Noua situaţie creată de SARS-COV2 la nivel mondial ne-a schimbat pe toţi. Este constatarea pe care nu prea avem cum să o ignorăm, oricât de mult ne-am dori. Pare că suntem mai sensibili, mai fragili, mai speriați… Instabilitatea și nesiguranța sunt cele care ne-au făcut să avem mai putină încredere în noi și să considerăm normalitatea “piatră rară”. Nu bagatelizez situația medicală actuală, nici criza provocată de noul virus şi, nici nu intru în capcana conspirației.
Cuprins
Vacanţă reuşită chiar şi în pandemie?!?
Sunt un om responsabil care s-a conformat de la început, tuturor măsurilor şi regulilor. De la declanşarea pandemiei trăim cu teama în suflet să nu ne îmbolnăvim noi sau ai noştri. Din teamă însă, vine un rău mai mare decât cel făcut de virus. Aceasta ne ţine în tensiune, ne otrăveşte celulele şi, în final, ne scurtează zilele. Asta spune reputatul neurolog şi psihiatru Dumitru Constantin Dulcan.
Înțeleg foarte bine că sănătatea mea şi a celor din jurul meu depinde de mine, de felul în care mă protejez şi respect măsurile, regulile. Dar, după ce am citit şi filtrat informații științifice, obiective şi bine documentate, mi-am făcut propria opinie. Trebuie să găsesc resurse să îmi înfrâng frica din mine care mă pândeşte în fiecare moment.
Nu am scăpat de frică, dar măcar am diminuat-o!
Fără însă a lăsa garda jos, ba dimpotrivă, acolo unde era cazul, am întărit măsurile, cum ar fi portul măștii şi în exterior. Doar că am vrut să trăiesc cât mai normal posibil, în anormalitatea mult clamată. Am refuzat să mă închid într-un glob de sticlă așteptând să treacă pericolul. Chiar dacă nu am scăpat în totalitate de frică, măcar am reuşit să o diminuez la limite cât de cât acceptabile.
Astfel, am participat la câteva evenimente, respectând regulile şi fără a pune în pericol viața mea sau a celor din jur. De asemenea, câteva călătorii relativ scurte și, chiar o vacanţă, în destinația mea preferată, au fost printre “reuşitele” acestor vremuri.
Vacanţă reuşită chiar şi în pandemie?!?
Da, chiar asa! Foarte mulţi se (mă) întreabă asta. Ei bine, îmi place să cred că la sfârşitul articolului veţi găsi argumente suficiente pentru răspunsul afirmativ. Ca orice om normal, mi-am făcut griji, dar am stat cu ochii în … ce patru!- aşa cum se spune -, o mie!!! și am respectat cu extremă rigurozitate regulile. După toate aceste activități (normale), am ajuns la concluzia că, anul acesta a fost unul teribil de greu, totuşi, nu pierdut în întregime.
Mi-am dat seama că ar fi trebuit să fac mai devreme lucruri de felul acestora, de care ne-am temut atât de tare. Lucruri, care odinioară le-am fi putut numi activități obișnuite, normale, firești iar acum par spectaculoase, curajoase, ieșite din comun, aşa cum am citit în comentariile voastre.
Am depăşit bariera fricii
Important este că am depășit bariera fricii şi am avut doar de câștigat. Iar dacă vorbim despre câștig, de departe, vacanța este cel mai mare. A fost o vacanţă neaşteptat de reuşită: m-am simţit în siguranţă şi am avut surprize de tot felul, de la prieteni, până la prima ploaie pe care am prins-o pe insulă. Desigur, mă refer la sudul insulei.
Despre acest câştig, vacanţa, trebuie să vă povestesc neapărat un pic, mai exact, capitolul cazare. Sunt genul care îşi organizează vacanţele în sistem DIY, prin urmare, la fel a fost şi aceasta. Ce a fost diferit şi destul de dificil de această dată, a fost faptul că marea majoritate a hotelurilor au fost închise. Datorită faptului că turismul a fost grav afectat la nivel international, nefiind cerere, oferta de pe Booking era, hai să-i spunem, doar mai puțin atrăgătoare.
Poveste despre oameni
Aici începe povestea mea, una de tipul celor cu care v-am obişnuit, despre oamenii pe care îi întâlnesc. Despre oamenii care reuşesc, despre seriozitate, despre omenie şi muncă. Îmi plac oamenii şi, oriunde merg încerc să leg prietenii sau relaţii de amiciţie. Astfel, mi-am făcut prieteni în toate locurile în care am călătorit.
Să revenim însă la povestea noastră! Începutul poveştii ar trebui plasat în urmă cu câţiva ani, când am întâlnit-o pe doamna Lili Stoica. Spun adesea că nimic din ceea ce ni se întâmplă, nu este întâmplător şi, este o convingere la care ţin mult.
