Cardio(logia) și ”provocările” mele

Salutare, prieteni dragi! Promiteam într-un articol anterior să revin cu o actualizare a situației. Habar nu am dacă interesează pe cineva, dar sunt un om de cuvânt. Probabil că nu mai sunt șanse să mă schimb, însă nici nu pot spune că îmi doresc.

Așadar, cu sau fără auditoriu (cititori) interesat(ți), îmi respect cuvântul și scriu despre derularea evenimentelor. Nu de alta, dar altfel nu m-aș simți împăcată cu mine. Pentru claritate, amintesc că fac referire la articolul ”De- ale vieții”.

Rămăsesm la faza progrămării eco cardio. Desigur, când vine vorba de cardio… logie, totul devine mult mai, complicat. Pe lângă un medic bun profesinist, mă interesa o programare cât mai rapidă.

Programarea eco – cardio

Întrebând în stânga și în dreapta, am rămas cu două opțiuni. Doar una dintre cele două clinici cardio avea loc în următoarea săptămână. Medicul, o recomandare, să-i spunem, ”indirectă”.

Evident, am ales varianta programării eco- cardio imediată. Serios acum, la o săptămână distanță din momentul contactării, era un termen mai mult decât rezonabil. Vă amintiți că nu găsisem nimic până prin septembrie. Prin urmare, mi s-a părut icredibil. Noroc chior, nu alta.

Legat de prețuri, clinica respectivă, de fapt ca mai toate cele private, decontează DOAR consultația cardio. Ecografiile sunt cu plată suportată de pacient. La Clinica San Antonio, eco- cardio este 450 lei. Cât despre consultul decontat, acesta constă în ECG și măsurarea indicelui gleznă- braț. 

Primul impact, prima impresie …

… contează. Așa se spune. Așadar, am făcut programarea cea mai apropiată ca dată. Consultație și eco-cardio, conform recomandării primite în urma ”evenimentului”. Recunosc, nu stau toată ziua prin cabinete sau spitale, dar nici străină de ele nu sunt. Ce vreau să spun este că am avut ceva așteptări. Mai ales că era vorba despre o clinică privată.

Ziua Z a sosit. Ce să zic?! Trecând prin tot felul de încercări, nu pot spune că mă mai sperii ușor. Emoțiile însă tot își fac numărul atunci când intru într-un spital, cabinet medical, etc. Iar de această dată, erau chiar mai multe decât oricând. Era totuși vorba de probleme cardio… logice!!!

Preambulul, situația de la care pornisem, experiența prin care trecusem, îmi provocaseră insomnii. Într-un cuvânt, îmi dăduseră gânduri submre. De altfel, sunt convinsă că verdictul pe care îl primisem ar fi făcut pe oricine să simtă la fel. Glumele nu mai au loc.

Răbdare și … iarăși răbdare

Deci, cu emoții cât casa, simțindu-mă de parcă ditamai sabia stătea deasupra capului, am intrat. Nici nu am deschis bine ușa, când doamna de la recepție mi-a spulberat și fărâma de optimism pe care o mai aveam. După răspunsul la salut, tot cu zâmbetul pe buze și ton cântat, m-a anunțat că există un decalaj de 35-40 de minute la programări.

Buuun, mi-am spus. Nici nu ne dăduserăm de ceasul morții când am întâlnit un blocaj în trafic, pe care nici mama Waze-ului nu-l putea ocoli. Dar, reușisem și ajunsesem la timp.

Cum să întârzii la o programare la o clinică privată, mă apostrofam pe drum. Apoi, tot eu: eh, ținând cont că iau banii, poate fac o cencesie de 5 minute. Deh, logică de … pacient. Pe care nimeni nu o ia în seamă, darămi-te să o aprecieze.

Primele investigații

Cum nu aveam altă soluție, mi-am găsit un loc în spațiu pe care l-am și ocupat. Cu inima cât un purice, am așteptat cuminte să-mi vină rândul. Știți cum e așteptarea în anticamerele cabinetelor medicale, deci trec peste acest ”amănunt”.

Sincer, nu am cronometrat, dar aproximez că în 20-25 minute m-a invitat asistenta. Înțeleg că acesta este protocolul: asistenta efectuează ECG și măsoară tensiunea. Cu rezultatele respective, plus analize, ECG anterioare se intră la medic. Fapt care s-a întâmplat după alte 10-15 minute.

Acum vine parte cu înșelarea așteptărilor mele. Dar pentru a vă face o idee, voi face o paranteză. Cu niște ani în urmă, i-am făcut tatei o programare la Profesor-doctor Apetrei. Nu știu dacă vouă vă spune ceva numele. Prin urmare, mă simt datoare să fac un pic de lumină.

O paranteză pentru edificare (și comparație)

Profesor-doctor Apetrei este un excelent cardiolog, o adevărată somitate în domeniu. A introdus primul ecocardiograf în România, a scris 17 cărți, a studiat și experimentat în Franța, Finlanda, SUA, Belgia, este doctor în medicină. 

În perioada aceea, pe lângă medic primar cardiolog la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „C.C. Iliescu“, dădea consultații și la Centrul Medical Unirii. După consultație, ECG, ecografie, tot ce trebuie, apropo, împreună cu asistenta, a întrebat cine este copilul.

