Bun găsit, dragilor! Cum sunteți? Februarie e aproape dus și primăvara mult așteptată pare să-și trimită deja vestitorii. E drept, mai mult miroase a primăvară, dar speranța este cea care ne îndeamnă să vedem și alte semne.
Pădurea e plină de ghiocei, spre exemplu. Trezire la viață. I-am primit cu drag în casa mea ca pe un dar neprețuit. Așa cum primesc și prietenii mei buni, cărțile de la Rao. Despre asta și voiam să vă vorbesc de fapt: depre cartea Noroc chior scrisă de Rosa Montero.
Cuprins
Noroc Chior scrisă de Rosa Montero
Cartea este un fel de pilulă luată pentru a realiza că viața este un dar. O demonstrație cât se poate de reală din vremurile pe care le trăim. Luați de val, absorbiți de muncă, de carieră, viața ni se scurge printre degete. Exemple reale sunt sursa de inspirație scriitori, cum este pentru |Rosa Montero în Noroc Chior.
Uităm că suntem oameni și avem o singură viață. Uităm că avem multe altele care ne fac fericiți, care ne fac să ne simțim vii. Se cam întâmplă să uităm, deși în pandemie ne-am promis să fie altfel. Ne-am mai făcut o promisiune și acum un an, când un război s-a declanșat fix în coasta noastră.
Ne-am promis să trăim cu adevărat, să fim mai atenți cu noi, să ne prețuim. Ne facem promisiuni iar și iar, ca mai apoi să le uităm. Cartea Noroc Chior este despre toate acestea și o un pic de filozofie. Ce vreau să spun? Romanul are pe alocuri parți cu abordare filozofică, iar asta mi-a amintit de un prieten. Foarte interesant și plăcut de altfel.
Noroc Chior – Stil și personaje
Atenție: nu vorbesc despre filosofi, în general. Și nici nu spun că mi-a displăcut acest aspect. Ba dimpotrivă. Dar este vorba strict de opinia și preferințele mele. Am vrut doar să vă pun în gardă- dacă îmi e permis să mă exprim astfel. Apropo de asta, să știți că oamenii de tipul acesta, care au perioade în care filosofează, sunt chiar interesanți.
Cu condiția să nu uite să revină la normal(itate). În orice caz, cartea este plăcută și interesantă, deoarece are și doze suficient de mari de mister. Împletite cu părțile filosofice, romanul Noroc Chior capătă o notă tentantă. Despre ce este vorba mai exact?
Greșelile vieții
Pablo este un arhitect de succes, cu un nume în domeniu, recunoscut și premiat internațional. Principalul personaj din Noroc Chior se află într-un punct în care își dorește să-și schimbe viața. Și nu oricum, ci în modul acela, radical.
De la confort, lux și viață mondenă, la necunoscut și simplu. El vrea pur și simplu să fugă de viața lui, de oamenii și locurile în care trăia. Ca și cum s-ar putea șterge cu buretele o viață de om.
Pablo a făcut greșeala, cum facem atâția, de a investi timp, energie, pasiune, în carieră. Când constatăm că am dat-o în bară, înțelegem cu adevărat. Când am dat greș cu meseria de părinte, cu familia, cu partea aia în care ni se pare că lucrurie suportă amânare. Abia atunci simțim lovitura și ne dori s-o luăm de la capăt. Dar este oare posibil?
Pablo – un nou început
Pablo avea motivele lui să fugă de viața lui de până atunci. Unul dintre acestea era tocmai acesta: eșuase ca părinte, eșuase în cuplu. Nu știuse să vorbească aceeași limbă, limba iubirii. Acum, Pablo se trezește și urcă într-un tren. Dăduse peste un anunț de vânzare de la pagina de imobiliare. Un apartament de vânzare dintr-o localitate oarecare din Spania: Pozonegro.
