Da, Pământul merită sărbătorit în fiecare zi! În fiecare zi, undeva pe Pământ se întâmplă o nenorocire. Undeva izbucnește un război, în altă parte se produc incendii necontrolate, undeva mor pești otrăviți de deversări toxice. Anul trecut, planeta s-a supărat și mai tare și a vrut să ne dea o lecție pe care sincer, am crezut că am învățat-o cu toții. Dar, n-a fost să fie așa!
Relele se produc în continuare, dezastrele par să nu se mai termine, iar singurii responsabili (iresponsabili) sunt oamenii. Cu toate astea, nu-mi pierd speranța și nu voi renunța să-mi conving apropiații, pe voi, dragi prieteni cititori, că putem face gesturi mici care reprezintă enorm pentru planetă.
Pământul merită sărbătorit în fiecare zi
Informați cum sunteți, sigur știți că pe 22 aprilie a fiecărui an se sărbătorește Ziua Pământului pe întreaga planetă. Dar, cu o floare nu se face primăvară!
Și-atunci, Compania E.ON a ales să sărbătorească 30 de zile printr-o dietă de sustenabilitate. În acest sens, E.ON a lansat campania de sustenabilitate care propune oamenilor o serie de gesturi mici care repetate zilnic fac enorm pentru Planeta Pământ.
Când a apărut pentru prima oară opțiunea facturii electronice, am ales să primesc factura de energie electrică sub această formă. Nu, nu era vreo recompensă! Alegerea mea a fost din motive de economie de hârtie. Am ales să fiu o părticică infimă care contribuie la reîntregirea pădurilor.

Contul E.ON Myline
Apoi, din cauza timpului liber din ce în ce mai puțin, am început să plătesc facturile direct din cont iar mai apoi, să transmit indexul. Pentru ca toate acestea să fie și mai ușor de realizat, mi-am făcut un cont E.ON Myline.
Apropo, voi aveți cont pentru energia electrică? Știți cât timp se economisește? Cu siguranță știți însă, că timpul costă și trebuie folosit inteligent!
Dacă din diverse motive încă nu aveți, vă recomand să deschideți degrabă un cont E.ON Myline. Acesta vă va folosi pentru a avea factură electronică, a trimite indexul sau pentru a plăti online facturile.
Mai mult, până pe 21 mai, pentru fiecare cont activat, E.ON plantează un copac și oferă zilnic premii atractive pentru cei care își activează contul. Acestea pot fi: carduri cadou eMAG și Decathlon sau zile gratuite de energie + abonamente anuale National Geographic și Traveler.
Premiile zilnice pentru cei care își creează cont E.ON Myline sunt anunțate pe pagina de Facebook a companiei.
Gesturi mici, beneficii enorme
Dar, Pământul merită sărbătorit în fiecare zi și o putem face dacă transformăm gesturile mărunte făcute zilnic, în obiceiuri. Gesturile mici fac parte din viața noastră și nu sunt lipsite de importanță, deoarece, asemenea mecanismului unui ceas, fac lucrurile mari să funcționeze. În plus, mic cu mic se face mare, nu? Și nici nu este nevoie de invenții, nu trebuie să fim savanți sau oameni de știință pentru a ajuta Pământul cu gesturile noastre mărunte.
Vezi și Cum Prelungim Termenul De Valabilitate Al Alimentelor – Unique By MM
Bătrânii înțelepți spuneau că dacă plantezi un pom, crești un copil și construiești o casă, nu ai trăit degeaba pe Pământ. Desigur, nu stă la îndemâna fiecăruia dintre noi să facă toate acestea. Dar, avem cu toții posibilitatea de a face multe alte gesturi mici, repetate în fiecare zi, care pot avea un impact deosebit de important asupra Pământului.
Pământul merită sărbătorit în fiecare zi
Primele gesturi pe care le putem face și pe care eu personal le fac, încep în casa sau gospodăria fiecăruia. Când mama nu și-a mai putut plăti singură factura, am convins-o să-și facă un cont E.ON Myline. De atunci, nu mai stă cu frica depășirii termenului de plată sau că plătește mai mult decât consumă.

