Experiența de la (cota 1400) Super Blog

Experiența de la (cota 1400) Super Blog!

A venit timpul/provocarea să vă spun despre experiența mea la Super Blog, la cota (1400) Super Blog, pe care am numit-o așa, deoarece este vorba despre mine, și ceea ce am trăit pe toată perioada competiției. În ansamblul ei, cam așa a fost. Am pornit în competiție cu un handicap, să spunem așa, în sensul că mă aflam în vacanță (Tenerife) în momentul în care s-a anunțat prima probă, și nu aveam laptop-ul cu mine, iar telefonul nu mă ajuta foarte tare pentru documentare. Aceste motive care mă duceau cu gândul că am dat-o în bară, înainte să încep. M-am întors însă la timp pentru a mă încadra în termenul- limită al primei probe, Doamne-Doamne, sau ceva/cineva a aranjat totul de o manieră firească, normală.

Finalist cu acte în regulă

Probe, deadline …

Am scris articolul și mi-am spus că dacă am reușit, pot considera că e un semn, că trebuie să continui. M-am înscris apoi în grupul de pe facebook și am observat că unii erau foarte activi, făceau glume, se ”înțepau”, comentau despre lucruri doar de ei știute, iar pe măsură ce se derulau probele și citeam comentariile, îmi spuneam, din ce în ce mai convinsă fiin d, că oamenii aceștia se cunosc de când lumea, că veneau dintr-o lume altfel. Lumea aceea de bloggeri cunoscători, cu experiență, talentați. Pe principiul că  nu am nimic de pierdut și îmi plăcea – și lume și provocările -, mi-am propus să merg până la capăt, acesta fiind și primul scop fixat.

Momentul primei jurizări m-a prins pe un fond de teamă, așa că am refuzat să aștept afișarea notelor, prelungită dealtfel, până târziu în noapte. Teama de fapt a persistat și, am ales să mă las absorbită de documentări, scrieri și orice altceva mă putea ajuta să nu mă gândesc la notă, sub nicio formă. Am scris următoarele trei articole, dar luată de val le-am înscris doar pentru a putea fi citite, nu și pe platformă, acolo unde trebuia de doritori, colac peste pupăză, nu mi-am dat seama că articolele trebuiau copiate.

Acela a fost momentul în care mi-a trecut prin minte să renunț. Mă gândeam că nu mai are rost, mă fac de râs, dacă nu am fost în stare să respect minimele, elementarele condiții, cine știe de ce alte nefăcute mai eram în stare. Analizând situația, totuși, ceva nu mă lăsa să abandonez, mă frământam și mă întrebam, cum aș putea rezolva? Nu cunoșteam pe nimeni, era o competiție în care fiecare era pentru el, deci cui aș putea cere ceva(ajutor)?

… zbateri,

Mai mult așa, să nu regret că nu am încercat ceva, mi-a trecut prin minte să trimit un mesaj Claudiei, care mi-a răspuns imediat. Foarte prompt și nu doar atât, m-a și ajutat. Nu-mi venea să cred! Acesta a fost momentul în care am început să cred că aici, în comunitatea aceasta voi găsi prieteni- bloggeri și chiar am făcut primul pas.

Toată cavalcada de întâmplări a dus la  pierderea a 30 de puncte – penalizare pentru întârziere -, dar am câștigat un prieten, primul din Super Blog, plus ceva încredere în mine, cu alte cuvinte, am avut curaj și am intrat să văd nota. Prima care m-a făcut să sar în sus de bucurie, care venea ca o confirmare a faptului că nu sunt singura care crede în mine, în ceea ce fac. Era un flit (ups, chiar am spus-o!?!) dat celor care mă luau peste picior sau, hai să fiu mai blândă, nu mă luau în serios.

Acum îmi dau seama că am tot vorbit/scris fără a sublinia că toate acestea sunt de fapt lucruri le bune, frumoase pe care le-am trăit la Superblog, dar nu-mi fac griji, voi cu inteligența voastră ați remarcat și ați tras concluzii. În aceeași cheie, continui cu încă un aspect de  adăugat celorlalte, la partea ”bună” , sau ce mi-a plăcut la această competiție, simțind nevoia să repet că acest articol este despre mine și experiența mea la cota Superblog.

omenie

La o probă Answear aveam de pus un filmuleț care îmi dădea bătăi de cap, nereușind să-i dau de rost și pace. Era Vineri seara, început de week end, știm cu toții cum este, toată lumea se grăbește, pleacă cât mai repede posibil. Ce să fac? Lansez pe grup un S.O.S. doar-doar o vedea cineva, urmărind tâmp pagina nemișcată a laptop-ului și cum trecea timpul, odată cu el panica dându-mi fiori. O ”inoportunez” pe Claudia care răspunde de pe drum, oferind sprijin atât cât se putea, făcea apel la rândul ei, eticheta persoane pe care le știa cu același fel de site. În timp ce eu mă vedeam deja penalizată cine știe câte zile, disperată și supărată de parcă pierdusem examenul vieții mele, când intră Radu Țuglea și -mi dă soluția. Mulțumesc Radu!

Probabil mă veți penaliza la rândul vostru pentru repetiție, nici nu mai contează, pentru că nu pot să trec peste aceste lucruri care m-au făcut să văd omenia bloggerilor. Am mai spus că mi-a rămas în minte replica cuiva ”bloggerii nu sunt oameni”, ghici ce, a avut dreptate, bloggerii sunt specii umanoide cu talent. Definiție proprie :).

