Final de septembrie, speranță de vacanță

Final de septembrie, speranță de vacanță

Septembrie este aproape de final. Cred că nu aș greși dacă l-aș așeza în “galeria” celor mai intense din câte am trăit până acum. Ba, chiar l-as putea considera fără niciun dubiu, unic, pe primul loc, deoarece nu-mi amintesc să mai fi avut unul la fel. Dar, după toate câte s-au întâmplat, după toată încărcătura emoțională și nu numai, cea mai mare dorință pe care o am, este o vacanță. Iar dacă toamna aceasta reușește să-mi împlinească și această dorință, septembrie nu mai are timp, înseamnă că a fost cu adevărat toamna mea.

Până în acest moment nu am avut o vacanță adevărată și efectele se simt din plin. Pandemia ne-a dat pe toți peste cap, de șase luni trăim deja după alte reguli, ne-am schimbat obiceiurile, stilul etc. Ne -am obișnuit să trăim (și) cu noul virus, ne -a intrat în reflex dezinfectatul, spălatul și purtatul măștii. Dintre toate restricțiile, pentru mine, să nu-i pot îmbrățișa pe cei dragi este cea mai teribil de dureroasă. Dar, m-am obișnuit și cu asta, de asemenea, m-am conformat distanțării și celorlalte interdicții.

Septembrie intens

În ceea ce ma privește, acest septembrie a fost – cum spuneam -, intens, din care nu a lipsit niciun ton din gama de sentimente. Am avut parte de bucurii, dezamăgiri, dorințe împlinite, regrete. Agonie și extaz – în limite decente – că așa e viața. Are grijă să ne ofere din fiecare câte puțin, nu cumva să uităm că suntem muritori, ca niște frunze purtate de vânt pe acest pământ.

Toamna , încă este pe aici, încă ne oferă căldura plăcută a soarelui, culorile vesele, aromele plăcute. Dar, previziunile meteo nu sunt tocmai încurajatoare. Nu mai este mult până să vină zilele ploioase, cu vânt, cu frig și umezeală care stârnește “romantismul” din oase.

Călătoria este singurul lucru care se poate cumpăra și care te face mai bogat

La începutul acestei situații (pandemice) mi-am spus că nu va fi sfârșitul lumii dacă nu voi avea o vacanță așa cum mi-o doresc. M-am alimentat cu toate motivele posibile, m-am încărcat cu toată energia pozitivă de care am fost în stare. Am rezistat eroic și mi-am hrănit sufletul cu tot ce am descoperit bun și frumos în jurul meu, din my staycation.

Simplu spus: vreau în Țările Calde!

Acum, după șase luni de așteptare a unei soluții, odată cu toamna rece și umedă, nimic din tot ce m-a motivat nu mai stă în picioare. Sănătatea este exact motivul care dă peste cap totul și mă face să îmi doresc să prelungesc zilele blânde cu soare, calde și frumoase. Mai simplu spus: chiar vreau să merg în Țările Calde, acolo unde și păsările se grăbesc să plece.

Bineînțeles, factorii de care depind călătoriile/vacanțele, date fiind circumstanțele, sunt mulți și independenți de mine sau de voința mea. Sper totuși ca dorul și dorința să fie convingătoare, să cântărească atât de greu încât nimeni și nimic să nu le reziste. Sper într-o aliniere favorabilă a favorabilă, sper în divinitate, în miracole, nu mai știu nici eu exact. Știu însă sigur, nu cred și nu am speranțe în ceea ce privește logica și corectitudinea, verticalitatea decidenților.

Final de septembrie, speranță de vacanță

În ce altceva să-mi pun și eu speranța? Privesc calendarul și, constat cu surprindere că sunt foarte aproape de împlinirea unui an de la ultima vacanță. Am fost cuminte toată perioada aceasta, am redus călătoriile limitându-mă la cele prin țară. Am ales destinații scurte, aflate la distanțe de câteva sute de km. de casă. Oare pot măcar spera la o vacanță adevărată?

Mi-e dor!

Da, mi-e tare dor! Mi-e dor de insula eternei primăveri. Mi-e dor de soarele care mângâie corpul și în anotimpurile reci de la noi. Mi-e dor de oamenii veseli și calzi, de muzica valurilor și spectaculozitatea oceanului. Îmi este dor de prieteni, chiar dacă nu voi putea să-i îmbrățișez, de cafeneaua și cafeaua preferate. Mi-e dor de plimbările noastre, de lâncezeala plăcută la o masă (pe o bancă) admirând fantastice apusuri. Mi-e dor de peisajele scăldate de razele soarelui, de locurile și oamenii pe care le-am descoperit.

