Bun găsit! Visele sunt manifestări ale creierului și reprezintă modul prin care procesează anumite trăiri sau frici. Ele pot însemna anumite situații care ne stresează sau pur și simplu o încercare de eliberare a stresului, creierul fiind foarte activ pe timpul nopții. Visele pot fi modul prin care creierul nostru vrea să ne transmită ceva, niște semnale subtile pe care le ignorăm în realitate. Când fricile sunt foarte mari, visul poate deveni coșmar. De ce am făcut această introducere, veți afla în cele ce urmează dacă veți citi până la capăt. Coșmarul și mașina electrică.

Coșmarul și mașina electrică

Cuprins

Coșmarul și mașina electrică

-Iubito, iubito, trezește-te! Visezi. Ești cu mine, nu ți se întâmplă nimic, liniștește-te.

Ziua aceea părea ca oricare alta, nu exista niciun semn că echilibrul, normalitatea urmau să fie date peste cap. Dacă echilibru și normalitate se mai putea numi  ceea ce trăiam: atmosferă încărcată, miros înecăcios, fum și noxe emanate în aerul devenit irespirabil. Mă aflam undeva în mijlocul orașului, pe una dintre străzile destul de aglomerate. Din ce motive mă aflam pe jos și nu cu mașina mea Mercedes Benz  sau încotro mergeam, habar nu am.

Dintr-o dată, un fel de smog gros acoperi totul reducând vizibilitatea și accidente în lanț au început a se declanșa pe străzi, căi ferate, aeriene etc. Oriunde priveam prin ceața densă distingeam mașini făcute praf, avioane în picaj, vacarm și imagini de nedescris. Plângeam și strigam disperată după ajutor de parcă cineva sau ceva mi-ar fi putut salva prietenii, colegii, oamenii dragi, cunoscuți sau necunoscuți accidentați la tot pasul. Eram prinsă în mijlocul unei catastrofe greu de imaginat iar eu nu puteam face nimic. Fumul mă sufoca, nu mai vedeam aproape nimic … și m-am trezit.

 

Coșmarul și mașina electrică

 

-Cred că am avut un coșmar, răspund îndreptându-mi privirea pe geam. Pădurea înverzită din fața casei,  soarele care se strecura printre ramuri înălțându-se pe cerul senin, corul vesel al păsărilor m-au convins că a fost doar un vis urât. Un zgomot ciudat al unui motor ce părea să-și dea ultima suflare și fumul răspândit în aer m-au cutremurat și mi-au reamintit coșmarul.

-Da, ai avut un coșmar. Abia te-am putut trezi din el. Ce visai, ce te-a speriat atât de tare?

-Visam că … și încep să-i povestesc soțului meu coșmarul. A fost atât de înspăimântător încât cu greu mi-am revenit.

-Cred că visul tău are legătură cu discuția pe care am avut-o zilele trecute despre mașini.

E-Mobility

-Când mi-ai spus că ar cam fi timpul să schimbăm mașina veche care poluează? Daaa, îmi amintesc. Vorbeam despre alegerile pe care le-ai face cu privire la mașini. Despre evoluția spectaculoasă a omenirii, tehnicii și tehnologiei, de la vremea în care omul era totuna cu natura, la explorarea spațiului cosmic. De la primul vehicul acționat cu aburi, la e-Mobility, vehiculul viitorului. Toate acestea sunt rodul ideilor pornite din dorința de progres și civilizație.

Din păcate, odată cu dezvoltarea și evoluția s-a pierdut din vedere protejarea mediului. Așa s-au luat în calcul măsurile pentru diminuarea poluării prin eliminarea noxelor produse de mașini. Folosirea automobilelor cu propulsie electrică este una dintre ele. Ideea producerii automobilelor cu propulsie electrică nu este nouă. Apărută încă din 1828, ideea a fost ”șlefuită”, finalizată  și adusă din nou în atenție abia atunci când problemele tot mai mari cu care planeta se confrunta din cauza poluării excesive, au devenit alarmante.

-În discuția noastră de acum câteva zile ți-am spus că îmi doresc ca următoarea achiziție să fie noul Mercedes -Benz EQC. Am și argumentat de ce optez pentru această alegere. În primul rând, din propria experiență pe care am avut-o cu mașina noastră marca Mercedes Benz E Class, expresia ”mașinile sunt de două tipuri: Mercedes și altele” m-a convins că este reală.

Pe lângă asta, mașina electrică de aceeași marcă nu poate fi decât încă o confirmare, în cazul meu. Însă mașina electrică nu reprezintă doar un autovehicul mult mai economic, fiabil, cu design futurist, infrastructură sau elemente tehnologice. Conceptul în sine de e-Mobility cuprinde și exponenți biotici, adică oameni/omenire.

Vis versus realitate

-Îmi amintesc perfect.

-Imaginează-ți că avem posibilitatea să cumpărăm mașini electrice, nouă și copiilor. Generațiile lor (copiilor) sunt foarte inteligente, informate și atente la schimbările naturii și grijii față de planetă. Acestea și puterea exemplului vor determina rând pe rând, vecinii, prietenii, colegii, oamenii din comunitatea noastră să procedeze la fel. Ce va însemna asta la nivelul societății în care trăim?

Va reprezenta soluția problemei cu care se confruntă întreaga omenire: reducerea efectelor emisiilor de carbon și înlocuirea formei unice de combustibil. Conștientizarea procesului e-Mobility și efectele sale asupra calității mediului va duce la creșterea cererii de mașini electrice. Astfel, industria producătoare va cunoaște o dezvoltare continuă,  mărind numărul de vânzări auto  iar în final, creșterea angajărilor.

Voi da un exemplu concret pentru înțelegerea mai ușoară a conceptului e-Mobility și exponentului principal, mașina electrică. Roșiile, legumele și fructele din mica noastră grădină vor fi mult mai sănătoase, vom beneficia de un aer mai curat iar pădurea va fi mai verde, mai sănătoasă. Dacă extindem exemplul la nivelul societății, se va putea observa o creșterea calității vieții și îmbunătățirea sănătății. Viitorul copiilor, al omenirii va fi mult mai bun. Iar coșmarurile tale cu privire la catastrofele provocate de poluare vor lua sfârșit.

-Da, ai dreptate. Cum facem cu mașina electrică Mercedes -Benz EQC? Când o schimbăm pe cea veche?

-Cât mai repede posibil ! :)

 

Coșmarul  a fost imaginar, toate celelalte date, informații, dorințe, persoane, fiind reale.

Până data viitoare, studiați amănunțit problema și alegeți mașina electrică.

 

UniquebyMM

 

Articol scris pentru proba nr. 2 Spring SuperBlog 2019

Rate this post