Salutare, prieteni! Scriam de curând un articol în care vă povesteam de ce nu mă plictisesc de Tenerife. În comentarii am găsit aproape la unison răspunsul: frumusețea insulei. Ceea ce, este corect, dar numai parțial adevărat. Iar eu chiar subliniasem și alte câteva motive, foarte importante.

2 întâmplări neplăcute care nu mi – au afectat dragostea de Tenerife

Am simțit nevoia să revin la subiect dintr-un singur motiv. Dragostea mea pentru această insulă este cu adevărat sinceră iar eu asta am vrut să și transmit. Pentru întărirea convingerii vă voi povesti întâmplări mai puțin plăcute pe care le-am trăit. Întâmplări care, în mod normal ar fi afectat dragostea pentru insula mea preferată.

Mie nu mi s-a întâmplat. Niciuna din întâmplări nu m-au determinat să-mi schimb opiniile. S-ar putea să fi atins puțin subiectul, dar nu în mod special despre aceste întâmplări. Explicația? Deoarece, nu am cum să mint, atunci, în acele momente am fost afectată. Era evident foarte greu să retrăiesc scene, să derulez imagini, să-mi amintesc fiecare aspect.

Cu toate acestea, am continuat să merg în vacanțe pe insulă. Deși am evitat locul. Sau compania de zbor. Am constatat însă că noi oamenii ne întoarcem întodeauna acolo unde ne-a fost bine. În locurile pe care le iubim, la oamenii pe care îi iubim.

Un avion pierdut

Dar haideți să vă povestesc pe îndelete despre două dintre întâmplări care mi-ar fi putut afecta dragostea de insulă. Una dintre întâmplări s-a petrecut în vacanța în care am pierdut avionul. Nefiind zbor direct (Wizzair ul nu opera atunci curse București- TFS) eram nevoiți să luăm curse pe bucăți. Fără să merg pe ideea de cel mai mic preț, preferam zborurile cât mai apropiate, pentru a nu sta mult în aeroporturi.

Cunoșteam toate variantele de a petrece perioada mare de timp dintre curse. Numai că nimic nu mă tenta. Alesesem atunci București- Berlin, Berlin- Tenerife, cu două ore și jumătate între zboruri. Recunosc, mi s-a părut cam scurt timpul dintre aterizare-decolare, fapt pentru care am întrebat compania dacă este în regulă. M-au asigurat că e okay.

Am renunțat la serviciile companiei

Nu a fost. Bineînțeles, alegerea îmi aparținea, prin urmare mi-am asumat greșeala. M-am supărat pe companie pentru întârzierea care a dus la pierderea cursei către Tenerife. Totuși, altceva m-a făcut să renunț la serviciile acesteia. Felul în care s-au comportat a fost execrabil.

În fine, dacă tot nu am făcut infarct și am reușit să trec peste, acum pot vorbi cu detașare. Bineînțeles, am mers ulterior datei acelei întâmplări în Tenerife. După ce am luat masa la Berlin ( :-D ) și am revenit acasă, am căutat bilete de avion. Evident, nu cu aceeași companie. La care de altfel nici nu am mai apelat de atunci. Niciodată. 

Altă întâmplare nefericită

A doua din lista de întâmplări nefaste, s-a petrecut chiar pe insulă, la Masca. Aceasta însă face parte din genul de întâmplări după care nu știu câți ar mai fi revenit. Masca este un sat așezat nefiresc, aproape incredibil, care face legătura între insulă și ocean. Aveam deja câțiva ani de când mergeam în Tenerife, dar nu reușisem să ajung la Masca. Îmi doream foarte mult, dar încă experimentam vacanțele DIY și nu găsisem varianta cea mai potrivită.

Cum bine știm, lucrurile se aranjează uneori fără măcar să ne treacă prin minte. Or fi planetele, o fi soarta, divinitatea, cine știe? Cert este că vacanța aceea debutase cu surprize neașteptat de bune. Niciun semn care să prevestească întâmplări nefericite. Niște prieteni ne-au așteptat și preluat de la aeroport. Unul dintre ei ne-a oferit cazare la un preț excelent.

