Bun găsit! Tinerețe fără bătrânețe pentru tenul meu. După ușoara mâhnire de zilele trecute, viața mi-a oferit din nou, puțin din generozitatea ei: surprize minunate. Una dintre acestea, a fost din partea Brander & Apidava, care mi-au trimis alte două produse pentru îngrijirea tenului. Mărturisesc sincer, am privit-o ca o compensație! V-am spus eu că viața ne (mă) răsfață :)! Campania ”cum să te demachiezi corect, cu produse Apidava” mi-a dat un motiv în plus de a reveni cu un articol despre frumusețe, ritual de îngrijire: Tinerețe fără bătrânețe pentru ten.

Tinerețe fără bătrânețe pentru tenul meu
Am vorbit deja despre cât de mult mă preocupă îngrijirea tenului și cum decurge ritualul meu. Apropo, de la un timp, mă frământă ceva și am să vă mărturisesc și vouă: Ce credeți, îngrijirea tenului (corpului) ar trebui să facă parte din programele de dezvoltare personală? Eu înclin spre un răspuns afirmativ. De ce?

Pentru că un ten bine îngrijit îți dă încredere în tine. Cu un ten radiant, senin, bine îngrijit, proaspăt, te simți atrăgătoare, frumoasă, sigură pe tine (vezi Cleopatra!). Și-atunci, de ce să nu facă parte și ritualul de îngrijire din dezvoltarea personală? În plus, senzația pe care o trăiești la o ”ședință” de îngrijire și după, este una de relaxare, o stare de bine, de răsfăț. Voi nu asta simțiți?

Acum, înapoi la oile, pardon, ritualul nostru, să vorbim despre demachiere și tonifiere. Laptele demachiant și loțiunea tonică purifiantă care fac parte din cele 24 produse Apidava Cosmetic Line, au ingrediente de bază mierea, propolisul, ceara. Înainte de a povesti despre laptele demachiant și loțiunea tonică, voi vorbi puțin despre principalele ingrediente naturale.
Despre miere, știm deja că este considerată minunea naturii, eu o ador, cunoaștem nenumăratele beneficii și utilizări în diverse scopuri. Prin urmare, puțin despre beneficiile propolisului și ale cerii, pe baza experiențelor mele dar și a studiilor de laborator.

Ceara
- componenții chimici – hidrocarburi, acizi grași, esteri, substanțe minerale, substanțe aromate
- are acțiune dezinfectantă, cicatrizantă și nutritivă,
- are efect pozitiv asupra circulației sanguine,
- este considerată remediu împotriva îmbătrânirii,
- nu lasă urme de grăsime, are miros plăcut, asemănător mierii
- este rezistentă la umiditate, oxidare și atac microbian
- curăță și protejează epiderma, dar are un important rol și în revitalizarea și hidratarea pielii.

Tinerețe fără bătrânețe pentru tenul meu
în cosmetică
- acțiune impermeabilizantă, trofică și reparatorie asupra tegumentelor,
- prezența vitaminei A- acțiune antibiotică,emolientă iar alături de propolis, dezodorizantă prin aromele sale.

Propolisul sau cleiul albinelor
În etimologia greacă propolis înseamnă ajutor pentru cetate. Cunoscut încă din antichitate, propolisul a fost folosit de medicii din imperiul Roman. În timpul războaielor, medicii îl întrebuințau pentru vindecarea rănilor, prevenirea infecțiilor și calmarea durerilor.

- componenții chimici – aminoacizi, antioxidanți denumiți biflavanoide, vitamine, minerale și enzime
- are proprietăți anti-inflamatorii, antivirale, anti fungice
- beneficiile propolisului sunt confirmate de studiile de laborator.
în cosmetică
- folosit pentru efectul de întinerire al pielii,
- crește fluxul sanguin cutanat ducând la refacerea tonicității pielii.
Demachierea cu ajutorul laptelui demachiant

Acum să trecem la demachierea cu ajutorul laptelui demachiant cu unt de Shea, ulei de măsline și ulei de Jojoba, propolis, miere și ceară de albine. Demachierea este procedeul cu care începe orice ședință de îngrijire a tenului. Demachierea nu se face doar pentru a îndepărta machiajul ci și pentru a înlătura excesul de sebum, praful, impuritățile sau transpirația.

Laptele demachiant Apidava este ușor de folosit, aflat într-un recipient de 200 mililitri prevăzut cu atomizator. Pus pe o dischetă, se aplică dimineața și seara, pe față, gât, decolteu, masând cu blândețe după care se îndepărtează. Textura moale, cremoasă și fină cu miros plăcut, intră imediat în piele.
Efectul: lasă tenul curat, revitalizat. Împrospătează și hidratează pielea, protejează epiderma și stimulează circulația sanguină.
Loțiunea tonică purifiantă

Tinerețe fără bătrânețe pentru tenul meu
Următorul pas al îngrijirii și menținerii tenului este tonifierea. Loțiunea tonică purifiantă fără alcool, cu miere, propolis și extract din flori de salcâm, poate fi folosită pe orice fel de ten, inclusiv cel sensibil sau cu probleme, deoarece nu conține parabeni.

