Bun găsit, prieteni! Cum sunteți? Pe unde sunteți? E vremea absolvirilor, a examenelor sau a serbărilor. E vară și parfum de tei, vibe de vacanță și, relaxare pe malul Mediteranei. Indiferent din ce ipostază privim, vara e pentru toți iar relaxarea vine pentru fiecare. La momentul potrivit.
Bineînțeles, nu fac excepție, deși vacanța mea s-a consumat deja. Nimeni nu mă poate împiedica însă să visez și să sper în continuare. Cine ar refuza relaxare pe malul Mediteranei!? V-ați dat seama, exact despre asta este vorba: o vacanță într-o destinație cu relaxare pe malul Mediteranei.

Relaxare pe malul Mediteranei – plajele din Larnaca
Știți deja preferințele mele în materie de vacanțe: iubesc Tenerife! Mă simt perfect pe această insulă! Pentru mine este mai mult decât o vacanță & relaxare. Este terapie pur și simplu. Aștept de fiecare dată cu nerăbdarea primei vacanțe și regret de fiecare dată când se încheie.
Cu toate acestea sunt deschisă și îmi doresc să ajung în multe alte destinații. Dacă ar fi să dau din casă, am chiar o listă. Iar pe lista mea se află și Cipru. Nici nu e de mirare, având în vedere că este (tot) o insulă. De când am dat peste informații care mi-au atras atenția despre această destinație mi-am spus că trebuie să vi le împărtășesc. Așadar, gata de o (nouă) vacanță? Să vedem ce plaje găsim și dacă alegem una cu relaxare pe malul Mediteranei.

Relaxare pe malul Mediteranei – top plaje din Larnaca
Vă pregătiți pentru o vacanță în Cipru? Unde relaxarea pe plajă devine o experiență autentică la Marea Mediterană? Aici puteți explora o varietate de țărmuri – unele pline de energie, altele liniștite, ideale pentru odihnă sau aventură. Iată care sunt cele mai bune plaje din Larnaca. Locuri cu facilități moderne, zone potrivite familiilor, golfuri retrase sau spații pentru sporturi nautice. Și desigur, relaxare pe malul Mediteranei.
Finikoudes – Plaja centrală pentru zile pline de energie
Finikoudes ocupă centrul orașului și primește vizitatori de toate vârstele cu o atmosferă prietenoasă. Găsiți nisip fin, alee de palmieri și acces la zeci de restaurante și cafenele chiar pe mal. Șezlongurile și umbrelele nu lipsesc, iar dușurile de pe promenadă adaugă un plus de confort.
Finikoudes rămâne alegerea principală indiferent dacă vreți să faceți plajă în mijlocul acțiunii sau preferați o plimbare la apus, când promenada se animă. Copiii pot să se joace aproape de apă. Iar voi puteți încerca o plimbare cu barca sau sporturi nautice, disponibile la câțiva pași. Poziția centrală permite să ajungem pe jos de la majoritatea hotelurilor din oraș. Dacă sunteți pentru prima dată în Larnaca, Finikoudes vă arată rapid farmecul litoralului cipriot.

Concluzia mea: Se pare că este locul sau piatra de, acomodare, să spun așa. Adică, prima plajă pe care aș putea găsi relaxare pe malul Mediteranei.
Mackenzie – Atmosferă activă și distracție în inima orașului
Mackenzie se află situată în sudul capitalei cipriote. Se remarcă prin viața agitată de pe plajă, localurile moderne și evenimentele cu muzică live. Dacă vreți distracție la superlativ, aici găsiți baruri și cluburi, petreceri cu DJ, dar și restaurante cu meniu divers și priveliști către mare.
Când alegeți din oferta de zboruri către Larnaca, luați în considerare și distanța de la aeroport la hotel. Plaja se află în apropiere. Prin urmare mulți turiști aleg Mackenzie imediat după ce ajung în Larnaca, direct de la terminalul sosiri. Veți găsi aici dotări excelente pentru sportivi și familii, iar atmosfera rămâne animată, chiar și în afara sezonului.
Cu alte cuvinte, aici vom întâlni altfel de relaxare pe malul Mediteranei. Un ritm alert, adrenalină și muuultă … voioșie.

Kastella – Relaxare în apropierea portului de pescari
Kastella, aflată la sud de centru și apropiată de portul de pescari, oferă spațiu pentru clipe mai liniștite. Nisipul se îmbină cu mici golfuri unde apa nu depășește o adâncime sigură, perfectă pentru copii sau pentru adulți care preferă să stea la mal.
Pe Kastella, găsiți taverne locale unde puți încerca pește proaspăt sau preparate tradiționale. Mulți vizitatori aleg să petreacă după-amiaza pe terasă, în compania localnicilor. Sau să admire pescarii la lucru spre seară. Dacă vreți să citiți o carte ori să urmăriți apusul într-un loc fără agitație, Kastella vă întâmpină exact cu liniștea pe care o căutați. Plaja nu este atât de cunoscută turiștilor, ceea ce face ca atmosfera să fie calmă și autentică.
Ador apusurile și plimbările la amurg. Mă atrag însă și terasele unde localnicii poposesc la sfârșitul zilei. Unde muzica acompaniază atât de bine poveștile de peste zi. Unde descoperim savori culinare specific zonei, unde prietenia se simte, nu se caută. Așadar, Kastella ar fi locul perfect pentru mine de relaxare pe malul Mediteranei.

