Bun găsit, dragilor! Cum-necum, seria articolelor din categoria bucătărit au venit una după alta. Mereu am spus (și crezut) că sunt oameni excepționali și foarte buni pe acest segment. Ceea ce nu pot spune despre mine. Gătesc, culmea am și succes și nu doar în familie, dar nu mă consider un talent. Motiv pentru care, nici nu am ales această nișă pentru blog. Dar asta este altă poveste, ce nu-și are locul aici.
Cuprins
Clătite cu brânză și smântână la cuptor – rețetă adaptată
Bucătăresc de plăcere și pun toată dragostea în preparatele pe care le fac. De altfel nici nu ies fără acest ingredient iar asta o știe oricine. Însă nu la nivel superior, cu atât mai puțin la nivel de chef. Mai mult de atât, rețetele mele sunt mai mult povestite. Sigur ați sesizat acest aspect, la ce observatori fini sunteți. Ceea ce, nu este apreciat de (prea) multă lume. Sau cel puțin asta am simțit eu.
Introducerea fiind făcută, trec mai departe la subiectul propiu zis. O rețetă pe care am făcut-o zilele acestea, ușor de pregătit, gustoasă și ieftină. Pentru pofticioșii și doritorii de desert care nu au timp, nici cine știe ce ingrediente la îndemână. În plus, mi s-a părut o rețetă versatilă, adaptabilă gustului și bucătăriei fiecăruia.
Inspirație și apreciere
Clătite cu brânză dulce și smântână la cuptor este rețeta despre care vorbesc. Este o rețetă pe care am luat-o de la Gina Bradea, pe care o apreciez mult și de la care mă inspir de multe ori. Are rețete pe înțelesul tuturor: de la cele mai simple, la cele sofisticate, de la rețete tradiționale, foarte vechi, la rețete noi.
Totul a pornit în momentul în care am văzut rețeta pe unul din canalele social media. Mi-a plăcut cum arăta, dar și ingedientele și ideea de clătite la cuptor. Apoi, după cozonac, pască – falsă sau/și tradițională- prăjituri și alte ouțe și figurine de ciocolată, simțeam nevoia să schimb registrul.
Lista motiveleor ar putea continua. Să întreb cui nu-i plac clătitele? sau cine nu are câteva ouă, brânză, smântână prin frigider? Prin urmare, cum am prins momentul, adică weekend și 1 Mai, am trecut la fapte. Rețeta originală o găsiți pe site-ul Poftă Bună cu Gina Bradea. Aici veți găsi rețeta așa cum am făcut-o eu. Adaptată practc, după gustul nostru și chiar ingredientelor pe care le aveam.
Ingrediente și poveste
Așadar pentru clătite am folosit: 5 ouă, 300 ml lapte și o ceașcă de bere, puțină sare, 2 linguri de ulei, 300g- 350g făină (eu am folosit Făină care crește singură Băneasa care conține praf de copt). Pentru alte tipuri de făină folosite de adaugă 1 linguriță de praf de copt.
Pentru umplutură am folosit 275 g brânză dulce (Lidl) și cam 50 de g caș dulce de vacă. Asta am avut în casă. Vorba cuiva (nu dăm nume) ”atât s-a putut”. De asemenea, am folosit 3 linguri stafide amestecate cu portocală, lămâie, lime confiate. Din nou am o mențiune.
Păstrez mereu un borcan cu stafide amestecate cu bucăți de coajă de portocală, lămâie și lime cu puțin zahăr și rom. Am mai folosit: 200 ml amântână, 2 ouă, 100 g zahăr, zahăr vanilinat și dulceață de cireșe. Desigur, câteva clătite gata de umplut, mai exact eu am folosit 6 bucăți.
Preparare
Mod de preparare pentru aluatul de clătite: bat ouăle cu puțină sare, preț de câteva minute (folosesc mixerul). Recomandarea de care țin mereu cont este să le las puțin pentru a se intensifica culoarea.
Adaug apoi laptele, uleiul, bat din nou bine, adaug berea sau apă minerală. La final pun făina, astfel încât să obținem o compoziție bună de clătite. Se lasă pentru 20 de minute la o parte pentru a se odihni.
