Bun găsit, dragii mei! Este clar, toamna seamănă tot mai mult cu o prelungire a verii. Iar asta nu ne displace prea tare. Cum și vacanța de vară este pe ultima sută, unii încă profită de aceste aspecte. Eu însămi mă aflu printre aceștia, ba chiar și printre cei care și-au împlinit un vis. Despre ce este vorba? Despre vacanța în Grecia pe care mi-am dorit-o de foarte mult timp.

vacanță în Grecia

Cuprins

Vacanța în Grecia 2024 

Fapt căruia de altfel s-a putut observa cu ochiul liber absența de pe aici. Până și statisticile s-au dus în cap. Însă chiar dacă îmi displace, așa am decis de această dată: vacanța în Grecia să fie vacanță inclusiv pauză de postări

Grecia a fost și va rămâne probabil în inima mea, prima mare dragoste. Iar cum prima dragoste nu se uită, mereu m-a tentat și mi-am dorit să o revăd. Dar, știm cu toții, lucrurile se întâmplă atunci când trebuie să se întâmple. Vacanța în Grecia avea să se întâmple acum, la sfârșitul verii și începutul toamnei 2024.

Ultima noastră vacanță în Grecia, în Galaxidi, petrecută cu prietenii s-a petrecut cu mulți ani în urmă. Vreo 12, dacă îmi amintesc bine și cred că îmi amintesc. A fost o vacanță minunată, deși nu știam nimic despre destinația pe care o aleseseră prietenii noștri. M-a surprins plăcut, deosebit, am și povestit într-un articol despre toate acestea.

20240831 201317 EFFECTS Vacanța în Grecia 2024

Desigur, cu mici amendamente, dar nimic nu e perfect. Iar atâta timp cât putem fi toleranți și obiectivi, corecți cu noi până la urmă, aspectul tabloului final va fi unul grozav.

20240829 211233 Vacanța în Grecia 2024

Vacanța în Grecia – organizare, plecare

Așadar, a venit momentul ”vacanța în Grecia 2024”! Cât despre asta, ce pot spune? dorință exista, o-ho-hoo-ho-hoo!! Mai ales atunci când există așa, multe chestii legate între ele. Îmi doream și plănuiam pe lângă vacanța în Grecia să merg împreună cu toată familia. Și, să fie ca un cadou de ziua mea (zilele mele). Toate acestea se completau perfect și se conturau într-o mare și frumoasă dorință. Mai greu cu… putirința, căci nu întotdeauna și totul depinde de noi. 

Când plănuiești o vacanță sunt multe alte aspecte de luat în calcul. Iar eu una sunt dintre cei cărora le place să fie pus totul la punct din timp. Mă mai las la mâna întâmplării, hazardului, dar în principiu, îmi place organizarea minuțioasă, din timp. Iar acum chiar nu eram pregătită pentru o vacanță plănuită în grabă. Dar ce ar fi viața fără surprize? Și-apoi, nu spun eu mereu că îmi plac provocările? Ei bine, m-am lăsat provocată și … a fost bine.

vacanța în Grecia

Cert este că, la un moment dat,  din senin aș spune, s-a declanșat operațiunea ”vacanță în Grecia”. Ne-am organizat cum am putut. Cazarea am găsit-o pe Booking, în Pefkohori, un apartament cu două dormitoare, baie, bucătărie. Odată ce am rezervat și am pus la punct detaliile drumului am pornit spre Halkidiki.

O altă destinație în care nu am mai ajuns până acum. Sigur că mi-am aruncat privirea prin online, pe forumuri și grupuri pentru a-mi face o idee. Și, mi-am făcut-o! Suna frumos, suna bine, deși media opiniilor pro & contra era mai puțin încurajatoare.

Totuși, o vacanță e o vacanță! Este binevenită, așteptată, chiar dacă era a doua a acestui an. De obicei nu-mi setez așteptări prea mari pentru a nu fi dezamăgită, acum însă aveam câteva date și elemente încurajatoare. Așadar, am pornit cu optimism și încredere, cu bucuria împlinirii unui vis.

20240902 190118 Vacanța în Grecia 2024

Drumul și prima impresie

Am ales să pornim seara, de fapt noaptea, aproape de miezul nopții. Principalul motiv a fost Buburuza, deoarece voiam să doarmă mare parte a călătoriei. A fost un drum destul de lung și obositor, bunicel din punct de vedere al traficului și calității șoselelor. Cu opriri, cu stat în vămi etc. am făcut aproximativ 11 ore. Prin urmare, în jurul ore 11 a doua zi ne-am cazat. Cât despre timpii de așteptare în vămi, cred că nu există o regulă. Mai degrabă ține de norocul omului, moment, hazard, etc.

vacanță în Grecia

Pefkohori- Halkidiki, la prima impresie nu a fost wow. Trebuie să o spun cu sinceritate. M-am trezit ca un fel de Costineștiul nostru în plin sezon. Un pic dezamăgită și de apartament, deoarece mă așteptam (conform review-urilor) să fie mai curat, mai bine dotat. În urma acomodării și a constatării disponibilității și receptivității gazdei, dezamăgirea s-a mai stompat.

În plus, mi-am propus în fiecare moment, la fiecare pas și minus constatat să văd partea bună. Să găsesc ceva care să compenseze. Iar partea bună era reușita, împlinirea visului, vacanța în Grecia. Eram convinsă că voi avea parte de multe alte lucruri, locuri care mă vor încânta.

