• Zâmbește, simte, trăiește, iubește!

     

    Bun găsit!

    Zâmbește, simte, trăiește, iubește!

    Am scris că în urmă cu câțiva ani am avut de trecut peste o perioadă plină de obstacole, dar nu am spus până acum, despre ce anume este vorba. Era încă foarte dureros, rănile erau încă deschise. Nici nu-mi amintesc de câte ori m-am apucat să scriu, dar nu am reușit să  trec de primele rânduri. Acum, am simțit că este momentul, că a  venit vremea.

    Zâmbește, simte, trăiește, iubește!

    Trăiește!

    Pe scurt, am făcut un accident la inimă, am pierdut un părinte, am rămas fără job – pentru că sănătatea nu-mi mai permitea  stresul, presiunea etc.- plus alte câteva asemenea, destul cât să facă ravagii în viața unui om. M-am trezit că așa,  cam cât ai pocni din degete, că am rămas fără nimic,  acesta era sentimentul pe care îl percepeam atunci. Cum am depășit totul?

    După ce un om minunat, un doctor de inimi, m-a salvat, un altul, mi-a fost suport moral, psihic, fizic etc., rămânea partea cea mai grea. Lupta cu mine însumi, împăcarea și adaptarea la noua situație. Nu doream să mă plâng, nu doream să știe nimeni despre suferința sau lipsurile mele, nu doream să cer nimănui ajutorul.

     

    Zâmbește, simte, trăiește, iubește!.j

    foto arhivo personală

    Teamă?

    De fapt nu știam să o fac, am fost crescută și învățată că trebuie să mă ajut singură. Nimeni, în afara familiei tale, nu are obligația ori interesul să te ajute. Cred că vine de undeva din educație sau din interiorul/construcția mea, așa am fost dintotdeauna, am vrut să-mi rezolv singură orice situație, să-mi testez propriile puteri, limite. 

    Dar și  pentru că mi-era teamăTeama de suferință, părinti, familie, sau teama de a nu fi  judecată greșit, de a fi desconsiderată de prieteni, etc. Nici acum nu pot spune că o fac cu ușurință, dar am început, învăț (încă) să o fac!

     

    Zâmbește, simte, trăiește, iubește!.jpg Sursa: arhiva personală

    Chiar și așa, soarta sau divinitatea (?!?), m-a ajutat să găsesc/descopăr oameni minunați, adevărați. Nu multi, vreo 3-4, suficient cât să înțeleg lucruri, să-mi redefinesc ușor-ușor noile orizonturi, drumuri! Am fost ajutată, am primit și am constatat că nu mi se  poate întâmpla nimic răuAm cunoscut sentimente pe care nu le trăisem până atunci, am descoperit că și să primești, este la fel de bine ca atunci când dăruiești. Nu este nimic greșit să ceri și  să primești ajutor!

    Iubește!

    Poate făcusem o cerere în subconștientul meu în relația cu divinitatea. Poate că primisem o recompensă pentru tot ceea ce dăruisem în bucata mea de viață de până atunci. Nu sunt încă pe deplin edificată în acest sens. Sunt însă recunoscătoare pentru tot, și am certitudinea că există oameni care chiar știu să întindă o mână de ajutor necondiționat. Sunt convinsă că cineva/ceva acolo sus, ca și aici, lângă mine, mă iubește!

    Ok, deja v-am auzit mormăitul:
    – Da, sunt și oameni care doar clamează disponibilitatea, doar spun că vor fi aproape ”la o adică” dar dispar ca prin minune (ceață) când ai nevoie. Așa este, dar nu putem generaliza. Nu spun eu, ”suntem unici”, că nu suntem toți la fel?!?😊  

    Cum să ceri ajutor 

    Revenind la ajutor, știm că acesta poate fi  moral, fizic, psihic, material. Depinde de ce ai nevoie, depinde de calitățile și posibilitățile celui care oferă…! Eu am avut nevoie, cu o excepție, aproximativ de toate acestea.

    Dintre oamenii pe care ii aminteam mai sus, unul a venit oarecum firesc în întâmpinarea nevoilor mele, înțelegând cel mai bine situația și scoțând ca din joben soluțiile.
    Era experiența, flerul, iubirea de oameni sau disponibilitatea, capacitatea de înțelegere? Ceva din acestea sau poate puțin din totul pus în inima mare de OMMulțumesc, Nush!

     

    Zâmbește, simte, trăiește, iubește!

    Simte!

