Călătorului îi șade bine cu drumul – dor de Ardeal

Exact în această perioadă a anului, dar anul trecut, mă aflam în Ardeal, într- una dintre cele mai frumoase vacanțe petrecute în țară. Aproape că uitasem câte locuri, lucruri și oameni minunați putem descoperi. Gașca de prieteni nu era la fel de mare ca cea din urmă cu câțiva ani de la Cheia, dar a excelat la evenimente. Ar trebui să fiu un foarte fin și bine pregătit ghid pentru a putea fi imparțială și a reuși să stabilesc un top al locurilor sau activităților. Dar sunt doar un fin observator și un (blogger) treveller, motive pentru care nici nu voi încerca. Va fi un fel de reamintire a trăirilor în inegalabilul Ardeal.

Ziua Comunei Bobota

Sinceră să fiu, ideea articolului a pornit de la amintirea serbării la care am participat: Ziua Comunei Bobota. După calculele mele, sărbătoarea ar fi trebuit să aibă loc exact în weekendul trecut (22 august), dar dată fiind situația actuală, nu știu dacă a mai avut loc. Aprecierea primită din partea unei distinse artiste și dorul de nestăvilit ce mă cuprinde cu gândul la călătorii/vacanțe și Ardeal, m-au determinat să scriu aceste rânduri.

„Călătoria nu este întotdeauna frumoasă. Nu este întotdeauna confortabilă. Uneori doare, chiar îți rupe inima. Dar este în regulă. Călătoria te schimbă; ar trebui să te schimbe. Lăsa urme asupra memoriei, a conștiinței, a inimii și a corpului tău. Iei ceva cu tine. Și sperăm, lăsați ceva bun în urmă.Anthony Bourdain.

Serbările câmpenești din vremea copilăriei mele mi-au rămas în suflet și le-am păstrat ca pe ceva tare drag. Îmi amintesc cum mă pierdeam printre florile de câmp, cum simțeam un fel de dor de ducă, și cum aveam ocazia să mă simt ca în Țara Minunilor. Apogeul era atins când mă învârteam printre artiști de mare valoare invitați la serbările câmpenești. Desigur, părinții mă prezentau ca pe orice copil “cuminte și talentat”, dar pentru mine era ceva inimaginabil. Chiar și de la înălțimea mea, înțelegeam importanța și privilegiul pe care îl aveam.

Nume ca Sava Negrean Brudașcu și Dinu Iancu Sălăjanu

Așadar, sentimentele și emoțiile copilăriei pe care nu le mai trăisem de atâta vreme s-au reactivat pe loc. Le retrăiam odată cu prima activitate de pe lista pregătită cu pricepere de prietenii noștri din Zalău. Știau bine că nume ca Sava Negrean Brudașcu și Dinu Iancu Sălăjanu ne vor cuceri fără echivoc.

Dacă în vremea copilăriei mă învârteam ca un titirez printre marii artiști, acum era suficientă emoția care făcea să-mi vibreze tot sufletul. Nici prin cap nu-mi trecea să mă apropii de vocile care făcuseră să tresară fiecare suflet prezent, de la mic, la mare. Dar să mai și schimbăm câteva cuvinte la ieșirea din scenă sau să imortalizăm momentele cu ajutorul camerelor? Grație prietenilor, a empatiei și vibrației la unison, toate astea s-au întâmplat. Mulțumesc dragilor!

De altfel, ar fi fost imposibil să existe cineva care să nu fie străbătut de fiori la auzul melodiilor Savei Negrean Brudașcu sau ale lui Dinu Iancu Sălăjanu. Trăgeam cu coada ochiului în jurul meu și puteam vedea licărind lumina în ochii celor prezenți. Unii dintre ei aveau lacrimi. Erau lacrimi de bucurie, lacrimi de mândrie, dar și lacrimi de tristețe, dor și durere. Toate astea din motive pe care le-am înțeles îndată ce i-am privit cu mai multă atenție.

Doamne ocrotește-i pe români!

Erau oamenii locului, ai comunei Bobota și împrejurimi, dar o parte dintre ei erau nevoiți să se întoarcă la muncă în străinătate. Îți dădeai seama privindu-i cum își strângeau la piept copii, soțiile sau părinții, murmurând odată cu artiștii :”Doamne ocrotește-i pe români! …”. Mi-am șters și eu lacrimile care se formaseră în colțul ochilor, de … emoție. De mândrie, recunoștință și bucurie că mă aflu în acel loc, în cel moment, cu acei oameni.

