De – ale vieții

Salutare, dragilor! Vacanțele sunt în toi iar vara ne cheamă și ne îmbie cu tentații irezistibile. Eu, fac ce pot pentru a mă strecura printre … evenimente. Nu am mai scris de ceva vreme. Și nu pentru că nu mi-aș fi dorit. Regula la care țineam foarte mult este să nu plâng. În general, nu doar în anumite situații. Iar asta nu înseamnă că pozez în, cum se vede în majoritatea cazurilor pe Instagram, Tik tok sau Facebook, la vie en rose.

Am constatat însă că este în regulă să mai ”dai din casă”. Măcar din când în când. Probabil, datorită construcției, stilului de educație, m-am ferit mereu să-mi expun viața. Pe tarabă, ca la piață.

Parcursul vieții nu poate fi doar într-o singură direcție. Adică, nu are cum să fie doar drum neted, presărat cu floricele și soare. Și nici în celălalt sens, doar gropi, nămol, furtuni și ploi. Asta cred. 

Din încercările vieții

Spun adesea că viața este deosebit de generoasă, de ofertantă, și nu exagerez cu nimic. Ne oferă dintre cele mai neașteptate provocări, situații. Tuturor, fără excepție. Că unora mai multde din gama grea și altora din cea ușoară, e adevărat. Însă, cred cu că toate vin ca niște încercări. Teste sau lecții de-ale vieții, tocmai pentru a învăța ceva din ele.

Întorcându-mă la cei care spun ”numai mie mi se întâmplă”, probabil undeva există acel ”quelque chose”. O chichiță, un mic secret pe care nu toți reușim să-l descifrăm. Mă opresc la acest tip de expunere, deoarece aș putea intra pe un făgaș alunecos. Pe de altă parte, nici nu pot continua fără o mai largă argumentare. Ceea ce, ar duce (din nou!) la un articol lung. Pe cine ar mai tenta (atrage)!?!

Din aceste încercări ale vieții, uneori reușești să ieși cu bine. Alteori însă, mai șifonat sau boțit de-a dreptul, iar în unele cazuri, nu mai ieși deloc. Ei bine, în ceea ce mă privește, în ultima vreme am avut parte de o varietate de situații. Un meniu cu de toate. Ori, cum se obișnuiește într-o exprimare mai cool, ”șaorma cu de toate”.

Realitatea vieții, la firul ierbii

Mai concret, care mai de care mai incitante, mai dure sau, din spectrul opus, interesante, chiar amuzante. Încă nu mă declar învingătoare, deși am trecut sau, mai bine spus, m-am strecurat printre toate. Inclusiv printre cele din categoria grea.

Ce vreau eu să vă spun prieteni este legat de un subiect spinos pentru noi toți: sănătatea. De fapt, nu subiectul în sine, cât mai degrabă domeniul. Da, toți suntem preocupați de sănătatea noastră. Cu preocuparea stăm bine. Mai puțin bine stăm cu măsurile, cu prevenția și grija.

Dar, să explic pe scurt. După un set de analize pe care le facem periodic, mi s-au descoperit ceva probleme, altele decât cele știute, la motoraș. Destul de alarmant, îngrijorător. Recomandarea, în regim de urgență, cum se practică în astfel de cazuri, mers la specialist, făcut investigații, etc.

Plătitor de taxe, beneficiar de… nimic

Pornesc de la ”locul faptei”, un mare spital din capitala țării. Ar fi logic așa, nu? Ai primit acel verdict, brațul de hârtii cu toate rezultatele, graficele, interpretările, mergi la specialist. În cazul meu, cardiolog(ie). Păi da, aceasta este logica, dar realitatea vieții, cea de la firul ierbii este cu totul alta.

În primul rând, în marele spital din capitală, nu există un ecograf pentru inimă. Care, ar fi absolut necesar pentru a porni investigațiile amănunțite, fidele pentru inimi. Rămân cu gustul amar al plătitorului de CASS și toate taxele vieții, posibile și imposibile, care beneficiază de … NIMIC.

Mă alină puțin disponibilitatea și empatia doctorului, de altă specialitate. Face încercări disperate să găsească un medic, un cabinet cu dotare corespunzătoare unde să pot merge. Mă ajută probono, fără niciun interes. Incredibil, dar adevărat, există.