Nu întâmplător cunoaştem oamenii pe care îi întâlnim la un moment dat, pe drumul vieţii. Suntem suma faptelor noastre şi a amprentei lăsate de oamenii pe care îi întâlnim.
Vacanţă reuşită chiar şi în pandemie?!?
Întâlnisem omul potrivit în momentul potrivit, exact în locul şi atunci când aveam nevoie. Mi-a plăcut atitudinea, înţelegerea şi deschiderea pe care le-am găsit, dat fiind că era pentru prima oară când ne vedeam.
Despre Lili Stoica
În câteva cuvinte, Lili Stoica este o româncă stabilită în Tenerife care şi-a construit prin muncă un viitor pe insulă. Conduce propria agenţie imobiliară, o afacere pe care şi-a construit-o cu multă muncă şi sacrificii. Întreaga poveste a venirii, stabilirii sale şi a familiei, dar şi a succesului său, o puteţi citi în interviul pe care îl găsiţi la o căutare pe net.
Acum însă, vorbim despre experienţa noastră şi relaţia care, îmi place să cred că se construieşte uşor-uşor între noi. După acea primă întâlnire în care am schimbat numere de telefon şi adrese de email, conturi de socializare etc. a urmat una la fel de bună, la distanţă de aproximativ un an.
Lili Stoica ne-a ajutat să închiriem un apartament într-un complex şi o zonă care ne-a făcut să ni-l dorim pentru toate sejururile viitoare. Dar, cum spuneam, lucrurile se întâmplă cu un scop în viaţa noastră şi următoarele noastre vacanţe au fost altfel aranjate. Probabil, tocmai pentru a trece prin experienţe cât mai variate.
Cazarea
Şi, a venit anul acesta complicat, când aproape totul era anulat, închis iar speranţa aproape dispăruse şi ea. A venit însă şi cu oportunităţi. Mi-am învins frica, mi-am spus că nu mă pot întâlni de două ori cu aceeaşi şansă şi am spus “da” ofertei primite. Rămânea de rezolvat problema cazării, care, cum spuneam mai sus, chiar constituia o problemă.
Când nu mai aveam speranţă …
Aproape de limita renunţării mi-am amintit de Lili Stoica, căreia i-am şi trimis un mesaj. Fără prea mari speranţe, crezând că situaţia ambiguă se crease la nivel general, anticipam un răspuns negativ. Cu toate acestea, am avut cea mai mare surpriză plăcută: apartamentul din complexul care ne plăcuse atât de mult.
Preţul a fost cel pe care îl aveam în buget, deci totul decurgea perfect, aproape incredibil, în condiţiile date. Puţin din fricile care mă cuprinseseră la început tot mai rămseseră, din moment ce mă trezeam întrebându-mă dacă e real tot ce (mi) se întâmplă.
Vedere la ocean şi muzica valurilor
Surprizele plăcute nu s-au terminat aici! După ce am ajuns pe insulă, în momentul întâlnirii, am aflat că urma să ne cazăm într-un superb apartament din acelaşi complex.
Unul foarte frumos, modern mobilat, complet utilat şi proaspăt renovat. Peste toate, orientarea apartamentului care oferea o vedere extraordinară la ocean şi muzica valurilor care ajungea până la noi, constituiau tuşa finală. Ca într-un tablou desăvârșit!
Ce mi-aş fi putut dori mai mult pentru o vacanţă aproape irealizabilă, foarte aproape de ideea abandonării? Nimic! Credeţi că mai e cazul să vă spun că este apartamentul în care îmi doresc să -mi petrec toate vacanţele pe insula eternei primăveri?!? Aşa cred şi eu! :)
Vacanţă reuşită chiar şi în pandemie?!?
Rolul doamnei Lili Stoica în realizarea vacanţei noastre în vremuri de pandemie, fost esenţial. Spun asta deoarece, mai ales acum, era foarte important să stăm într-un loc curat, igienizat, care ne oferea siguranţă (şi) din acest punct de vedere.
Cel mai important însă, este faptul că Lili Stoica oferă ceea ce prezintă în discuţii şi nu altceva, cum se întâmplă de multe ori. În plus, este prezentă la primirea şi predarea apartamentului, nu plăteşti mai mult decât face, îşi oferă ajutorul şi disponibilitatea în caz de nevoie.
Concluzii
Lili Stoica este încă unul dintre oamenii care merită să fie cunoscut pentru calităţile sale. Pentru capacitatea de înţelegere a celor care îşi doresc o vacanţă decentă, frumoasă, la care visează, de cele mai multe ori, un an întreg.
Omul care ştie să se plieze pe nevoile fiecăruia, fără a-i fi prieten, în sensul greşit înţeles de cele mai multe ori. Mai mult ca sigur, acestea sunt şi elementele care stau la baza succesului său (şi) într-o ţară străină. Chapeaux!
