Salutare, dragii mei! Astăzi m-am gândit la … parfum! Nu, nu la parfum de tei, ci la parfum original. Mai exact, cum recunoaștem un parfum original. Sigur, mă gândeam să completez cu ”parfum de femeie”, dar articolul este despre parfum original în general. Și-apoi, știți deviza mea: fără discriminări! 

parfum original

Dar apropo! Apropo, așa, de una-alta. :) Vi s-a părut că am lipsit o perioadă de pe aici? Ei bine, sunt oky și încă aici. De multe ori am început să scriu, dar tot de atâtea ori am renunțat. Mi s-a părut inutil văzând încrâncenarea și preocuparea mult prea intensă și pătimașă pe subiectul alegerii președintelui. Nu că nu aș fi avut opinii pe subiectul care preocupa tot poporul. Ba chiar mai mult, părea că întreg mapamondul.

5 pași în recunoașterea unui parfum original

Viața merge oricum mai departe! Iar eu mi-am văzut de a mea, fără a mă intersecta pe temă. Așadar, am decis să fac ce depinde de mine și să mă concentrez pe ce ceva mut mai, palpabil. Și acum, despre parfum! Cui nu-i plac parfumurile? Puneam deunăzi întrebarea ce femeie rezistă unei tentații de acest fel. 

Revin, nu doar cu întrebarea, ci cu subiectul pe care îl cred de interes. Dacă și vouă vi se pare la fel, m-aș bucura să aflu. Vă invit chiar să comentați, să exprimați opinii, idei, recomandări. Până una-alta, să vedem împreună care sunt cei 5 pași în recunoașterea unui parfum original.

IMG 7259 5 pași în recunoașterea unui parfum original

Recunosc: sunt fascinată de aromele care mai de care ale parfumurilor! De-a lungul timpului (și achiziționării diverselor parfumuri) am învățat multe lucruri. Cu toate acestea, apelez și la sfaturile specialiștilor, citesc, mă informez. 

Cum recunoaștem un parfum original

L-am ascultat pe Profesor Doctor Sarafoleanu într-o conferință, Dialoguri Universitare by UVVG. Mi-a rămas în minte ce a spus despre calitățile unui parfum. Spunea marele Profesor-Doctor, că atunci când o persoană dată cu parfum intră într-o încăpere, trebuie să existe un curent de aer care intră în nările noastre. Este vorba despre remanența parfumului- cât rămâne pe hainele și pe pielea persoanei respective, fără să-și altereze aroma.

Citez cu aproximație, deoarece mi-a plăcut foarte mult. ”Dacă persoana trece mai departe, fără a ne băga în seamă, în spatele persoanei rămâne siajul parfumului. Acesta trebuie să aibă câțiva metri. Un parfum care nu are un siaj de cel puțin 10-12 minute, nu este un parfum creat.” Vorbea despre persoanele care își permit un parfum creat și nu unul industrial. Cu alte cuvinte, acestea sunt calitățile unui parfum original. 

parfum original

Explicabil, nu? Atunci când alegi un parfum nou, nu îți dorești doar o aromă care să te reprezinte, ci și garanția că te bucuri de un produs autentic. Dacă vrei să eviți surprizele neplăcute, este important să știi cum să identifici corect un parfum original. Iată cinci pași care te vor ajuta să faci o alegere corectă!

1. Examinează cu atenție ambalajul exterior

Primul lucru pe care trebuie să-l faci atunci când achiziționezi un parfum nou este să observi cum arată cutia. Ambalajul unui produs original este impecabil: are margini bine tăiate, o folie din plastic lipită uniform și informații tipărite clar, fără greșeli gramaticale sau litere deformate.

