Bun găsit! Destinație de vacanță, planuri și petreceri surpriză. Există în memoria fiecăruia dintre noi, sfaturi, idei, anumite recomandări sau discuții care rămân întipărite pe viață. Ele pot veni de la idoli, de la părinți, prieteni sau oameni pe care îi apreciezi, îi consideri modele demne de urmat. Pentru mine a existat un om care însuma și modelul, și idolul, și părintele, și acesta a fost tata.

Lucrurile memorabile pe care mi le-a spus în diverse etape ale vieții, mi-au rămas imprimate așa cum sunt cuvintele încrustate în piatră. Iar odată ce viața mi-a demonstrat veridicitatea, adică m-am lovit cu capul de sus și am văzut pragul de jos, au devenit literă de lege. Pornind de la aceste gânduri, respectul de sine este de departe lecția cea mai importantă. Dacă nu te respecți, nu te aștepta să fii respectat de alții, obișnuia să-mi spună tata. Respectându-te pe tine, îi vei respecta pe cei din jur și poți începe prin a face o sărbătoare din ziua ta de naștere. Desigur, mult timp nu l-am înțeles pe tata și a trebuit să curgă multă apă pe Dunăre până să îmi dau seama cât adevăr era în aceste cuvinte simple. Important este că am reușit și, mi-am făcut un principiu din acest deziderat.

Destinație de vacanță, planuri și petreceri surpriză

Contrar introducerii, nu (neapărat) despre mine este vorba, ci despre respect, dar sub altă formă. Respectul în cuplu sau, respectul partenerilor este unul dintre principiile care ar trebui să ocupe un loc cât mai sus într-un eventual clasament. Spun asta din convingere și, cred chiar că este una dintre “cheile” unei relații frumoase și durabile.

Care este legătura între respectul de sine și respectul partenerilor? Ei bine, una evidentă, cu origini în expresia memorabilă a tatei. Lipsa respectului față de tine nu are cum să aducă respectul partenerului și invers.

În acest sens, am reușit să institui regula aniversărilor în familie, sărbătorind de fiecare dată, indiferent de situație. Când unul dintre noi avea moralul sub limita admisă, aveam grijă să-l surprind cu petreceri surpriză, să pregătesc ceva nebănuit. Anul acesta însă, cu ocazia triplei aniversări, condițiile au fost atât de neobișnuite, ostile chiar, încât am petrecut în (câte) doi.

Bineînțeles că nu s-a plâns nimeni, în afară de cel mai tânăr aniversat, dar mi-am propus (și promis) să nu las lucrurile așa. Trebuie să organizez ceva deosebit care să marcheze un astfel de eveniment deoarece, timpul nu se mai întoarce. Nu mă gândesc la ceva de dimensiuni mari din punct de vedere al invitaților, dar plănuisem ca familia extinsă să se bucure împreună de această surpriză.

Destinație de vacanță, planuri și petreceri surpriză

Tuturor ne lipsește libertatea de a călători și vacanțele, prin urmare, am planificat o vacanță în cele mai mici detalii. Destinația aleasă în funcție de datele problemei actuale și restricțiile impuse este Grecia, insula Skiathos. Noi (eu și soțul) fuseserăm cu mulți ani în urmă, înainte să am habar că mă apuc de blogging, și ne-a plăcut extrem de mult. Pentru ceilalți, ar fi o surpriză nemaipomenită să o descopere în toată splendoarea ei. Mă bucur de încredere în familie prin urmare, mi-au dat mână liberă să mă ocup de vacanță cu tot ce presupune ea. Iar asta, îmi permite să lucrez în liniște la surprizele și planul de vacanță la care m-am gândit. Șșșt, doar voi veți ști despre aceste secrete! Contez pe discreția voastră.

Locurile de pe Skiathos sunt foarte frumoase, cu atracții turistice, plaje aflate în topul celor mai frumoase din lume și ape cristaline. Printre acestea, de departe, cea mai fascinantă, frumoasă, și populară, este Plaja Koukounaries. Spectaculosul și frumusețea acesteia stă în nisipul alb, foarte fin, apa mării extraordinar de clară- cristal-, totul învăluit într-un parfum deosebit al pădurii de pini, de unde îi vine și numele. Pădurea de pini se întinde până în apele mării, transferându-i culoarea de smarald. Aproape de plajă se află o lume de plante și specii de pasări protejate, plaja însăși fiind mediu protejat și dedicat ecoturismului.

Plaja Koukounaries se regăsește de multe ori în topul celor mai frumoase plaje din lume și este posesoarea steagului albastru. Sunt convinsă că minunata plajă va oferi exact senzațiile pe care și le-ar dori iubitorii de plajă, soare, apă, nisip.

Destinație de vacanță, planuri și petreceri surpriză

Regiunea este plină de restaurante, taverne și hoteluri iar eu, am ales ca aici să ne petrecem vacanța. Mai mult, am pus ochii pe una dintre terasele de pe plajă pentru a sărbători cei trei aniversați. Petrecerea surpriză va fi în stil grecesc, cum altfel?, cu muzică  grecească (neapărat Sirtaki!), voie bună, mâncare și dans. De ce nu, și farfurii?!? La acest aspect lucrez încă. :) Adorăm muzica grecească și știu că va fi o petrecere reușită și o surpriză pe cinste pentru toți.

