Bun găsit, dragilor! Fiecare sfârșit de an este unic din punct de vedere al evenimentelor care îl tranzitează. Există totuşi ceva ce au toate în comun şi care, se transmite negreşit de la un an la altul. Nu, nu mă refer la decorarea şi împodobirea casei, la pregătirea cadourilor sau a preparatelor culinare şi nici măcar la ţinute. Bine, recunosc, amintesc puţin şi despre ţinute. De această dată, vreau să vă stârnesc interesul şi mai ales zâmbetele, cu ceva mult mai, motivaţional(?!?)

Se spune că … Obiceiuri şi superstiții

M-am gândit la  anul acesta care a fost complicat, ciudat şi greu şi mi-am dat seama că există ceva ce ne-ar putea da puţină speranţă. Se spune că, dacă ţinem cont de obiceiurile şi superstiţiile de final de an, vom avea un an mai bun.

pexels photo 3444345 Se spune că ... Obiceiuri şi superstiții

Fie că le-am moştenit, fie că le-am împrumutat, în speranţa şi din dorinţa de a avea un an mai bun, superstiţiile şi obiceiurile din această perioadă a fiecărui an sunt cel mai accesat (căutat) subiect.

Bineînțeles că sunt oameni care nu cred în aceste “practici”, dar e cam la fel ca în cazul horoscopului: nu credem în el, dar, din curiozitate, tot îl citim. În opinia mea, ajungem să credem sau nu în ele, în funcție de cât de greu sau ușor, bine sau rău a fost anul pe care îl încheiem pentru fiecare dintre noi. Rămâne un fel de ultima ancoră de care ne agăţăm (uneori cu disperare) pentru ca flacăra speranţei să mai pâlpâie în noi.

Depinde (şi) cât de mult credem

Simțim nevoia să ne agăţăm de ceva, să credem în ceva, altceva decât ce ştim sau, la ce apelăm de obicei. Apoi, mai contează şi cât de mult credem în ele, la fel ca în cazul credinţei sau al împlinirii visurilor.

Indiferent dacă credeți sau nu, eu tot vă voi povesti în continuare despre unele dintre obiceiurile și superstițiile pe care le știu sau le-am aflat. Ca majoritatea dintre noi, unele le – am “moștenit”, le știu din copilărie, altele le-am descoperit odată cu trecerea anilor. La început din curiozitate, mai apoi, datorită experiențelor prin care am trecut, am vrut sa le încerc pe toate. Una peste alta, atâta timp cât nu este ceva care face rău, ba dimpotrivă, sunt haioase și contribuie la starea de bine, nu văd de ce nu le-am încerca. Aşadar, iată câteva dintre aceste superstiţii pe care le ştiu şi le-am şi aplicat.

photo 1517097473408 c0d7983cb95c Se spune că ... Obiceiuri şi superstiții

Se spune că … Obiceiuri şi superstiții

  • În ultima zi a anului şi prima din cel care începe, nu se spală, nu se mătură şi nu se scoate gunoiul din casă.

 Se spune că, dacă nu ţinem cont de aceasta, scoatem bunăstarea din casă şi lăsăm loc sărăciei. Sigur, nu cred că asta presupune să stăm cu mizeria în casă, dar, în cazul în care nu vă luaţi cu treaba, aveţi grijă ca ultima curăţenie să fie făcută în penultima zi a anului.

Ţin cont de acest obicei, dar s- a întâmplat să uit și să mă trezesc după ajungeam cu gunoiul la tomberon. :) N-am ţinut cont însă dacă chiar are vreo consecinţă nefastă în cazul în care nu am ţinut cont.

Zgomot şi veselie

  •  La trecerea dintre ani se deschid ușile, geamurile, se face mult zgomot.

Obiceiul se practică la chinezi care, cred că alungă răul, spiritele, energiile negative etc. cu ajutorul zgomotului. Intră Anul Nou cu energia pozitivă, bună şi cu veselia care le iau locul.

48379203 347226472496963 6962955569585979392 n Se spune că ... Obiceiuri şi superstiții

Partea cu zgomotul este prezentă însă și în Moldova, unde întâlnim grupuri mari de urători cu zurgălăi, tobe, bice, buhai etc., urşi, capre sau căiuţi. Nu ştiu dacă cei care practică obiceiurile o fac în acelaşi scop, se prea poate, dacă ţinem cont că vin din străbuni. Sunt nişte tradiţii forte frumoase, nu doar vesele şi zgomotoase, dar, din păcate pe cale de dispariţie.

