Bun găsit prieteni! Când spuneam că voi continua să scriu pentru competiția SB atât cât se va putea, nu bănuiam că momentul acela va veni atât de repede. Dar, totul e bine când se termină cu bine. Poate că dorința de a reveni la subiectele care vă plac a fost atât de puternică încât, mersul lucrurilor s-a schimbat total. Cum se spune? „planetele s-au aliniat în sensul acesta!” Habar nu am ce poate fi, important este că am reușit să pun câteva rânduri (gânduri) pentru voi. Gânduri din vacanță, surprize și prietenie.

Gânduri din vacanță, surprize și prietenie
Cum vă spuneam, sunt (încă) în vacanță și mă bucur de vremea și starea generală atât de relaxante, benefice stării și spiritului meu. Temperaturile blânde, de 23- 26 grade, aerosolii sau valurile uneori atât de mari și melodioase, nu știu exact ce, dar mă fac să mă simt aici, pe insulă, ca acasă. Sau, poate că pe lângă toate acestea, prieteniile legate cu oamenii de aici joacă un rol determinant. Tocmai de aceea am vrut să scriu aceste rânduri, înainte să ajung acasă, cu graba și teama de a nu uita să împart cu voi sentimentele și poveștile.

Încă din prima nostră seară pe insulă, în plimbarea noastră de pe faleză și salutul oceanului, am avut plăcuta surpriză să o reîntâlnesc pe Norla. Apropo, o știți pe Norla din povestea despre parfumuri, nu? Nu-i nimic, vă veți aminti cu siguranță citind articolul.
Revederea
Sinceră să fiu, la cele câteva milioane de turiști care se perindă anual pe insulă, nu am crezut că își va aminti de mine. Ei bine, nu a fost așa, ci dimpotrivă. Norla, nu numai că și-a amintit de mine dar și- a manifestat bucuria și mi-a mulțumit pentru articol cu atâta entuziasm, fără pic de reținere, încât m-a lăsat … fără cuvinte. M-a îmbrățișat cu o căldură nedisimulată, de parcă eram prietenele cele mai bune, de foarte mult timp. Mi-a făcut tare bine această întâlnire și această căldură, părea, cum am mai spus, că reveneam nu doar într-un loc foarte drag mie, ci într-un loc în care aveam sentimentul de “acasă”. A doua casă! :)

Am schimbat impresii, câteva detalii despre vacanță, program și ne-am despărțit cu promisiunea revenirii. Bineînțeles că revenirea într-un loc ca magazinul de parfumuri și produse cosmetice, nu este ceva senzațional, de fapt anormal am vrut sa spun, pentru noi, iubitorii de frumos și frumusețe. Doar faptul că întâlnești oameni ca Norla este cu adevărat ceva extraordinar.

Gânduri din vacanță, surprize și prietenie
Desigur, am revenit în magazin, cam peste o săptămână, doar că Norla se mutase într-o altă locație a aceluiași lanț de magazine. Am găsit-o fără mari probleme, la mică distanță față de primul magazin, în Centrul Oasis din Playa de las Americas.
În magazinul în care sutele de produse așteptau cuminți pe rafturi, Norla era ca de obicei, veselă și amabilă. Mii de clienți intră și întreabă în toate limbile pământului despre produsele preferate.Ea le răspunde deloc deranjată tuturor celor tentați de arome și senzații.
Profesionalismul, disponibilitatea și capacitatea Norlei de a lucra în echipă se vede de departe. Deși era prima ei zi în noul magazin, cu o echipă nouă, între Norla și fete se observa cu „ochiul liber” conexiunea deplină, colaborarea fără cusur. Sunt convinsă că nimeni din cei care treceau pragul parfumeriei nu bănuiau că echipa de acolo lucrează împreună doar de o zi.

Surpriza
Am făcut un tur al noutăților, am testat, mi-am făcut o idee pentru lista de cadouri pe care o aveam de acasă. Vine Crăciunul și cadourile se pregătesc din timp, oriunde te-ai afla, nu-i așa? Iar aici, consilierea și ofertele, prețurile bune pe care le primesc sunt atuuri de nerefuzat. Încredințându-i lista Norlei, m-am lăsat purtată de tentații în minunata lume a parfumurilor și produselor cosmetice.
Atunci am descoperit-o pe Alexandra, una dintre fetele echipei. Alexandra este româncă, venită în vacanță în urmă cu un an și jumătate și rămasă pe insulă, împreună cu familia. Văzut, plăcut, rămas!
Fără a avea nici cea mai mică bănuială despre ce îmi pregătea Norla, schimbând impresii despre insulă, m-am trezit cu un „cadou”. Mă aștepta o sacoșică elegantă cu testere și onoranta propunere de a testa produsele comercializate de Perfumes.es. Norla- gracias a todos, mi amigo!