Ușor de folosit, prezentat frumos într-un recipient de 200 mililitri care conține loțiunea lichidă, se îmbibă bine discheta demachiantă. Se aplică pe pielea curată, dimineața și seara, insistând pe zonele cu probleme, evitând zona ochilor.

Efectul: activează circulația sanguină și restabilește ph-ul natural al pielii, purifică, lasă tenul proaspăt și revigorat. Propolisul, cunoscut ca antibiotic natural, acționează în profunzime asupra porilor curățându-i și controlând excesul de sebum.
Concluzii
Vă invit acum să facem împreună un exercițiu de imaginație. Să punem împreună beneficiile mierii, propolisului și cerii cu acțiunile vitaminelor A, B, E, F, H și P și mineralelor prezente în untul de Shea, uleiul de măsline, uleiul de Jojoba. Să adăugăm aminoacizii și polizaharidele extractului din flori de salcâm. Fără pretenția unei concluzii științifice, cred că este la îndemâna oricui percepția efectelor benefice ale acestor ingrediente asupra pielii tenului.

Care femeie nu și-ar dori tinerețe fără bătrânețe pentru tenul său? Răspunsul îl avem chiar aici, aproape de noi, în natura binevoitoare, generoasă din care preluăm ingrediente. Uneori ne ducem cu gândul la produse scumpe ca soluții în îngrijirea și menținerea tenului, dar ne contrazice mama natură, realitatea din jurul nostru.

Cheia este la noi!
La fel cum nu este suficient să citești pe eticheta produselor alimentare doar data expirării ci și compoziția, vă sfătuiesc să vă documentați și asupra produselor cosmetice. Calitatea nu stă nici în prețul astronomic, nici în branduri de renume. Calitatea o găsim în ingredientele naturale și efectele/beneficiile lor, cât și lipsa parabenilor, coloranților, phenoxiethanolului sau parfumului.

Aleg întotdeauna să mă informez, să învăț mereu, să descopăr, să mă conving pe propria piele.. În alegerile mele primează brandurile românești care confirmă, care se respectă și mă respectă, care reușesc să demonstreze calitatea produselor naturale.
Laptele demachiant și Loțiunea tonică purifiantă Apidava sunt produse care m-au convins. Mai mult, prețul accesibil oricărui buzunar nu are cum să nu ne influențeze alegerea. Voi folosiți produse Apidava?
Până data viitoare, fiți încrezătoare, atrăgătoare, frumoase și alegeți produsele cu ingrediente naturale!
UniquebyMM
Mai multe despre Apidava aici.
Produsele cosmetice cu miere sunt tare bune si benefice pentru ten.
Ai dreptate.
Produsele cosmetice pe baza de miere ar trebui promovate mai mult.
Sunt în asentimentul tău!
Cosmeticele apidava sunt super, eu le folosesc cu mare drag si am deja o colectie maricica
Confirm.
Sunt de calitate și au prețuri mai mult decât decente.
Astazi am primit si eu produsele , abia astept sa le testez.
Spor la testat.
imi plac produsele lor si le folosesc cu mare drag de cate ori am ocazia!
Subscriu.
ingredientele naturale pe bază de miere și produse apicole au beneficii reale asupra tenului.
Produsele Apidava sunt excelente, si eu le folosesc si le consider mult mai bune decat alte produse asemanatoare.
Corect.
Efectele lor benefice sunt vizibile pentru frumusețea și sănătatea tenului.
Lotiunea aia tonica imi face cu ochiul si cred ca am sa o caut si eu, poate o gasesc si prn magazine
Bună alegere!
crede-mă pe cuvânt, își face treaba și ajută tenul.
Al meu chiar arată tânăr.
Nu cred ca e vreun produs din gama de cosmetice Apidava care sa.ma fi dezamagit. Chiar sunt fabuloase.
Eu le-am descoperit de puțin timp, dar sunt foarte încântată.
Am încredere în ingredientele naturale ca mierea, propolisul,
lăptișorul de matcă, ceara etc. și nu m-au dezamăgit. Tenul meu arată
bine, este radiant.
Si eu sunt in teste cu cele doua produse, pana acum am numai cuvinte de bine de spus despre ele :)
Ce mă bucur când mi se confirmă convingerile!
Super, spor!
Sunt tare bune aceste produse. Le folosesc si eu si ma impac tare bine cu ele. Demachiantul curata tare bine si lotiunea tonica il completeaza perfect
De cateva zile folosesc si eu aceste produse si sunt foarte incantata de ele.Parfumul este super, curata foarte bine si lasa o piele catifelata :)
Da, ai dreptate.
În plus, propolisul și ceara sunt două ingrediente care ”lucrează” în favoarea tinereții tenului.
Și, mai mult, ingredientele acționează și lasă tenul proaspăt.
Nu le-am incercat inca, insa m-ar tenta!
Tot de curand le-am descoperit si eu, datorita Brander.
Din cate stiu dezvoltarea personala se refera la patru planuri ale fiintei umane: fizic, emotional, mental si spiritual, asa ca ingrijirea personala este sigur inclusa.
Hei, mulțumesc pentru răspuns!
Chiar nu am studiat planul de dezvoltarea personală decât foarte vag,oarecum adiacent :)
dar știam că așa este. Am vrut doar să dau subiect de discuție (hihi)