Bourtzi

Dar, programul surpriză nu se termină aici. Cel mai romantic loc de pe Skiathos, dar și cel mai popular loc pentru odihnă și recreere este Bourtzi. Bourtzi este o mică peninsulă care împărțea portul Skiathos în două părți distincte. Prezența pinilor impunători și priveliștile impresionante pe care le oferă asupra arhipelagului, reprezintă locul perfect pentru romantici ca noi. Așadar, am plănuit să petrecem o zi pe Bourtzi, având convingerea că va fi o zi specială și o alegere foarte apreciată.

Castelul Medieval

Pentru cei cu o bună condiție fizică, am inclus în planul nostru de vacanță o vizită la Castelul Medieval. Orașul se află în nordul extrem al insulei și a fost construit strategic pe o stâncă abruptă ce “atârnă” efectiv deasupra mării. Datorită vizibilității dată de înălțimea enormă a stâncii, aceasta a constituit locația ideală pentru protecția de invadatori. În vremea apogeului, Castelul deținea 300 de unități locative și 22 de biserici elegante. Acum, doar o biserică solitară, stă ca o mărturie mută a trecutului glorios al Castelului. În interiorul și în jurul castelului medieval, pot fi găsite resturi și vestigii ale altor biserici, câteva case fin restaurate.

Destinație de vacanță, planuri și petreceri surpriză

Efortul fiecărui turist care reușește să urce pe stâncă este răsplătit cu priveliști de neuitat. De asemenea, din acest loc se vede întreaga insulă, dar și partea nordică a insulei Skopelos. O experiență extraordinară cum spuneam, pentru cei care iubesc aventura și adrenalina. În gașca mea există cel puțin trei din această categorie, deci am ceva șanse ca și acest obiectiv să fie o reușită.

Casa Papadiamantis

Cum nu mă pot lăuda cu astfel de performanțe (sportive), mă voi alătura grupului și vom vizita Casa Papadiamantis. Este vorba despre casa celebrului scriitor grec Alexandros Papadiamantis (1851-1911), transformată în muzeu. Fost scriitor și jurnalist în Atena, Alexandros Papadiamantis, unul dintre cei mai importanți scriitori, s-a întors în Skiathos unde scrie peste 100 de romane inspirate din viața pe insulă. Casa autorului reprezintă tipicul arhitecturii locale și una dintre puținele structuri care reflectă stilul tradițional și caracterul insulei Skiathos.

Mânăstirea Panagia Kounistra

Deși Casa Papadiamantis reprezintă un obiectiv atractiv și se potrivește perfect grupului, în caz contrar, putem alege Mânăstirea Panagia Kounistra. Aceasta se află în mijlocul pădurii de pin de pe partea de sud -vest a insulei Skiathos, la aproximativ 13 km de orașul Skiathos. Numită și Ikonistra, mânăstirea este dedicată Maicii Domnului și anual, pe 21 noiembrie, are loc un important festival religios. Ce impresionează la această mânăstire este catapeteasma din lemn, frescele fascinante și pictogramele făcute între două perioade diferite.

Destinație de vacanță, planuri și petreceri surpriză

Desigur, există și alte activități care pot fi făcute în orașul Skiathos, în care se poate ajunge cu autobuzele. Acestea circulă regulat și ajung în aproximativ jumătate de oră. De asemenea, puteți merge în croaziere pe mare sau puteți merge în peninsulă.
Planul pe care l-am expus mai sus însă, este ceea ce am pregătit pentru vacanța nostră. O vacanță surpriză pentru aniversații familiei, despre care ei cunosc doar destinația. În rest, totul este surpriza mea pregătită pentru aniversați. Vă amintiți doar, am plecat de la respect. Și, pentru că nimeni nu se mai așteaptă să -și serbeze ziua, după aproape cinci luni, :) am eu grijă ca asta să nu se întâmple.
Mi-au rămas doar câteva detalii de pus la punct împreună cu gazdele, cum ar fi obiceiul farfuriilor sparte. :) Desigur, foarte importantă este și monitorizarea ultimelor reglementări cu privire la intrarea în Grecia.
Prieteni dragi, vă voi ține la curent cu noutățile, dar și cu impresiile și reacțiile de după vacantă. Sper ca lucrurile să nu scape de sub control și să reușim să ajungem în această vacanță. Altfel, voi fi nevoită să anulez (din nou!) totul și să găsesc altă variantă. Mă gândesc deja la o alternativă, am mereu un plan B, dar nu vi-l destăinui încă, deoarece îmi doresc mult să reușesc cu acesta.
Știu că părerile sunt împărțite în ceea ce privește vacanțele, dar privind contextul dat, care este opinia voastră? Cum vi se pare planul meu, ce ați duce în plus? Cum vi se pare destinația? Ați fost în Skiathos? Dar despre respectul de sine, respectul în cuplu, ce părerea aveți? Aștept cu interes comentariile.
Până data viitoare, trăiți, visați și respectați-vă!
UniquebyMM

Mulțumesc pentru vizită! Dacă v-a plăcut povestea, mai poftiți!

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0