Un fel de concluzie
Cum poate fi catalogată o surpriză ca aceasta, altfel decât la superlativ, din toate punctele vedere? Din aceste motive m-am grăbit să vă scriu și să împart cu voi povestea, emoția, gândurile despre trăirile mele.
Așadar, vă aștept aici, unde veți avea ocazia de a vă delecta ( ;-)) cu opinii și impresii despre produse cosmetice de la Dior, Lancôme sau Guerlain. Cam atât de aici, ne vedem, pardon, citim, în scurt timp de acasă (România).
Până data viitoare, fiți frumoși, inteligenți, prețuiți viața și prietenia!
UniquebyMM
Dacă v-a plăcut povestea, mai poftiți! Și, nu uitați să share-uiți!
P.s. Fiți blânzi cu mine în ceea privește lungimea textului :-P , promit să mă revanșez.
Prieteniile adevărate sunt minunate! Iar tu, comunicativă și sociabilă, ești fără îndoială un magnet pentru oameni.
Vacanță la vacanță, că fără îndoială vacanța a fost obositoare. Adună amintiri frumoase, Mira, că te pricepi de minune la asta și în cele din urmă acestea sunt cele mai prețioase comori. Frumos articol, felicitări, Mirela!
Mulțumesc pentru comentariu și aprecieri!
Vacanță plăcută în continuare! Mi-ai făcut un dooor de Tenerife. Îmi amintesc cu drag de magazinele de cosmetice și parfumuri de pe insulă. Când am fost, mi-am făcut stocul de parfumuri pentru mult timp.
Am ajuns acasă! :)
Mulțumesc pentru comentariu!
Da, este minunată insula și oamenii,și magazinele și …!
Îți doresc să ajungi din nou. Eu mi-am propus să ajung în fiecare an!
Cât despre parfumuri… no comment! :)
Mi-au ramas ochii la parfumuri, cand intru intr-un magazin de cosmetice nu ma mai iei de acolo.
Foarte frumos! Ma bucur ca ai avut sansa sa cunosti o persoana ca si Norla. Mi-ar placea sa isi aminteasca si de noi, oamenii pe care ii intalnim in vacante.
Mulțumesc!
Să știi că eu am fost recunoscută de oamenii de acolo și mi-a făcut tare bine.
Mai degrabă am fost dezamăgita de unii de-ai noștri.
Cat de importanta este prietenia, cat de putini o pretuiesc.
Da, așa este!Prietenia este cu adevărat floare rară!
Am vazut si parfumul Libre de la YSL si au ramas acolo ochii mei :))
Într-adevăr, o surpriză deosebită. Vacanță plăcută în continuare!
ce dragut! vacanta placuta in continuare si soare bland… hmmm… vreau si euuuu :)))
O vacanta minunata, oameni minunati! Iar magazinul, ceva de vis!!! :))
Ce vacanta frumoasă si ce experiențe minunate, bucura-te de ele din plin, viata este plina de momente neasteptate.
Ce poate fi mai frumos decât sa legi o relație de prietenie cu o persoana care locuiește la mii de kilometri distanță de tine? Foarte frumos, ma bucur ca mai exista oameni buni.
Prietenia adevărată este foarte scumpă, importantă și trebuie protejată și păstrată!
Îți doresc o vacanță minunată în continuare!
Ce frumos! Se simte din povestea ta ca este un om minunat. Ma bucur ca ti-a putut face si tie o surpriza placuta.
Este foarte frumos sa ai prieteni si sa stii cum se mentine o prietenie
Ce de produse minunate vad acolo! Am pus si eu ochii pe cateva de la Dior!
Da! Și sunt extraordinare! Recunosc, eu nu am avut pana acum produsele.
Cat de frumoase sunt produsele! Am vazut niste imagini superbe pe insta din vacanta ta!