Nu-mi rămâne decât să îi apreciez caracterul, calitatea omului Lili Stoica şi să-i mulţumesc pentru contribuţia pe care a avut-o în realizarea vacanţei noastre. O vacanţă reuşită, chiar şi în pandemie! De asemenea, vă recomand sincer să apelaţi la serviciile sale!
Până data viitoare, scăpaţi de frică şi plănuiţi-vă vacanţele la care visaţi!
UniquebyMM
Mulţumesc pentru vizită! Dacă v-a plăcut povestea, mai poftiţi!
Pentru a nu le pierde pe următoarele, luați în calcul abonamentul la blog sau, dați like paginii de Facebook.
Ce frumos😍 o vacanța acum e fix ce trebuie!
Cu drag!
Cu siguranţă ne vom revedea în Tenerife! :)
Hugs!
Of, Doamne, cat tanjesc la o vacanta. Deja am covid in familie, cu manifestari urate… asa ca am ajuns ca si drumul pana la pubelele de gunoi sa il consider vacanta :(
Offf, îmi pare rău! Vă doresc sănătate şi putere la toţi!
Sincer, cu mâna pe inimă îţi spun: am fost în siguranţă de 100 de ori mai mare decât aici.
Regret că nu am putut sta mai mult.
Sănătate! Hugs!
Anul acesta, sarcina și venirea pe lume a lui bebe ne-a ținut departe de călătorii. Mă bucur că pt tine a fost, totuși, plin de experiențe inedite!
Foarte frumoase locuri! Eu anul acesta nu am apucat să călătoresc în străinătate, abia aștept să se termine pandemia…
Deja gandul imi zboara departe, cine stie cand o sa mai apucam sa facem astfel de excursii.
Da, eu cred ca poti avea o vacanta reusita daca iti iei masuri.
Eu am evitat cat de mult am putut deplasarile, dar nici nu ne-am inchis in casa. Cel mai probabil la un moment dat vom face fiecare dintre noi. Acum depinde cat de norocosi suntem si de cum se manifesta.
Anul acesta nu am fost in vacanta. Dar la anul cu siguranta.
Mă bucur că pandemia nu te-a împiedicat să ai o vacanță frumoasă.
Mulţumesc!
Am avut multe temeri şi griji, cum am spus, dar doar curajul de a da curs acestei provocări a fost să spunem mai puternic. În momentul în care am văzut cum stau lucrurile la faţa locului, m-am relaxat.
M-am simţit, am fost în siguranţă.
Hugs!
Ma bucur mult ca ati avut o vacanta minunata! Iar faptul ca exista oameni competenti, pe care te poti baza, este extraordinar. Merita sa vorbim despre ei.
Mulţumim! Chiar aşa a fost!
Şi, da!trebuie să vorbim despre astfel de oameni.
Hugs!
o sa tin minte daca ajung in Tenerife :)… sper, dupa ce scapam de aceasta pacoste! pana atunci bat tara in lung si in lat!
Mă repet: insula este una dintre cele mai sigure destinaţii.
Mult mai sigură decât ţara noastră. Am respectat regulile şi am fost în siguranţă mult mai mult decât aici.
Altfel, mi-ar plăcea să ajungi şi să-ţi aflu opiniile.
Hugs!
E greu cu vacantele in perioada asta, insa se pot face anumite vacante daca stii ce masuri sa iei.
Tenerife este una dintre cele mai sigure destinaţii.
E adevărat, m avut temeri, dar odată ce am ajuns acolo, m-am relaxat văzând cum stau lucrurile.
Bineînţeles că nu aş fi mers în Italia, Franţa sau Anglia.
Hugs!
Cum m mi spus,Tenerife este una dintre cele mai sigure destinaţii.
E adevărat, am avut temeri, dar odată ce am ajuns, m-am relaxat total văzând cum stau lucrurile.
Respectând regulile, desigur.
Bineînţeles că nu aş fi mers în Italia, Franţa sau Anglia.
Hugs!
Anul acesta am evitat calatoriile. Am mers pe distante mici incercand sa merg in locuri mai putin aglomerate.
Tenerife este una dintre cele mai sigure destinaţii.
E adevărat, m avut temeri, dar odată ce am ajuns acolo, m-am relaxat văzând cum stau lucrurile.
Bineînţeles că nu aş fi mers în Italia, Franţa sau Anglia.
Hugs!
N-am ajuns nicaieri anul acesta nu din cauza pandemiei, ci a burticii de gravida. La anul voi recupera.
Da, se poate. Și eu cu soțul meu am călătorit de câteva ori peste graniță de când cu pandemia și am fost ok. Mai grea mi s-a părut perioada în care a trebuit să stau izolată la domiciliu după aceea…
Eu ma bucur c ai reusit sa-ti invingi frica si sa poti calatori fara probleme. Eu nu am fost decat 4 zile pana la mare anul asta. In rest n-am facut mai nimic si am stat mai mult pe acasa