Bun găsit, prieteni! Hristos a Înviat! Bineînțeles, conștientizez că nu prea mai are nimeni chef de citit zilele acestea. Cu atât mai mult cu cât am avut parte de primele Sărbători Pascale fără restricții, după de 2 ani. Îmi asum totuși riscul deoarece, nu pot sta deoparte.
Cuprins
Secret Bunny sau Iepurașul cel Voios
Deși, recunosc sincer-sincer, m-am gândit mult înainte, am ajuns la această concluzie. De ce să nu scriu? De ce să mă învârt de colo-colo în jurul unui subiect care ar putea fi considerat meschin de unii? Pur și simplu nu pot sta impasibilă (cârcotași vor fi mereu, nu?), nu pot să nu scriu câteva rânduri- gânduri cu această ocazie.
Sper să vă fi bucurat de tot ceea ce vă face plăcere și să fi petrecut Sărbătorile Pascale așa cum v-ați dorit. Fiind și prima minivacanță care deschide lista vacanțelor ”normalității”, nu putea fi decât extraordinară. Înainte de a trece mai departe, aș mai vrea să vă doresc să aveți sănătate și putere să le duceți pe toate!
Cu de toate, ca în viață!
Cât despre mine, am petrecut acasă, în liniște. Un pic prea multă liniște, un pic de mâhnire, un pic de bucurie. Puțină oboseală, un pic de lumină în suflet și în casă, un pic de durere și evident, zâmbete. Ca în viață! căci toate fac parte din ea. Și, vă rog să nu înțelegeți că mă plâng. Dimpotrivă, sunt recunoscătoare și mulțumesc pentru toate!
Iată un motiv în plus pentru care am decis să scriu despre lucruri plăcute. Care aduc bucurie și zâmbete multora dintre noi. Este vorba despre cadourile primite de la misteriosul Iepuraș. Secret Bunny sau Iepurașul cel Voios.
Acțiune bloggeristică
Secret Bunny este acțiunea grupului de bloggerițe care s-a adunat pentru o colaborare frumoasă. Dincolo de acțiune și colaborare, a stat dorința de a aduce un zâmbet pe chipul celui care deschide coletul. Totul se desfășoară în secret, iar mie asta îmi place cel mai tare: surpriza.
Știu să le primesc pe toate: pe cele plăcute și pe cele mai puțin plăcute. Vorbesc cu delicatețe și îmi aleg cu atenție deosebită cuvintele, pentru că așa consider normal. Cum spuneam, am avut parte de surprize minunate, absolut extraordinare, dar și de surprize care mi-au lăsat gust amar.
Cu toate acestea, nu-mi pot schimba sentimentele în privința surprizelor. Mai ales că îmi place să fiu surprinsă la fel de tare cum îmi place să surprind. De aceea, am aderat imediat, cu mare plăcere și bucurie la acest tip de acțiune: Secret Bunny.
My Secret Bunny: Alexandra
Din politețe, dar și pentru că așa cred că este normal, nu voi povesti despre cadourile surpriză pe care le- am pregătit eu. Voi spune doar, că eu am fost Iepurașul secret pentru Lili Toma. Vreau însă să vă povestesc puțin despre Secret Bunny al meu, în al cărui rol a fost Alexandra Enache.
Pe Alexandra am avut plăcerea să o cunosc offline, acum câțiva ani la unul din evenimentele organizate de Evensys. Atunci a fost chiar o întâmplare amuzantă, pe care mi-o amintesc cu mare drag. Dar nu acesta este subiectul nostru de astăzi. Astăzi este despre oameni, prietenie și surprize.
Alexandra este omul/bloggerul pe care îl placi de la prima vedere. Nu o spun din complezență și nici datorită cadourilor pe care mi le-a trimis. Afirm cu convingere și fermitate. Realizând că planetele s-au aranjat (pentru a câta oară?!) astfel încât acesta să fie momentul potrivit pentru a scrie despre Alexandra.