Criza asistentelor 

Primele eforturi sunt însă fără succes. Unii medici sunt în concediu, acum ce pot spune, oameni sunt și ei, au dreptul. Dar problema este sistemul. Cum să nu te asiguri că există alt medic pe perioada concediului? Pare halcinant, dar nu este decât purul adevăr. Crunta și cruda realitate … a vieții.

Din nou, am făcut trimitere la realitatea vieții, și nu întâmplător. Credeți-mă, nu este deloc o expresie repetitivă, de dragul cuvintelor cheie. Știți ce criză de asistente/asistenți există în spitale? Nici eu, până să ajung pe patul unuia dintre ele.

Probema este gravă, foarte gravă, dar nu pare să intereseze pe cineva. În afară de cei de la nivelul spitalelor, cabinetelor, medicilor, etc. Care, în afara celor din conducere, nu pot face nimic. Sunt legați de mâini și de picioare. Iar problemele nu se termină aici, deoarece nici la capitolul medici nu stăm pe roze. Despre restul, nu mai vorbesc, dar nu înseamnă că nu există. Sau că nu le-am văzut.

Începe lupta pentru programare

Trec peste și iau la rând cabinetele de cardiologie private. Nu mai contează dacă lucrează cu Casa (de Sănătate) sau nu. Problema trebuie rezolvată. Căci, dacă am avut șansa vieții și am scăpat, aș vrea să o valorific. Să profit, zic. Simplu? Nicidecum.

Începe distracția! Mă exprim în modul acesta ironic, deoarece nu are sens să -mi stresez și mai mult inima. Dacă nu, ar fi de plâns. Amarnic, nu oricum. Ai șansa vieții, uite că vorbeam de generozitatea vieții, dar nu te lasă alții să trăiești. Cu alte cuvinte, începe lupta contra cronometru pentru programare. Cam aceasta ar fi concluzia. 

De ce spun asta? Pentru că nu poți prinde un loc la o dată cât de cât decentă. Asta ar fi prima observație. Dacă luăm în calcul și faptul că dorești să ajungi la un medic bun, profi, lucrurile se complică. În sensul în care, evident, termenul de așteptare se dublează, poate chiar triplează. Spre exemplu, în cel mai bun caz, am obținut o programare în 28 septembrie. Rezonabil, mi s-a spus. 

Se pot schimba lucrurile?

De înțeles, din moment ce toți ne dorim să ajungem la marii doctori, cei mai ce dintre cei. Să fim pe mâini bune, să fim în siguranță, să înțelegem ce ni se întâmplă. Și să avem parte de tratamentul și tratația pe care le mirităm. Pentru care plătim, în multe cazuri, o viață.

De cealaltă parte, nici ei, doctorii nu au nicio vină. Uite-așa ajungem din nou, la sistem, bată-l vina de sistem! Oare se mai poate vindeca ?!? Doar o coordonare bună, un sistem medical pus la punct, organizat, dotat- și aici sunt iarăși multe de spus- ar putea schimba mersul lucrurilor. Desigur, cu implicarea celor responsabili, a factorilor decizionali. Implicare în sensul bun, corect. Intuiți și voi unde bat! 

După cum ați observat, nu am menționat nimic despre prețuri. Nici nu o voi face, căci iarăși am nevoie de spațiu pentru argumentare. Pro și contra, cum este firesc. În orice caz, nu este deloc ceva la îndemână.

Piese în puzzle-ul vieții

Nevoia, gravitatea problemei mai bine spus, nu-mi lasă timp de meditat, de așteptat. Dar nici nu aș avea cu cine lupta. Don Quijote de La Mancha și morile de vânt reinterpretată.

Concluzia dragii mei este evidentă: am putea pierde șansa vieții (așa cum am numit-o eu), din cauza sistemului (bolnav). Cumva, simți că mai degrabă poți avea o conexiune cu cerul, cu altă planetă, decât să ai parte de normalitate. Care va fi deznodământul? Deocamdată nu știu, aștept. Cum se spune: speranța moare ultima.

Suntem niște piese în puzzle ul vieții. Singurii mei aliați rămân doamna doctor care s-a oferit să ajute și speranța. Bineînțeles, voi. În cazul în care aveți recomandări, sugestii le aștept cu interes. Vă mulțumesc anticipat!

Cu sinceritate și drag,

Mirela

Mulțumesc pentru vizită!