Cutia trebuie să conțină numele complet al brandului, lista ingredientelor și codul de bare. În cazul în care observi abateri de la aceste detalii, cel mai probabil nu ai în față un produs autentic. Multe parfumuri originale investesc în fiecare aspect vizual, iar o copie nu va reuși niciodată să reproducă perfect toate aceste detalii. Așadar, nu te grăbi – uită-te atent la etichetă, design și text!

parfum original

2. Analizează sticla în care este îmbuteliat parfumul

După ce ai desfăcut ambalajul, acordă o atenție sporită recipientului. Sticla unui parfum original este perfect finisată, fără bule de aer sau zgârieturi. Brandurile de renume acordă importanță inclusiv modului în care sticla reflectă lumina. Sau felului în care aceasta se simte la atingere.

Dacă sticla este prea ușoară sau capacul nu se închide bine, sunt șanse mari să ai de-a face cu un produs contrafăcut. În plus, inscripțiile de pe sticlă trebuie să fie clare. Iar pulverizatorul trebuie să funcționeze lin și să elibereze o cantitate adecvată de parfum.

IMG 7707 e1749457285653 5 pași în recunoașterea unui parfum original

3. Observă cu atenție lichidul din interior

Aspectul lichidului parfumat din interiorul sticlei îți poate oferi indicii suplimentare cu privire la autenticitatea produsului. Culoarea parfumului original trebuie să fie uniformă și să corespundă nuanței prezentate oficial de brand. Un parfum contrafăcut poate avea o culoare diferită. Adesea mai intensă sau mai pală.

De asemenea poate prezenta particule în suspensie sau sedimente la baza sticlei. Claritatea lichidului este, la fel, un indicator important. Un parfum original este întotdeauna limpede și transparent. Dacă observi că lichidul este tulbure sau opac, evită achiziționarea produsului!

4. Testează mirosul și persistența parfumului

Un parfum original este o creație complexă, structurată pe trei niveluri. Notele de vârf (primele arome percepute imediat după pulverizare). Notele de mijloc (care se dezvoltă după câteva minute) și notele de bază (care persistă cel mai mult pe piele si constituie amprenta finală a parfumului).

IMG 7709 e1749457578264 5 pași în recunoașterea unui parfum original

Aceste note se dezvăluie treptat și armonios, creând o evoluție olfactivă distinctă. Un parfum contrafăcut are adesea un miros simplist, unidimensional. Care dispare rapid sau prezintă un iz chimic artificial și neplăcut. Persistența parfumului original pe piele este, de asemenea, semnificativ mai mare și mai fidelă notelor sale de bază!

5. Achiziționează produse doar din surse de încredere

Cea mai eficientă strategie pentru a te asigura că achiziționezi parfumuri autentice este să cumperi doar de la comercianți autorizați și de încredere. Exemplu: magazinele de inspirație duty-free, lanțurile de parfumerii recunoscute sau platformele online cu o reputație solidă.

Evită cu orice preț achizițiile de la vânzători ambulanți sau ofertele care par prea avantajoase pentru a fi adevărate. Un preț semnificativ mai mic decât media pieței este adesea un semnal de alarmă.

IMG 7274 e1749458494419 5 pași în recunoașterea unui parfum original

Cu aceste sfaturi la îndemână, vei putea distinge cu ușurință un parfum original de unul contrafăcut. Investește în esențe autentice, care îți completează stilul, și bucură-te de experiențe olfactive memorabile.

La final

Dacă vrei să achiziționezi un parfum pe care să-l oferi cadou, deci pe care nu îl poți testa personal, fă cumpărături doar din magazine cu o reputație solidă în industrie!

Ador parfumurile și, știu, sunt doar una dintre alte miliarde de persoane. Dar este și un motiv în plus pentru a împărtăși cu voi astfel de informații… aromate!

Până data viitoare, fiți cool, fiți unici și alegeți inteligent!

Cu bucurie și drag,

Mirela

Sursa: Comunicat tip Produse / Servicii in Monden / Lifestyle

sursa foto: arhiva personală

Multumesc pentru vizită! 
Dacă informațiile din ți-au fost utile, aștept să revii pe acest blog. De asemenea, poti oferi o      cafea      editorului !
Ceva interesant ai putea găsi și aici:
5/5 - (1 vote)