Și după atâta încărcătură emoțională s-ar putea crede că ne-am potolit, cel puțin pentru o bună bucată de vreme. Ei bine, nu a fost deloc așa, deoarece prietenii adevărați scot la vedere tot arsenalul de care dispun. De ce spun asta? Pentru că au avut grijă ca în fiecare zi să avem parte de inedit, de locuri și timp petrecut astfel încât să ne rămână în suflet și să ne dorim să revenim. Dragi prieteni, vă spun cu mâna pe inimă, la un scurs de la vizita noastră că ați reușit. Mi-e un dor nebun de fiecare secundă petrecută împreună, de fiecare loc, fiecare drum, fiecare om sau activitate.

Cimitirul Vesel din Săpânța

Cimitirul Vesel din Săpânța era un vis demult pus undeva deoparte în sipetul inimii mele de copil. Îmi doream să ajung acolo, dar aveam o oarecare siguranță că nu se va întâmpla vreodată. În seara în care ne-am strâns să alegem variantele zilei următoare nu aveam nici cea mai vagă idee ca Săpânța era trecută în top 3.

Prima opțiune era să trecem granița și să vizităm una dintre cele mai frumoase și atrăgătoare stațiuni ungurești. Deși foarte atractivă și tentantă, propunerea a căzut datorită unor probleme pe care nici nu le-am fi imaginat că le-am fi putut avea. Paranormal sau nu, ciudat sau nu, actele mașinii și a proprietarului acesteia erau de negăsit. Cum nu am fi reușit să trecem granița în aceste condiții, opțiunea a picat votul. Ghiciți cine care a fost opțiunea câștigătoare! Documentele au apărut- ca prin minune- exact cu o zi înainte de întoarcerea acasă. :)

Traseul a fost bine gândit și pus la punct, astfel încât am putut vizita Cimitirul Vesel din Săpânța- biserica se afla în renovare- și împrejurimile. Dincolo de mica dezamăgire pe care am avut-o din punct de vedere organizatoric, Cimitirul vesel a fost o încântare! Culorile folosite, mesajele de pe crucile din renumitul cimitir nu pot să te lase fără reacție.

Călătorului îi șade bine cu drumul – dor de Ardeal

Următorul punct de atracție  a fost Certeze și vizita la mama păpușilor oșenești despre care am scris deja. Marele meu regret este că nu am putut cumpăra și o păpușă dintre cele confecționate cu pasiune și dibăcie greu se expus în cuvinte. În schimb, am o “păpușă” pe sticlă, care stă într-un loc pe care o pot privi ori de câte ori mi-e dor de Ardeal.

Impresionante sunt peisajele de vis, pe care nu mă săturam să le admir și pe care le-aș fi fotografiat non-stop. Drumul este foarte bun, însă nu poți trece pe lângă ele fără să le admiri pe îndelete. De aceea am decis de comun acord cu tot grupul să ne oprim peste noapte într-una dintre pensiuni. Prima opțiune a apărut pur și simplu în fața noastră: localitatea Mara cu Păstrăvăria Alex. Sunt convinsă că ați auzit de renumita păstrăvărie, un loc cu adevărat de poveste.

Păstrăvăria Alex

O oază de relaxare aflată la poalele Munților Gutâi, în inima Maramureșului, construită special în mijlocul naturii. Căsuțele din jurul lacului cu apă limpede par desprinse dintr-o poveste cu peștișori de aur gata să împlinească dorințe celor care poposesc aici.

Aromele felurilor servite de fete și băieți îmbrăcați în costume populare, zâmbetul, frumusețea și amabilitatea cu care ești întâmpinat te cuceresc pe loc. Terasa se întinde peste și printre apele pline de păstrăvi, cu mobilier din lemn și ștergare moroșenești, într-o atmosferă nemaipomenit de relaxantă. Atât de simplu și atât de minunat! O cascadă pusă în valoare chiar și noaptea cu ajutorul luminilor ne ajută să uităm, fie și  preț de câteva minute, de orice problemă sau preocupare. Regretul de această dată a fost lipsa sursei foto. :(

“Călătorului îi șade bine cu drumul” – a fost deviza noastră în sejurul petrecut în Ardeal. Prin urmare, am pornit la drum pentru că pe lista noastră mai aveam locuri de văzut, experiențe de trăit. Dar, despre acestea, într-un articol viitor. Nu de alta, dar vreau să vă țin aproape.

Până data viitoare vă urez vacanță extraordinară, oriunde veți alege să o petreceți!

Cât a mai rămas din ea.

 

UniquebyMM

Mulțumesc pentru vizită! Dacă v-a plăcut ce ați citit, mai poftiți!

Pentru a nu le pierde pe următoarele, luați în calcul abonamentul la blog sau, dați like paginii de Facebook.

l>

Share and Enjoy !

0Shares
0 0