În ceea ce mă privește, dacă timpul îmi permite şi mă organizez bine, deschid ușile (ferestrele), dau muzica mai tare, aprind(em) artificii şi sun din clopoţei. Deşi nu am ţinut cont dacă funcţionează, acum îmi dau seama că anul trecut nu am făcut nimic din toate astea. Am petrecut Revelionul la restaurant, ;-) în concluzie, a fost un an complicat.

Şampanie la douăsprezece noaptea

  • La douăsprezece noaptea, după ce se ciocnesc paharele cu şampanie, se pune o dorinţă şi se bea paharul până la fund, apoi se aşază cu gura în jos.

Obiceiul cu numărul 3 mi-l amintesc din copilărie iar semnificaţia acestuia s-ar traduce cam aşa: atâta rău şi necaz să rămână în anul care vine, câtă băutură  rămas în pahar. Îmi amintesc cum toţi invitaţii făceau asta şi spuneau ceva de genul “atâta necaz să rămână …”

2cb9cae8fc9616054c33062ee996f7c9 Se spune că ... Obiceiuri şi superstiții

Respect acest obicei, cred în el, dar pentru că îmi este imposibil să beau un pahar de şampanie, chiar dacă e băutura preferată, într-un timp aşa scurt, îmi pun mai puţin. Habar nu am dacă se consideră că trişez, dar aşa procedez şi, iarăşi îmi amintesc că atunci când nu am reuşit să mă ţin de obicei, nu mi-a fost prea grozav.

Se pare însă că nu suntem singurii cu acest obicei. Din câte ştiu, la greci şi, cred că mai sunt câteva popoare care sparg paharele după ce beau conţinutul acestora.

Alunecăm ca peştele

  • Mâncăm peşte în noaptea de Revelion şi nu mâncăm carne de pasăre.

Se spune că, dacă mâncăm peşte ne strecurăm, alunecăm cu uşurinţă printre greutăţi, ca peştele prin apă. Dacă mâncăm carne de pasăre, cu greu adunăm ceva,  iar  norocul şi bunăstarea se risipesc aşa cum scormoneşte găina şi împrăştie grămada.

IMG 20190516 170946 Se spune că ... Obiceiuri şi superstiții

Sincer, nu am ştiut asta până acum câţiva ani! Poate din acest motiv au fost şi ani în care nu prea am avut spor, oricât am muncit.

De obicei pregătesc pentru meniul de sărbători şi preparate din carne de curcan, fazan, prepeliţe etc., dar de când ştiu de asta evit să le servesc în noaptea de Revelion.

Se spune că … Obiceiuri şi superstiții

  • 12 boabe de struguri sau stafide pentru noaptea dintre ani.

Tot la capitolul mâncare se încadrează şi superstiţia celor 12 boabe de struguri sau stafide, câte unul/una pentru fiecare lună pe care ar trebui să le mâncăm în noaptea de Revelion.

pexels photo 3252136 1 Se spune că ... Obiceiuri şi superstiții

Obiceiul vine din Spania și America Latină, unde se mănâncă 12 boabe de struguri sau stafide, la fiecare bătaie a ceasului în noaptea dintre ani. Pentru fiecare bob, ei îşi pun câte o dorință. Potrivit obiceiului, cei care mănâncă 12 boabe de struguri (stafide) înainte de trecerea în noul an se vor bucura de un an plin de sănătate.

Am aflat de acest obicei în urmă cu aproximativ 4 -5 ani, de la nişte prieteni iar de atunci m grijă ca cele 12 boabe de struguri să nu lipsească de pe masa de Revelion. Adevăr sau nu, cert este că în aceşti ultimi ani, problemele majore de sănătate m-au ocolit.

Alte obiceiuri şi superstiţii

  • Cel mai frumos, aşteptat şi romantic obicei este cel de a ne săruta iubitul/iubita sub vâsc. 

Gestul simbolizează iubirea puternică din cuplu şi îndeplineşte dorinţa pusă sub crenguţa de vâsc. Dacă ne gândim la beneficiile şi simbolul vâscului din cele mai vechi timpuri, de la Hristos încoace, la sentimentele frumoase ale acestui obicei, chiar nu văd niciun motiv care să determine pe cineva să nu -l accepte.

