Bun găsit! Ritualul (meu) de remodelare cu Glemis (P). O privire în calendar este suficientă să realizăm că nu mai este mult până la sărbătorile de iarnă și petrecerea de Revelion. Chiar dacă frumusețea ne preocupă mereu, de Revelion ne dorim mai mult să fim frumoase, suple, elegante. Bine-bine, dar ce mă fac, vorba unei reclame vechi, dacă ”sunt grasă și urâtă și am celulită”? Simplu: iau măsuri și îmi fac propriul ritual de remodelare. Lucrurile s-au legat și am primit (de Black Friday (:)), crema termoactivă anti celulitică profesi onală și crema profesională pentru slăbit cu alge, Glemis.
Ritualul (meu) de remodelare cu Glemis (P)
Sincer, creme anticelulită am mai încercat, însă rezultatele nu au fost cele așteptate, prin urmare, am fost destul de ponderată în entuziasm. Totuși, am apreciat promptitudinea celor de la Glemis cu care au trimis produsele, ceea ce mi-a ridicat imediat moralul.
Pentru a înțelege la ce să ne așteptăm, voi aminti că celulita este definită ca problemă a pielii care afectează corpul, indiferent de vârstă și greutate. A se reține că nu este același lucru cu grăsimea! Celulita apare mai ales pe coapse, fese, coapse și are aspect inestetic, denumit și coajă de portocală.
Specialiștii de la Remary au găsit formula inovatoare, exclusivistă, bazată pe ingrediente naturale care să reușească să învingă definitiv celulita și să remodeleze pielea în profunzime.
Ingrediente:
- alga marină brună – ajută la remodelarea pielii și crește fermitatea acesteia. Algele ajută la refacerea țesuturilor, stimulând regenerarea celulelor sănătoase și la îmbunătățirea circulației locale, redau tinerețea și fermitatea pielii flasce și devitalizate,
- alge marine de stâncă
- iedera
- coada calului
- sunătoarea
- extractul din frunză de viță de vie
- păpădia
Crema termoactivă anti celulitică profesională se folosește zilnic, acționând pe piele întreaga zi. În prima etapă se produce o acțiune mai agresivă cu ajutorul tehnologiei Thermo Slim. Acesta încălzește pielea și asigură transportul substanțelor active în structurile interne ale pielii, fenomen ce intensifică arderea celulelor grase. Astfel, determină remodelarea drastică a formei coapselor, taliei, feselor, șoldurilor și a zonelor unde aceasta este aplicată.
Etapa a doua constă în drenaj. Permite eliminarea toxinelor și a apei din organism, reducerea edemelor, atenuarea umflăturilor din țesuturile adipoase și îmbunătățirea microcirculației în țesuturile adipoase.
Cea de-a treia etapă pregătește celulele sănătoase pentru a primi nutrienții esențiali importanți ajutând în redarea elasticității și supleții pielii.
Opinia mea după 7 zile de folosire: crema este foarte ușor fluidă, aromată și se absoarbe repede. Imediat ce pielea intră în contact cu haina/halatul se simte o încălzire, semn că ingredientele acționează. Pielea este mai fermă, fină, catifelată și desigur, nu a dispărut (încă!) celulita.
Crema profesională pentru slăbit cu alge
Conținutul de alge și uleiuri esențiale, ajută la eliminarea toxinelor, a lichidelor în exces, îmbunătățește circulația sângelui și cea limfatică, lăsând pielea revitalizată.
Ingrediente active:
- algele marine brune
- ceara de albine
- unt de Shea
- iedera
- uleiul de măsline
- extract din castan sălbatic
- coada calului
- ulei de Centella Asiatica
- extract de semințe de guarana
- ulei esențial de scorțișoară
- niacinamidă
Celulele grase sunt capabile să elibereze lichidul rancid, acizii de grăsime toxici și distrugerea sănătății prin oprirea arderii grăsimilor. Toate acestea rezultă într-un corp dizgrațios și o piele cu aspect nesănătos. Mai pe scurt, oamenii de știință cred că celulele grase se comportă ca niște bule ce stochează grăsimea.