Dhekelia – Spațiu generos pentru sporturi nautice și mișcare
Pe țărmul estic al Larnacăi, plaja Dhekelia se întinde într-o zonă cu resorturi și centre sportive. Dacă aveții chef de activitate, puteți accesa rapid terenuri de volei, cluburi de kitesurfing, windsurfing sau jet-ski. Centrele de închiriere echipamente și școlile dedicate începătorilor răspund rapid celor interesați de sport.
Plaja este largă și permite grupurilor sau familiilor să se bucure de prosoapele proprii. Chiar și în perioadele aglomerate, găsiți spațiu să vă relaxați sau de joacă. Sezonul sporturilor nautice durează aproape tot anul, datorită vântului slab și apei calde. Dacă vizitați Dhekelia pentru mișcare sau pur și simplu să vă întindeți la soare, găsiți mereu o variantă potrivită.
Recunosc, nu sunt genul sportiv. Totuși, să am o experiență de cel puțin o zi pe această plajă, ar fi interesant. O vacanță reușită înseamnă cât mai multe experiențe. Fie că ni se potrivesc sau nu, vorba aia: e păcat să trecem ca gâsca pe apă prin viață. După o zi pe plaja Dhekelia ne putem bucura de relaxare pe malul Mediteranei cu un pahar de vin bun.

Faros – Distanță față de oraș și atmosferă autentică
relaxare pe malul Mediteranei
Plaja Faros se află în satul Pervolia, la câțiva kilometri de centrul orașului Larnaca. Se ajunge ușor cu mașina sau autobuzul. Faros oferă un peisaj diferit: nisip în nuanță de gri, spațiu generos și aglomerație redusă, chiar și în perioada de vârf.
Farul vechi de pe mal se distinge clar și devine un punct de reper pentru cei care vin să admire priveliștea. Faros vă oferă ocazia să organizați un picnic sau o sesiune de snorkeling. De asemenea, plimbări lungi pe mal, la distanță de agitația orașului. La apus, cerul se colorează frumos deasupra mării. Localnicii spun că aici găsim cele mai bune locuri pentru fotografii.
Faros devine rapid alegerea celor care vor relaxare autentică în aer liber. Sună tare bine și tentant descrierea acestei plaje, trebuie să recunosc. Mă regăsesc și sunt convinsă că m-aș simți cel puțin la fel ca în destinația mea preferată. În plus, relaxare pe malul Mediteranei este asigurată.

Yanathes – Echilibru între relaxare pe malul Mediteranei și activități pentru toate vârstele
Yanathes se întinde la nord-est de oraș, printr-o zonă ușor accesibilă fie cu mașina, fie cu transport local. Plaja poartă distincția „Blue Flag”, oferind servicii de curățenie, siguranță și apă curată. Apele calme îi atrag pe cei care practică paddleboarding sau caiac, iar spațiul de pe mal rămâne ofertant pentru familii sau grupuri de prieteni.
Barurile de pe promenadă oferă gustări locale, iar terasele rămân deschise până târziu. Dacă vreți o plajă unde puteți alterna relaxarea cu o activitate ușoară, Yanathes răspunde rapid acestor dorințe. Este recomandat să încercați o plimbare pe mal dimineața, când zona este mai liberă. Sau, să încercați sporturi de apă, cu echipamente care pot fi închiriate direct de la fața locului.
Prietenii noștri s-ar bucura tare mult de asemenea plajă! Cu siguranță ne-am antrena și ne-am integra pentru a petrece timp pe plaja Yanathes. Mai rămâne să-i conving să alegem această destinație de vacanță. Eu, am mai urcat-o câteva poziții pe lista mea. Motivul: sunt convinsă că voi avea parte de relaxare pe malul Mediteranei.

CTO Pyla – Plaja potrivită pentru familii cu copii
Dacă călătoriți împreună cu familia, plaja CTO din zona Pyla oferă tot ce aveți nevoie pentru o zi fără griji alături de cei mici. Nisipul fin, intrarea lină în apă și serviciile de salvamar sporesc sentimentul de siguranță pentru copii.
Echipamentele pentru joacă și spațiile special amenajate îi țin pe cei mici ocupați. Iar părinții se pot relaxa pe șezlonguri la umbră. Restaurantele de pe plajă pun la dispoziție meniuri adaptate bebelușilor și copiilor. Zonele verzi rămân accesibile pentru activități fizice sau pentru o pauză scurtă la umbră. CTO devine astfel o destinație potrivită pentru pauze scurte sau zile întregi la mare, cu familie și prieteni.
Pe toată durata anului, plajele din Larnaca ne așteaptă cu opțiuni adaptate pentru relaxare, distracție sau sport. Vino și tu într-o vacanță în Cipru, insula superbă din Mediterana! Pe mine m-au convins descrierile (bine argumentate și documentate)! Mai mult chiar, m-au făcut să îmi doresc o vacanță cu relaxare pe malul Mediteranei în Cipru.
Până data viitoare, visați, călătoriți, trăiți!
Cu bucurie și drag,
Mirela
Sursa: Comunicat tip Produse / Servicii in Turism
Nu am ajuns inca in Cipru, dar imi doresc si iti multumesc pentru recomandari!
Cipru este una din destinatiile pe care nu le-am bifat inca. Cred ca mi-as dori sa ajung in toate aceste plaje. Cu siguranta ar fi un adevarat rasfat