M-am ridicat, iar profesorul m-a invitat în cabinet împreună cu tata. Cu calm și empatie a explicat totul, pe înțelesul omului neștiutor de medicină. Tata făcuse deja un infarct. Sigur că vestea diagnosticului și situația în sine m-a speriat. Dar nu știu cum să explic astfel încât să mă fac înțeleasă.

Cred că a fost singura dată când am avut sentimentul că mă simt bine într-un cabinet medical. Cu un medic care îmi dădea o veste atât de dură. În condițiile în care te poți simți bine într-un cabinet medical. Dar profesorul mi-a transmis încredere, siguranță. M-a tratat într-un așa fel încât asta a fost ceea ce am simțit.

Experiența din zilele noastre

Revenind la experiența zilelor noastre, cred că fac greșala de a folosi ca termen de comparație acea experiență (cardio). Mă aștept să primesc explicații clare, care să mă scoată din hățișul nebuloasei de întrebări. Să mă edific cât de cât asupra situației, a vieții care mă așteaptă. Dacă mă mai așteaptă. Și nu să mă afund mai rău.

Altfel, aș putea folosi informații de pe Google, pot solicita AI, etc. Lucruri  care chiar nu sunt indicate, mai ales în cazul problemelor cardio.

Ei bine, dezamăgirea mea tocmai de aici a venit. Vorba aceea: pe banii mei, pe timpul meu, am primit un mare nimic. Fără exagarare. Nici măcar hârtie cu care trebuia să-mi șterg gelul folosit pentru eco cardio nu am primit. Mi s-a spus să folosesc hârtia de pe pat, cea folosită drept cearceaf. Care, imaginați-vă că era una foarte proastă, neabsorbantă.

Dezamăgire, frustrare…

Trec însă și peste acest mic amănunt, căci nu moare nimeni din asta. Supărător a fost totuși, deoarece, ”cu plată”. În fine, partea cea mai importantă, analiza și concluziie. Cu toate că se cerea ultimul ECG (eventual analize), iar la începutul consultației m-a certat că nu am și coronografia (făcută cu peste 10 ani în urmă), nu s-a uitat pe nimic.

La întrebări-răspunsuri am trecut cu vederea mormăitul d-nei doctor, însă la concluzii a fost frustrant. Nimic clar, concret, cum m-am așteptat, cum ar fi fost normal. A fost ceva ce s-ar traduce ”să fie bine, să nu fie rău”. Mi-am înfrânat toată supărarea ce clocotea și se ridica ca un vulcan gata să erupă. Mi-am imaginat că voi găsi totul pe scrisoarea medicală. 

Uitasem totuși ceva! A adăugat totuși două medicamente la tratamentul pe care îl aveam deja. Bie, mai mult am dedus, dar a fost oky pentru că era notat în scrisoare. Printre ”îhâmmm”- uri, am prins ceva de genul: faceți și angio-ct (în loc de coronarografie) și eco dopler carotide, și eco dopler … neinteligibil. Mare  grijă: fără stres, fără emoții, fără grăsimi, fără sare, fără efort, fără …, fără.

Concluzii … neconcludente (!?!)

Adică ce știm și nu se poate. Iar concluzia a sunat: dacă rezultatele analizelor cardio recomandate sunt în regulă și țin cont de toate recomandările de ”fără”, aș mai putea trăi vreo 10 ani.

Eu nu știu dacă cineva în locul meu ar vedea lucrurile altfel, dar pe mine una m-a bulversat. Am ieșit din cabinet de nu știam pe unde merg. Oare să mă bucur sau să plâng?!?

Îmi treceau prin minte fel și fel de întrebări, flash-uri din pelicula vieții. Citeam și reciteam scrisoarea medicală pe care o țineam în mâini. Nici urmă de lămurire. Aceeași nebuloasă, aceeași incertitudine, aceleași spaime cu care venisem.

Și acum, încotro?

M-am uitat la soțul meu. De parcă aveam nevoie să mă conving că e real ce s-a întâmplat, l-am întrebat ce a înțeles. Ceruse permisiunea să fie prezent în cabinet, deci fusese martor la consultație, discuție, concluzii. Mi-a răspuns: nimic.

Dar, să nu capitulăm la primul obstacol! Se prea poate să fi fost neșansa mea. Sau, am făcut o alegere mai puțin bună. Bineînțeles, nu ar trebui să existe loc de scuze. Cu atât mai mult cu cât, în cazul clinicilor/cabinetelor private serviciile se vor de o calitate net superioară. În plus, am un mare respect pentru medici. Am încredere, știu cu ce se confruntă și de asemenea, nu generalizez.

Viața merge (?!?) mai departe

În orice caz, după ziua nefastă, am reușit să mă liniștesc și să mă mobilizez. Bineînțeles, voi merge mai departe. Ce am experimentat a fost doar un mic obstacol, un capitol pe care l-am închis. Am trecut deja peste și pot spune că am întreprins primele acțiuni. Programarea angi0 CT și eco dopler carotide.

Ei, normal că e și aici cu … cântec. Dar până una-alta, las aici experiența cu eco-cardio și ”formula” stat-privat. Dincolo de toate, ea trebuie împărtășită și dată mai departe. Nu de alta, dar îmi doresc să reușim să rezolvăm înainte de ne sta … motorașul (cordul). Între timp, ne vedem de … viață. Îmbrățișări! Abia aștept impresii!

Cu sinceritate și drag,

Mirela

Mulțumesc pentru vizită!