Cercetările actuale au arătat că celulele grase ”comunică”, sincronizându-și timpul de eliberare a grăsimii. Când aceste celule primesc semnalul să elibereze grăsimea, acestea își slăbesc pereții, eliberând conținutul.
Crema profesională pentru slăbit cu alge Glemis o folosesc zilnic, aplicându-o pe locurile cu probleme. Cu o textură moale și parfum plăcut de scorțișoară, aplic masând ușor, cu mișcări circulare, până la absorbția sa în piele. Este indicată folosirea regulată de 1-2 ori pe zi.
Opinia mea: După o săptămână de utilizare, pielea este fină, delicată și hidratată. Am convingerea că împreună cu un stil alimentar sănătos și mișcare fizică, rezultatul va fi cel scontat.
Vreți să aflați care vor fi rezultatele finale? Rămâneți aproape pentru opiniile sincere de la sfârșitul testării. Până data viitoare, aveți grijă de sănătatea & frumusețea voastră!
UniquebyMM
Cred ca o sa le incerc si eu, pentru ca, imi suna destul de bine.
Chiar sunt foarte curioasă sa aflu rezultatele! Daca sunt bune trebuie neaparat sa mi le cumpăr si eu!💙💖💜
Si eu le folosesc, sa stii ca am observat ca celulita e mai putina.
Noroc ca nu am celulita si nici nu am avut, insa e bine ca imi populez lista cu optiuni in caz ca apare.
Doamne-ajută să te țină așa!
Căci celulita, nu ține cont nici de vârstă, nici de greutate.
Le-am primit si eu si am incepu sa le folosesc. Mi se par bune si mie.
Aceste creme combinate cu stil de viata sanatos ne pot scapa de celulita.
Aceeași opinie am și eu.
Deja se cunoaște puțin, parol.
eu cred ca e musai sa fim atente la alimentatie, de acolo pleaca totul. da, cu miscarea e mai greu in sezonul rece, dar macar din mancare sa mai controlam totul
Alimentația are un rol important și în aspectul corpului dar nu este suficient.
Împreună cu hidratare, intern și extern, masaje, sport vom reuși să avem aspectul dorit.
Eu nu am probleme, dar sunt curioasa daca functioneaza, ca sunt bune oferite cadou.
Să știi că merită să le dăm credit.
Personal, le-aș folosi.Sigur, împreună cu o alimentație sănătoasă.
Și, știi că sunt sinceră.
Am celulita si nu reusesc sa scap definitv de ea, am incercat diverse procedee de remodelare corporala dar fara rezultat. Astept cu interes impresile tale dupa o luna de urilizare.
Si eu imi bat capul cu ele, sper sa aiba rezultatul pe care il astept. Imi place mult cea care incalzeste, desi nu vad inca rezultate, macar simt ca lucreaza. :D
Astfel de creme isi fac efectul dupa o perioada lunga de utilizare. Asa ca astept un edit fiindca tare as vrea sa le incerc si eu.
Si eu le am si le folosesc cu drag si spor!
As dori sa incerc si eu aceste produse! Am sa le caut cat de curand!
Chiar sunt curioasa de impresiile finale. Stiu ca celulita e greu de invins, dar nu imposibil.
Crema cu alge are un parfum atat de fain si pielea ramane super dupa utilizare. Imi place tare mult!
Si eu le folosesc in prezent, imi plac ambele in egala masura, insa mai am de lucru pana la disparitia celulitei. In schimb, pielea e adevarat ca se simte ceva mai ferma.
Si eu am avut produse Glemis la un moment dat, si am fost foare multumita de ele!
cred ca sunt produse care nu trebuie sa lipseasca din rutina zilnica, isi fac treaba cu putin efort din partea noastra!
Folosesc și eu produse împotriva celulitei, dar pe lângă asta, încerc să adopt un stil de viață sănătos.
Celulita este o problema a tuturor femeilor. Nu este tocmai placuta si nu este usor sa scapi de ea. Ma chinui si eu cu ea si sper ca pana la vara sa scap complet sau intr-o proportie cat mai mare
Sunt curioasa de acest produs.
As folosi crema pentru la vara
Și eu sunt curioasă de rezultatul final. Voi reveni eventual cu detalii.