    Uneori se întâmplă lucruri de neînțeles, ți se par de domeniul science fiction, anormale, minuni, etc. Cu siguranță ele există, sunt reale, am simțit pe pielea mea și a fost ceva diferit, ceva minunat! În primul rând, ea a fost convinsă că ajutându-mă să-mi hrănesc pasiunea  pentru creație, voi fi atât de acaparată încât mă voi vindeca de toate rănile. Și  doi, a trecut la treabă!

    Simplu,  firesc,  fapte nu vorbeM-a luat așa cum își ia o mamă copilul de mână și am colindat magazine, depozite, alegând, cumpărând materiale necesare. Mi-a dat teme concrete cu termene limită, iar în următoarea perioadă lucram și visam. Schițam proiecte, mă trezeam cu gândul la noi și noi idei, modele, etc. Eram ocupată la maximum, nu-mi ajungea timpul, nu era loc de nimic altceva!

    Creează

    Nu devenisem vreo mare creatoare/designer peste noapte 😅, dar eram foarte implicată, preocupată. „Creațiile” mele primeau aprecieri, bucurau, și asta îmi dădea o stare de bine, de satisfacție și încredere. Redescopeream bucuria, zâmbetul, frumusețea culorilor, viața! Partea mai puțin plăcută era că nu reușeam să valorific ceea ce lucram.

    Majoritatea le-am dăruit și nu era rău, îmi făcea chiar bine asta, dar dacă nu câștigi, nu valorifici, cum să fii motivat, cum să-ți acoperi nevoile(lipsurile)? Cum să obții necesarul pentru  a investi, pentru a merge mai departe?

     

    Zâmbește, simte, trăiește, iubește!

    De la capăt

    Așa deci și prin urmare…. am luat-o de la capăt! Aveam ceva idei, mă documentam, citeam tot felul de articole motivaționale, studii antreprenoriale. Mi-am luat cursuri pe care le abandonam pe drum descoperind altele și mai interesante sau ”necesare”. 

    M-am apucat de  limba spaniolă, de croșetat și tricotat, handmade, etc. Găseam singură motivații pentru fiecare idee  până la următorul eșec și nu cred că are rost să vă mai spun ce frământări, ce dezamăgiri aveam.

    Devenisem dependentă de net, de agenda cu  calcule, planificări. Am redus la minimum posibil cheltuielile, făceam tot ce se putea de mână, în casă și am trecut  la un mod de viață  cât mai natural, bio, eco…bla-bla. Mi-am impus un regim drastic la cumpărături personale și am tăiat tot ce se putea. Ce economii mai puteam face, la ce mai puteam renunța?

    Viața merge mai departe

    Crede-mă am trăit asta pe pielea mea, prin urmare, vorbesc în cunoștință de cauză. Dar, ce poți face? toate sunt parte din viață! Trebuia să merg mai departe, să-mi văd de drum, nu să capitulez sau plâng de milă. Am citit mulți bloggeri, pe unii i-am plăcut, pe unii mai puțin, de  ea, m-am „apropiat” cel mai mult  și, am început să înțeleg că era vorba despre altceva.

     

    Zâmbește, simte, trăiește, iubește!.

     

    Simte, trăiește, iubește!

    Era  despre motivații, despre explorarea ființei mele, despre cei importanți cu adevărat din viața mea, despre propriile temeri, iubiri, pasiuni, despre a da și a cere ajutor, a fi recunoscător. Mi-am refăcut urgent agenda de priorități, am început să trăiesc fiecare clipă cu bucurie. Am înțeles că viața este frumoasă dacă știi să o trăiești. 

    Mi-a plăcut când am găsit câte o soluție, o idee pe care să o adaptez nevoilor mele, frământărilor mele, în cuvintele sau articolele cuiva. A fost minunat când am primit un ajutor direct sau indirect. Și atunci, cum să nu dăruiesc, să iubesc oamenii adevărați ? De ce să nu dau mai departe din experiențele și trăirile mele ? De ce să nu mă bucur de bucuria lor?

    Concluzie

    Da, cu siguranță am depășit greutățile, dar cu ajutorul unor oameni, nu singură. Contează voința, puterea, capacitatea ta, adăugate la ajutorul oamenilor.
    Despre asta este vorba.

    Zâmbește, simte,  iubește, într-un cuvânt: trăiește!

    UniquebyMM
    Rate this post

    Categories: Experiențe

    Etichete: , , ,

    Lasă un răspuns

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.