Se înţelege de la sine că eu respect acest obicei cu sfinţenie, aş zice, din momentul în care am aflat despre el. Ţin atât de mult la el încât, atunci când nu petrecem Revelionul acasă, luăm cu noi o crenguţă de vâsc.

819d231692fec3c3ce1983ca8eb5ca88 Se spune că ... Obiceiuri şi superstiții

Vi se pare că suntem de prea mulţi ani împreună şi nu mai este necesar să ţinem cont de acest obicei? Ei bine, nu ştiu care este opinia voastră, dar noi nu vom renunţa atât cât viaţa ne-o va permite, deoarece, iubirea nu are vârstă. Cum spuneam: este frumos, romantic, minunat!

Se spune că … Obiceiuri şi superstiții

  • Poartă lenjerie de culoare roşie în noaptea dintre ani.

Obiceiul acesta se pare că are scopul de a ţine aprinsă flacăra pasiunii deşi, unii susţin că este vorba de noroc. În cazul din urmă, de cele mai multe ori se combină cu un alt obicei.

  • Ai grijă să ai bani în portofel, buzunar, sân etc.

Pentru a avea noroc şi bani tot timpul anului, se pare că ar trebui să purtăm lenjerie roşie şi să punem bani, fiecare pe unde crede. Se mai spune că ar fi bine să punem bani, bancnote de 5/50/500, în portofel şi în buzunar.

Ţin ambele obiceiuri deşi norocul şi banii nu mi-au fost mereu apropiaţi. Dar, nici nu renunţ la ele, deoarece dau o notă de … inedit. Sarea şi piperul nopţii de Revelion!

  • Semănatul cu grâu sau orez pentru belşugul casei

Alt obicei pe care îl ştiu din copilărie este semănatul, un fel de “Sorcova” care se practică în zona Modovei, în prima zi a noului an. Se spune că, bobele aruncate spre gazdă şi în casă, odată cu sorcova, vor aduce belşug şi bunăstare. Boabele vor rămâne împrăştiate până a doua zi pentru ca urarea să se împlinească.

Se spune că … Obiceiuri şi superstiții

De regulă ţin acest obicei, ca o tradiţie din strămoşi. Nefiind un obicei al zonei în care locuim, eu sunt cea care îi seamănă pe ceilalţi membri ai familiei. Asta în cazul în care nu uit, obiceiul ar trebui practicat cât mai dimineaţă pe 1 ianuarie, şi suntem acasă. Şi da, se pare că se întâmplă ca belşugul să fie în casa în care se seamănă.

  • Plimbatul valizei (trollerului) în noptea dintre ani 

Este un obicei despre care am mai amintit în treacăt şi care provine din Venezuela. Obiceiul presupune să plimbăm trollerul în noaptea de Revelion şi vom avea parte de călătorii în anul care vine.

Se spune că … Obiceiuri şi superstiții

Eu am aflat de vreo 3 ani de acest obicei, de la prietena mea Monica -mulţumesc, Monica!!!- și din acel moment l-am “adoptat”. Nici nu s-ar fi putut altfel la cât de mult iubesc să călătoresc!

Dar nu faptul că am aflat despre acest obicei sau că l-am pus în practică este interesant ci, împlinirea lui. Ei bine, da, funcţionează! Inclusiv anul acesta, când practic era imposibil să plec mai departe de câteva sute de km. şi aceia prin ţară, am reuşit să ajung în Tenerife. Prin urmare, eu voi ţine acest obicei pe care am şi început să-l îndrăgesc, şi anul acesta, şi anii care vor veni.

  • Poartă ceva nou în noaptea de Anul Nou

Obiceiul de a purta ceva nou, nu contează ce, un mic obiect, dar nou, semnifică faptul că te vei înnoi tot anul. Nu ştiu care este originea aestui obicei, dar îl ştiu din familie, din copilărie. Ai mei aveau grijă să ne cumpere de sărbători şi hăinuţe, pe lângă jucării şi cărţi, păstrând un obiect de îmbrăcăminte, special pentru noaptea de Revelion.

131947432 3952394978139126 5909932827069436955 o Se spune că ... Obiceiuri şi superstiții

Am încercat să păstrez obiceiul de-a lungul anilor pentru întreaga familie şi, în mare parte am reuşit. Trebuie să recunosc însă, pentru mine au fost şi ani în care nu am reuşit să ţin obiceiul şi, nu ştiu dacă a fost doar o chestie psihologică sau chiar avea legătură cu acesta, dar chiar se întâmpla.

