe următoarele, îndrăzniți un abonament la blog sau, dați like paginii de Facebook.
Rate this post