Iepurașul cel Voios
Alexandra are un fel de a fi deosebit, o carismă care te cucerește pe loc. Transmite un soi de voioșie. Am și spus (și atunci și cu alte ocazii) că mi-ar fi plăcut să pălăvrăgim la o cafea (or, whatever else). Pentru că este genul acela de om cu care ai sta de vorbă fără să-ți dai seama când trece timpul.
Iar dacă v-am spus aceste lucruri a fost pentru că aș vrea să îmi înțelegeți mai bine reacția. Bucuria și plăcerea cu care am primit cadourile de la Alexandra cu ocazia acțiunii Secret Bunny.
Mărturisesc sincer (suntem încă sub efectul sărbătorii creștinătății), ochii mei au înotat în lacrimi cu fiecare lucru scos din colet. Toate mi-au făcut plăcere și au fost alese potrivit gusturilor și preferințelor mele. Dar felul sincer și emoționant în care mi-a scris felicitarea, a declanșat accelerarea bătăilor inimii.
Emoție și zâmbet
Chiar dacă a început cu o formulă de adresare pe care ar fi folosit-o un copil bine crescut. Inițial, am crezut că este o greșeală. Abia apoi am înțeles că venea din partea ei. După ce am citit primele rânduri ale felicitării.
Mi-am revenit imediat din ”supărare” și am trecut la stările descrise mai sus. Imaginea întâlnirii noastre și a chipului ei voios, mi-a revenit instant în fața ochilor.
Apoi, odată cu eliberarea fiecărui obiect de ambalaj, realizam cât suflet pusese. Mi se părea că mă citise ca pe o carte deschisă sau că suntem cele mai bune și apropiate prietene. Bine, ulterior mi-a destăinuit că a apelat la un ”consilier” (mulțumesc, Sabina!) care îmi cunoștea gusturile.
Secret Bunny sau Iepurașul cel Voios
Cert este că Secret Bunny din acest an a fost inspirat și a reușit să mă surprindă. Plăcut, desigur. Să-mi aducă zâmbetul pe buze și o căldură plăcută în suflet. Mulțumesc din tot sufletul meu (pe care îl cred mare), Alexandra! Acum îmi doresc și mai mult să ne revedem offline și să petrecem timp împreună. Pentru că te-am înțeles și mai bine.
Așadar, Secret Bunny a fost pentru mine Iepurașul cel Voios. Sper să fi fost la rândul meu la fel pentru toți cei cărora le-am dăruit mici atenții.
Iepurașul vostru cum a fost? Nu vreau să-mi răspundeți ”generos, bun, extraordinar”! Ar fi grozav să aflu că a fost voios. Că v-a surprins și a adus zâmbetul pe buze și bucuria în suflet.
Până data viitoare, fiți buni, voioși și luminoși!
Cu drag, MM
Dacă v-a plăcut ce ați citit, distribuiți prietenilor. Abonați-vă pentru a afla primii noutățile.
S-ar putea să găsiți ceva interesant și aici:
Mi se pare foarte faină această inițiativă! A fost darnic iepurașul tău, și voios desigur! Alexandra e un om minunat, la fel ca și tine. ❤️
Mulțumesc, Ioana!
Să le folosești cu tot dragul! Chiar mi-am dorit enorm de mult să-ți fie pe plac și nu doar de dragul evenimentului, ci că pur și simplu e o inițiativă cu și despre oameni, a cărui scop e cel de a aduce atât bucurie, dar și lucruri utile, pe placul fiecărui destinatar. Te îmbrățișez enooorm și abia aștept să ne revedem!
Și eu abia aștept! Te îmbrățișez tare!
E foarte frumos ceea ce faceti, fetelor, felicitari!
Foarte frumoasa aceasta colaborare! Si cadourile primite sunt tare dragute, sa te bucuri de ele!
Imi place ideea de cadouri Secret Bunny. Foarte faine produsele pe care le-ai primit. Sa te bucuri de ele!
Imi place tare mult sa primesc cadouri surpriza si chiar imi surade conceptul asta. La anul poate voi participa si eu la o chestie de genul daca se mai organizeaza