Timp suficient pentru a pregăti brânza și smântâna. Peste smântână punem 2 linguri de zahăr, unul din cele 2 ouă și vanile. Amestecăm totul. Cred că se poate înlocui smântâna cu iaurt grecesc, dar nu am încercat. Voi experimenta și vă voi povesti.
Umplutura
Brânza o amestecăm foarte bine cu celălalt ou, restul de zahăr și vanilie. La final adăugăm stafidele, fructele confiate etc. Cred că se pot folosi și fructe de pădure, spre exemplu afine. și această idee o voi pune în practică într-o dată viitoare.
În faza următoare am copt clătitele. Care apropo, ies destul de multe. După ce am terminat cu acest pas, trecem la umplutul clătitelor. Cum spuneam, am umplut 6 clătite. Asta și din cauză că voiam să umplu spațiul vasului pe care l-am folosit. Trei dintre clătite le-am umplut numai cu brânză iar pentru 3 am pus și câteva cireșe din dulceață.
Ultimul pas: cuptorul
Le-am împachetat frumos și le-am așezat în vasul uns cu unt. Peste clătite am turnat sosul cu smântână. Am dat la cuptorul încins la 200 grade. Timpul depinde de cuptor, dar nu trebuie lăsate foarte mult. Când se încheagă sosul de deasupra sunt gata. Preparatul se lasă la răcit și apoi se taie și se servește. Cald este extraordinar, dar nici rece nu e de refuzat.
În cazul nostru, unii au preferat preparatul cald, spre fierbinte, alții rece. Cert este că toată lumea l-a apreciat foarte mult. Cât despre mine, eram gata să mai pregătesc o porție cu clătitele rămease. Noroc (sau ghinion!) că nu mai aveam deloc brânză dulce. Dar nici așa nu a fost nicio problemă. Clătitele rămase s-au mâncat cu dulceață la alegere din cămara proprie.
La final
Bineînțeles, se poate pune dulceață și peste porția de desert din farfurie. Personal, am servit și fără și cu dulceață. Mi-au plăcut ambele variante, iar dulceața de afine mi s-a părut că s-a potrivit perfect. Probabil, orice dulceață preferată de consumator, să spun așa. Altă sugestie, desigur pentru preparatul răcit, înghețata. Eu ador combinația de clătite cu înghețată și pasca fără aluat cu înghețată. Cu alte cuvinte, de ce nu și această combinație.
Ideea cu preparatul despre care am povestit a fost foarte potrivită. Weekendul prelungit cu 1 Mai avea nevoie de un desert mai altfel. Ușor de pregătit și la îndemâna oricui. Mă aștept să mi se ceară clătite cu brânză și smântână la cuptor destul de des.
Cât despre fotografii, cer îngăduiță! Deoarece m-am grăbit să le fac înainte de a nu mai avea ce fotografia. Dar cum spuneam, articolul meu este mai multă poveste decât rețetă culinară. Dacă v-a plăcut, mulțumesc!
Până data viitoare, gătiți cu gust, pasiune și dragoste!
Cu bucurie și drag,
MM
Dacă v-a plăcut ce ați citit, distribuiți și prietenilor. De asemenea, abonați- vă pentru a afla primii noutățile.
S-ar putea să găsiți ceva interesant și aici:
Cel mai bun desert, în copilărie ni l făcea mama tare des. Îl fac și eu, dar cu dulceață nu am combinat încă, o idee delicioasă, data viitoare voi pune și dulceață, de cireșe cred! Yummiii!
Vaaaai ce pofta am acum. Cand lucram alegeam pe post de pranz clatitele cu branza
Si eu o urmaresc pe Gina Bradea si o admir pentru felul in care reuseste sa gateasca si sa prezinte preparatele astfel incat toate sa para usor de facut. Mi-ai facut pofta de clatite! Arata senzational!
Delicios acest preparat! O sa il incercam si noi intr-un weekend. Multumim pentru reteta! Clatite la cuptor nu am facut pana acum, doar clatite simple.
Am mancat si noi ieri niste clatite simple, cu gem. Cat de bine arata si varianta asta, wow!!
mmm, eu cu branza cu stafide nu prea ma inteleg. nu imi place combinatia. insa am pe cineva in casa caruia cred ca i-ar placea!
Foarte buna reteta. Imi plac clatitle la cuptor si am si eu in plan sa fac reteta ta. Eu faceam ceva cu sunca si smantana lichide la cuptor. Si alea erau vis