Hotărăște pe loc să cumpere apartamentul respectiv. Astfel, în loc să ajungă la conferința pe care urma să o susțină, Pablo coboară în Pozonegro. Cumpără pe loc apartamentul și decide să înceapă o nouă viață în acel loc, care arăta jalnic.
Raluca
Raluca este vecina de bloc a lui Pablo. Este o femeie frumoasă, este româncă, și este de un optimism incurabil. Pe deasupra, singură, bună la suflet, săritoare și foarte vorbăreață. Nci nu e greu de înțeles de ce Raluca îl abordează pe Pablo. Ea își dă seama imediat că este un intelectual, un tip foarte educat, pe care îl place de la prima vedere. De altfel, Pablo e un bărbat care la cei 50 de ani ai lui, arată foarte bine.
Cu sau fără voie, Raluca îl ajută pe Pablo să cumpere minimul necesar pentru a putea locui în apartament. Câteva haine, o saltea, veselă, produse de curățenie. Cu ajutorul Ralucăi, Pablo ia toate acestea cu reduceri sau în rate. Shimbase doar lirele pe care le mai avea cash, nedorind să acceseze conturile bancare pentru a nu fi descoperit.
Povești de viață asemănătoare
Tot Raluca îl ajută să- și ia un job la singurul market din localitate, unde lucra și ea. Cum spuneam, Pablo avea problemele lui. Tipul problemelor de care ar fi vrut să scape și pe care nu-și dorea să și le mai amintească vreodată.
La rândul ei, Raluca are o poveste nefericită de care încearcă să se detașeze. A fost un copil abandonat, a avut probleme psihice și suferea din cauză că era singură. În Noroc Chior, Rosa Montero aduce în atenția cititorului toate contradicțiile și complexitatea pe care le are viața.
Iar când spun toate, înseamnă exact asta. Pentru că, nu-i așa, toți suntem martorii propriei vieți. Toți avem părți bune, dar și mai puțin bune, uneori, de-a dreptul rele. Avem secrete sau lucruri pe care nu ni le dorim expuse public. Avem necazuri, dureri și greșeli pe care le-am șterge definitiv cu buretele, ca scrisul de pe o tablă.
Bucuriea este un obicei
Preferăm să le ținem acolo, în sertărașe ale căror chei stau doar la noi. Arătăm doar partea bună și frumoasă, rușinându-ne de eșecuri, de greșeli. În Noroc Chior lucrurile nu mai rămân așa. Cele două personaje cărora li se mai alătură și altele, sunt corespondentele realității. Diferența o face faptul că în roman, acestea reușesc să depășească partea ascunsă a lucrurilor.
Noroc Chior – o carte care merită citită
Cartea merită citită, pentru experiențe din care putem învăța. Pentru a descoperi ce poate oferi viața. Unde ne poate duce soarta și cum se pot potrivi doi oameni total diferiți. Pentru a înțelege că viața este un dar. Iar darurile se prețuiesc și se apreciază.
Pentru a înțelege și vorbi limbajul iubirii și pentru a depăși durerea. Dar mult mai multe veți afla și veți înțelege dacă citiți Noroc Chior. Doar citid cartea, veți afla răspunsul la întrebarea: vor reuși Pedro și Raluca să se salveze reciproc? Să fie acest răspuns ”Noroc Chior”?
Până data viitoare, prețuiți viața!
Cu drag și recunoștință, MM!
Dacă v-a plăcut ce ați citit, distribuiți și prietenilor. De asemenea, abonați- vă pentru a afla primii noutățile.
S-ar putea să găsiți ceva interesant și aici:
Suna tare bine recenzia acestei carti. Chiar aveam nevoie de o recomandare de carte buna. Multumesc!
Pare o carte din care avem multe de invatat… Viata e pretioasa si trebuie sa o apreciem mai mult.
Iti multumesc pentru fiecare recomandare de carte!
Multumim de recomandare. Foarte interesanta cartea