Bun găsit, dragi prieteni! Cu doar câteva zile în urmă mă bucuram de zambilele primite și cum își desfăceau ușor- ușor bobocii. Îmbrățișam ghioceii proaspăt culeși din pădure și îmi venea să cânt refrenul ”Primăvară, primăvară,/ Anotimp de-’ndrăgostiți/ Tu faci iarba să răsară/ Și pe noi fericiți”. Așa simțeam și chiar fredonam așa, mai mult pentru mine. Dar era o stare bună.

Primăvară, primăvară … Primăvara 2022

Am vrut să uit măcar pentru câteva clipe de ororile care se întâmplă de câteva zile, chiar la granița noastră. Am ieșit să cumpăr mărțișoare pentru că e aproape primăvară. Le-am privit, le-am admirat, am ales și cumpărat.

Câte unul pentru fiecare, chiar și unele comestibile (din ciocolată), pentru băieți. Pentru că, vreau să cred că pot aduce un pic de bucurie fiecăruia. Poate nu degeaba în anumite regiuni ale țării se ofereau mărțișoare și bărbaților.

Primăvară, mărțișoare și război

Totuși, nici ieșirea, nici mărțișoarele nu au reușit să-mi readucă starea de dinaintea declanșării invaziei ruse în Ucraina. Simțeam o stare de neliniște și o tristețe care plutea în aer. Iar dacă priveam chipurile oamenilor, multe dintre ele îmi întăreau convingerea despre stările intuite. Lesne de înțeles de altfel. 

Cine s-ar fi așteptat ca această primăvară să aducă atâta tristețe și durere? Cine ar fi crezut că se mai poate întâmpla așa ceva aici, atât de aproape de noi. Nu-i vorbă, s-a întâmplat de- atâtea ori de-a lungul istoriei. Le-am stat multora în drum. Sau în gât. Dar s-au împiedicat de fiecare dată și s-au întors la ei acasă, cu coada între picioare.

Al Doilea Război Mondial 

De puțin timp aflasem că avem o lege pentru recompensarea prizonierilor de război. Bunicul a făcut război și a fost prizonier la ruși. Îmi amintesc frânturi din povestirile lui, deși nu știu exact cât timp a fost prizonier și nici perioada exactă în care s-au petrecut lucrurile.

Știu doar că s-a întâmplat în timpul celui de- al Doilea Război Mondial. Și mă gândesc mereu prin câte inimaginabile orori a trecut. Câte a putut îndura și cât de târziu a venit recunoștința și recompensa statului. Prea târziu!

Bunica împreună cu copiii și mama bunicului, au trecut la rândul lor prin experiențe teribile. Îmi povestea cum au fost nevoiți cu toții să reziste foametei și cruzimii soldaților care distrugeau tot ce le ieșea în cale. Cum își ascundeau animalele, mâncarea și chiar copiii.

Eroul meu, prizonier de război

”Dintre toți, rușii erau cei mai răi”  îmi povesteau bunicii. Și cel de pe front, căzut prizonier și cel rămas să apere bruma de agoniseală, familia și casa. Toate cele povestite îmi dădeau ocazia să imaginez scenarii de film.

Dar erau întâmplări reale, trăite ”pe bune”, cu cicatrici nevindecabile, rămase pe viață. Viața lor și a familiei. Îmi păreau însă foarte îndepărtate și irepetabile. Mă simțeam în siguranță, cu atât mai mult după ce aflasem ce bunic extraordinar aveam. Trecuse printr-un război, luptase și căzuse prizonier, dar rezistase și ajunsese înapoi, acasă. Era eroul meu.

Sentimentele de siguranță de atunci mi-au fost zdruncinate. Iar acum, în aceste zile mă încearcă o neputință sufocantă. Cum să mă mai pot bucura de primăvară, când imaginile ororilor transmise în direct rămân lipite pe retină? Și în mintea și inima fiecărui om cu puțin suflet.

Ororile de atunci și de acum

Un copil de doar câțiva ani spunea că vrea să se termine totul repede. Vrea să se întoarcă acasă, dar a ”înțeles că e război”. Să înțeleagă că e război, la cei aproximativ 5- 6 ani cât părea să aibă, este cel puțin sfâșietor.