 O călătorie se măsoară cel mai bine în prieteni, nu în kilometri – Tim Cahill

Dacă am făcut ceva în sensul acesta? Desigur! După ce mi-am anulat biletele pentru vacanța din mai, am stat cuminte, am urmărit evoluția situației generale și particulare, dar am stat cu ochii și pe oferte. Evident, am găsit oferta căreia nu i-am rezistat și am făcut rezervări. Cu toate măsurile și asigurările posibile pentru a nu pierde banii. Și, aștept!!!

Incertitudinea

Incertitudinea însă este cea care mă omoară” și mă face să-mi pun o mie de întrebări. Vom mai putea merge oare într – o vacanță în care să ne bucurăm de toate lucrurile astea mărunte, dar care pentru noi valorează enorm?  Oare vom mai trăi fără restricții, fără să auzim de mască, dezinfectant, virus, co-morbidități și  liste cu numere de infectați, pozitivi …?!?

Vreau să-mi recapăt libertatea de a călători unde și când vreau, să mă bucur de vacanță, de prieteni, de mare, de ce vreau eu, punct. M-am săturat să pendulez între anunțurile contradictorii ale specialiștilor de tot felul, reprezentanților și raportorilor! Să se decidă odată dacă ce este bine dimineața rămâne și la sfârșitul zilei, și a doua, și a treia zi. Să fie cu mască și dezinfectant, să fie și fără îmbrățișări, dar să fie cu libertate, că eu știu, pot să mă protejez, și o și fac. Știu, pot și sunt responsabilă pentru mine și pentru cei din jur.

Poate sună ciudat ceea ce citiți, cu atât mai mult cu cât mă știți genul ponderat, calculat și, în banca mea. Poate sună ciudat să auziți de la mine că pledez pentru vacanțe în străinătate, dar vă spun sincer, exprim exact ceea ce simt. Cred în existența virusului, am spus-o de multe ori, respect toate regulile, poate chiar mai mult decât se recomandă.

Final de septembrie, speranță de vacanță

Și totuși, documentarea pe care am făcut-o pentru mine, privind pandemiile și virusurile apărute de-a lungul omenirii, mi-a deschis oarecum mintea. În regulă, trebuie să ne protejăm, să “luptăm” cu virusul, dar chiar trebuie să ne închidem în case și să murim de singurătate, de foame, depresii, boli cronice etc.?!?

Nu fac politică și nici nu emit judecăți de valoare. Sunt un simplu om care vrea să-și trăiască viața într-o normalitate adaptată acestei – nici nu știu cum s-o numesc astfel încât să fiu cât mai exactă – crize provocată de Sars cov2. Sunt un om care își face treaba lui, precum micul colibri care cară apă în ciocul său pentru a stinge incendiul din junglă. Omul care înțelege că nu poate schimba lumea, dar care crede că, dacă fiecare și-ar face bine treaba, am reuși să ne vindecăm de multe “boli”.

De aceea, năzuiesc la răspunsuri concrete din partea autorităților la întrebările pe care le punem. Nu mai vreau răspunsuri de genul “radical din 144 este 12”. Și aș mai vrea ca numărul deceselor cauzate de alte boli să nu fie mai mare decât al celor provocate de Covid.

„Libertatea nu consta în faptul ca oamenii pot face tot ce doresc, ci în faptul ca ei nu trebuie să facă ce nu doresc.” 

Jean Jacques Rousseau

Vreau dreptul meu la sănătate. Dreptul la îmbunătățirea acesteia cu vacanța pentru care muncesc un an întreg. Vreau să fim bine! Este  prea mult? Pare ceva extra…, nemai… abracadabrant? Vi se pare ceva anormal în toate astea?

Acestea sunt frământările și grijile mele la final de septembrie și habar nu am ce se va întâmpla. Ce știu cu siguranță este că mă voi lupta cu toate “armele” pentru dreptul la vacanță, la libertatea de a alege unde, ce și cum va fi aceasta. Voi cum o mai duceți? Cum vă mai descurcați? Cum vi se pare tot ce ni se întâmplă? Aștept comentariile.

Până data viitoare, rămâneți sănătoși și vigilenți!

UniquebyMM

Mulțumesc pentru că mă citiți! Dacă v-a plăcut povestea, mai poftiți!

Pentru a nu le pierde pe următoarele, luați în calcul abonamentul la blog sau, dați like paginii de Facebook.