Salutare, prieteni! Nici nu a început bine anul că m-am trezit mulțumită (chiar mândră(!?!)) de mine.  Tare am senzația că atunci când am ales ca deviză a anului 2023 ”sunt pregătită pentru orice” cineva mi-a dat un pont. Iar când spun ”cineva”, mă gândesc la Univers, planete, divinitate etc. Aniway, abordarea mi-a prins bine în perioada aceasta în care m-am trezit cu tot felul de provocări.

Cuprins

Experiența ”laptopul Lenovonică”

laptopul

E drept, deocamdată este vorba doar despre experiențe la nivel personal. Cert este că altă dată, în situații asemănătoare aș fi plâns și m-aș și supărat de mama focului. Aș fi suferit și m-aș fi dat de ceasul morții. Sigur, îmi pare rău pentru absența de pe blog. De întâlnirile și discuțiile ratate cu prietenii de pe rețelele de socializare.

Regret că nu am putut publica articolele pregătite. Și ce regret!!! Deși aș fi putut face ceva în sensul acesta de pe telefon sau mini-laptopul de 100 de ani, am luat-o ca pe un dat. Așa trebuia să fie și gata. Dincolo de toate acestea însă, am profitat și am făcut lucruri de care altfel nu prea am timp. A, și a fost grozav să-mi găsesc și aliați.

Chocolate a delicious cure for a load day

Rețeta ”chocolate a delicious cure for a load day” a fost alegerea perfectă. Stay chill, nu am abuzat. Altfel, aș fi dat peste cap măsurătorile analizelor la care tocmai urma să fiu supusă. Uite-așa, în loc de lacrimi și zbucium au fost zâmbete și împăcare. În loc de vociferări și nervi, muzică, relaxare și împăcare. Cu mine, cu situația. Cu viața.

20230117 141746 Experiența ”laptopul Lenovonică”

În caz că vă întrebați ce s-a întâmplat concret, faptul că laptopul s-a defectat a fost una dintre întâmplări. Neașteptat, neprevăzut, nedorit. Culmea, doar ce ieșise din garanție. Taman acum, laptopul meu, Levononică (cum îl alint eu) s-a gândit să-și ia liber. Inimii, adică hardului său i-a fost prea greu să meargă mai departe de 2 ani.

Așadar, cu răbdare, m-am concentrat pe soluții și cautat service pentru diagnostic și reparații. Deși, chiar și atehnică cum mă știți, am înțeles că era ceva cu hardul. Trebuia însă consultat și confirmat de specialiști. Abia apoi era de văzut care sunt opțiunile și pașii următori în rezolvarea problemei.

 DepanareLaptop.ro

Bugetul oricum nu prevedea o cheltuială pentru așa ceva. Spre ”norocul” meu, bugetul pe care mi-l construiesc are și un ”fond de urgență”. Acesta este cel la care apelez în situațiile neprevăzute, apărute din senin. Cu Heidi Signiture Chocolate alături și muzica preferată drept aliați, am găsit ce căutam.

laptopul

Un service care promitea diagnoza gratuit dacă îl reparam acolo. Prețul pieselor și manoperei mi s-au părut acceptabile de asemenea. Dar ce era și mai important, problema putea fi rezolvată de pe o zi pe alta. Cel puțin asta ni s-a spus în timpul conversației telefonice și programării. Evident, nu am mai așteptat nicio clipă în plus și am mers la sediul service-ului Depanarelaptop.ro.

Fără dubii, buba era hardul. Amănunte și detalii, dat fiind că habar nu am, nici nu le-am dorit, nici nu vi le povestesc. Cum, de ce, pentru ce etc. sunt întrebări fără rost, peste care am trecut. A rămas să fiu contactată pentru a mi se prezenta variantele de soluționare. În schimb mare mi-a fost mirarea să aflu că timpul de rezolvare s-a mărit la 2 zile.

Experiența ”laptopul Lenovonică”

Chestia asta m-a cam dat peste cap. Deja trecuseră câteva zile de când rămăsesem fără obiectul muncii. Aș minți să vă spun că nu am simțit cum îmi accelerează pulsul. Dar mi-am dat seama repede că nu era abordarea cea mai bună a situației. Ce- aș fi rezolvat în afara răului pe care singură i l-aș fi făcut inimii enervându-mă? Nimic. În plus, dacă nu am bocit când a murit Lenovonică al meu (a.k.a laptopul), de ce m-ar mai fi afectat schimbarea angajatului?

pexels photo 133021 Experiența ”laptopul Lenovonică”

Prin urmare, fără nervi, i-am amintit domnului respectiv de conversația telefonică și l-am rugat, dacă se poate, să rezolve mai repede problema. A răspuns că face ce poate, am lăsat laptopul și am plecat. După atitudine, am părăsit service-ul cu speranța că chiar își dă silința. Înțelesese omul că laptopul îmi este foarte necesar.

În drum spre casă, constatam că sunt împăcată cu ideea unei zile în plus fără Lenovonică. M-am oprit să-mi iau ”rețeta fericirii” de la Heidi, dar nu am exagerat cu cantitatea. A doua zi urma să mă internez, deci trebuia să nu contribui la creșterea indicelui glicemic. Nu de alta, dar chiar nu-mi doream să stau o veșnicie în spital. Și nici departe de laptopul meu.

