Bun găsit! Aș îndrăzni și un ”La mulți ani!” celor cu nume de Marie și tot ce derivă, deși îmi veți spune că nu se sărbătorește. Se sărbătorește, nu se sărbătorește, aceasta-i întrebarea. Despre asta vreau să vorbim de această dată. Povestea, normal că este o poveste, a început când am început să mă întreb de unde până unde mă tot serbează familia pe mine, care nu sunt Maria, la fiecare 8 septembrie. Și pentru că îmi plăcea încă de pe atunci să scriu și să mă documentez, am trimis o scrisoare marelui Alexandru Graur de la care am aflat că numele meu derivă din Maria. Din acel moment mi-am primit urările și îmi serbez ziua numelui liniștită și împăcată că sunt de drept Mărie.

Se sărbătorește, nu se sărbătorește, aceasta-i întrebarea

Se sărbătorește, nu se sărbătorește, aceasta-i întrebarea

Despre data la care se sărbătorea Sfânta Marie, nu aveam însă nici o îndoială. Cea de pe 15 august era Adormirea Maicii Domnului, Sfânta Marie Mare iar pe 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului, adică Sfânta Marie Mică. Așa învățasem, așa se petreceau lucrurile în zona natală, așa se întâmpla și în familie. Viața și-a urmat cursul și drumurile ei m-au dus departe de locurile/orașul în care m-am născut.

Se sărbătorește, nu se sărbătorește, aceasta-i întrebarea

Era un nou început, într-o altă ”lume” căreia trebuia să mă adaptez din mers. Dură, mult prea dură pentru firea mea, educația mea, atmosfera în care trăisem, dar reală. Omul este cea mai adaptabilă ființă, deci… Am învățat că trebuie să iau lucrurile așa cum sunt pentru a-mi fi mai ușor și să le ”diger” pe îndelete în interiorul meu. Un astfel de exemplu este cel legat de sărbătorirea Sfintei Marii.

Se sărbătorește, nu se sărbătorește, aceasta-i întrebarea

Un buchet de flori 

La  primul 15 august din noul job, m-am trezit că inginerul șef mi-a urat toate cele și mi-a dăruit un buchet de flori, cu ocazia Sfintei Marii. Luată prin surprindere, absolut nepregătită, i-am spus că nu se sărbătorește atunci, ci pe 8 septembrie.  Sincer, nici nu mai știu ce-a replicat, cert este că am primit buchetul de flori și, impresionată de gest, emoționată, i-am mulțumit.

Se sărbătorește, nu se sărbătorește, aceasta-i întrebarea

La fel au procedat colegii, directorul și noii prieteni. Ce mai puteam face decât să iau lucrurile așa cum erau? Mi-am primit urările, am mulțumit, am făcut ”cinste” și am mers mai departe. În zadar explicam că normalul era altfel, era ca și cum le spuneam că negrul e negru, nu alb și invers.

Bineînțeles că pe 8 septembrie primeam în continuare felicitările de la cei din familie, foștii colegi și vechii prieteni. De altfel, aceștia au început să mă felicite de ambele sărbători :) să fie siguri :)).

Se sărbătorește, nu se sărbătorește, aceasta-i întrebarea

Gestul colegului din ziua aceea, a schimbat ordinea evenimentelor, să mă exprim așa. În noua ”normalitate” în care aveam să trăiesc trebuia să accept practic o sărbătorire în plus. Ușor-ușor,  sărbătoarea Sfintei Marii Mari de pe 15 august a devenit obișnuință pentru toată lumea, prieteni, colegi, familie. Ba, mai mult, m-am obișnuit într-atât cu situația încât a devenit ceva normal să mă pregătesc de sărbătoare.

Asta, cam până acum vreo doi ani, când pregătită pentru a-mi serba ziua numelui, așteptând invitați, telefoane, urări etc. au apărut primele remarci de genul  ”15 august este Adormirea, nu se serbează. Zice-se că nu se spune nici măcar ”La mulți ani”, căci este păcat.

Se sărbătorește, nu se sărbătorește, aceasta-i întrebarea

Întrebarea

Bine, măi prieteni, vin și eu acum cu întrebarea: atâția ani m-ați serbat de Adormirea Maicii Domnului. Nu ați acceptat sub nicio formă altă variantă iar acum când s-a ”împământenit” ideea că este ziua mea, îmi spuneți că nu-i așa? Când ați devenit dragilor atât de informați în ale credinței? Că eu țin oricum, de când mă știu sărbătorile normale, este altceva. Ce nu înțeleg este atitudinea asta „superioară”, de luat peste picior. Adică eu sunt cea care nu știe nimic despre credință și sărbătorile calendarului ortodox? Consider inutil să intru în detalii pe subiect, pentru că nu asta mi-am propus, nu am de gând să conving pe nimeni de nimic.

Se sărbătorește, nu se sărbătorește, aceasta-i întrebarea

În concluzie

În concluzie, eu pot să mă sărbătoresc când vreau. Astăzi, de  Adormirea Maicii Domnului îi pomenesc mai întâi pe cei dragi pe care i-am pierdut și de la care îmi iau ”dezlegare” să mă serbez. Pentru că, am mai învățat ceva:  pot face sărbătoare din fiecare zi de viață! Contează doar să ai familia lângă tine. Să iubești partenerul și să-l complimentezi și după X ani, în fiecare zi, să ai acea rezonanță în doi, să te simți bine tu cu el și invers. 

Se sărbătorește, nu se sărbătorește, aceasta-i întrebarea

 

Eu voi sărbători (și) astăzi. Voi?

Până data viitoare, ”La mulți ani!” și  nu uita: trăiește, simte, iubește. Viața este prea scurtă ca să te trezești cu regrete dimineața. 

UniquebyMM