20240831 1755422 e1725796411272 Vacanța în Grecia 2024

Vacanța în Grecia pe repet, dar altă destinație

Voiam să mă bucur de fiecare clipă împreună de ai mei, de marea cea minunată, de starea unică. De mâncarea grecească, de oameni, de tot. Pur și simplu nu voiam să mă lăs impresionată de nimic din ceea ce mi-ar fi afectat starea de bine, de vacanță. Nu (neapărat) din motive de înțelepciune. Doar am fost mai atentă la ce am învățat despre echilibrul mental și emoțional. Mai atentă la mine, la ceea ce simt, la ce sunt, știu despre mine.

Pot spune că aproape am reușit. Spun ”aproape”, din cauza crizei de lombosciatică care mi-a umbrit bucuria ultimelor 2 zile. Doar pe aceasta nu am putut-o gestiona astfel încât să pot trece peste indispoziție și dureri. Chiar și în aceste condiții, vacanța în Grecia poate fi trecută la categoria vis împlinit.

vacanța în Grecia

Cu un amendament: nu aș mai alege vacanța în Grecia în această destinație. Inclusiv pentru o vacanță pe repede înainte, aș căuta o altă destinație. Deși, se pare că nicăieri nu mai este ce a fost. Mă refer la mâncare, la comportament, la aglomerație etc. Vorba aia, lumea e într-o continuă mișcare (și schimbare), prin urmare nu avem de ce ne mira.

Despre mâncare și altele

Desigur, aceasta este o concluzie subiectivă, strict din punctul meu de vedere. Ca urmare a comparațiilor făcute între Grecia și Tenerife. Din multe sau din toate punctele de vedere: plaje, cazare, prețuri. Singurul mare plus rămâne apa mării. Nu știu dacă nicăieri, dar cu siguranță rar întâlnești așa ceva.

Atât de bună, de limpede și curată, de caldă, de… perfectă. n schimb, dacă ar fi să fac un bilanț al cheltuielilor, aș alege de departe Tenerife.

Trebuie să recunosc însă, una peste alta, a fost bine. Până la urmă am găsit și ne-am bucurat de mâncare bună, vreme frumoasă. Am avut parte până și de prețuri bune (cu discount 15%) pentru că luaserăm șezlonguri peste zi. Odysseas au fost cei mai buni în acest sens. De la amabilitate la mâncare, de la atitudine la prețuri. De aceea am și ales să mâncăm la Odysseas, în trei dintre serile petrecute în Grecia.

Sigur, Grecia este renumită pentru mâncarea bună, gustoasă, sănătoasă. Nu asta ar fi problema, ci faptul că nu mai este atât de sigur la tot pasul. Oamenii sunt primii care contribuie la astfel de schimbări. Apoi, viața asta plină de tot felul de situații neprevăzute, starea generală a lumii.

Dintre felurile de mâncare alese, mi-a plăcut foarte mult Grilled salmon with cauliflower puree. Prima mea alegere, după o dezamăgire, care a costat 24 de euro a fost extraordinară. Moussaka, cea adevărată, de la mama ei cum s-ar spune, de asemenea o bunătate. Nu pot trece cu vederea nici portokalopita, sardinele sau tradiționalul tsatsiki.

Ne- a plăcut: Odysseas, Pomodoro & Mamo’s

Recunosc, mea culpa, mă așteptam la renumita ospitalitate grecească din trecut. Măsline, tsatsiki, desert din partea casei. Să nu primești o măslină din partea casei în Grecia…, mi s-a părut tare ciudat. Dar nu, nu voi spune că a fost printre dezamăgirile din vacanța în Grecia. Cum am spus, vremurile sunt altele, lumea întreagă s-a schimbat.

Bineînțeles, am ciocnit și un pahar de vin bun, ce spun eu, chiar foarte bun. Iar la sfârșit, am primit din partea casei portokalopita cu înghețată. În concluzie, comparativ cu alte taverne/restaurante, Odysseas s-a detașat net și s-a clasat pe primul loc.

Ne-a impresionat plăcut și a rămas în amintirile noastre. Pe locul doi aș pune Pomodoro Pizza & Pasta, unde am mâncat pizza și paste de două ori. Gustoase, proaspete, servire promptă și prețuri bune.

Cafeaua cea mai bună am băut-o la Mamo’s. Calitate, servire și preț, de vacanță în Grecia evident, accesibil.  Cu alte cuvinte, ne-am adaptat și Greciei 2024. Am vrut vacanța în Grecia, m-am bucurat de ea și de vibe-ul unic pe care ți-l transmite. Ce rost ar fi avut să plâng după prețurile de Tenerife? În cel mai rău caz, rămâne regretul că nu am ales altă destinație, căci Slavă Domnului, Grecia are destule.

La final

Păstrez speranța că mai am multe ocazii să le descopăr sau să le revăd și mă declar mulțumită. Mai mult, câștigul unei vacanțe și multiple beneficii cu care m-am ales. Pe scurt: totul e bine când se termină cu bine!

20240829 103752 Vacanța în Grecia 2024

Dacă reușesc să scap și de lombosciatică într-un timp relativ scurt, este minunat. Deocamdată aceasta și planurile pe care le am pentru dragul Septembrie sunt preocupările principale. Promit să revin însă cu tot ce aflu nou și important!

Până data viitoare, bucurați-vă de toamnă! 

Cu bucurie și drag,

MM

Mulțumesc pentru vizită! 
Dacă informațiile despre articolul ți-au plăcut, așteaptă să revii pe acest blog. De asemenea, poti oferi editorului o    cafea    
Ceva interesant ai putea găsi și aici:
5/5 - (1 vote)