Experiența nu ne scutește de dezamăgiri

Uneori, mă las purtată de cel mai puternic curent ce pornește direct din inimă și scriu cu sufletul transformat în condei virtual. Atunci, uit din nou că există oameni meschini, că există invidie, răutate și toată gama de astfel de … oare e corect să le spunem ”sentimente”?!? Deoarece, atunci când rostim cuvântul sentimente, ne ducem cu gândul în primul rând la cele pozitive, cele frumoase. Generoasă cum numai ea știe să fie, viața ni le oferă pe toate. Dar experiența nu ne scutește de dezamăgiri.

Experiența nu ne scutește de dezamăgiri

S-ar spune că experiențele adunate în timp, una dintre cele mai importante surse de informare, cât și anii pe care cu demnitate mi-i duc, ar trebui să nu-mi dea voie să mă mai las păcălită. Că ar fi atât de firesc să simt de departe ”pericolul”, capcanele în care totuși, cu atâta ușurință pot cădea.

Ei bine, nu este chiar așa! Sau, nu întotdeauna. Iar răspunsul cred că își are izvorul în următoarea cugetare personală. Când inima dă pe-afară de-atâta sinceritate, nu știe decât să acorde credit de încredere mai mult decât o țin ”baierele”. Și atunci, face infarct. Din păcate nu întotdeauna doar la figurat.

Dezamăgire

Vă întrebați probabil ce m-a apucat de scriu toate astea sau ce stare m-a vizitat de curând și m-a lăsat afectată. Aflați că nu sunt într-un moment de rătăcire și, Doamne feri’ sau mulțumescu-ți Doamne, nici nu mă aflu în pragul vreunui pui de depresie. Este vorba de dezamăgirea pe care am avut-o de curând. Pur și simplu am fost dezamăgită din nou de oamenii în care investesc tot creditul de încredere de care dispun. 

Fără să dau nume, fără să intru în detaliile experienței, voi da curs gândurilor așa cum curg ele, de la sine. Deoarece, mi se pare firesc să împart și astfel de experiențe și nu-mi este deloc greu sau rușine cu vulnerabilitățile mele. Sunt om, nu robot! Cu sentimente, cu plusuri și minusuri. Mai mult, mi-a fost confirmat (din nou) faptul că experiența nu ne scutește de dezamăgiri.

Să fii om e puțin lucru?!?

Dureros, dar toate trec și la fel se va întâmpla și de această dată. Deși, știu bine că această dezamăgire nu va fi ultima dintre câte vor mai veni. Știu însă sigur, că voi mai adăuga măcar un pic de imunitate la … dezamăgiri.

Dar știți ce îmi pare mie cel mai dureros? Când descoperi că omul (pfff, bine ar fi să avem la îndemână o altă formă de a-i numi pe cei de acest fel) se crede superior și îi tratează pe ceilalți de sus. Ca și cum ar fi niște … nimicuri (deși nu-mi place să folosesc cuvinte atât de tari, aș spune de data asta: chiar fraieri). Dar oare să fii om e puțin lucru?

pexels photo 5961078 Experiența nu ne scutește de dezamăgiri

Când spun se crede superior, nu e vorba de înfumurarea tipic ingratului. Și nici de siguranța pe care ți-o dă încrederea în tine. Este vorba despre felul în care se prezintă, ”cartea de vizită” cu care defilează, reușind astfel să devină foarte ușor credibil.

Experiența nu ne scutește de dezamăgiri

Mai apar unele ”lacune” pe ici pe colo care, fie sunt descoperite, fie doar sesizate de fini observatori, ridicându-le semne de întrebare. Dar și atunci, ”perfectul” sau ”superiorul” știe să și le acopere destul de bine, astfel încât nu i se zdruncină (de tot) podiumul.

Și crede cu atâta tărie în superioritatea sa, încât, mai ales atunci când întâlnește oameni sinceri, se crede invincibil,  cel mai cel. Ceilalți, dar în special cei foarte sinceri, cei care nu joacă un rol în fiecare zi sau în funcție de situație, nu sunt decât niște mici nimicuri. 

Dezamăgirea de moment – un câștig

Dincolo de dezamăgirea de moment pe care o am, câștigul este al meu. Mă refer desigur la faptul că ”perfectul” nu este capabil să vadă cât de găunos este pe interior. Cât de golită de sângele care hrănește întreg corpul și duce informația către creier, îi este de fapt inima. În timp ce eu voi da deoparte încă un superficial. Voi înlătura încă un copac frumos la exterior, dar gol pe interior, din frumoasa pădure întâlnită în viața mea.

Voi putea să mă feresc din drumul său, să-mi văd de bucățica mea de drum, care cu siguranță este curată, frumoasă și verde. Drum pe care sper ca măcar încă o bucată bună, să întâlnesc oameni frumoși la suflet, oameni sinceri care știu s-și recunoască lipsurile, greșelile, imperfecțiunile. Pentru că, orice am face, perfecțiunea nu există.

Și nici nu trebuie să o căutăm, mai ales ca oameni, printre oameni. E bine să fim așa, cu bune și rele, să fim oameni adevărați. Dar să fim noi înșine, nu personajul pe care ni l-am creat de dragul … perfecțiunii. Sau, doar pentru a primi aprecieri, aplauze, admirație, premii etc. 

Experiența nu ne scutește de dezamăgiri

Între timp, (parcă mi-a mai trecut și supărarea), eu voi rămâne așa cum sunt. Și nu pentru că nu sunt deschisă  sau adaptabilă (Slavă Domnului!), ci din dorința de a rămâne om. Sincer, onest, cu defecte, dar și calități. 

Voi ați avut parte de oameni care v-au dezamăgit? Cum ați procedat în astfel de cazuri? Le-ați spus sau pur și simplu vă feriți de ei? Abia aștept opiniile voastre sincere!

 

Până data viitoare, feriți-vă de găunoși!

 

Cu drag, UniquebyMM

Mulțumesc pentru vizită! Vă aștept cu articole interesante și despre modă, carte & cultură, experiențe etc.

Ultimele articole:

Principiile succesului pentru un website de prezentare

Știri grozave despre călătoriile în Tenerife

Profu de mate și olimpiada dintr-a IX-a