  • Nu împrumuta şi nu da bani din casă în ultima zi a anului şi prima zi a noului an.

Se spune că vom rămâne fără bani tot anul, dacă ne împrumutăm sau dăm bani din casă în ultima zi a anului şi în prima zi a celui nou. De asemenea ar fi bine să ne achităm toate datoriile pentru a nu rămâne datori şi anul care vine.

pexels photo 210679 Se spune că ... Obiceiuri şi superstiții

Se spune că … Obiceiuri şi superstiții

Cu onestitate vă spun, obiceiul acesta nu prea îmi iese. De împrumutat în cele două zile, nu îmi amintesc să o fi făcut, dar de dat din casă şi de neachitat datoriile se întâmplă. Mai ales faza cu datoriile, ce să facem dacă băncile nu ştiu să facă cadouri.

  • Nu agăţa calendarul anului nou înainte ca cel în curs să se fi sfârşit.

Acest obicei este transmis din bătrâni care spun că nu e bine să fie agăţat calendarul noului an înainte de trecerea celui vechi, deoarece aduce ghinion.

Ghinion sau nu, aveam eu aşa o chestie pe care o simţeam, prin urmare nu agăţam calendarul “înainte de termen”. Deci, pot trece la obiceiuri pe care le ţin?!?

  • Masa încărcată în noaptea de Anul Nou

Cine nu-şi doreşte să atragă norocul şi să aibă un an îmbelşugat? Ştiţi voi pe cineva? Ei bine, dacă există, e treaba lor. Pentru noi ceilalţi, este bine ca în noaptea dintre ani să avem masa încărcată, câte puţin din toate, vâsc şi crenguţe de brad, smochine şi desigur, struguri.

hiker traveler trip travel 160483 Se spune că ... Obiceiuri şi superstiții

Smochine şi struguri nu aveam în copilărie, dar aveam suficiente bunătăţi pe care mama pe aşeza frumos pe masă. Încă din acea vreme am reţinut că e bine ca masa să fie plină când Anul Nou se apropie şi am avut grijă ca obiceiul să fie respectat.

  • Nu dormi în ziua de Sfântul Vasile, pentru că vei lenevi tot anul.

Superstiţia asta vine din bătrâni şi era de înţeles pentru vremurile acelea, dar acum, nu ştiu ce să zic. Eu sigur nu mă pot lăuda, sigur aţipesc după-amiază spre seară. Cât despre adeverirea superstiţiei, nici atât nu mă pot pronunţa. :)

Se spune că … Obiceiuri şi supersiţii

  • 4 dorinţe puternice

Am păstrat pentru finalul listei de supersiţii şi obiceiuri ceva aflat anul trecut. Se scriu 4 dintre cele mai puternice dorinţe şi se pun la piept. Dacă sunt mai multe, ar trebui să punem 20.

pexels photo 1274260 Se spune că ... Obiceiuri şi superstiții

Obiceiuri şi superstiţii – Dorinţe

Mi s-a părut uşor şi, din curiozitate am încercat. Mai ales că aflasem din două surse diferite, dar “avizate”. Prin urmare, mi-am scris 4 dorinţe, pe hârtie roşie şi le-am pus la piept. După aceea, eu le-am păstrat într-o cutiuţă specială, un fel de cutie cu dorinţe. Coincidenţă sau nu, toate cele 4 dorinţe s-au împlinit! Din acest motiv, voi proceda la fel şi anul acesta, doar că mă voi gândi mai mult la cele 4 alegeri.

La final

Eiii, dar am ajuns şi la final! Obiceiuri şi superstiţii or mai fi, dar fie nu le ştiu eu, fie nu mi s-au părut chiar aşa importante încât să le supun atenţiei voastre. În concluzie, închei, nu fără a vă adresa câteva întrebări. Care este opinia voastră despre obiceiuri şi superstiţii? Le ştiaţi pe acestea? Aveţi obiceiuri pe care le ţineţi? Ştiţi şi alte superstiţii? Răspunsurile voastre le voi citi şi aştepta cu interes, în comentarii.

Până data viitoare, spor şi voioşie!

UniquebyMM

Mulţumesc pentru vizită! Dacă v-a plăcut povestea, mai poftiţi!

Pentru a nu le pierde pe următoarele, luați în calcul abonamentul la blog sau dați like paginii de Facebook