Hristos a Înviat! Bine v-am regăsit, dragilor! Mini-vacanța s-a sfârșit și, mi-am dat seama că mi-a lipsit legătura cu voi, prietenii mei de pe blog. Virtuali sau nu, prieteni. În acest context, vreau să vorbesc despre prieteni – prietenie online și offline.

 

Despre prieteni- prietenie online și offline

De sărbători, se face curățenie în casă dar și în suflet

Zilele acestea în care am sărbătorit cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, chiar dacă avem sau nu credință, mi-am amintit de omenie.  Indiferent dacă este doar un ritual sau tradiții cu care ne-am născut și le trăim fără să le cunoaștem semnificația, în aceste zile, simțim ”altfel”.

Despre prieteni – prietenie online și offline

Contribuie natura care renaște, îmbrăcându-se parcă special pentru sărbătoare, păsările care se întorc din călătoriile lor vestind cu veselia și ciripitul, renașterea.

În online, prieteniile se leagă mai ușor și, deși uneori ne înșelăm asupra celui/celei căruia/căreia îi dăm accept, putem da la fel de repede unfriend, sau chiar block și o luăm de la capăt.

Am trecut ”granița”

Eu nu fac excepție, doar că, am avut privilegiul să duc prietenia online în offline. Cu alte cuvinte, să trec ”granița” ! Așa s-a întâmplat și în ”povestea”  care urmează.

Toamna trecută, când mă pregăteam de participarea la ediția aniversară de 10 ani Webstock, într-o conversație online, am aflat că urma să participe și un grup de bloggerițe din provincie. Problema era cazarea iar eu m-am oferit pe loc să ajut fetele din grup.

 

Despre prieteni- prietenie online și offline

Despre prieteni – prietenie online și offline

Până la urmă, din grupul respectiv doar o persoană rămăsese ”descoperită” și, deși i se părea anormală atitudinea mea, a acceptat ajutorul. Repet, nu ne știam decât din mediul online.

Pe Georgiana, am ”preluat-o” din gară în preziua evenimentului și pentru următoarele două zile a fost oaspetele nostru. Dar mai mult de atât, din acel moment a început o prietenie cât se poate de reală.

Am mers împreună la Webstock, am schimbat impresii și ne-am bucurat de fiecare moment al evenimentului.

Ajută omul când are nevoie

Cu siguranță, nu sunt cea mai bună persoană din lume și ceea ce am făcut, nu a fost ceva ieșit din comun. A fost doar o mână de ajutor întinsă într-un moment în care ea avea nevoie. Așa am fost educată, să ajut omul atunci când are el nevoie, nici mai târziu, nici mai devreme.

Georgiana a fost atentă la discuțiile de pe grupuri și asta m-a mișcat. Mi-am dat seama de sensibilitatea ei când mi-a dăruit lucruri care mi se potriveau sau de care aveam nevoie.

Departe de mine gândul de a accentua valoarea pecuniară a gestului. Putea lipsi cu desăvârșire, pentru că aici nu este vorba de un schimb. Este vorba de gesturi și sentimente, despre prietenii  și prietenii.

Despre prieteni – prietenie online și offline

Intenția este să evidențiez cum se pot lega prietenii sau, mai bine spus, cum prieteniile din online pot duce la legături reale, offline. Cum descoperim pasiuni comune, aceleași afinități sau, cum ne putem completa și ajuta.

Odată înnodată legătura, continuă și se consolidează încet dar sigur. Așa s-a întâmplat să urmeze și al doilea eveniment la care am participat împreună, demonstrând că omenia (mai) există. 

Viața este prea scurtă ca să te trezești cu regrete dimineața. Așadar iubește-i pe cei care se poartă frumos cu tine și uită-i pe cei care nu o fac. Crede că tot ce ți se întâmplă … nu este întâmplător”.

 

Acestea au fost sentimentele pe care am vrut să vi le transmit: despre omenie și prietenie. Vouă vi s-a întâmplat să legați prietenii din online? Ce experiențe de genul acesta aveți? Aștept răspunsurile în comentarii.

Până data viitoare, aveți curaj, fiți buni

 

 

UniquebyMM