Bun găsit, prieteni dragi! Destinație nouă de vacanță și evenimente surpriză. Nici nu s-a uscat bine cerneala pe hârtie (vorba vine), că planurile s-au și schimbat. Dar de ce ar fi asta ceva nou sub soare? Doar știm cu toții că socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg! Mă refer aici la faptul că au trecut doar câteva zile de când am scris articolul în care v-am împărtășit secretul vacanței surpriză și, totul s-a schimbat la 180 grade. Nici despre planul B la care lucram cu atâta străduință nu mai poate fi vorba, deoarece noutățile duc lucrurile în cu totul altă direcție. Dar, nu vă las prea mult timp fără explicații, deoarece nu vreau să vă duceți cu gândul la ceva neplăcut. Prin urmare, fac numaidecât precizarea: este vorba despre evenimente dintre cele mai plăcute și emoționante ale vieții. Dar și o nouă destinație de vacanță.

Mare- Sorrento
Ce este însă foarte plăcut și constituie un motiv pentru care am vrut să împărtășesc povestea, reprezintă schimbarea destinației de vacanță. Să o iau însă ușor și să încep cu … începutul, bineînțeles. Planul meu pentru Skiathos, atât de bine pus la punct, începea să devină pe zi ce trece, tot mai irealizabil. Motivul este incertitudinea în care plutim cu toții, ca niște bărci în derivă, din cauza evoluției pandemiei/epidemiei.
Cuprins
Destinație nouă de vacanță și evenimente surpriză
Știrea este că oficialii Greciei iau în calcul ca în două săptămâni să impună măsuri drastice pentru cei care le vizitează țara. Concret, grecii nu vor mai primi turiști, printre care și românii, decât dacă vor fi testați și pe teritoriul lor. Din orice parte am privi lucrurile, cert este că șansele de a face o vacanță la greci sunt foarte reduse, dacă nu chiar zero. Desigur, la aflarea știrilor, mâhnirea începuse să se instaleze cu tot bagajul, rațiunea începuse să-mi dicteze să anulez totul, iar inima plângea de dorul vacanțelor și al Greciei.
În altă ordine de idei, întâmplător sau nu, perioada în care voiam să mergem în vacanță în Skiathos se suprapune cu noile evenimente. Acestea fiind datele, nu este prea greu de intuit că (deocamdată), am renunțat la această destinație. De fapt, la vacanța în sine, programată în destinația și perioada inițială. Evident, odată cu anularea vacanței în Grecia s-au destrămat planurile și surprizele pe care le pregătisem.

Coasta Amalfi
Totuși, nu am renunțat definitiv la surpriza aniversării, deoarece este mult prea importantă pentru a fi trecută la “și altele”. Pentru moment, nu pot spune nimic despre asta, dar o voi face când detaliile vor fi puse la punct.
Cu tot acest amalgam de vești, întâmplări și sentimente, am totuși câteva lucruri pe care le știu și le pot spune. Cunosc spre exemplu, noua destinație care a apărut în planurile care includ toată familia și cei mai buni prieteni: Italia.
Italia
Italia este una dintre destinațiile dorite și pe care o aveam de foarte mult timp pe listă. Doar că n-a fost să fie și niciunul dintre planuri nu s-au concretizat. Degeaba se află pe lista “scurtă”, caut, fac documentare, calculez, pregătesc și suntem gata de plecare, absolut de fiecare dată intervine ceva, astfel încât rămâne doar o destinație dorită.

Napoli
Italia este foarte frumoasă de la un capăt la altul și merită din plin văzută. Sudul însă, are un farmec aparte, care te duce involuntar cu gândul la acel “dolce far niente“. Expresia consacrată pentru descrierea vieții italienilor atrage, însă, nu pentru trândăveala tradusă adlitteram ci, la felul calm și dulce al petrecerii timpului în Bella Italia.
Viața sau, cine știe, planetele, forța divină, știu și eu cine?, “cineva” face niște planuri deasupra noastră. Aranjează cumva lucrurile să se întâmple altfel decât le plănuim noi. Așa se face și în acest caz, când Italia a devenit destinația cea mai aproape și mai realizabilă decât tot ce ne -am pregătit sau dorit.
Destinație nouă de vacanță și evenimente surpriză
Deocamdată, nu știu multe amănunte, dar știu sigur că fericitul eveniment va avea loc în sudul Italiei. Adică, exact partea Italiei în care îmi doream să ajung și o aveam pe listă. Totuși, este detaliul important și suficient pentru a lucra la un plan al primei noastre călătorii în minunata Italie. Vă imaginați că bucuria a fost atât de mare la primirea veștilor, încât inima părea prea mică. A fost momentul în care emoția m-a copleșit și nu am știut cum s-o gestionez. Imediat ce mi-am revenit însă, am început să-mi fac planuri.