În viață, mă ghidez în principiu după intuiție și de puține ori m-a înșelat, ea, intuiția. La Super Blog s-a întâmplat și una și alta, în sensul că am avut dreptate cu unii despre care am simțit că mă pot apropia, cărora mă puteam adresa, cu care aș putea colabora, găsi puncte comune. M-am înșelat cu privire la omenia concurenților și a unora pe care îi credeam deschiși.

Ce nu mi-a plăcut?

Nu mi-a plăcut ultima parte. Ultima probă, la care nici nu mai știu exact de unde s-a început, sau de la ce, dar s-a ajuns prea departe. Percepția mea este că, într-o competiție te înscrii de bună voie, accepți regulile automat, te folosești de instrumentele pe care le ai și cam asta ar fi. Poți face față, bine, nu poți, asta este, te retragi, te simți nedreptățit, folosești contestația.

Sunt jurii care nedreptățesc în toată lumea, din motive diverse, uneori doar de ei știute. Ce nu este în regulă, așa mi se pare mie, am fost jurizată în multe situații, abordarea. Tonul face muzica, nu? Poate mesajul transmis dintr-un articol nu este atât de puternic, poate că stilul nu este cel agreat/plăcut, în regulă, depunctezi, dar într-un mod cât mai corect, imparțial, echilibrat. de ce să jignești, de ce să nu oferi argumente puternice, de ce să nu fii obiectiv?

Nimeni nu se naște învățat, doar cu IQ diferit.

De cealaltă parte, nici eu concurent, nu pot invoca sacrificii, oboseală, lipsa de timp sau mai știu eu ce alte motive, atunci când mă simt nedreptățit, nota nu este pe măsura așteptărilor, sau juriul nu înțelege mesajul transmis de articolul tău. Nimeni nu te(ne) forțează în vreun fel să rămâi, poți renunța în orice moment. Asta înseamnă competiția. Concluzia? Și concurentul și juratul, trebuie să fie căt se poate de echilibrat, de deschis, imparțial, dar mai ales decent. Așa aș proceda eu.

Experiența mea din acest punct de vedere.

S-a terminat cu toate (re)jurizările, contestații la contestații, etc., a urmat gala. Scopul numărul 2 pe care mi-l fixasem era să termin competiția pe locul 5o maxim, așa a fost până la ”explozie”. Așa anunțasem familia și toată gașca de susținători, mândră nevoie mare, că sunt pe 50, dar la finalul finalului s-a transformat în 51. Dezamăgită, am vrut să renunț la participarea la gală, când, surpriză, mi-au sărit bloggeri (oameni) din grup în ajutor, într-o adevărată dezbatere, cu argumente și tot tacâmul, m-au convins că gala este pentru noi, despre noi și nu altceva. Bine am făcut să îi ascult, pentru că Gala a fost ținută la înălțime, (știu că am exagerat cu privire la cotă, dar era figurativ :)) într-o locație de nota 10. Mi-a plăcut organizarea, la modul general totul a fost în stil regal.

Bunătăți regale oferite de Royal

Ce ar fi de îmbunătățit:

Neștiind pe nimeni, cu excepția câtorva prieteni făcuți în online pe care i-am recunoscut și offline, m-am simțit cam stingheră. Am socializat cu o (mică) parte Claudia, Albert, Nicoleta, Georgiana, restul, probabil că au fost dezamăgiți, nu știu ce să spun. Poate ar fi o temă de gândire  în ceea ce privește aranjarea la mese a oamenilor, eu ași fi mers pe o ”amestecare” a noilor veniți, bobocii cu veteranii.

Aș mai pune pe to do list jurații  sponsori. Parcă le-aș da un pic de lucru, nu știu, un test, ceva? Iată-mă ajunsă la rolul de organizator (hi-hi). Eeei, aici cred că lucrurile sunt mult lucrate, doar că este loc de mai bine, este oricând, oriunde, deci nimic nou sub soare. Știi ce ai face, nu prea ai cum. Ce vreau să spun este, de exemplu,  faptul că ai putea tria sponsorii. Dar aici este o problemă, se găsesc cu greu, cauți ceva timp până găsești, prin urmare, la fel de greu poți face și trierea. Sunt convinsă că există reguli, dar e un fel de compromis, dacă pot spune asta. Poate greșesc, poate nu, organizatorii știu mai bine.

Și la probe aș mai lucra puțin. Deși Claudia a fost mereu pe fază, alergând printre cele semnalate de noi și jurați, căutând să fie mereu lucrurile clare, mediind toate problemele apărute, ar fi nevoie cred, de reguli mai clare și pentru sponsori, și pentru jurați. Și apoi, de ce trebuie să facă asta organizatorul/administratorul?

În final

Concluzia este că am și învățat, dar mi-a dat și palpitații, m-am enervat și supărat pentru scăderea valorii, m-a făcut să-mi reamintesc de limite, de targete, de viață la cote înalte dar și de lucruri mai puțin onorante. Experiența este una ce merită trăită, ca tot ce merită de trăit măcar odată în viață.

Eu, învăț din mers, nu sunt perfectă, nu sunt expertă pe o nișă anume, dar este loc pentru toată lumea sub soare. Asta-s eu, uniq(ue)bymm. Probabil notele ce le voi primi vor fi mici, no problem, doar jurații să nu-mi pună gând rău în următoarele competiții. În rest,” toate-noi și nouă toate”.

Mulțumesc tuturor. Succes.

Superblogger MM