Relațiile normale dintre oameni, o problemă

Se pare însă că nu evaluasem corect lucrurile (atitudinea de fapt).  By the way, conform Dr. Menis Yousri, problema relațiilor sănătoase dintre oameni este noul cancer. Nu mai știm, nu mai putem avea, păstra și gestiona relațiile sănătoase dintre noi. Nu mai avem relații sănătoase. Aceasta este o problemă cu adevărat gravă a omenirii.

pexels photo 3184465 Experiența ”laptopul Lenovonică”

So, telefonul  nu a sunat până a doua zi după amiază. Am sunat noi și la maxim jumătate de oră după, am primit diagnosticul și propunerea. Fiind singură, nu mi-am dat seama că m-aș fi putut consulta și reveni  cu decizia. Prin urmare, am agreat pe loc un SSD de 250 și serviciul de curățare a laptopului. Abia după vreo oră am reușit să mă consult cu cei mai pricepuți din familie.

Cănuță om sucit

Abia atunci am înțeles că decizia mea nu era tocmai bună. Ce pueteam face, având în vedere că laptopul era încă în service?  Mi-am asumat rolul de  Cănuță om sucit și am sunat la service să schimb decizia inițială. Bineînțeles, indecizia nu putea fi primită cu aplauze.

Laptopul era gata și putea fi ridicat până în ora 18. Adică, în aproximativ 50 de minute. Ceea ce, oricum nu prea ar fi fost posibil, dată fiind distanța și traficul de la acea oră. În cele din urmă, schimbarea a fost acceptată. SSD-ul de 250 urma să fie înlocuit cu unul de 500. Doar că în acest caz, va dura până a doua zi după amiază.

Asta e! mi-am spus. De fapt i-am spus și domnului de la service. L-am rugat din nou să încerce să rezolve și mi-a răspuns cumva că sunt un fel de Răzgândilă. Cu alte cuvinte, desigur.

326193335 3370533723210024 7804227528183209629 n Experiența ”laptopul Lenovonică”

Curățare laptop Lenovo

Pregătită pentru orice

Avea dreptate omul, ce să mai spun? Doar că și el, una spusese la telefon și alta la service. Eram oarecum chit, dacă e s-o luăm logic. Dar, eu eram cea ”în culpă”, adică sucită și văduvită de laptopul buclucaș. Așadar, nu aveam de ales.

M- am întors la ale mele: mai o tablețică de cioco, muzică în miniboxa de care nu mă mai despart, mai o lectură și muuultă răbdare. Parcă spuneam că tebuie să fiu pregătită pentru orice, right? 

Bucuria sau finalul experienței

Și iată, se dovedește a nu fi rău deloc să am acest tip de abordare. Nici EKG- ul nu a fost chiar dezastruos, toate analizele, consultațiile, imagistica, bla-bla, au decurs destul de bine. În final, Slavă Domnului! nu am rămas mai mult de o zi în spital.

În plus, bucuria a venit la primele ore ale următoarei zile, odată cu vestea primită telefonic de la service. Laptopul era gata. Yeeeiii! Chiar și cu problemele mele, tot am sărit într-un picior și m-am bucurat ca un copil. Vreți să vă spun și cât m-a costat? Ei bine, a fost cireașa de pe tort (să zic laptop?! (:-P)): 450 lei. Ceea ce înseamnă că nici bugetul nu a suferit chiar atât de rău. :)

laptopul

În concuzie, cum mi-am primit laptopul, nu am rezistat și m-am și așezat la Lenovonică al meu. Mi s-a spus că va fi mult mai rapid. Viteza era altă problemă pe care o avea înainte și habar nu aveam că se datora tot hardului.

Concluzia

Singurul minus să-i spun așa, ar fi că nu mi-am recuperat chiar tot ce aveam pe el. Ar fi durat foarte mult și oricum am salvat mare parte pe memoria externă. Știți cum e: există un echilibru în toate.

După cum vedeți, dacă am reușit să- mi pun în ordine setările, să fac ordine și să și scriu, viteza chiar este super. Laptopul meu e ca nou. Chiar dacă pare o adevărată aventură, lucrurile s-au desfășurat bine. Una peste alta, nici timpul nu a fost foarte mare, serviciul este de calitate iar costul foarte bun.

Experiența merita împărtășită, având mai multe aspecte de evidențiat. Deviza anului 2023 este cea mai bună alegere pe care am făcut-o. Relațiile dintre oameni sunt esențiale pentru sănătate și lucrurile bine făcute trebuie făcute cunoscute.

pexels photo 4549409 Experiența ”laptopul Lenovonică”

La final

Cât despre laptopul meu, Lenovonică, îmi vine să-l pup când văd cât de bine merge. Să- ți păstrezi calitățile cât mai mult, dragă Lenovonică! A, și nu în ultimul rând, în urma experienței proprii, recomand Depanarelaptop.ro. Pro bono, nesponsorizat, onest.

Până data viitoare, cu bine și sănătoși să fim!

Cu drag și bucurie, MM

sursa foto: pexels, depanarelaptop.ro, arhivă personală

Mulțumesc pentru vizită!

Dacă v-a plăcut  ce ați citit, distribuiți și prietenilor. De asemenea, abonați- vă pentru a afla primii noutățile.

S-ar putea să găsiți ceva interesant și aici:

escapada

troler

aromă

5/5 - (1 vote)