Bun găsit! Mâine este marea sărbătoare a României și a românilor. Împlinirea a 100 de ani de Românie a dat motive de activități, sondaje, competiții și multe alte acțiuni care mai de care mai interesante sau, inedite. Până să public articolul dedicat, m-am gândit să vă supun atenției un top al unei agenții SEO din România, realizat în urma unei analize. Curioși să aflați despre ce este vorba?
Analiză: Topul cuvintelor căutate de români pe Google
De Centenarul Unirii, o analiză a unei agenții SEO din România a aflat cele mai căutate 100 de cuvinte de români pe Google. Studiul efectuat de SEOlium relevă că necesitățile de traducere sunt pe primul loc în relația cu motorul de căutare.

Astfel, cuvântul „translare” (pe primul loc) și „traducere” (pe locul al treilea) sunt de departe cele mai căutate pe Google, fiind accesat de peste 7 milioane de ori. Pe poziția secundă vine preocuparea despre vreme: cuvântul „meteo” a fost căutat de peste 4 milioane de ori pe Google în primele 10 luni ale anului 2018. Simbolic sau nu, urmează cuvântul „libertate”, care a depășit borna de 1 milion de căutări.
Iată cum arată topul celor 20 de cuvinte căutate de români în primele 10 luni ale anului 2018 și numărul de afișări ale acestora:

Curiozități
În Top 10 al celor mai căutate cuvinte în limba română se află „cancan” și „horoscop”, micile plăceri nevinovate ale curiozității umane. Totodată, românii sunt interesați de știri din ziare, jocuri și sport.
„Acestea sunt date publice și oficiale furnizate gratuit de Google. Unul dintre scopurile studiului a fost să ne cunoaștem mai bine poporul prin prisma intereselor pe care le urmăresc”, spun autorii analizei.
Potrivit lor, datele au fost colectate cu ajutorul instrumentelor oficiale Google, cel mai accesat și relevant motor de căutare în România și Republica Moldova. Este vorba de Planificatorul de cuvinte cheie „Google Ads” – pentru estimarea volumului lunar de căutări al fiecărui cuvânt din DEX, și motorul de căutare Google – pentru căutarea propriu-zisă.
Aflați aici mai multe detalii despre rezultatele analizei efectuate de SEOlium.
Cum vi se pare acest top? V-ați așteptat? Aștept comentariile voastre. Până data viitoare, bucurați-vă de mini-vacanță și primele sărbători.
UniquebyMM
Sursa: seolium.com
Si eu bag foarte des cuvantul traducere si curs valutar. :) Se pare ca romanii au foarte multe lucruri de „tradus” :)
E tare interesant ce mai cauta romanii, si eu ma distrez cand ma mai uit pe blogul meu si vad ce cauta oamenii.
Nu ma asteptam ca magazinul elefant sa se afle chiar in top. Traducere sau meteo caut si eu aproape zilnic.
Ce interesant, sa stii ca meteo chiar ma asteptam sa fie in top. Toata lumea e interesata de vreme.
Ce interesant si eu caut foarte des horoscopu, nu neaparat ca as crede, dar imi place sa ma uit.
Dar si eu folosesc traducerea foarte des! :D La fel si ,,meteo”. Era de asteptat, de altfel, ca aceste doua cuvinte sa se afle in top!!!
La meteo si traducere ma cam asteptam. Restul chiar sunt surprize.
Inca incerc si eu sa ma elucidez care sunt cele mai cautate cuvinte de pe blogul meu. Nu este o munca usoara cea de SEO.
Oh, si eu caut foarte des vremea, deci asa se explica :)) Am inceput sa studiez SEO si de atunci sunt mult mai atenta la cuvintele cheie pe care le pun la articole :)
Si eu apelez constant la „translare” si ma intereseaza si vremea, deci topul este corect
Sa stii ca si eu am cautat acum cativa ani primele cuvinte cheie, si pe primele locuri era joc-jocuri. Pentru ca mergea cu blogul meu, am inserat in rezumatele la seriale aceste cuvinte si, intamplator sau nu, la acele articole aveam un trafic mult mai mare decat la celelalte. Dar acum nu mai ține figura. Iar translare nu am de ce sa-l bag in texte, nu am cum…
Hmmm, interesante cautari. Chiar eram curioasa. 😉