Micul inconvenient era faptul că primele 3 zile trebuia să stăm într-o altă locație. Era un apartament aflat în PalmMar, la distanță mare de centru. Omul nu avea liber toată perioada în locația din centrul Playa las Americas. Se oferise însă să ne ducă cu mașina unde, când, ori de câte ori aveam nevoie. Nedorindu-ne să abuzăm de bunătatea lui, nu am acceptat. Am ales ca în timpul acela să explorăm locurile noi pentru noi.

Excursia

Plănuiserăm împreună cu ceilalți 2 prieteni să mergem la Masca. Mai exact, veneau să ne ia în ziua în care urma să ne mutăm. Urma să mergem cu mașina prietenului nostru iar seara să luăm bgajele și să rămânem în apartamentul din Playa. Din nou, ne-am zis să nu deranjăm.

Ne-am gândit că ar fi fair să luăm bagajele cu noi, în loc să le lăsăm la proprietate. Ideea era să nu mai facem încă un drum cu mașina, să irosim timpul prietenilor, benzina etc. Așa am făcut, în ciuda insistențelor prietenului de pe insulă. Fără să ne gândim nicio secundă la întâmplări neplăcute.

Drumul care duce la Masca este extraordinar. Imaginați-vă Transfăgărășanul nostru de două ori mai spectaculos. Drum foarte îngust, curbe foarte strânse, periculos, dar cu peisaje fabuloase. La un moment dat, mai aproape de Masca, un mic refugiu în care au loc 2, poate 3 mașini. Am oprit, bineînțeles. Acum, gândindu-mă cu detașare după atâția ani, sunt tot mai convinsă că a fost o decizie proastă.

Masca

În micul refugiu era o mașină din al cărui portbagaj o bătrânică vindea fructe de cactus, portocale, dulceață etc. Nu era singură, dar eu nu am dat importanță detaliilor. De ce aș fi dat? Eram extaziați toți 4 de priveliște, am făcut fotografii și am cumpărat câte ceva. Apoi am urcat în mașină și ne-am continuat drumul.

Am oprit în parcarea amenajată, unde mai era vreo 2-3 mașini. Ne-am luat borsetele, pălăriile, telefoanele și am plecat în sat. Restul bagajelor, adică absolut totul, inclusiv geanta mea, au rămas în mașină. Am coborât în satucul ca desprins din filme SF, datorită așezării sale.

Ne-am oprit întâi la o porțiune plată, dar mică, ca o curte interioară deschisă. În mijloc, un copac ce părea secular, câteva băncuțe pe lateralele perimetrului. În dreapta, un locaș ce semăna cu o mică biserică iar în față, un local care se pare că ținuse loc de școală. Acum, un fel de birt unde se servea bere.

Satul, spectacolul naturii

Câțiva localnici, nu aș ști să spun dacă locuiau în sat, vindeau fructe, legume și suveniruri. Am trecut mai departe și ne-am oprit la un restaurant. Nu construit în mod special cu această destinație, ci o casă transformată într-un restaurant. De altfel, mai multe case din sat au fost trasformate în restaurante, taverne etc.

Cel la care ne-am oprit, stil rustic, cu mobilier specific, bar, terasă și câteva mese în interior. Era păcat de view să nu profităm și să alegem terasa. De pe terasă se vede până jos, la ocean. Pur și simplu impresionant! Vegetație formată din cactuși imenși, portocali… iar jos, albastrul oceanului! Fără cuvinte!

Barraquito, desert & șopârla prietenoasă

Ne-am luat cafea, eu barraquito, sucuri, desert. Ne-am așezat să le savurăm și să admirăm ce a săvârșit natura și omul. Ne bucuram de tot ce vedeam, ne simțeam extraordinar. Până și vizita prietenoasei necuvâtătoare, șopârla ne-a amuzat. 

Aș fi fost dispusă să parcurg drumul pe care se spune că-l făceau pescarii (sau pirații) până la bărcile care așteptau după stânci. Din câte am înțeles, în ziele noastre este un vaporaș cu care se pot plimba turiștii. Dar, din păcate, nu eram încălțată adecvat pentru acest drum. Nu, nu eram cu tocuri, dar nici adidas nu aveam.

Doar sandale (romane) ce m-ar fi ajutat maxim să alunec sau să calc strâmb. Prin urmare, după ce am vizitat satul, am văzut casele și am făcut o plimbare, atât cât s-a putut, am făcut cale întoarsă.