Napoli
Spre exemplu, mă gândesc la Napoli! Ah! ce mult mi-ar plăcea o plimbare prin Cartierul Spaniol, pe urmele scriitoarei Heddi Goodrich. Desigur, Napoli este deosebit, și ofertant, și sunt convinsă că voi găsi multe alte atracții de văzut, activități de făcut. Plimbarea prin Cartierul Spaniol însă, îl trec la capitolul romantic -literar. Un bonus pentru sufletul meu sensibil la frumos, la poveștile de iubire.
Apoi, aș aminti și Alberobello, Sorrento, Tropea sau Coasta Amalfi, locuri în care mi-aș dori să ajungem. Ele figurau oricum pe lista mea deoarece, din ceea ce am aflat până acum, sunt doar câteva din topul celor mai frumoase locuri ale Italiei de sud.
Recunosc, nu am reușit să aflu atât de multe pe cât mi-aș fi dorit, dar m-am gândit să vă cer vouă ajutorul. Știu sigur că veți veni cu multe detalii, cu alte locuri, obiective sau, secrete despre partea sudică a Italiei.

Alberobello
Destinație nouă de vacanță și evenimente surpriză
După documentare și după ce voi strânge informațiile pe care le voi primi din partea voastră, voi putea pregăti planul detaliat și surprizele. Evenimentul care ne duce în Italia va dura (probabil) două zile, iar noi ne-am gândit să prelungim șederea, cu cel puțin zece zile. Prin urmare, avem ceva timp la dispoziție pentru ca prima noastră călătorie în Bella Italia să devină una de neuitat.
În concluzie, dragi prieteni, Italia este a treia destinație de călătorie și vacanță așteptată mai mult decât oricând. Faptul că motivul principal este un eveniment fericit și frumos, îmi dă speranța că vom și reuși să devină și realizabilă. Desigur, dacă pandemia nu nu-și “face de cap”. :) Oricum, vă voi ține la curent. Până atunci, aștept sfaturile, tips & tricks, ideile voastre legate de ce am putea vedea și face în Italia de sud. Vă mulțumesc anticipat!
Până data viitoare fiți sănătoși și rămâneți conectați la bucuriile vieții!
UniquebyMM
Mulțumesc pentru vizită! Dacă v-a plăcut, mai poftiți!
Offf tare greu cu vacantele anul asta, am anulat Napoli, apoi o vacanta in tara, apoi Malaga si Granada din toamna. Am reusit sa evadam o saptamana in natura la Moeciu si spre sa mai plecam cateva zile. Asteptam sa se termine nebunia si sa revina totul la normal.
Si mie mi-ar placea o scurta vacanta in sudul Italiei. :) Zilele viitoare merg in Napoli niste prieteni si asteptam si impresiile lor. Mai ales dat fiind contextul actual cu covid. Va doresc o vacanta frumoasa, cu multa vreme buna si mancare pe masura.
Mi-aș dori sa merg tare mult în Italia. Păcat cu pandemia asta. Chiar vreau sa merg undeva în august.
Noi anul acesta am renuntat la orice concediu. Sper ca anul viitor fie mai bine.
Va doresc concediu plăcut 😊
De doua ori am fost in Italia si de fiecare data am avut parte de o experienta placuta. Acum cu virusul, nu stiu daca o sa calatoresc in afara tarii.
Iti doresc o vacanta placuta!
Iubesc Italia, mi-as dori sa vizitez cat mai mult din aceasta superba tara. Este fix pe sufletul meu. Momentan am renuntat la calatorii, cel putin anul acesta am zis pas la orice.
Vacanta frumoasa!
În Grecia vroiam si noi….ne-am făcut un ritual ca in fiecare an sa vizitam cate un colțișor al ei… Ne lipsește tare anul asta. 😔
Si la noi a fost dat totul peste cap, speram ca la anul va fi mai bine.
Si eu aveam in plan sa vizitez Coasta Amalfitană, Napoli, Vezuviul, Pompeii. Dar a venit pandemia si nu mi-am mai rezervat loc pe nicaieri. Desi nu ma simt bine sa stau atat de mult pe acasa, din martie, iar in septembrie se preconizeaza ca scoala va incepe tot in online…. Parca m-am cam plictisit…
Frumoasa destinatie de vacanta! Sa speram ca totul va fi bine. Eu spre sa ma pot duce la mare, la noi.
Ar merge o vacanta insa e bine sa ne ferim cand putem. Ne facem planuri intre timp!
Noi anul asta nu cred ca mai plecam nicaieri. Italia e superba, sper sa reusiti sa ajungeti.
Cu cata nerăbdare aștept acea vacanta pe care n am mai avut o de mai bine de 10 ani, dar autiști din tara distruge tot
Mi-as mai fi dorit si eu o vacanta in Italia pentru ca iubesc tara asta, dar de teama virusului cred ca zic pas anul asta. Daca mai ajung un weekend la mare ma declar multumita pe deplin
Eu sper sa fie bine, deoarece este un eveniment emoționant și foarte fericit
la care îmi doresc să fiu martor.
Hugs!