Bun găsit! Exista un elixir al dragostei? Zilele acestea cu multe grade în termometru, de te miri cum mai suportă și mercurul,  laptop-urile suferă, gadget-urile,  se încing.😊 Ce mai, tot ce mișcă, nu mai mișcă la propriu. Întrebarea mea este cum ne petrecem timpul în așa fel încât să fie plăcut și sa uităm puțin de caniculă. Ei bine, bănuiesc că sunteți de acord, sportul nu este indicat, deci îl excludem din activități. Dar, în afara răcoririi de rigoare- bălăcit, dușat, hidratat interior și exterior-, există o activitate plăcută și indicată. Una pe care și eu o practic, cu atât mai mut cu cât este o adevărată pasiune: cititul.

 

Exista un elixir al dragostei?

Cititul este o plăcere, dar de la căldură…. sincer, nici nu poți citi orice. Sau sunteți de altă părere? Eu una, nu mă văd citind ceva care să-mi “stoarcă” ultima picătură de … gândire.  Prefer ceva lejer, ușor,  motiv  pentru care am ales ”Elixirul dragostei” de Eric Emmanuel Schmitt.

Zis și făcut!  Mă apuc de citit și mă prinde bine de tot (ce spuneam de temperaturi?:)), astfel încât mă întreb: Dragostea este oare un sentiment declanșat de un proces chimic sau pur și simplu un miracol imposibil de explicat? E o întrebare, nu-i așa?

Povestea dintre 2 foști iubiți, Adam și Louise  pe care îi desparte distanța de mii de kilometri- el rămas la Paris, ea la Montreal.
Corespondența lor pe e_mail evocă răni încă neînchise, momente din trecutul lor, noile lor relații dar și momente de bucurie.

Adam îi propune o relație de prietenie care se construiește ușor – ușor, în ciuda reticenței de la început a Louissei. Cheia, misterul care trebuie descoperit în Elixirul dragostei este de fapt o provocare pe care și-o propun cei doi protagoniști: poate reînvia dragostea tocmai vorbind despre dragoste?

Autorul, fin observator, reușește cu brio să transpună în cuvinte foarte bine alese, parcursul plin de capcane al unei legături amoroase tipică vremurilor noastre.

Eric Emmanuel Schmitt ne introduce în acțiune, conturând întrebarea, dacă există un elixir care poate provoca pasiunea. Face asta punând în discuție pericolele fericirii imediate și jocurile riscante născute din gelozie și posesivitate.

Există oare o metodă infailibilă pentru a stârni pasiunea?Un elixir precum cel care i-a unit pe Tristan și Isolda? Sau cei care se îndrăgostesc ascultă doar de propria inimă, propria libertate?

Eric spune despre Elixirul dragostei că a fost interesat mai ales de distincția dintre dorință și sentiment.
”La graniţa dintre ele, atunci când încercăm să împăcăm atracţia fizică şi dragostea, se nasc marile noastre poveşti, nu întotdeauna fericite”.

Exista un elixir al dragostei?

Un roman frumos, fără limite de vârstă, potrivit vremii, vremurilor. Eric Emmanuel Schmitt este un scriitor de succes, foarte apreciat  și premiat, din palmaresul său făcând parte:

– Viaţa mea cu Mozart
– Milarepa
– Concert în memoria a unui înger
– Evanghelia după Pilat
– Femeia din faţa oglinzii
– Otrava iubirii, etc

Eu am ales să o împrumut simplu și eficient și am citit cartea in cele 2 zile caniculare.

Următoarea va fi ‘Femeia cu șapte pălării’‘ -am spus aici– a Otiliei Ţigănaş. Abia aştept!  Cartea se poate achiziționa de aici, la fel și ”Poezii vânate de fisc’‘, a aceluiași autor. Mai ales că se prognozează o vreme mai ”pașnică”😊 din punct de vedere meteo.

 

UniquebyMM

Dacă v-a plăcut povestea, mai poftiți!

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0