Eram puțin mai mare când încercam să-mi imaginez doar cum arată războiul povestit de bunici. Sunt convinsă că eram departe de realitate pentru că mai apoi, am trecut prin revoluția din ’89. Care, deși a fost o experiență înfricoșătoare și marcantă, nu suportă comparație cu ceea ce înseamnă un război. O invazie de fapt, căci nu este un război în sensul definiției cuvântului.

Istoria se repetă(!?!)

Știu că istoria se repetă. Pare cumva că apare din când în când un personaj avid de cuceriri și de extindere a teritoriilor. Ca un copil răzgâiat care vrea și ce nu îi aparține, bate din picior iar cei din jur ”se execută”.

Întrebările însă ne frământă și ceea ce se întâmplă ne dă legitimitatea îngrijorării care se ridică la cote alarmante. Te întrebi pe bună dreptate: cum este posibilă o invazie în secolul XXI?!?

În vremea experimentării și aselenizării altor planete din univers? În era robotizării, a clonării, a inteligenței artificiale, are loc invazie terestră și bombardamente care ”nimeresc” blocuri de locuințe și civili?

Pandemie versus invazie

Credeam că cei doi ani de pandemie ne-au încercat și ne-au trecut prin tot ce era mai rău. Am avut proasta inspirație să cred că am învățat cât de importantă este viața și familia. Cei din jurul nostru. Se pare că nu s-a întâmplat așa cu toată planeta. 

Am senzația că tam avut un coșmar! Văd copii plângând de foame și de sete, care nu știu ce li se întâmplă. Târșâindu-și picioarele de oboseală după km mărșăluiți spre nicăieri. Căci nu mai au casă, mâncare, poate nici pe ambii părinții.

Cum să nu te întrebi: ce e mai rău? Când vezi mame cu copii în brațe, în cărucioare sau agățați de mâinile sau hainele mamelor sau ale fraților? Sfâșietor!

Eroi

Sau, de cealaltă parte, tații, bunicii sau frații mai mari de peste 18 ani care luptă cu îndârjire să-și apere pământul și patria. Sacrificiul de care sunt în stare, eroismul și dedicarea lor sunt extraordinare! Dacă aș avea o putere (supranaturală) le-aș da doar energie, putere și încredere. Căci nu au nevoie de altceva.

Desigur, nici pandemia și nici starea de război nu sunt dorite. Le-am dori scoase în afara legilor omenești. Omenirea nu are nevoie de ele. Dar, din păcate nu stă în puterea acesteia să le interzică. Ambele generează deopotrivă eroi și dezastre.

Cu toate acestea, de pandemie ne putem proteja, ne mai ferim, mai găsim câte o soluție. Cu războiul însă, altfel stau lucrurile și mult mai greu, spre deloc ne putem feri sau proteja.

Pericolul morții ne pândește și într-un caz și în altul, dar mult mai periculos în timp de război. Să sperăm că totul se va termina repede iar pierderile și dezastrul se vor opri. 

La final

În loc să fredonez ”primăvară, primăvară…” îmi vine să mă rog. Îmi vine să strig: Primăvară, mă auzi?!? Aliniază tu planetele, influențează cu natura sau orice mai ai la îndemână și fă ca pacea să revină pe pământ. Fă ca suferința să dispară, iar gândurile de putere, de război și invazie să fie îngropate pe veci. 

Primăvară dragă, pune tu câte un trifoi cu patru foi în pieptul (sau buzunarul) fiecărui om bun! Să aducă sănătate, pace și noroc! Celorlalți să le adoarmă gândurile rele, machiavelice, trufia și preamărirea. Poate vei reuși tu, Primăvară să readuci vremurile bune, calmul și pacea.

Vă las acum. Scuze că nu v-am putut înveseli cu rândurile mele. Aș fi vrut să scriu despre primăvară și vestitorii ei, despre mărțișor. Dar nu am putut. Mi-e încărcată inima de tristețe. Promit să-mi revin însă repede, altfel nu am cui fi de ajutor.

Până data viitoare, sănătoși și în pace să fim!

Cu drag, MM