Întâmplări, întrebări, soluții

Numai că în parcare aveam să descoperim partea urâtă a acestei excursii. Încă una din acele întâmplări neplăcte. Mașina fusese spartă și lucrurile furate. Nici nu știam cum să reacționăm, atât de șocați eram. Ne îngrijoram pentru mașina spartă care nu era a noastră? Sau pentru că rămăseserăm doar cu ce aveam pe noi și la noi? 

Pe cine să întrebi? Ce să întrebi? Că nu ne-am luat măsuri de siguranță așa cum o facem la noi acasă? În timp ce ne puneam întrebări, unul dintre noi îl suna pe prietenul a cărui mașină fusese spartă. Dar, de departe, cel mai șocant lucru ni s-a părut apariția polițiștilor. La doar câteva minute după ce am descoperit spargerea.

Atitudinea lor? ei bine, inexplicabilă. Se purtau de parcă noi eram infractorii! Priveam din nou peisajul care se întindea în fața mea și îmi doream să fiu pirat. Surprinzător- chiar și pentru mine!-, nu am plâns. Și nici nu mi-am smuls părul din cap, nu m-am dat de ceasul morții etc.

Decizia

La ce ar fi ajutat dacă procedam în acest fel? În afară de a ne strica vacanța, la nimic. Ce era de făcut? Mers la cumpărături pentru cele necesare, refăcut bugetul, reactualizat prioritățile. Mai erau totuși 11 zile de vacanță! Mi-am dat repede seama că vreu să mă bucur de ele. Bunurile furate sunt făcute de noi, dar sunt doar niște lucruri.

În plus, întâmplări de acest gen nu ar fi avut loc dacă nu am fi greșit plecând cu bagajele după noi. Dacă nu mi-aș fi lăsat înșelată vigilența. Bine că aveam portofelele cu documentele și banii la noi. Normal că a durut. Sigur că am regretat după anumite lucruri la care țineam. Odată pierdute însă, care ar fi fost probabilitatea să le recuperăm?

Prietenii noștri au fost super și ne-au oferit tot sprijinul lor. Am mers împreună la cumpărături, am mâncat împreună, și ne-au instalat în apartamentul din Playa. Ne-am văzut încă de câteva ori și ne-au condus la aeroport la plecare.

Vacanța compromisă? Nuuu!

Ce am făcut noi după acestă nefericită întâmplare? Am profitat de zilele rămase din sejur, ne-am bucurat de tot ce oferă insula. Cum să ratez să mă bucur de cele mai spectaculoase apusuri? A fost o vacanță trăită periculos (ei, luați-o ca exprimare plasctică), dar frumoasă. Din care am învățat. Pentru că nu-i așa, omul cât trăiește învață.

Și încă ceva: am refuzat să cred că au făcut-o ai noștri. Cred că acolo sus, la taraba improvizată a bătrânei era ”pericolul”. Poate ar fi fost bine să nu neglijăm instinctul care ne avertizase oarecum să evităm astfel de întâmplări.

De jenă, de rușine, nici nu știu să spun exact din ce motiv, nu am povestit aproape deloc despre pățania noastră. Mai apoi, când am făcut-o, toți ne-au întrebat, dacă (sau de ce) mai mergem în Tenerfe. Răspunsul este simplu: pentru că iubesc insula cu beneficiile ei.

Concluzii

În rest, întâmplări de genul pot fi peste tot. Am un exemplu cu Parisul. În metrou i-a fost furat portofelul unui prieten. Cu acte de identitate, permis, tot. Asta înseamnă să nu mai merg la Paris? Sau oriunde în lume poți trece prin întâmplări nefericite? Bineînțeles, nu. Dovadă sunt chiar eu.

Am pornit spunându-vă că dragostea pentru Tenerife nu a suferit. Și am vrut să vă povestesc intâmplări care ar fi putut avea acest efect. La final am dat exemple și am explicat de ce nu ar trebui să ne lăsăm afectați de astfel de întâmplări.

La final

Eu una, așa gândesc. Și acum, nici nu mă mai tem, nici nu mai ascund sau jenez să povestesc. Pentru că sunt om și este normal să mi se întâmple și astfel de lucruri. Iar vulnerabilitatea nu este un păcat. Voi cum priviți lucrurile?

 

Până data viitoare, sănătoși și cu bine să fiți!

Cu sinceritate și drag, MM