Mai apoi, am început să-l învățăm pe nepoțelul nostru să recicleze și să închidă apa atunci când se spală pe dinți. Pentru că este foarte important să crească în acest mod, cu înțelegerea importanței gesturilor pe care le face. Înțelege că apa economisită de el poate ajunge la un copil de pe planetă, care nu are apă.
De asemenea, colectăm selectiv împreună și îl inițiem în creșterea și plantarea ierburilor pentru gătit. Iar pentru că noi avem câțiva metri pătrați în curte, plantăm și câteva roșii, ardei, ceapă, usturoi pentru consumul familiei.
Pământul, noi și copiii
Petrecem mult timp în natură iar pădurea din apropierea casei este un adevărat laborator de studiu pentru piticul nostru. Bucuria este extrem de mare când îl văd cum adună sticlele de plastic și îl ”ceartă” pe prietenul său că le aruncă. Și cum îi explică cu cuvintele lui, că el folosește termosul atunci când merge în pădure, drumeții etc. sau sticla de sticlă.
Vezi și Natura Descoperită Prin Binoclul Micului Explorator – Unique By MM
De ce am adus în discuție Piticotul nostru? Deoarece, copiii sunt foarte receptivi, învață foarte repede și sunt dornici să imite adulții. Iar pentru noi, acesta este un bun prilej de a preda ștafeta și a lăsa pe mâini bune Pământul.
Gesturile mici cu impact major asupra planetei – Campania de sustenabilitate E.ON

M-am uitat pe lista gesturilor mici sugerate de campania de sustenabilitate E.ON și am constatat că majoritatea sunt gesturi pe care le facem în mod frecvent și obișnuit. În afara zilei vegetariene, dar care este înlocuită de un regim alimentar sănătos și a centralei în condensare, toate sunt gesturi pe care le practic în mod frecvent.
Ce părere aveți despre inițiativa de plantare a copacilor pentru fiecare cont E.ON Myline activat? Sunteți tentați să faceți cont E.ON Myline? Voi ce gesturi mărunte faceți zilnic cu efect pozitiv asupra planetei? Aștept răspunsurile voastre în comentarii.
Până data viitoare, aveți grijă la acțiunile voastre! Faceți bine Pământului!
UniquebyMM
Mulțumesc pentru vizită!
Vă aștept cu articole interesante și despre modă, carte & cultură, experiențe etc.
Articol scris pentru Blogal Inițiative – Campania E.ON
Vezi și Profu de mate și olimpiada dintr-a IX-a
Sursa foto: facebook e.on

Ce cadouri frumoase au pregatit pentru noii utilizatori ai aplicatiei!
Insa pe mine ma incanta cel mai tare faptul ca planteaza copaci, frumoasa initiativa. :)
Adevărat! Și mie îmi crește inima când văd asemenea acțiuni!
Mulțumesc!
Si eu mi-am facut cont pe E.ON Myline, pentru ca nu-mi place sa irosesc hartia si incerc sa am grija de natura prin gesturi mici.
Un articol numai bun pentru conștientizarea importanței gesturilor mici pentru Pământ. :) Mulțumim!
merita saracul, dar ce sa vezi? prea putini isi dau interesul, parca nu-i intereseaza ce lasa copiilor sau nepotilor :(
Trebuie să fim din ce în ce mai conștienți de amprenta pe care o lăsăm, mai ales că avem o singură Planetă și trebuie să avem grijă de ea.
Si eu incerc sa fiu mai responsabila si sa ajut cat pot planeta, dar inca nu mi-am creat o rutina si unele lucruri le uit sa le fac.
Pacat nu multa lume constientizeaza ca e important de sarbatorit Pamantul si de a-l ajuta putin.
E important sa avem grija de lumea in care traim si acest lucru se poate face prin gesturi mici.
Pământul are nevoie de contribuția fiecăruia dintre noi, orice faptă pozitivă contează.
Sustenabilitatea e importanta, din pacate nu suntem educati de mici in acest sens… E bine sa reducem consumul atunci cand avem ocazia. ^_^
Mi se pare super initiativa lor. Chiar e nevoie de mai multe astfel de campanii de constientizare si cu pasi mici sunt sigura ca se vor vedea si schimbarile.
P.S. Mi-am facut si eu cont.
Minunata initiativa din partea companiei!
Gesturile mici conteaza si noi ar trebui sa tinem cont de acest aspect. Daca ne unim cu siguranta vom realiza ceva
Ce articol frumos! O initiativa lăudabilă!
Sunt de acord cu acest lucru, iar dacă fiecare dintre noi ar adopta o conduită eco-friendly, pământul ar fi un loc mai bun.
Cred ca imi voi face si eu cont pe aplicatia celor de la E.on